In excelenta sa carte despre ascensiunea lui Ceausescu in fruntea PCR, regretatul politolog elvetian Pierre du Bois a explorat rolul baronilor lui Dej in selectarea celui mai tanar membru al Biroului Politic drept succesor. Singurul contra-candidat plauzibil ar fi fost Gheorghe Apostol (1913-2010), in multe privinte un alter ego al lui Dej. Ca si acesta, nu trecuse prin scolile Cominternului, nu facea parte din echipa moscovita, fusese o vedeta a ilegalitatii. Se bucura de increderea micului Stalin de la Bucuresti care i-a incredintat, intre 1954 si 1955, functia de prim-secretar al CC al PMR. A crezut ca ii va succede celui de care era legat prin mii de fire emotionale si politice. Am scris prefata unui volum de convorbiri cu Gheorghe Apostol pe vremea cand acesta traia. A citit-o si nu stiu sa fi obiectat la ceea ce-am scris acolo. In orice caz, nu a facut-o public. O reiau aici.
“Avem, gratie lui Ion Jianu, neobosit jurnalist si autor al unor remarcabile convorbiri cu personalitati politice si culturale, un important document: este vorba de un lung interviu cu Gheorghe Apostol realizat in 1990. Cind dl. Jianu mi-a propus sa scriu aceasta scurta prefata, m-am gindit imediat la propria mea experienta legata de intervievarea fostilor demnitari comunisti. Am acceptat tocmai pentru ca sint convins ca recuperarea memoriei, chiar si cu multe distorsiuni si tendinte autojustificatoare, este antidotul impotriva amortirii constiintei istorice.
Intrebarile lui Ion Jianu sint pertinente si-l provoaca pe fostul militant sa-si spuna transant punctul de vedere deopotriva despre experimentul comunist, ca si despre atit de straniul si pentru multi dintre noi exasperantul inceput al postcomunismului. Daca pentru cei care criticam FSN-ul si pe Ion Iliescu era vorba de o tentativa de restauratie cripto-comunista (spre a relua termenul utilizat de Corneliu Coposu), pe Gh. Apostol il deranja chiar si simulacrul de ruptura cu comunismul profesat de grupul Iliescu-Roman-Brucan. Pentru el, PCR fusese un partid patriotic, a carui vocatie constructiva fusese abandonata si tradata de Ceausescu si clica acestuia. Evident, marginalizat politic si in final prigonit de Ceausescu pentru rolul sau in „Scrisoarea celor 6” din martie 1989, Apostol nu are decit dispret pentru defunctul tiran. Pe de alta parte, se observa in interviu tendinta de idealizare a lui Gheorghiu-Dej, un criminal din specia lui Stalin, Rakosi sau Gottwald.
Cititorul va face bine sa preia cum grano salis unele din informatiile oferite de Gh. Apostol. Este astfel cel putin indoielnica ideea ca grupul Stefan Foris-Remus Koffler (ambii morti la porunca lui Dej, primul in 1946, celalalt in aprilie 1954, alaturi de Lucretiu Patrascanu) ar fi reprezentat o „conducere tradatoare”. Asa-zisa tradare a lui Foris nu a fost decit un mit inventat de Dej pentru a-si justifica si consolida ascensiunea in Olimpul partidului. Pe tema Foris, merita citite contributiile unor Pavel Campeanu, Dan Catanus, Stelian Tanase si cartea subsemnatului “Stalinism pentru eternitate—O istorie politica a comunismului romanesc”. Tot astfel, detaliile privind intilnirile cu Stalin si pregatirea debarcarii Anei Pauker sint fascinante, dar evident marcate de propriile sentimente si resentimente ale fostului aghiotant si om de incredere al lui Dej.
Gh. Gheorghiu-Dej şi Gh. Apostol, în tribuna centrală din Piaţa Aviatorilor, la demonstraţia oamenilor muncii cu prilejul celei de-a 35-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie.(7.11.1952). Fototeca online a comunismului romanesc. Cota: 197/1952
Ar fi fost interesant sa stim mai mult despre viata personala a acestui fost demnitar. Se intimpla ca am intinit-o cindva pe a doua sa sotie, Melita, nacuta Scharf, ilegalista influenta originara din burghezia evreiasca, fosta directoare a Radiodifuziunii. De la prima sotie, Apostol a avut o fiica, Geta, buna prietena cu Lica Gheorghiu, fiica preferata a lui Dej. De la Melita, i-a avut pe Gelu (actualmente in Canada, casatorit cu fata lui Corneliu Bogdan) si pe Sanda (nu stiu unde se afla acum). A treia sotie, Adriana Codreanu, cunoscuta solista la Teatrul de Opereta, poate sa fi fost unul din motivele invidiei permanente nutrita la adresa lui Apostol de cuplul Nicolae si Elena Ceausescu. Evident, miza competitiei tinea inainte de toate de precarele merite ale lui Ceausescu in anii clandestinitatii.
Aceasta este in fond o tema esentiala a interviului, dar si a istoriei PCR: chinuitorul complex de inferioritate trait de Ceausescu si consoarta sa la adresa ilegalistilor cu state de functiuni mai impresionante decit ale lor. In cazul lui Apostol, conta si faptul ca fusese selectat de Dej drept prim-secretar al CC in perioada 1954-1955. Desi era o numire pur formala, insusi faptul ca Dej ii dovedise aceasta incredere il aseza pe Apostol intr-o categorie aparte in Biroul Politic. Nu vom sti probabil niciodata toate detaliile mortii lui Dej si aranjamentele de culise din martie 1965. Maurer ne-a servit, in convorbirea cu Lavinia BeteIon Gheorghe Maurera, propria versiune. Am citit ce a spus Maurer, ca si versiunea Apostol. Exista si alte interpretari ale acelui tulbure episod al succesiunii. In ce ma priveste, cred ca a fost vorba de alianta Bodnaras-Maurer pentru sustinerea lui Ceausescu in care ei vedeau un pion usor manevrabil.
Imi vine greu sa cred ca Dej ar fi desemnat cu precizie cine sa-i fie urmas. Asemenea „testamente” nu fac parte din practicile staliniste. Lenin insusi, cind si-a dictat „Scrisoarea catre Congres” nu a desemnat pe nimeni drept succesor, cerind doar ca Stalin sa fie eliberat din pozitia de secretar general. Nu spun ca Apostol construieste un scenariu retrospectiv, ci doar ca fragmentele sale de memorie se combina intr-o explicatie mai coerenta decit faptele din epoca. Pentru mine cel putin, aici este vulnerabilitatea oricarui interviu, care poate fi remediata prin lectura celorlalte surse.
Ce s-ar fi intimpalt daca Apostol ar fi ajuns secertar general in 1965? Este probabil ca multe dintre cele mai penibile si injositoare elemente ale ceausismului ar fi fost evitate. Militant sindicalist comunist, autodidact, leninist convins, Apostol nu avea sentimentul ca este un „lider providential”. Comunismul romanesc ar fi ramas obtuz si inchistat, insa nu ar fi capatat dimensiunile paranoice legate de personalitatea lui Ceausescu. Nu mai vorbesc de interventiile politice nefaste ale Elenei Ceausescu. Este probabil ca Apostol ar fi continuat linia lui Dej: desovietizare fara destalinizare, oligarhie mai degraba decit conducere unipersonala (ori bipersonala). In cazul Ceausescu, ce s-a produs a fost o falsa destalinizare, sau, folosind conceptul lui Michael Shafir, una simulata. Incurajat de Occident, ar fi pasit poate in directia unui titoism in stil romanesc. Muncitor industrial autentic, nu ar fi aspirat la postura ridicola de reincarnare a voievozilor medievali ori a regilor daci.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
