Romania e invadata de gandaci

de Vlad Mixich     HotNews.ro
Joi, 13 martie 2014, 12:10 Actualitate | Opinii


Vlad Mixich
Foto: Cristian Stefanescu
Când ţi se suie pe pâine, pe masă, în farfurie, gândacii nu mai pot fi ignoraţi. Nu te mai poţi preface că închizi ochii, că nu-i treaba ta, că nu te murdăreşti tu cu d-astea. Aprinzi lumina. Îi pocneşti. Strigi după insecticid. Dacă n-o faci la timp, urmează invazia.

Noi, în România, nu am făcut-o la timp. Gândacii au venit peste noi. Ni s-au vârât pe sub cămaşă, în suflet. Ne petrecem serile privind gândacii în ochi. Invazia e aici şi e atât de intensă încât gândacii au ajuns să întrerupă chiar şi conferinţe de presă.


S-a întâmplat în spitalul judeţean din Constanţa acolo unde, cu câteva zile în urmă, câţiva pacienţi năpădiţi au decis să-i filmeze şi să arate tuturor invazia. Se suiseră printre bucăţile de pâine şi roşii. Directorul spitalului, un anume Dănuţ Căpăţână, a explicat semeţ reporterilor că, de fapt, gândacii au fost intenţionat aduşi de cineva în spital “tocmai în ideea de a ne discredita”.

Chiar în timpul conferinţei de presă de a doua zi, când acelaşi Dănuţ Căpăţână povestea cum i-a fost sabotat spitalul, un gândac a fost filmat moţăind confortabil pe o masă din preajmă.

De câteva luni apar constant în media imagini din anumite spitale româneşti: pacienţii sunt hrăniţi din găleţi, paturile sunt ruginite, toaletele împuţite. Şefii DSP-urilor judeţene continuă însă să afirme, cum a făcut-o şi cel de la Constanţa, că lucrurile sunt în regulă. Curăţenia unui spital nu costă o grămadă de bani, mai ales că e o condiţie elementară a oricărui tratament decent. Dar faţă de achiziţia unui aparat medical scump, curăţarea unui spital nu produce un comision atât de suculent.

Gândacii nu s-au mulţumit să invadeze spitalele româneşti, dar adesea au ajuns chiar să le conducă.

De ani de zile într-o emisiune politică, difuzată în fiecare seară de Antena 3, sunt linşate periodic fără acordarea unui minim drept la replică şi vreo urmă de decenţă, diverse personalităţi care nu se supun intereselor patronului postului.

Din masochism sau morbidă curiozitate, sute de mii de oameni urmăresc acest linşaj exact cum pieţele se umpleau până la refuz atunci când, în urmă cu câteva secole, cineva era spânzurat sau decapitat. Diferenţa e că, pe atunci, călăii nu se mândreau cu afluenţa publicului ca şi cum asta ar fi fost o realizare personală.

Marţi seara a fost executat domnul Andrei Pleşu. Din gura călăilor, îmbrăcaţi în haine curate, au curs cuvinte murdare. Lăbărţaţi în fotoliile lor lipicioase, câţiva omuleţi vărsau lături peste numele fondatorului Colegiului Noua Europă, una dintre cele mai eficiente şi discrete instituţii de educaţie din România care oferă burse de cercetare academică tuturor celor vrednici de ele, indiferent că sunt oameni de stânga sau de dreapta, liberali sau socialişti.

Andrei Pleşu este singura personalitate publică care nu s-a ferit să critice aspru deopotrivă pe fiecare dintre puternicii zilei, fie că acela s-a numit Traian Băsescu sau Victor Ponta, Adrian Năstase sau Emil Constantinescu. Această verticalitate, verificabilă şi limpede cum e lumina zilei, s-a transformat în gura slujbaşilor lui Dan Voiculescu într-o groasă insultă.

Gândacii nu s-au mulţumit să se suie pe masa noastră, dar stau pe scaunul din fruntea ei şi se dau pe sine exemplu de curăţenie. Au ajuns în fruntea primăriilor şi a şcolilor. Sunt telepredicatorii moderni ai zilelor noastre, decid cui şi câte taxe plătim, ne reprezintă în Parlament.

Scârbiţi de ei am închis atâţia ani ochii până ce, într-o dimineaţă, ne-am trezit că trăim într-o ţară condusă de gândaci. Şi nu, nu e un roman de Kafka. E România.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















26835 vizualizari

  • +53 (53 voturi)    
    hm (Joi, 13 martie 2014, 12:14)

    Xorciser [utilizator]

    Aia nu sunt gandaci, sunt viermi...
    • +29 (29 voturi)    
      Nu ma uit niciodata la A3 (Joi, 13 martie 2014, 14:28)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

      Ar insemna ca-i creditez intr-o forma sau alta. Si ca ma injosesc pe mine insumi!
      • +10 (10 voturi)    
        continuati sa cereti eliminarea antenelor (Joi, 13 martie 2014, 17:43)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecare

        http://www.petitieonline.net/petitie/02529049/semnaturi/pg6
      • +7 (7 voturi)    
        pai... (Joi, 13 martie 2014, 18:20)

        gab0iu [utilizator] i-a raspuns lui UnOarecare

        nu consum produse promovate de, sau marca Antena3!
    • +21 (25 voturi)    
      problema (Joi, 13 martie 2014, 14:48)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

      In Romania problema sunt chiar romanii..am intalnit f multe persoane educate cu problemle de moralitate..enorm de multi care au ras de Coposu sau de Ratiu, au ciupit sistemul prin diferite metode si care nu s-ar sfii nici acum, s-au imbolnavit subit pt pensionare, au inelat , au mintit dar sunt f vehementi si vor sa traiasca ca in vest..
      • +14 (14 voturi)    
        problema II (Joi, 13 martie 2014, 15:22)

        Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

        toti aceia pe care i-am enumerat sunt constienti de ceea ce fac,, voteaza in cunostinta de cauza dand gir hotilor prezenti la putere , iar principalul motiv care-i motiveaza este frica de justite care ii poate chestiona intr-o zi pt a raspunde pt actiunile lor..
      • +7 (7 voturi)    
        Cultura presupune civilitate (Joi, 13 martie 2014, 19:20)

        UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

        Reciproca nu e valabila.
    • -18 (20 voturi)    
      adevarul deranjeaza (Joi, 13 martie 2014, 15:43)

      AIKO100 [utilizator] i-a raspuns lui Xorciser

      Adevarul deranjeaza extrem de mult propaganda gandacului Basescu.
      • +5 (5 voturi)    
        Ai ma? Pe bune? (Joi, 13 martie 2014, 19:25)

        UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui AIKO100

        Mai rau decat deranjeaza adevarul pe gandaci U$D din puscarie si pe aia care urmeaza sa intre?

        Traiasca justitia lipsita de corupti!
      • +4 (4 voturi)    
        ce adevar? (Joi, 13 martie 2014, 21:07)

        Xorciser [utilizator] i-a raspuns lui AIKO100

        Aici era vorba de dl Plesu, care in comunism a stat la Paltinis pe langa Noica. Nu de Basescu.

        Contrele dintre Dl Plesu si Dl Gadea nu sunt de azi de ieri:

        http://adevarul.ro/news/societate/o-sminteala-1_50a7b8e47c42d5a66369f90b/index.html

        http://www.antena3.ro/economic/media/gadea-ii-raspunde-lui-plesu-mai-bine-smintit-decat-traseist-si-fripturist-146955.html

        Chiar am urmarit o parte din emisiune la A3. Mi s-a intors stomacul pe dos, credeam ca am depasit stadiul de aruncat cu laturi din comunism.

        PS: "Nu stă bine unei naturi de răţuşcă să-şi ia aere de cocoş.". Inca mai cred ca aceasta afirmatie i se potriveste lui Gadea.
  • +40 (40 voturi)    
    ce scursuri ale societatii la antene ! (Joi, 13 martie 2014, 12:25)

    ivanescu [utilizator]

    excelent articol !....gandacii au napadit ROMANIA,fiindca noi am lasat oameni ca cei de la antene sa vorbeasca in limbajul gândacilor din wc-uri !....cum poate oare cna sau cei ce se uita la antene sa fie de acord cu ce fac aceste scursuri de comentatori ,nu-mi pot explica ? ....este prostie ,ura sau neputinta !
    • +9 (11 voturi)    
      Pe principiul ca cine se aseamana se aduna (Joi, 13 martie 2014, 14:29)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui ivanescu

      Inseamna ca am dreptate cand spun ca avem o tara plina de inepti. Eu vad o confirmare in faptul ca a ajuns pe ultimile locuri in lumea civilizata.
  • +28 (28 voturi)    
    "insecticidul" (Joi, 13 martie 2014, 12:26)

    daaddas [anonim]

    il avem, ce mai asteptam ???
    • +5 (9 voturi)    
      Educatia? (Joi, 13 martie 2014, 14:30)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui daaddas

      Mai va...
      :(
  • +33 (33 voturi)    
    Kafka (Joi, 13 martie 2014, 12:37)

    CosminMaricari [utilizator]

    ”Într-o bună dimineață, când Mihai Gâdea se trezi în patul lui, după o noapte de vise zbuciumate, se pomeni metamorfozat într-o gânganie înspăimântătoare.”

    Mi-e teamă ca, după 25 de ani de noapte a minții cu vise democratice zbuciumate, să nu ne trezim peste vreo încă 25 de ani metamorfozați cu toții în gândaci.
  • +32 (32 voturi)    
    felicitari pentru articol (Joi, 13 martie 2014, 12:40)

    dana [anonim]

    Foarte bun articol. Felicitari! Din pacate pentru noi, reflecta intocmai realitatea din Romania.
  • +22 (22 voturi)    
    Atacul gandacilor! (Joi, 13 martie 2014, 12:49)

    GAVRILACHE [utilizator]

    Daca gandacii din spitale ne provoaca repulsie si, in cel mai rau caz, ne pot imbolnavi trupul, gandacii de la A3 ne otravesc sufletele! Si, poate, mai putin noua, scarbiti indeajuns de campaniile de pana acum, de ura permanenta si de jegoasele minciuni si delatiunile ordinare si mai mult, vai, oamenilor simpli, convinsi ca orice vine de la televizor este adevarat, celor dispusi sa-si schimonoseasca existenta dupa chipul si asemanarea "inchizitorilor" varani! Si da, aia care se joaca la vedere cu sufletele celor multi sunt, cum bine zicea cineva, mai degraba niste viermi iesiti din mizeria morala in care traim! Condusi de ura si de bani, "viermii" se insinueaza zgomotos in sufletele simple si needucate, in numele unui idol enorm care ne acopera, cu fiecare zi, de mirosuri pestilentiale, de voma si bale acide! Daca noi nu facem nimic, daca trecem cu vederea unsoarea si duhoarea care cresc cu fiecare zi, ne vom trezi prinsi definitiv!
  • -31 (35 voturi)    
    gandacii (Joi, 13 martie 2014, 13:04)

    pecereu [utilizator]

    Au ajuns in fruntea statului sau in parlament facand piscine la saraci,borduri chinezesti,pavele de marmura.
    Gandacii au cumparat teren la Nana,casa in Mihaileanu,sau mai grav au vandut flota,industria si pana la urma tara .
    Gandacii au dat energia,gazele,petrolul altor gandaci mai mari si mai hulpavi.
    Despre gandacii astia nu se scrie?
    • +30 (32 voturi)    
      Ba chiar (Joi, 13 martie 2014, 13:27)

      CosminMaricari [utilizator] i-a raspuns lui pecereu

      Gândacii au învățat să scrie și acum încearcă să-și lase miile de ouă cleioase pe forumuri publice, în speranța că vor reuși să-i scufunde pe cei ușor influențabili în jos, în miasmele imunde ale coloniei din care s-au târât la lumină.
    • +26 (28 voturi)    
      Vocea Moscovei (Joi, 13 martie 2014, 13:44)

      Bogdan_100 [utilizator] i-a raspuns lui pecereu

      Multumim ca ne-ai indicat limpede care sunt obiectivele rusesti in Romania, pe cine vor ei sa inlature pentru ca stau in calea integrarii euroasiatice dorite de mintile incetosate de vodka de la kremlin.
    • +18 (18 voturi)    
      Ti-am mai spus (Joi, 13 martie 2014, 14:31)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui pecereu

      ca mi-e sincer mila de tine?
    • +12 (12 voturi)    
      dvs sunteti (Joi, 13 martie 2014, 15:27)

      Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui pecereu

      in conflict cu esalonul doi din PCR care in prezent conduce Romania ..esalonul 1 se mai regaseste doar in Corea de Nord..ambele esaloane nu-si mai au locul in secolul asta..
  • +11 (13 voturi)    
    Cum scapam de gandaci? (Joi, 13 martie 2014, 13:04)

    Lupul de pe Soseaua Pipera [anonim]

    " Se incapataneaza sa ne ocupe spatiul personal. Omori unul, noaptea te trezesti in chiuveta cu inca zece. Scoti bluza preferata din dulap, dar dupa ea vezi ceva miscand. Este el, gandacul de bucatarie, insotit mereu de prieteni si descendenti … Cum scapam de acesti vizitatori inopinati? "

    http://www.pestcontrol-expert.ro/blog/cum-scapam-de-gandaci/

    In loc de moaca lui Smiley si a altor vedete de plastic ieftin, mi-ar placea ca reclamele sa sune ca cele de sus, evident, contra tuturor speciilor de gandaci si sobolani pe care ii vedem zilnic.
  • +17 (19 voturi)    
    Cum scapam de gandaci?!!? (Joi, 13 martie 2014, 13:55)

    Sandu Constantin [anonim]

    Mi-am scos Antena 3 din televizor. Definitiv!
    • +17 (17 voturi)    
      Păi tu ai discernământ (Joi, 13 martie 2014, 14:19)

      SKBjull [utilizator] i-a raspuns lui Sandu Constantin

      Ce facem cu cei 4 milioane care nu prea au?

      Fiindcă ei au 4 milioane de voturi care ne condamnă și pe noi la viața printre gândaci.
      • +6 (6 voturi)    
        le trimitem petitia de mai jos (Joi, 13 martie 2014, 17:45)

        un domn [utilizator] i-a raspuns lui SKBjull

        incercam sa ii spalam si noi la cap..la cat au spalat Pastorul si Voicuristii, ciuvicii
        http://www.petitieonline.net/petitie/02529049/semnaturi/pg6
      • +3 (3 voturi)    
        Nu voturile ci absenteismul (Joi, 13 martie 2014, 20:31)

        Maniu [utilizator] i-a raspuns lui SKBjull

        ne condamna
        • +3 (3 voturi)    
          F.adevarat (Vineri, 14 martie 2014, 1:41)

          UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui Maniu

          Si apoi ne plangem ca viata nu e cum ne-o dorim....
  • -12 (14 voturi)    
    Antena 3 (Joi, 13 martie 2014, 14:07)

    MrQ [anonim]

    Toate bune si frumoase cu gandacii, dar trebuia neaparat sa se zica ceva si de antena 3. :)
  • -6 (12 voturi)    
    etichete (Joi, 13 martie 2014, 14:13)

    sabin [anonim]

    Vlad, in opinia mea esti unul din cei mai valorosi jurnalisti romani. Ca om in primul rand. Stii ca eticheta cu 'gandacii' a fost unul din elementele instigatoare / declansatoare ale genocidului din Ruanda? Articole ca cel de mai sus instiga la si mai multa ura si resentimente la un public caruia ii e oricum greu sa gaseasca / construiasca alternative, sa arate compasiune si sa fie liber. M-am obisnuit cu altfel de discurs in scrierile tale.

    Cu pretuire.
    • +11 (11 voturi)    
      Evolutie! (Joi, 13 martie 2014, 15:15)

      GAVRILACHE [utilizator] i-a raspuns lui sabin

      Aveti dreptate : mai bine tacem, plecam capul si ne ducem jegul de pe umeri cu rabdare si intelegere! Mai mult, cel mai bine ar fi sa-i iertam, eventual sa le multumim ca ne dau, zi-de-zi, prilejul sa ne dispretuim! N-ar fi minunat ca Romania sa fie o tara plina de mantuitori scuipati care intorc cand un obraz cand altul? Si, oare, dupa o vreme, n-ar trebui sa ne intrebam : da' cine e, frate, Plesu asta? Pai se compara cu Ciuvica, cu Ursu, cu Gadea?! Si, dupa inca o vreme, n-ar trebui, cu toii, sa ne alaturam lor? Ca s-or mai gasi cativa indivizi care merita scuipati!
    • +9 (9 voturi)    
      vezi (Joi, 13 martie 2014, 16:24)

      baronul stanganbuch [utilizator] i-a raspuns lui sabin

      ca ce fumezi matale e prea tare, cauta altceva.
    • +1 (5 voturi)    
      "Vlad"? De ce nu "Vladut" ? (Joi, 13 martie 2014, 17:23)

      alex4321 [utilizator] i-a raspuns lui sabin

      "Vlad"? De ce nu chiar "Vladut" ?

      "Cu pretuire" ? Pe cand "Mult iubite si stimate, Vladut "?

      La ce foloseste linguseala asta in public?
    • +2 (2 voturi)    
      Mda, e bine ca numai gandacii (Joi, 13 martie 2014, 19:40)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui sabin

      sa aiba articole care "instiga la ..... resentimente la un public caruia ii e oricum greu sa gaseasca / construiasca alternative, sa arate compasiune si sa fie liber."

      Noi astia`lalti nu avem voie sa-i spunem limaxului limax ca nu cumva sa nu dea in violenta, sa nu aiba vreo trauma psihologica.
      Bine ca are gandacul Badea voie sa indemne la blandete si restul posircilor la cuvinte alese, povesti adevarate si o adanca omenie!

      Ori nu gandesti ori esti rau intentionat!
  • +12 (12 voturi)    
    .... (Joi, 13 martie 2014, 14:32)

    Ciprian [anonim]

    exact ce scriam si eu ...
    Problema in romania nu sunt romii, marea problema in romania sunt chiar pur-sange-romanii!
    Mai putina scarba imi este de un rom neingrijit si lasat in voia sortii, decat de multi "moderatori tv" (care se cred staruri, si nu se comportanta ca un MODERATOR, ci se comporta de multe ori ca INSTIGAOTRI).
    Marii hoti in romania nu sunt romii, ci domnii imbracati la costum.
    Marii magari nesimtiti in romania nu sunt romii, ci pur-sange-romanii in functii de conducere. Problema este ca, in romania sunt atat de multi magari si corupti, de nici sa vrei, nu prea ai pe cine sa gasesti sa votezi. Te feresti sa nu votezi un magar, si te afli ca ai votat unul si mai mare.
    Cred ca in romania, ar fi necesar, ca la fiecare nume afla pe lista la alegeri, sa fie si o rubrica, unde sa poti alege ca acea persoana sa nu mai poata participa la alegeri pentru urmatorii 10 ani.
  • -9 (11 voturi)    
    de Blatta orientalis cotrocensis nimic, nimic? (Joi, 13 martie 2014, 15:33)

    anaerobik [anonim]

    Foarte slab articol. Uzul metaforei este pueril. Pentru cei care stau la blocurile ceausiste, napaditi de gindacii din ghene, transpunerea metaforei pe imaginea din cutia cu maimute e irelevanta. Asa si eu pot spune ca avem un mare Blatta orientalis in deal la "vie"...
    • +6 (6 voturi)    
      cu cine ai studiat ? (Joi, 13 martie 2014, 19:26)

      cinic [utilizator] i-a raspuns lui anaerobik

      unde ai invatat zoologie? la A3 sau direct de la Ponta?
    • +4 (4 voturi)    
      Te-ai scremut, te-ai scremut... (Joi, 13 martie 2014, 19:46)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui anaerobik

      si ti-ai dat chitina pe fata
      LOL
  • -3 (7 voturi)    
    Propaganda voastra e mult mai proasta decat a lor (Joi, 13 martie 2014, 17:13)

    alex4321 [utilizator]

    Propaganda voastra mai Mixich e mult mai proasta
    Dar mult mult mai proasta decat cea de la A3

    Asta e singurul adevar.

    Practic luati salariile de pomana de la patronii vostri

    Scrii asa de incalcit incat nici nu am rabdare sa-ti citesc o propozitie pana la sfarsit si am facut 2 facultati. Crezi ca un pensionar de la APACA sau un licean de azi o sa te citeasca vreodata "complet si cu atentie" ?

    Deci facand Propaganda asta slaba ati ajuns sa va justificati salariile recurgand "la lipsa de deontologie a celorlalti" ?

    Dar despre ce "deontologie vorbesti tu" daca ajungi pur si simplu sa-i injuri pe ceilalti cu mesaje transparente de tipul; "aialalti sunt Niste Gandaci jegosi" ?

    Si ne prezinti "injuratura asta" pe o pagina lunga pe post de "aluzie" invitandu-ne s ane prindem?

    Propaganda e o meserie grea mai Mixich ...

    Sa vii in sex XXI (cum zice Obama despre Rusi) si sa faci "parabola gandacilor jegosi" cu referire la Antena 3
    e de tipul Brucan anii '50 mai Mixich nu e de secolul XXI

    Secolul asta e un secol mai subtil mai Mixich in care daca-i faci pe opozanti "gandaci" te descalifici imediat...nu pentru vorbele urate ci pentru lipsa de inteligenta in a comunica un mesaj penetrant.

    De ce nu i-ai injurat direct si ti-ar fi luat doar un rand?


    P.S.:
    Scuza ca m uitat sa te-ntreb :
    "de cand un stat trebuie dezmembrat de marile puteri daca se-ncalca in el drepturile omului ?" (unde scrie in Carta ONU asa ceva?)

    Din ce put al gandirii (ca sa vorbesc straveziu ca tine)
    ai scos chestia asta?
    • +1 (3 voturi)    
      Ti-am spus ca mi-e mila de tine? (Vineri, 14 martie 2014, 1:38)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui alex4321

      Sincer!
  • +6 (6 voturi)    
    Vrajeala de dupa amiaza... (Joi, 13 martie 2014, 17:32)

    area51rmc [utilizator]

    Nu, domnule Vlad Mixich, Romania nu e invadata de gandaci... e mai rau decat atat, Romania e invadata de PROSTIE!

    Cred ca a venit vremea sa spunem direct urmatorul lucru: spiritul de turma e intaia natura a acestui neam, chestia i-a fost bine inradacinata in 70 de ani de indobitocire continua pe fond de lasitate generalizata (doar au mancat toti o "paine alba") cauzata de castigarea unui "loc caldut" fara prea mari dureri de cap ///
    M-am saturat de "oamenii muncii" fara de care tara asta n-ar fi existat pe lumea asta, de indivizi egisti si fara scrupule care isi permit sa ceara drept la pensie fara sa fi adus o minima valoare adaugata.
    Traiul "de la stat" sau "la stat" este cea mai mare minciuna care ni se propaga de 70 de ani si chiar nimeni nu spune asta.
    "Oamenii muncii" n-au nici o jena sa se manifeste asa cum i-a educat si i-a pus sa traiasca tara pe care au "construit-o ei" - furt, minciuna, delatiune, golanie, crima.

    A le spune "gandaci" e ca si cum i-ai duce la teatru de comedie ... vreti sa se distreze? chiar va imaginati ca se vor simti deranjati de faptul ca-i faceti "gandaci"?
    Nu-i mai alintati d-le Mixich ca asa n-o sa schimbati nimic.
  • -7 (9 voturi)    
    . (Joi, 13 martie 2014, 17:54)

    sandra.renetova [utilizator]

    Articol care nu reflecta deloc realitatea. Acest individ nu stie despre ce vorbeste.
    • +3 (5 voturi)    
      Din Budana 3 vorbesti? (Joi, 13 martie 2014, 19:19)

      Dalinar [utilizator] i-a raspuns lui sandra.renetova

      In acest caz TU nu ai cum sa vezi realitatea...pt ca esti pana peste cap in rahat.
    • +4 (4 voturi)    
      Vei ca ai treaba in Crimea (Joi, 13 martie 2014, 19:49)

      UnOarecare [utilizator] i-a raspuns lui sandra.renetova

      Ca din articol n-ai inteles nimic,,,
  • +4 (4 voturi)    
    Dle Mixich (Joi, 13 martie 2014, 19:57)

    it_s__not_news [utilizator]

    Luati-l de mina pe dl Tapalaga si chemati oamenii in strada. E singura scapare, iar alti lideri de opinie nu sint.

    Altfel, sa ne dam ce ceasul mortii ca nu-stiu-ce imbecili vorbesc urit de oricine e mai spalat, e gresit. Nu trebuie sa ne punem cenusa in cap pentru prosti.

    Asa, nu tratam decit simptomul, nu boala. Iar boala este Voiculescu, Gidea este numai un apendice al celebrului securist.

    Inca o data: chestiile astea se rezolva prin revolte. Daca nu va e frica sa conspirati putin impotriva statului (nu de drept) si aveti singe in voi, puneti de-o revolutie.
  • +2 (2 voturi)    
    Hai trezestete ,visezi prea frumos !!! (Vineri, 14 martie 2014, 2:36)

    andreesanu [utilizator]

    Ce gindaci visezi omule ???,astia sunt haite de coioti,de sacali,de hiene care te maninca de viu !!!,amaritii de gindaci asteapta sa nu mai misti !!!
  • +3 (3 voturi)    
    Original... (Vineri, 14 martie 2014, 9:12)

    baimarean [utilizator]

    N-am mai auzit de "gandeac"...dar imi place cum suna. (desi ma team ca multi ar crede ca e o plosnita ce gandeste, lucru ce nu poate fi adevarat).

    Chestia cu aceste spurcaciuni este ca fac pui extrem de repede. Ca sa scapi de ei trebuie sa deratizezi in mod repetat de cateva ori...
  • +1 (1 vot)    
    asa, si? (Vineri, 14 martie 2014, 18:43)

    tanti aglae [anonim]

    Bun, ati mai spus o data, v- ati plans despre ce este. Bine scris articolul, de altfel. Si? Ati alungat gandacii cu asta? Ii lasati sa se alunge singuri ori sa se sinucida... Aveti de asteptat! Cred ca asta e problema de fond: ce si cum trebuie facut. Si mai ales: cine? Altfel, gandaci cat vezi cu ochii!
  • 0 (0 voturi)    
    Gandacul e o specie (Vineri, 14 martie 2014, 21:57)

    John M. [utilizator]

    mai veche cu 35 milioane de ani decat dinozaurii. S-a incercat absolut totul pentru stirpirea lor si nu s-a reusit. Dar tarile civilizate au reusit altceva- sa-i alunge in canale si sa-i tina acolo.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by