Zbigniew Brzezinski avertiza recent in ziarul “Washington Post” asupra similitudinilor șocante dintre acțiunile lui Putin din ultimele săptămâni (și nu numai) și agresivitatea imperialistă a dictatorilor totalitari din secolul XX, inclusiv metodele mafiotice practicate de Hitler în atacul împotriva Cehoslovaciei independente. Nu e vorba de o echivalență, de o “diabolizare” a lui Putin, ci de constatarea repetării unei practici definită de disprețul abisal pentru dreptul internațional. Respectatul analist trăgea un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele posibile (și probabile) ale unei agresiuni directe a Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv o încercare de schimbare de regim la Kiev, asupra Poloniei și României. Ceea ce se petrece acum este o tentativă a Rusiei de a schimba direcția politică a Europei Centrale. A nu vedea acest lucru este o probă de gravă, impardonabilă miopie.
Revenind la volumul dedicat profesorului Brzezinski la împlinirea venerabilei vârste de 85 de ani, istoricul Mark Kramer, directorul programului de cercetare a Războiului Rece de la Harvard, oferă o analiză provocatoare, dar corectă, a contribuțiilor conceptuale ale fostului consilier prezidențial la înțelegerea transformării regimurilor leniniste. Sa amintesc aici viziunea lui Brzezinski despre dialectica “internationalism-domesticism” formulata in special in “The Soviet Bloc”. Romania ultimului Gheorghiu-Dej si a inceputurilor regimului Ceausescu era privita ca orientata tot mai puternic in directia autonomista. Nu trebuie uitat acest lucru cand discutam Declaratia din aprilie 1964, actul esential din finalul epocii Dej, cu ale sale ambiguitati, promisiuni si iluzii. Era epoca in care Palmiro Togliatti vorbea despre “unitate in diversitate” si, in “Memoradumul de la Yalta”, testamentul sau politic, schita ceea ce avea sa devina programul eurocomunist.
Dintre toti sovietologii occidentali, Brzezinski a fost cel care a acordat cea mai mare atentie tendintelor centrifuge din miscarea comunista si crizei ideologice a regimurilor de tip leninist. Tot el a fost cel care a intuit forta coroziva a revizionismului marxist. Volumele aparute in acei ani sub egida Institutului de Cercetare a Comunismului pe care il conducea la Universitatea Columbia sunt probele interesului sau constant pentru tot ce tinea de disidenta si posibila opozitie in sistemele comuniste. Succesorul sau in fruntea Institutului (devenit intre timp Institutul pentru Stdirerea Schimbarii Internationale) a fost politologul Seweryn Bialer, urmat de profesorul Robert Jervis.
Analiza lui Kramer acoperă perioada stalinistă de teroare motivată ideologic, curajoasa, dar fatal ezitanta și incompleta de-stalinizare realizată de Nikita Hrușciov, dar si la stagnarea bazată pe rutinizarea represiv-birocratizată din timpul lui Leonid Brejnev. La rândul său, Marian Strmecki, pentru mulți ani unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Brzezinski, prezintă o fascinantă relatare a întâlnirii de la Moscova din 1989 dintre un grup de sovietologi americani și unii dintre principalii consilieri ai lui Gorbaciov, între care consilierul lui Gorbaciov, Gheorghi Şahnazarov. Cu această ocazie, Brzezinski și-a exprimat convingerea că Uniunea Sovietică va denunța trecutul despotic, un act necesar pentru divorțul complet de leninism: „Până nu renunțați la moștenirea leninismului, aceasta va fi un obstacol împotriva reformelor și nu va permite ruptura necesară cu trecutul” (p. 154). Această idee a devenit elementul central al unei cărți a sa, remarcabil de lucidă, „The Grand Failure” (Scribner), publicată exact în 1989, anul revoluțiilor care au confirmat marele eșec.
Unul dintre cele mai interesante capitole, scris de Patrick Vaughan, tratează relația dintre Brzezinski și Papa Ioan Paul al II-lea. Cei doi au împărtășit un atașament profund pentru istoria Poloniei, o permanentă lipsă de încredere în raport cu dublul discurs comunist, și un puternic simț al datoriei morale față de persoanele oprimate. Amândoi au ajuns la concluzia că viziunea sovietică asupra lumii era fundamental eronată și că încarnările sale istorice erau sortite dispariției, mai devreme sau mai târziu. La sfârșitul anilor șaptezeci, exista o comuniune de viziune între Papa polonez și principalul consilier strategic american, de origine poloneză.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
