Analiza

Democratie pe datorie

de Lucian Croitoru     HotNews.ro
Luni, 5 mai 2014, 23:50 Actualitate | Opinii


Lucian Croitoru
Foto: Agerpres
Preferinta publicului referitoarela cine ar trebui sa detina rolul central in administrarea economiei (pietele sau politicienii (statul)), influenteaza alegerile politice. Daca reputatia partidelor in aceasta privinta este desprinsa de realitate, apar discrepante intre preferintele oamenilor si structura politica a parlamentului [...] In Romania, incepand din anii 40 (secolul XX), pietele nu au detinut niciodata rolul central in administrarea economiei. Sansa ca pietele sa ajunga sa detina rolul central in administrarea economiei nu poate fi oferita decat de o dreapta autentica. Cand acest lucru se va intampla, libertatea proprietatii si libertatea fata de coruptie vor creste, descatusand spiritul antreprenorial si stimland productivitatea si nivelul de trai.

Nota:
Opiniile prezentate in acesta lucrare apartin in intregime autorului si ele nu implica sau angajeaza in vreun fel Banca Nationala a Romaniei

  • Sunt doua preferinte majore care ghideaza alegerile politice: cea referitoare la cine trebuie sa detina rolul central in administrarea economiei (pietele sau politicienii) si cea referitoare la cheltuielile sociale;
  • Reputatia este ca partidele de stanga dau rolul central politicienilor (statului), iar partidele de dreapta il dau pietelor; in economiile emergente, reputatia partidelor de dreapta uneori merge inaintea faptelor;
  • Reputatia ca partidele de dreapta nu favorizeaza cheltuielile sociale nu are suport in fapte.
  • Din moment ce stanga si dreapta au comportamente similare fata de cheltuielile sociale, atunci este de preferat ca rolul central in administrarea economiei sa il detina pietele.
  • Pietele flexibile ajuta cresterea economica, care duce la cresterea locurilor de munca si reduce nevoia de cheltuieli sociale crescute.
  • Daca cred ca pietele sunt vinovate pentru criza, oamenii dau rolul central politicienilor. Reciproca nu este adevarata;
  • Trecerea pietelor in pozitie secunda incetineste cresterea economica, sursa ultima a cheltuielilor sociale.
  • Indicele libertatii proprietatii si cel al libertatii fata de coruptie arata ca in Romania piata nu a detinut niciodata rolul central in administrarea economiei;
  • Numai o dreapta autentica poate da pietelor acest rol. Ea trebuie creata;
  • Prevalenta preocuparii innascute a oamenilor pentru binele lor "acum" mai mult decat pentru binele lor "maine" genereaza competitie intre dreapta si stanga politica pentru cresterea cheltuielilor sociale si a datoriilor publice cu care le finanteaza.
  • Din acest motiv, nici stanga nici dreapta nu pot garanta ca beneficiile sociale si datoriile publice pot fi mentinute in limite sustenabile;
  • Limitarea prin constitutie a ponderii datoriilor publice in PIB nu este o garantie a sustenabilitatii datoriei publice, dar trebuie incercata.

Comparativ cu societatile nedemocratice, in medie, democratiile autentice sunt mai productive, mai tolerante, mai transparente si mai libere. Din aceste motive ele sunt, asa cum recent sublinia the Economist (March 1st 2014) mai bogate, mai pasnice si mai putin corupte. Si, esential, oamenii pot sa-si exprime ideile. E clar de ce oamenii lupta pentru democratie.

In societatile democratice insa este mai putin clar pentru oameni daca ar trebui sa aleaga politici de stanga sau politici de dreapta in incercarea de a-si maximiza nivelul de trai pe termen lung. Scopul articolului meu este sa sugereze ca anumite preferinte inascute sau educate ale oamenilor pot lucra impotriva scopului mentionat.

1. Reputatia si faptele
Alegerile politice sunt influentate de foarte multi factori, de la cei culturali la cei economici. Sub influenta lor, oameni isi formeaza preferinte referitoare la (i) cine, dintre piete si politicieni (stat) - ci doi centri de putere ai capitalismului (indice 1)-, ar trebui sa joace rolul central in administrarea economiei si la (ii) limita pe care cheltuielile sociale, destinate celor care raman in urma in procesul economic, nu ar trebui sa o depaseasca.

Oamenii aleg acele partide despre ale caror politici cred ca satisfac cel mai bine aceste doua preferinte. Totusi, in cele mai multe cazuri, cei mai multi oameni nu analizeaza programele partidelor. Ei aleg reputatia partidelor. In general, reputatia urmeaza faptele, dar odata constituita, reputatia are propria viata si poate trece mult timp pana ce faptele o pot influenta din nou. In masura in care reputatia se desprinde de fapte, alegerile nu mai satisfac preferintele alegatorilor.

Reputatia pare sa fie un bun ghid al alegerilor in democratiile mature. In aceste democratii, reputatia partidelor de stanga ca favorizeaza politicienii si a partidelor de dreapta ca favorizeaza pietele este inca in buna masura concordanta cu faptele.

Totusi, reputatia partidelor de dreapta ca nu favorizeaza cresterea ponderii cheltuielilor sociale in PIB, nu are suport. Dimpotriva, in unele cazuri, cresterea ponderii datoriei publice in PIB s-a produs din cauza cresterii cheltuielilor sociale promovate de partide de dreapta. De exemplu, in SUA, cheltuielile cu programele sociale au crescut cu aproape 10 puncte procentuale din PIB intre 1965 si 2012, administratiile Republicane (dreapta americana) contribuind cu aproape 60 la suta (Greenspan, 2013, p. 193) (indice 2).

In democratiile mai tinere, reputatia partidelor este un ghid mai putin bun pentru alegeri. De exemplu, ca si in democratiile mature, si in Romania partidele percepute ca fiind de dreapta au reputatia nemeritata ca sunt reticente cand este vorba de cresterea cheltuielilor sociale sau a cheltuielilor publice in general. Sunt nenumarate exemple ca nu este asa, dar reputatia a ramas.

Mai mult, ea a fost intarita in 2010, cand salariile si sporurile salariale in sectorul bugetar au fost taiate, temporar, cu 25 la suta. Acele taieri au fost exceptia care au confirmat regula evidentiata de Kuehnelt Leddin (1988), conform careia partidele Strange Cureaua, "in general actioneaza cu mai multa intelepciune, insa rareori au curajul sa anuleze politicile partidelor Mos Craciun."

Si mai inflatata (desprinsa de realitate) este in Romania reputatia partidelor "de dreapa" ca sprijina pietele. Desi aceste partide au detinut puterea pentru 11 ani in perioadele 1997-2000 si 2005-2011, libertatea proprietatii (claritatea drepturilor de proprietate) si libertatea fata de coruptie au ramas printre cele mai reduse din lume (3).

Nivelul scazut al acestor libertati economice arata ca pietele nu au detinut niciodata rolul central in administrarea economiei romanesti. Dupa acest criteriu, pe care il consider esential, toate partidele au dat rolul central in administrarea economiei politicienilor (au fost de stanga), astfel ca, in general, spiritul antreprenorial abia a razbit (4).

In termeni de cerere si oferta, pot fi doua explicatii pentru acest rezultat. Una dintre explicatii ar fi aceea ca preferinta pentru ca piata sa detina rolul central in administrarea economiei s-a manifestat, dar nu a avut cine sa o satisfaca. Cu alte cuvinte, in tanara democratie romaneasca, cei mai multi votanti cred ca avem partide cu valori si politici autentice de dreapta. Ei cred ca daca voteaza aceste partide, voteaza pentru ca pietele sa detina rolul central in administrarea economiei. Preda (1994) ofera explicatii de ce "romanii se declara mai de dreapta decat occidentalii" (p. 6) si se concluzioneaza ca "stanga-dreapta" este "o dihotomie putin relevanta pentru Romania si estul Europei" (p. 4).

Poate ca, in timpul guvernarilor de dreapta, pietele au avut un grad mai mare de libertate, dar in mod cert nu au ajuns sa detina rolul central in administrarea economiei. Vinovata pentru acest rezultat este reputatia inflatata a partidelor. Daca aceasta este cauza, atunci solutia consta in crearea unor partide autentice de dreapta. In acest caz, dupa alegerile euro-parlamentare din mai 2014, eforturile de creare a dreptei autentice trebuie intensificate si protejate impotriva falsului care, prezumtiv, a actionat pana in prezent.

Cealalta explicatie, mai greu de reparat, ar fi aceea ca votantii care se autopercep ca fiind de dreapta nu au dorit cedarea catre piete a rolului central in administrarea economiei romanesti. Dar, din perspectiva economica, rolul central al pietei este definitoriu pentru continutul conceptului de dreapta politica. Daca numarul celor care voteaza partidele de dreapta si nu imbratiseaza acest continut este redus, atunci nu exista un numar relevant de votanti autentici de dreapta. Daca acesta a fost cazul, partidele de dreapta au inteles iluzia cu care traiesc votantii lor si au adaptat componentele economice ale ofertelor lor electorale si ale programelor de guvernare la cererea adevarata a votantilor. Astfel, piata nu a ajuns, pana in prezent sa exercite rolul central in administrarea economiei romanesti.

Exemplele de mai sus arata ca ecartul dintre reputatie si actiunile concrete ale partidelor (pe care il numesc ecart reputational) este un factor esential care poate altera satisfacerea preferintelor oamenilor pentru politici de stanga sau de dreapta. Ecartul reputational poate conduce insa si la situatia in care desi este posibila satisfacerea concomitenta a preferintelor (i) si (ii) mentionate in prima sectiune publicul sa fie nevoit sa aleaga intre acestea.

Pentru mai multa claritate, sa presupunem ca publicul ar dori ca pietele sa primeasca rolul central in administrarea economiei si, totodata, cheltuielile sociale sa fie crescute. Dupa cum am aratat, aceasta sarcina ar putea fi data partidelor de dreapta. Totusi, reputatia nemeritata a acestora ca sunt adversare ale cheltuielilor sociale va complica decizia publicului. Publicul va trebui sa hotarasca care dintre cele doua preferinte este mai puternica. Cei care vor hotara ca este mai importanta cedarea catre piete a rolului central in administrarea economiei vor vota cu dreapta. Cei care vor favoriza mai mult cheltuielile sociale vor vota cu stanga. Din punctul de vedere al preferintei publicului, aceasta este o distorsiune in structura politica care nu poate fi evitata daca exista ecart reputational.


2. Crizele si alocarea puterii politice
Marea recesiune a produs schimbari pe scenele politice ale multor democratii. Acesta este un indiciu ca fazele ciclului economic influenteaza preferintele oamenilor referitoare la cine, intre piete si politicieni, ar trebui sa aiba rolul central in administrarea economiei sau referitoare la cheltuielile sociale. De cate ori sunt confruntati cu crize economice si isi pierd veniturile sau locurile de munca, oamenii au tendinta, explicita sau implicita de a identifica vinovati.

Schimbarile pe care crizele le produc pe scenele politice depind de vinovatii identificati. In sectiunea urmatoare voi arata cum au fost identificate pietele financiare, in particular bancile comerciale, ca vinovate pentru criza din 2008. Aici arat doar ce decizii ia publicul in privinta votului politic in functie de tipul de vinovat: pietele sau politicienii (statul).

Daca economia este in recesiune si exista perceptia ca pietele au cauzat declinul, oamenii dau politicienilor rolul central in administrarea economiei. Mai precis, publicul opteaza pentru reducerea libertatii pietelor si da votul partidelor de stanga. Invers, cand economia este in faza ascendenta a ciclului economic, perceptia este ca pietele isi fac treaba si publicul da puterea partidelor percepute ca intelegand cel mai bine pietele, adica partidelor de dreapta. Presupunand ca nu exista ecarturile reputationale la care m-am referit in prima sectiune, aceste preferinte ale publicului vor fi satisfacute. Aceasta este baza activismului asimetric al guvernelor, care consta in cresterea interventionismului ori de cate ori apare o problema si lipsa interventiei cand economia merge bine. Activismul asimetric accentueaza amplitudinea ciclului economic (5).

In cazul in care politicienii sunt perceputi ca vinovati pentru criza, alocarea puterii depinde de forma crizei. Daca politicile expansioniste duc la inflatie, cum s-a intamplat in anii 70 (secolul XX), oamenii tind sa aloce puterea partidelor de dreapta sau, ceea ce este o inovatie importanta, unor birocratii independente, cum este banca centrala.

Totusi, daca in timp ce banca centrala independenta reuseste, ca in timpul Marii Moderatii, sa mentina inflatia la niveluri joase si stabile, dar apare o criza a datoriilor publice, oamenii vor dori ca masurile de reducere a datoriilor sa nu duca si la reducerea cheltuielilor sociale. Din perspectiva oamenilor, pare logic ca sarcina reducerii datoriei sa fie data politicienilor de stanga, care, conform reputatiei, mai degraba cresc impozitele sau reduc investitiile decat reduc cheltuielile sociale (6). Pentru Romania este clar ca reducerea salariilor cu 25 la suta in iulie 2010 a fost un element determinant al rezultatului alegerilor parlamentare in 2012.

Sunt cateva intrebari referitoare la aceste alocari ale puterii catre partide. Prima este daca alocarea rolului central catre politicieni in urma unei crize, adica reducerea libertatii pietelor, este benefica pentru oameni. In subsidiar, intrebarea este in ce masura o astfel de politica este compatibila cu obiectivele bunastarii sociale. A doua intrebare este cum se explica faptul ca, atat guvernele de stanga, cat si cele de dreapta accepta sa se indatoreze in grade inalte pentru a finanta cu larghete cheltuielile publice crescute, in particular pe cele cu programe sociale. Pe de alta parte, trebui raspuns de ce unele guverne reusesc, totusi, sa mentina datoria publica la niveluri relativ joase. Restul articolului raspunde la aceste intrebari.


3. Reducerea rolului pietelor
Dupa criza din 2008, publicul larg a considerat ca cedarea rolului central in administrarea economiei catre piete incepand cu anii 80 (secolul XX) a fost o greseala. Pietele au fost gasite vinovate pentru criza. In consecinta, in multe tari lovite de criza, publicul a votat partide despre care stiau ca ar acorda politicienilor rolul central in administrarea economiei. Astfel, multe partide de centru-dreapta sau dreapta in lume au pierdut puterea in favoarea partidelor de stanga, asa cum s-a intamplat si in Romania.

La formarea opiniei ca pietele au fost vinovate a contribuit ideea nefondata, conform careia cauza crizei a fost dereglementarea pietelor financiare inceputa in anii 80. Oamenilor li s-a explicat ca, in lipsa reglementarii, au aparut activele "toxice" care, pe scurt, au permis privatizarea profiturilor si au facut inevitabila socializarea pierderilor. Dovezi care sa arate oamenilor legatura dintre pierderea locurilor de munca si reglementarea relativ liberala promovata inainte de criza nu exista.

Dimpotriva, oameni au observat ca reglementarea relativ liberala a fost asociata cu cresterea locurilor de munca. Totusi, sub impactul teribil al pierderii masive de locuri de munca, explicatie aberanta a dereglementarii pietelor financiare a parut foarte credibila publicului furios pe "lacomia bancilor" care, in unele tari, au fost salvate de stat.

Nu dereglementarea a fost cauza crizei, ci instabilitatea inerenta a economiei. Cauzele profunde ale ciclului economic sunt euforia si panica, trasaturi profunde ale naturii umane. Asa cum am aratat in "Sfarsitul reglementarii si ultimul reglementator", reglementarea poate influenta euforia si panica doar daca se controleaza total miscarea capitalurilor, dar si atunci, controlul nu poate fi decat temporar. Desi cele mai multe dintre reglementarile adoptate nu sunt inteligente, pana acum am fost suficient de intelepti sa nu reintroducem controalele asupra miscarii capitalurilor.

Noile reglementari aprobate sunt totusi de o severitate si complexitate ingrijoratoare, dupa cum recunosc in discutii particulare chiar si politicieni care au fost intotdeauna in favoarea rolului central al politicului in administrarea economiei. Ele sugruma flexibilitatea pietelor. Fara flexibilitatea pietelor financiare, reluarea cresterii economice relativ inalte si reducerea somajului vor intarzia.

Aceasta intarziere nu este buna. In multe tari dezvoltate ea complica si mai mult problema datoriilor publice mari. Fara crestere economica relativ inalta pe care ar genera-o pietele neimpovarate de reglementari, ajustarile in cheltuielile publice, inclusiv in cele sociale, vor fi in mod necesar mari.

In economiile emergente mai putin indatorate, cedarea rolului central in administrarea economiei politicienilor impiedica concentrarea eforturilor pe reducerea coruptiei si pe clarificarea drepturilor de proprietate. Ambele reduc substantial libertatea pietelor si intarzie instituiriea domniei legii.

In Romania, o tara cu libertate moderata (cu indicele general al libertatii economice de 65,5) aceasta problema este grava: indicele libertatii fata de coruptie estede 37,7, iar indicele libertatii proprietatii este 40, comparativ, de exemplu, cu Germania (73,4), unde indicii sunt de 87,5 si respectiv 90 sau cu Cehia (72,2) ai carei indici sunt 45,3 si 70 (7). Clar, cedarea catre politicienii de stanga a rolului central in administrarea economiei atunci cand pietele financiare sunt percepute ca vinovate pentru criza este atributul exclusiv al alegatorilor. Dar nu aceasta este solutia pentru accelerarea cresterii economice, sursa ultima a locurilor de munca si a cheltuielilor sociale.

4. Preferinta de timp si cresterea cheltuielilor sociale

Guvernele pot creste cheltuielile cu programele sociale intr-un ritm superior cresterii economice pentru decenii. Am vazut ca in SUA acesta tendinta a inceput acum aproape jumatate de secol. Multe alte tari europene dezvoltate au experiente similare. Inclinatia guvernelor de stanga sau de dreapta de a creste ponderea cheltuielilor cu programele sociale in PIB, reflecta o inclinatie mai profunda a oamenilor, care transcede ideologiile.

Partidele nu fac decat sa tina cont de acesta inclinatie, pentru a ajunge sau a se mentine la putere.
Inclinatia mai profunda la care ma refer este preferinta de timp ("impacienta" 8, "nerabdare" individuala). Ea consta in prevalenta naturala a preferintei oamenilor "pentru bunuri prezente decat pentru bunuri viitoare" (Mises, 2008) (9). Altfel spus, in medie, oamenii sunt mai preocupati de binele lor in prezent sau in viitorul apropiat decat de binele lor in viitorul mai indepartat. Asa cum euforia si panica, trasaturi profunde ale naturii umane, sunt cauzele ultime ale ciclului financiar si ale ciclului de afaceri, tot asa, preferinta de timp alimenteaza tendinta de crestere a datoriilor publice.

Preferinta de timp "determina fiecare alegere si fiecare actiune" (Mises, 2008, p. 490), inclusiv alegerile politice. Conform preferintei de timp, votantii dau voturile politicienilor care le satisfac nevoile pentru bunuri publice in viitorul cel mai apropiat. Daca s-ar limita la veniturile din impozite, politicienii nu ar reusi furnizarea bunurilor respective la timpul dorit de votanti. Pentru a reusi, guvernele emit datorii nete intr-un ritm care intrece rata de crestere a productiei. Acesta este mecanismul de crestere a datoriilor publice. In cele mai multe cazuri, elementul conducator al cresterii datoriilor sunt cheltuielile sociale, si nu investitiile publice.

Cheltuielile sociale sunt finantate in sistem pay-as-you-go, adica din contributiile platite de contribuabili. Dar, in cele mai multe cazuri, aceste sisteme sunt in deficit si trebuie finantate cu fonduri private imprumutate de pe pietele financiare. De exemplu, deficitul bugetului de asigurari sociale in Romania este de 12,5 miliarde de lei. Deficitul acestui buget se finanteaza prin imprumuturi de la bugetul statului, al carui deficit este finantat prin imprumuturi piete private.

In cea mai mare masura, beneficiile sociale sunt element al consumului. Aceasta inseamna ca imprumuturile pentru finantarea cheltuielilor sociale echivaleaza cu o redirectionare a fluxurilor de economisiri private de la investitii private spre consum personal. Cu cat mai mare este fluxul de economisiri private redirectionat spre consum, cu atat este mai mare scaderea ratei de crestere a PIB.

La nivelul societatii, preferinta de timp stabileste limita maxima pe care o pot atinge economisirile ca pondere in venit, astfel fiind si determinatul fundamental al ratei reale a dobanzii la instrumentele fara risc (Greenspan, 2013). In mod similar, la nivelul sectorului guvernamental, "impacienta" limiteaza economisirile publice. Cand deficitele bugetare cresc, economisirile scad. In economia noastra, economisirile guvernamentale au fost negative, oscilind intre -0,4 la suta din PIB si -2,1 la suta din PIB in perioada 1997-2001. Cand deficitele bugetare au crescut din nou foarte mult in anii 2009 si 2010, economisirile publice au redevenit negative, atingand -3,1 la suta din PIB si, respectiv, -1,1 la suta din PIB.

Din perspectiva preferintei de timp, economisirea este sacrificiul necesar in prezent pentru a consuma mai multe bunuri in viitor sau chiar pentru a avea noi bunuri. Ceteris paribus, cu cat preferinta de timp ("impacienta") este mai joasa, cu atat economisirile disponibile pentru finantarea investitiilor sunt mai mari si cresterea economica pe termen lung este mai mare (10).

Data fiind impacienta votantilor si competitia in care se angajeaza politicienii pentru a o satisface, nu exista prea mult loc pentru politici prudente privind datoriile publice nici la guvernele de stanga, nici la cele de dreapta. Abaterea de la prudenta este cu atat mai mare cu cat mai inflatata in raport cu practica este reputatia partidelor de dreapta ca exercita prudenta in aprobarea cheltuielile publice. Practic, reputatia inflatata anuleaza votul acelor care au o preferinta de timp redusa si voteaza pentru precautie.

Atat timp cat cresterea economica este stabila si creditul usor de accesat, mecanismul de crestere a datoriilor publice pe care l-am descris functioneaza, cu consecinta ca ratele de economisire in sectorul public raman scazute sau devin negative. El a functionat impecabil o lunga perioada inainte de criza financiara, dand nastere la ce am putea numi o "democratie pe datorie".

Ingrijorarea privind economisirea redusa sau negativa din sectorul public, nu este noua. The Economist reaminteste ca Platon spunea referindu-se la democratie ca cetateanul "traieste de la o zi la alta pana la sfarsit, bucurandu-se de placerea momentului (gretification of the casual appetite)" (11) (Platon, 1997, p. 281). Problema unei democratii pe datorie este aceea ca devine vulnerabila la ciclul de afaceri si la ciclul financiar, ale caror cauze profunde, euforia si panica, nu pot fi influentate prin politici publice.

Keynes a aratat ca guvernele democratice trebuie sa extinda deficitele fiscale cand, in mod inevitabil, cererea privata se prabuseste. Aceasta inseamna ca in perioadele de crestere economica stabila si de acces usor la credit, deficitele bugetare si, implicit, datoria publica ar trebui sa ramana scazute, pentru a putea fi extinse in perioadele de criza. Este implicit ca guvernele ar trebui sa-si asume sarcina dificila de a economisi mai mult si de a se imprumuta mai putin in perioadele bune.

Totusi, preferinta de timp a votantilor ("mpacienta") actioneaza impotriva acestui deziderat. Data fiind aceasta impacienta a votantilor, este aprope imposibil ca guvernele democratice sa-si asume surplusuri fiscale primare in perioadele bune pentru a reduce datoria publica. Dimpotriva, "impacienta" naturala a votantilor intretine competitia intre partide, indiferent de ideologie, pentru a oferi in viitorul cel mai apropiat ceea ce publicul doreste.

Cererea netemperata pentru programe sociale, pe care nici guvernele de stanga nici cele de dreapta nu o pot ignora, are implicatii majore. Prin cresterea ponderii beneficiilor sociale in PIB se reduce ritmul de crestere a investitiilor si, in final, a productiei. Pentru a nu reduce capacitatea de a finanta viitoare programe sociale, ritmul de crestere a beneficiilor sociale ar trebui sa fie egal cu cel al PIB. Este adevarat, aceasta strategie ar incetini atingerea obiectivelor privind bunastarea sociala, dar ar permite datorii publice mai mici si ar accelera cresterea economica, sursa ultima a beneficiilor sociale. 

Inainte de criza, politicienii au crezut ca prin reglementari au abolit ciclicitatea economiei si astfel au redus riscurile, inclusiv pe cele asociate cu nivelurile inalte ale datoriei publice. Criza a risipit aceasta iluzie. Nu poti sa cresti datoria publica mizand ca reglementarile abolesc ciclul economic, din moment ce euforia si panica sunt cauzele ultime ale acestuia. In urma crizei, reglementarea a fost din nou intarita, dar asa cum in trecut nu a reusit sa tempereze euforia si panica, nu vor reusi nici in viitor. S-au adoptat si noi reguli fiscale. Ele vor avea un efect pozitiv pana cand, din nou, competitia politica pentru a oferi votantilor ce doresc in prezent sau in viitorul apropiat va duce la abolirea sau incalcarea lor tacita.


5. In loc de concluzii
Preferinta publicului referitoarela cine ar trebui sa detina rolul central in administrarea economiei (pietele sau politicienii (statul)), influenteaza alegerile politice. Daca reputatia partidelor in aceasta privinta este desprinsa de realitate, apar discrepante intre preferintele oamenilor si structura politica a parlamentului.

Crizele economice pot determina schimbari abrupte in preferintele educate ale oamenilor referitoare la cine ar trebui sa detina rolul central in administrarea economiei. Daca pietele sunt gasite vinovate pentru criza, rolul central in administrarea economiei va ramane/va fi dat politicienilor. Reciproca nu este intotdeauna adevarata.
Euforia, panica si comportamentul de turma nu vor putea fi anihilate prin reglementari si vor ramane pentru totdeauna cauzele ultime ale ciclului economic. Din acest motiv, pietele financiare se vor afla frecvent in postura de "vinovat" pentru crize. Cel putin in acele ocazii ele vor pierde, pentru o perioada, rolul central in administrarea economiei.

Daca aleg ca politicienii (statul) sa joace rolul central in administrarea economiei, oamenii vor da votul partidelor de stanga. Trecerea pietelor in pozitie secunda va incetini cresterea economica, sursa ultima a cheltuielilor sociale. Cresterea economica necesara pentru a genera locuri de munca va intarzia, sufocata de reglementari neinteligente. Experienta arata ca introducerea reglementarilor neinteligente dureaza cativa ani, iar eliminarea lor cateva decenii.

Daca aleg ca pietele sa joace rolul central in administrarea economiei, votul va merge spre partidele de dreapta. Pietele flexibile vor ajuta cresterea economica, care va duce la cresterea locurilor de munca si va reduce nevoia de cheltuieli sociale crescute. Este cunoscuta experienta Marii Britanii in timpul mandatelor lui Margaret Tatcher si John Major. Aplicarea consecventa a politicilor de dreapta a dus Marea Britanie in 17 ani de pe locul penultim in cadrul tarilor OECD pe locul al doilea in privinta nivelului de trai.

Cand Margaret Tatcher a murit am scris un articol ("Cum isi poate salva un prim ministru tara"), in care concluzionam ca "In esenta, ceea ce a contat a fost o filozofie corecta (cea a libertatii) referitoare la cine detine rolul central in administrarea economei (piata sau guvernul) si vointa politica si curajul de a o aplica. Restul vine de la sine". Este si principala concluzie a acestei analize.

In Romania, incepand din anii 40 (secolul XX), pietele nu au detinut niciodata rolul central in administrarea economiei. Sansa ca pietele sa ajunga sa detina rolul central in administrarea economiei nu poate fi oferita decat de o dreapta autentica. Cand acest lucru se va intampla, libertatea proprietatii si libertatea fata de coruptie vor creste, descatusand spiritul antreprenorial si stimland productivitatea si nivelul de trai.

Preferinta de timp, adica inclinatia oamenilor de a fi preocupati de binele lor in prezent sau in viitorul apropiat mai mult decat de binele lor in viitorul indepartat este o sursa importanta a competitiei dintre partide pentru cresterea ajutoarelor sociale, indiferent de ideologie.

Din moment ce partidele de stanga si partidele de dreapta sunt in competitie pentru cresterea cheltuielilor sociale, preferinta publicului pentru o anumita limita a cheltuielilor sociale ca procent din PIB nu ar trebui sa influenteze votul. Totusi, reputatia partidelor de dreapta ca sunt mai putin favorabile cheltuielilor sociale comparativ cu partidele de stanga face ca preferinta privind cheltuielile sociale sa influenteze votul.

Data fiind preferinta de timp, nici guvernele de dreapta nici guvernele de stanga nu ofera nicio garantie ca, pentru perioade indelungate, beneficiile sociale si datoriile publie nu vor creste mai repede decat PIB, reducand resursele disponibile pentru investitii private si publice. Cu alte cuvinte nici stanga nici dreapta nu se pot opune finantarii cu datorii a democratiei.

Data fiind preferinta de timp, care impinge spre cresterea datoriilor publice, este necesara adoptarea de reguli fiscale care sa limiteze cresterea acestora ca procent din PIB. Pentru a fi cat mai rezistente la competitia politica alimentata de preferinta de timp, regulile trebuie introduse in constitutie, pentru a le face dificil de abolit.


NOTE

1 Calificare pe care a introdus-o Greider (1989).
2 Un prieten mi-a sugerat că „păcatul originar” în acest caz apasă pe cei care inițiază acest proces de creștere mai rapidă a beneficiilor sociale comparativ cu PIB. Sigur, "păcatul originar" contează, dar Greenspan menționează în cartea sa pe care am citat-o în text că președintele Nixon, care a introdus în 1972 indexarea automată a beneficiilor Securității Sociale, i-a explicat că "dacă noi (Republicanii) nu le-o luăm înainte Democraților și obținem creditul politic, ei (Democrații) o vor face" (Greenspan, 2013, p. 193).

3 Cele două libertăți definesc domnia legii. Cu cât aceste libertăți sunt mai înalte, cu atât mai mult se poate vorbi de domnia legii.
4 Deși cheltuielile sociale au crescut rapid, inegalitatea în venituri și avere nu s-a redus. Deficitele bugetare la care a contribuit creșterea beneficiilor sociale au fost finanțate cu economii private. Aceasta explică de ce productivitatea și ocuparea forței de muncă au crescut mult mai încet decât cheltuielile sociale.

5 Intervenția în timpurile de recesiune este așteptată de oameni și din acest motiv guvernele nu-și permit sa nu intervină, chiar dacă intervențiile nu ajută sau, mai rău, adâncesc recesiunea. În timpurile bune, politicile macroeconomice nu pot însă tempera euforia fără a induce o recesiune.

6 Probabil că separarea partidelor de către Erik von Kuehnelt Leddin în partide de tip Moș Crăciun, darnice cu cheltuielile sociale și partide de tipul Strânge Cureaua, mai puțin darnice, a influențat mult credința menționată.

7 Spre comparație, acești indici sunt (în paranteză este indicele general al libertății economice): Bulgaria (65,7) 35,2 și 30,0; în Vanuatu (59,5) 33,5 și 40; în Mongolia (58,9) 28,2 și 30,0); în Togo (49,9) 23,8 și 30; în Uganda (59,9) 23,8 și 30; în Ucraina (49,3) 21,9 și 30,0.
8 În tot mai multe modele neokeynesiste recente ale ciclului de afaceri, „impaciența” este diferențiată pe agenti economici. De exemplu, agenții economici au impaciențe diferite (unii agenți economisesc, alții imprumută) în Eggertsson și Krugman (2010), Cúrdia și Woodford (2009) sau Iacoviello și Neri (2010).
9 Din cauza acestei "impaciențe", o sută de lei astăzi sunt mai valoroși decât o sută de lei în viitor.

10 Preferința de timp este specifică fiecărui individ. Preferința de timp este mai înaltă în raport cu media la cei preocupați de situația lor la limita unui orizont foarte apropiat de prezent și mai mică la cei preocupați de situația lor în viitorul mai îndepărtat. Preferința de timp este stabilă și reflectă un anumit grad de inteligență. Experimentele au arătat că tentația copiilor de 4-6 ani de a mânca o prăjitură este foarte mare. Numai unii dintre copii pot amâna mâncatul prăjiturii pentru o perioadă relativ scurtă de timp dacă la expirarea ei pot mânca două prăjituri. Aceiași copii care au reușit să amâne mâncatul prăjiturii au obținut rezultate mai bune la bacalaureat, demonstrând că o preferință de timp mai joasă este asociată cu o inteligență mai mare, corelație care este stabilă în timp (exemplu prezentat după Greenspan, 2013).

11 Aceasta este, în opinia mea, printre prime referiri ale unui filozof la conținutul conceptului preferința de timp, concept pe care în economie l-a introdus Carl Menger în „Principles of Economics”. Platon sugerează conținutul acestui concept referindu-se la cumpătare, noțiunea de prevedere fiind implicită. Andrei Cornea, care a tradus pentru prima dată Republica în întregime în română în 1986, dă următoarea traducere fragmentului citat în text: „el trăiește zi-de-zi făcând pe plac celei dintâi dorinți” (Platon, 1986, p. 370).


BIBLIOGRAFIE
Croitoru, Lucian, „Cum își poate salva un prim ministru țara”, www.hotnews.ro.
Croitoru, Lucian, „Sfârșitul reglementării și ultimul reglementator”, Editura Curtea Veche, 2013.
Cúrdia, Vasco and Michael, Woodford (2009), “Credit frictions and optimal monetary policy”, BIS Working Papers No 278 (March).
Eggertsson, Gauti; Krugman, Paul (2010), „Debt, Deleveraging, and the Liquidity Trap: A Fisher-Minsky-Koo Approach”, Princeton.
Greider, William (1989), „Secrets of the tample: How the Federal Reserve Runs the Country”, Simon and Schuster.
Greenspan, Alan (2013), „The Map and the Territory: Risk, Human Nature, and the Future of Forecasting”, Penguin Books.
Iacoviello, Matteo and Neri, Stefano (2010), “Housing Market Spillovers: Evidence from an Estimated DSGE Model”, American Economic Journal: Macroeconomics 2, April, pp. 125–164.
Kuehnelt-Leddin, Erik von (1988), “Democracy’s Road to Tyranny”, The Freeman Foundation for Economic Education, Inc. May, Vol. 38, No.5.
Mises, Ludvig von (2008), „Human Action: A Treatise on Economics (The Scholar’s Edition)”, the Ludwig von Mises Institute, Auburn, Alabama.
Platon (1986), „Republica”, (traducere de Andrei Cornea), p. 370.
Plato, “Republic” (traducere de John Llevelyn Davies și David James Vaughan), Book VIII, Wordsworth Classics of World Literature, p. 281.
Preda, Marian (1994), „Partidele politice din România: clasificare şi relaţii parlamentare”, Revista de Cercetări Sociale No. 3, p. 3.
The Economist, “What’s Gone Wrong with Democracy?”, March 1st 2014, p. 43.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















2929 vizualizari

  • +3 (3 voturi)    
    D-le Croitoru (Marţi, 6 mai 2014, 2:41)

    sebagain [utilizator]

    Asa cum apreciati libertatea cuvantului in democratie, presupunand ca Romania este o democratie autentica, eliberata de ideile dogmatice ale diferitelor organizatii mai mult sau mai putin secrete, cum comentati recenta aparitie a Guvernatorului in compania Partidului Stat Bisericos PSD pe toate canalele media? Sa-i fie rusine...
    • +1 (1 vot)    
      democratia.... (Marţi, 6 mai 2014, 15:44)

      Capatu` satului [utilizator] i-a raspuns lui sebagain

      la fel cu principiul separatia puterilor in stat sunt principii de inceput, astazi acestea sufera de numeroase critici;

      in orice caz, fara a sterge din meritele autorului, ma simt obligat sa arat ca tara noastra nu a avut dreapta sau stanga in ultimii 150 de ani (nu ma refer la extrema dreapta sau extrema stanga care au fost intrucatva definite) cel mai elocvent exemplu este alianta usl care a castigat ultimele alegeri palavramentare;
      cetateanu` roman voteaza dupa cat a fost de bine manipulat si nu dupa aspiratii de viitor, programe politice, etc - sub 1% (io cred ca cifra reala este in jur de 0,1%) din electorat are reprezentarea votului sau si a studiat comparativ diferitele programe ale partidelor aflate in competitie;

      exista in afara de americani si autori romani cu studii serioase in domeniul politicii, un ex. dl. prof. Liviu Petru Zapartan;

      asa ca in scurta istorie de aproape 150 de ani dreapta si stanga nu au existat in lipsa electoratului educat suficient: istoria noastra este o istorie a smenului palavramentar incepand cu monstruasa coalitie si abdicarea lui Cuza - pt. mine acesta a fost cel mai intelept conducator pt. ca si-a asumat obligatia si consecintele aducerii natiunii romane din epoca de piatra in sec. XX: invatamantu` obligatoriu, secularizarea averilor manastiresti, aparitia Codului Civil si a Codului de Procedura Civila sunt masuri ce si astazi ar fi salutare, in urma cu 150 de ani au fost considerate premature sau imorale;
      asa ca rejii, rejinele si bororu` ar trebui intai sa ii aduca un omagiu lui Cuza la 10 mai si abia apoi lui mihai ce`si spune intaiul dar care a facut prea putin pt. o tara care i`ar fi oferit totul.
  • +3 (3 voturi)    
    Dle Croitoru de acor,dar ce te faci cu votul prost (Marţi, 6 mai 2014, 3:51)

    andreesanu [utilizator]

    De la adevarul Dlui Croitoru la practica, stau in calea normalizarii vietii in Romania :PROSTUL,VOTUL ,MANIPULAREA.
    Prostul care nu pricepe care-i calea de urmat se ia unul dupa altul ca oile si tot in ripa nimeresc.
    Votul este al celui care numara ,iar bagabontii au bagat repede la cap sistemul lui Stalin.
    Cei care stau ca gaina pe gard astepta sa vada incotro bate vintul si intracolo o ia ,minte de gaina !!!,cam asta-i cu manipularea.
    • +2 (2 voturi)    
      Cei care voteaza in turma psd (Marţi, 6 mai 2014, 6:40)

      soundtrack [utilizator] i-a raspuns lui andreesanu

      sunt de categorii diverse:
      1.interesatii profitori vorace care vor sa detina controloul asupra fraierilor si neputinciosilor;
      2. nostalgicii incompetenti care au dus-o bine in regimul comunist si continua sa urasca sistemul capitalist in care sunt nobody;
      3. oportunistii, tot incompetenti care vor 'spate' de partid pt. a promova si a avea privilegii (gretos!!);
      4. oamenii de la tara, mentinuti in dependenta de primari smecheri si profitori;
      5. borfasii din puscarii carora li se promite cumpararea justitiei;
      6. incultii, ignorantii, lenesii, romii carora li se da de pomana 'cate o graunta';
      7. altii...
  • +1 (1 vot)    
    Nu ca zic, da'vreau sa spun: (Marţi, 6 mai 2014, 6:49)

    TudorPadure [anonim]

    Excelent, Lucian Croitoru!

    Poti fi cu succes SOLUTIA dreptei reunite...!
    • +3 (3 voturi)    
      intradevar..... (Marţi, 6 mai 2014, 10:47)

      translativus [utilizator] i-a raspuns lui TudorPadure

      .....Domnul Croitoru nu se desminte si "pune punctul pe i" prin analiza sa.

      Din nefericire pentrui noi, cei care inca mai gandim, profesionistii de genul acesta nu au audienta necesara din partea cetatenilor(chiar si aici, sunt abia 1300 de vizitatori), ceea ce denota imbecilizarea profunda a societatii actuale, captiva acestui sistem politic perfid si incapabila de a mai recunoaste adevaratele valori.

      Partea si mai proasta este ca si UE este captiva aceluiasi sistem politic ticalos, chiar daca realitatea demonstreaza necesitatea imediata de schimbare.

      Viitorul ne va arata daca aceasta societate va supravietui sistemului sau se va narui sub loviturile noilor puteri politico-economice.
      • 0 (0 voturi)    
        Nu ca zic, da'vreau sa spun (Miercuri, 7 mai 2014, 7:07)

        TudorPadure [anonim] i-a raspuns lui translativus

        translativus, eu tocmai asta spuneam -si pentru SI pentru...- depinde si de NOI cum "Viitorul ne va arata daca aceasta societate va supravietui sistemului sau se va narui sub loviturile noilor puteri politico-economice. " si intelegem mesajele autorului.
  • +1 (1 vot)    
    pseudo-democratia... (Marţi, 6 mai 2014, 7:06)

    tontu [utilizator]

    Politicienii doar par ca ne conduc; si ei ca si "pietele" sunt condusi. Mitul pietelor care se autoregleaza e de mult depasit. Pietele sunt doar manipulate, iar jocurile sunt facute, prin intermediul sistemului financiaro-economic global, de cei care detin in mod real puterea...
  • +2 (2 voturi)    
    Sa fim seriosi! (Marţi, 6 mai 2014, 9:02)

    Spiky [utilizator]

    In RO_Mania capitalismul si democratia au fost proiectate si realizate de fosta birocratura comunista - esalonul II in frunte cu Iliescu. Adica niste tipi ale caror idei despre capitalism si democratie proveneau direct din Capitalul lui Marx; fii de mandri ilegalisti( adica, cu un termen mai arhaic dar mult mai adecvat, NELEGIUITI) ceea ce explica dispretul legii existent in cadrul administratiei de tip PCR...PSD si a baronilor locali - adica ceva de tipul "mai Lege, eu te-am facut, eu te calc in picioare". Atata vreme cat romanii tolereaza si voteaza asemenea specimene care cred ca stimulentele economice trebuie administrate ca mita electorala si nu ca masuri coerente si sistematice, dispretul fata de legile proaste si partinitoare, economia haotica si bazata pe rentele de monopol vor continua sa bantuie structura socio-economica a Romaniei, iar structura politica nu va fi decat un fel de pseudo-democratie de fatada, reflectand pseudo-economia de taraba ce maimutareste adevaratul capitalism.
  • +2 (2 voturi)    
    nu suntem maturizati (Marţi, 6 mai 2014, 9:24)

    monor [utilizator]

    suntem imaturi si politic si economic noi romanii si nu se oboseste nimeni sa ne invete politica sau economie pentru ca trebuie sa alegem pe cine vrea grupul conducator in politica, in cazul nostru urmasii PCR si ai Secu. daca poporul e sarac si subdezvoltat ei pot sa se comporte ca niste baroni medievali fara rusine. daca citesc istoria constat ca avem traditie indelungata a conducatorilor dispretuitori de tara si popor.
    • +2 (2 voturi)    
      Din pacate... (Marţi, 6 mai 2014, 11:48)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui monor

      ... ai prea multa dreptate!!!
  • +1 (1 vot)    
    State și piețe (Marţi, 6 mai 2014, 13:52)

    Rookie [utilizator]

    1. Piața este cel mai eficient mecanism de alocare a resurselor. Totodată este cel mai nemilos.
    Ca urmare apare nevoia de compensare a ”lipsei de milă” a pieței prin alocarea autoritativă a resurselor către cheltuielile sociale care, într-o primă instanță ar fi trebuit să se limiteze la asigurarea ”plasei de siguranță”.
    ”Impacienția” se adaugă la necesități de asigurare a riscurilor și amplifică cheltuielile sociale forțând partidele politice să intervină în mecanismele pieței, accentuând perturbarea acestora.
    2. Odată introdus mecanismul perturbator (alocarea autoritativă) abuzul de acesta este la îndemână și se potrivește perfect intențiilor de management rational al societății (forecast-planificare-reglementare-alocare) către un set de ținte ideologice, justificate cel mai adesea prin sintagma ”interes national”.
    3. Apare astfel la nivelul societății o dihotomie între eficacitate (atingerea țintelor definite idelologic) și eficiență (alocarea resurselor de către piețe).
    O concluzie posibilă este aceea că planificarea societății nu este dezirabilă, fiind contrară eficacității (nu am inclus în discuție și atingerile aduse libertăților naturale).
    Din păcate planificarea este visul autoritar prin care mulți speră să le fie îndeplinite de catre alții propriile dorințe inclusiv dar nereducându-se la satisfacerea preferinței de timp.

    Felicitări pentru articol!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by