Noile turbulente financiare din economiile emergente (EMs), ca urmare in principal a retragerii stimulului monetar de catre Fed (banca centrala a SUA), ajuta la lamurirea unor aspecte privind combinatia de politici macroeconomice in Romania in anii de criza. Ce se poate constata referitor la retragerea de lichiditati din EM? Mai lovite sunt tarile cu indatorare externa mare, cu deficite externe mari, pe care le finanteaza cu intrari de capital prevalent pe termen scurt, cu deficite bugetare excesive. Totodata, ca indatorarea privata este la fel de periculoasa ca cea publica. Aici reintalnim o lectie a crizei asiatice din anii 1997-1998 ca si a crizei zonei euro. In fine, ca desi numeroase EMs au deficite externe considerabil mai mici decat cu ani in urma, au rezerve internationale crescute si folosesc cursuri de schimb flotante, valul migrator de lichiditate le perturba serios. Pentru a fi evitata o criza de balanta de plati este esential ca ceea ce numim fundamente macroeconomice sa fie in stare buna. In fine, este de notat ca masuri macroprudentiale (intrate in panoplia instrumentelor de politici macro) fac diferenta intre o recesiune (fie incetinirea cresterii economice) si un “suddent stop”, o criza de balanta de plati.

Daniel DaianuFoto: Hotnews

Am facut schita analitica de mai sus avand in minte experienta Romaniei in ultimul deceniu. Exista un curent de gandire (vezi si Radu Craciun, ZF 14 ian, a.c, Sorin Pislaru, ZF, 7 febr, a.c) care sustine ca politica monetara la noi ar fi trebuit sa reactioneze in 2008-2009 printr-o scadere puternica a ratei de referinta. Aceasta teza se sprijina pe teze de manual si anume ca, in recesiune, potrivit este ca banca centrala sa reduca dobanda de politica (policy rate) pentru a diminua costul creditului in economie. La prima vedere, aceasta teza pare in ordine. Dar cum spune o zicala, diavolul este in detalii; teza ignora trasaturi ale situatiei economiei romanesti intre anii 2008-2009. Sa le enumar:

- deficite externe, de cont curent foarte mari (-13,5 in 2007 si -11,6% din PIB in 2008);

- indatorare externa masiva a sectorului privat, cu scadente multe pe termen scurt;

- deficite bugetare mari (peste -9% din PIB, ESA si structural, in 2008 si 2009)

- grad de euroizare masiv (in jur de 60% din volumul tranzactiilor), care reduce eficacitatea unei politici de depreciere a cursului de schimb ca mijloc de a ajustare a balantei de plati (intrucat s-ar manifesta un puternic efect bilantier asupra activelor populatiei si firmelor, ceea ce ar lovi in puterea lor de cumparare, in bilanturile bancilor, etc)

- o inflatie care, desi sub doua cifre, era inca cea mai ridicata din regiune (peste 6% in 2007 si 2008, inflatia la finele anului) si care intretinea expectatii inflationiste.

Comparatiile ce se fac cu Cehia si Polonia privind rate de politica monetara sunt inselatoare. Aceste doua tari au avut in mod sistematic dezechilibre externe relativ mici (deficite de cont curent sub 5% din PIB in 2007/2008) si un grad de euroizare net inferior, mai ales Cehia. Si inflatia in acele tari a fost inferioara de-a lungul timpului. Coroana este moneda preferata de cehi, de departe. Aici se poate gasi un temei pentru care Cehia nici nu are apetit pentru a adera la zona euro, dincolo de criza acesteia din urma. Cand ai inflatie inalta (in 2008 inflatia medie a fost de aproape 8% in Romania), deficite externe mari, indatorare externa cu scadente ingramadite in viitorul apropiat, deficite bugetare mari si cand pietele financiare ingheata, a reduce drastic dobanda de referinta a bancii centrale apare ca un nonsens. Aici trebuie amintite fenomene caracteristice pentru o criza financiara internationala, cand banii fug:

- se manifesta acut “capcana lichiditatii” (liquidity trap), care inseamna ca cei care au lichiditati cauta sa le tezaurizeze, sa le protejeze; banii nu circula prin vinele sistemului, sau cauta sa plece din locuri percepute ca riscante. Iar Romania prezenta riscuri majore din cauza modelului de crestere foarte vulnerabil, bazat pe indatorare, cu deficite externe mari.

- apare sindromul de “sudden stop”, adica imposibilitatea acesului la finantare, care poate transforma o criza de lichiditate intr-una de solventa. Romania a mai fost confruntata cu o situatie extrema intre 1998-1999 reusind sa iasa dintr-o situatie foarte complicata. Intre 2008-2009 lucrurile erau nu mai putin grave avand in vedere criza financiara internationala. Fara aranjamente cu UE, FMI si Banca Mondiala, tari baltice, Ungaria, Romania ar fi putut intra lesne in incapacitate de plata.

- se manifesta o intensa dezintermediere financiara (deleveraging), care explica comprimarea puternica a activitatii economice, a sectorului privat, a cheltuielilor gospodariilor supraindatorate. Aceasta conduce la recesiune economica, la prabusirea incasarilor fiscale

- mecanismul de transmisie monetara se deterioreaza puternic, ceea ce reduce mult eficacitatea politicii monetare conventionale (prin rata de referinta). Dovezi sunt diferenta intre ratele de referinta si dobanzile pe pietele inter-bancare, costul creditului si achizitiile de active (obligatiuni) facute de banci centrale care isi permit acest lucru;

- este o diferenta de la cer la pamant intre ce poate face o banca centrala ce emite moneda de rezerva (Fed, Banca Angliei, Banca Japoniei, BCE) si care recurge la mijloace non-conventionale (inclusiv tiparire de bani) si ce pot face celelalte banci centrale;

- conteaza dimensiunea economiei, gradul ei de deschidere; o economie mica este mult mai usor in bataia vanturilor.

Daca politica monetara ar fi fost relaxata puternic in conditii de deficit extern si deficit bugetar mari, de inflatie inalta, cu piete internationale tot mai neprielnice (in inghetare), ea ar fi invitat un “sudden stop” in cazul Romaniei. Putem comenta cum sa fi evoluat rata de referinta in raport cu miscarea altor variabile dupa 2009, sa intram in tehnicalitati ale politicii monetare si sa discutam alura reglajului fin. Fapt este insa ca o diminuare puternica a ratei de referinta in 2008-2009 ar fi fost neadecvata. Injectii mari de lichiditate ar fi pus presiune suplimentara pe leu, nu s-ar fi vazut in costul finantarilor. Cand banii fug nu trebuie sa iti gauresti singur buzunarele! O fi leul moneda convertibila, dar el nu este moneda de rezerva, nici nu are in spate o economie impozabila prin dimensiune si forta industriala. Este de mentionat ca pe piata interbancara autohtona dobanzile au fost de doua cifre (peste 10%) intre 2008-2009 intrucat se manifesta capcana lichiditatii –deci nu din cauza ratei de referinta in primul rand. Bancile comerciale au preferat sa plaseze bani in titluri de stat neavand incredere in firme si gospodarii supraindatorate. BCE a ajuns cu rata de politica/referinta la 0,5% intr-un mediu cu o inflatie foarte mica in mod constant. Si tot nu merge creditul in zona euro. BNR a mers in jos cu rata de politica pe masura ce inflatia a coborat. A eliberat lichiditati in economie prin diminuarea rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru a influenta conditiile monetare, costul creditului. Si vedem cu cat succes…Oare de ce? Dar, este de repetat, alta era conjunctura intre 2008-2009 fata de cea din ultimii doi ani, cand inflatia a ajuns la 1,6% la finele lui 2013. Nu paradigma s-a schimbat, ci altul este spatiul de manevra.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro