Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Tel maître, tel valet: Theophyle despre eternii pucisti Iliescu si Ponta (Actualizat)

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Duminică, 4 mai 2014, 11:49 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

S-a stins din viata un autentic prieten al adevarului, democratiei si libertatii. Nu l-am cunoscut personal pe cel care semna Theophyle, dar am scris admirativ despre contributiile sale publicate pe excelentul blog “Politeia” si adeseori reluate aici, pe “Contributors”. A scris generos despre interventiile mele in spatiul public romanesc. Intr-un articol din 2010 trimiteam la remarcabila sa analiza a personajului Ion Iliescu. O reiau aici. Este acel gen de jurnalism elegant, sobru si percutant pe care l-au practicat candva, la “Radio Europa Libera”, Noel Bernard si Vlad Georgescu. Asa va ramane Theophile in memoria celor pentru care adevarul, demnitatea si libertatea sunt valori non-negociabile. Sa se odihneasca in pace.

“Metodologia bolsevica, despre care vorbeste eternul pesedist-de-onoare, a fost implementata in cazul lui Ceausescu, mai intai il omoram si dupa aia il demitem. In cazul lui Constantinescu, pe care intai il subminam si daca nu fuge el il aranjam “democratic”, nu prea a mers si a esuat rusinos cu Basescu. Recunoaste batranul comunist, vopsit in socialist de onoare:

“Noi, în 2007, ne-am grăbit cu suspendarea preşedintelui şi asta lui i-a dat un nou imbold, o nouă forţă morală. Acum situaţia este invers. Acum populaţia are motiv, ar vota pentru suspendare (…). Deci, nişte alegeri anticipate care ar schimba majoritatea parlamentară. Pasul următor – să avem şi alegeri prezidenţiale anticipate”, afirmă Iliescu în înregistrare, care, potrivit postului Antena 3, este din şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de luni. Mediafax

Cat or fi pedelistii la pamant si cat ar fi scazut Basescu in sondajele de opinie, o miscare in acest sens va avea inca odata acelasi succes ca in 2007. Nu pentru ca electoratul este atat de luminat, ci pentru simplul fapt ca zilele lui Iliescu au apus, el o simte chiar daca nu a aprofundat lectiile primite de el si de partidul lui. Viagra politica, capatata de el dupa alegerea mostenitorului Che Gargara, nu va fi suficienta, sper, pentru a pune pe tapet inca o data cele de demult comise si de loc uitate de majoritatea electoratului, in afara durilor lui Ilici.

Fiecare amintire a lui Iliescu imi produce o sila de nedescris si readuce la agenda zilei ponoasele pe care le trage aceasta societate din cauza crimelor comise de acest om. Acest Nero al modernismului romanesc, care a incendiat de nenumarate ori viitorul romanilor, doreste inca un incendiu. Cu cele doua marionete din stanga si dreapta lui, calare pe banii oligarhilor rosii, Nero-Iliescu pune la cale un ultim incendiu social.

Nici un socialism nu poate fi posibil si nici un partid-social democrat nu se poate naste in Romania atat timp cat oameni de genul lui Iliescu pot fi presedintii-de-onoare ai acestui partid.”

Pe forumul de pe “Politeia” am postat atunci acest comentariu:

“Forma mentala a lui Ion Iliescu este maniheista, el imparte lumea in aliati (adica lachei) si inamici (pe care ii diabolizeaza). Ceea ce-l irita cel mai mai tare in cazul Basescu este exact efortul de cladire a statului de drept, deci opusul propriilor sale stradanii intru perpetuarea hegemoniei neo-nomenklaturii profitocratic-spoliatoare.
Aveti dreptate: Ion Iliescu este albatrosul (piatra de moara) legat de gatul unei posibile, dar inexistente stangi romanesti. Cind citesc comentariile adeseori erudite ale unor neo-stangisti (“marxismul transilvan”), ma intreb cum vad ei subiectul Iliescu. Pentru ca, oricat ar dori sa se emancipeze de mostenirile bolsevismului de dinainte si de dupa 1989, oricat ar invoca scrierile lui Benjamin, Zizek si Agamben, nu o pot face fara a se delimita defintiv si transant in raport cu acest Deng Xiaoping al Romaniei (ma gandesc la Deng care a ordonat masacrul din Piata Tienanmen, la supravietuitorul de profesie, la dictatorul impenitent care a acceptat ceea ce se cheama market Leninism, care, at the end of the day, desi oximoronic, tot leninism este). Exista un socialism al lui Ion Iliescu, succesorul socialismului lui Ceausescu. O stanga veritabila romaneasca trebuie sa se separe fara inutile menajamente de aceasta nefasta povara.”


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


2854 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by