Odata cu deplina rusificare a bolsevismului sub Stalin, antisemitismul a devenit parte a ideologiei oficiale, sub numele de anti-cosmopolitism si, dupa 1948, de anti-sionism. In regimurile comuniste europene, mai ales in ultima perioada a vietii lui Stalin, antisemitismul (explicit sau camuflat) a fost o arma din asenalul propagandistic. Mentionez campaniile impotriva “comopolitismului lipsit de radacini”, procesul medicilor, procesul Comitetului Evreiesc Antifascist, procesul Slansky, procesele din Romania impotriva liderilor sionisti. Este suficient sa citesti ultimul capitol al cartii lui Timothy Snyder (profesor la Yale), “Bloodlands: Europe between Stalin and Hitler” (Basic Books, 2010, trad. rom., Humanitas, 2012) pentru a te lamuri.
Privitor la rolul evreilor in miscarile radicale de stanga, sugerez cartea lui Yuri Slezkine (profesor la Berkeley), “The Jewish Century”. Dar a existat o atractie a unor evrei catre fascismul italian (nu catre nazism). Cartea Martei Petreu, “Diavolul si ucenicul sau” documenteaza tulburator cazul Mihail Sebastian. In Italia, au existat evrei in miscarea fascista, pana in momentul cand Mussolini a adoptat legi rasiste de inspiratie nazista (v. cartea lui Alexander Stille, “Benevolence and Betrayal”). Fondatorul Cekai a fost polonezul Felix Dzerjinski. Fanny Kaplan, cea care a tras in Lenin in 1918, era o socialist-revolutionara de origine evreiasca. Leninismul a fost/este o doctrina politica nascuta din sinteza dintre traditia radicalismului nihilist rus si o interpretare sui generis a marxismului, o teorie politica vestica.
In Romania, antisemitismul a fost recuperat de ideologia comunista pe fondul despartirii de Moscova si al “etnicizarii” comunismului autohton. Procesul a inceput sub Dej, a fost definitivat sub Ceausescu prin politica de cadre dirijata de Elena Ceausescu si Emil Bobu. Pe langa vanzarea evreilor (a se vedea cartea lui Radu Ioanid aparuta la Polirom), regimul intretinea si incuraja o propaganda virulent antisemita, in special prin revista “Saptamana”. Volumul de poeme huliganice “Saturnalii” de Corneliu Vadim Tudor a provocat reactii puternice din partea unor intelectuali romani (ii amintesc aici pe N. Manolescu, Mircea Zaciu, E. Simion, E. Jebeleanu, Geo Bogza, Al. Paleologu, G. Macovescu, Norman Manea care au protestat in cadrul discutiilor din Uniunea Scriitorilor), ale Comunitatii Evreilor (prin rabinul-sef Moses Rosen) si pe plan international. In acea perioada, dr. Michael Shafir, analist principal la Europa Libera, a publicat un important studiu intitulat “Anti-Semitic Formations among Romania’s Communist Intellectuals” intr-o respectata revista academica din Statele Unite.
Forma mentis a lui Hitler a prins fiinta la Viena, in anii dinaintea Primului Razboi Mondial, deci inainte de luarea puterii, in 1917, de catre bolsevici. Cartea Brigittei Hamann, “Hitler’s Vienna” ofera o analiza impresionanta a cestui cadru impregnat cu fobii, anxietati si resentimente. Parte din antisemitismul national-socialist venea pe linia wagneriana, Richard Wagner insusi a fost initial un om de stanga, cu simpatii socialiste (v. Marc A. Weiner, “Richard Wagner and the Anti-Semitic Imagination”, University of Nebraska Press, 1995). Hitler a preluat de la Wagner conceptul evreului ca agent al disolutiei.
Ideea, puternic contestata in istoriografia contemporana, ca antisemitismul nazist, cu a sa consecinta suprema, Holocaustul (asasinarea sistematica a unei intregi populatii definita prin criterii ideologic-rasiale, folosindu-se intreaga forta a unei supraputeri militare si industriale), ar fi fost un raspuns la o imagine infricosatoare (Schreckbild) privind posibilele masacre comuniste ii apartine, in mare masura, lui Ernst Nolte. Discut subiectul in cartea mea “The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century” (University of California Press, 2012, trad. rom., Humanitas, 2013). Nolte nu a propus o perspectiva negationista, dar teza sa (nexus-ul cauzal) poate duce spre revizionism (lucru observat de Fr. Furet in corespondenta purtata cu istoricul german si tradusa in romaneste).
Cat priveste negationismul, el reprezinta cea mai abjecta forma de obscenitate. Aici nu e vorba de “corectitudine istorica”, ci de ceea ce Hannah Arendt definea drept verities of fact. Cei care neaga amplitudinea (ba chiar si existenta) Holocaustului ori il compara cu catastrofe naturale ignora intentionalitatea crimei (la fel si in cazul Gulagului). Cele doua incarnari ale Raului radical nu au fost “accidente naturale”, precum tsunami-ul din Japonia ori cutremurul din Chile. Istoricul francez Pierre Vidal-Naquet i-a numit, pe drept cuvant, pe negationisti asasinii memoriei. A nega existenta camerelor de gazare nu este o pozitie stiintifica, ci un act menit sa submineze fundamental comunitatea democratica prin invocarea argumentului libertatii de exprimare. Este absolut irelevant daca acela care o face este de origine evreu, francez de bonne souche (precum Faurisson), roman, polonez, italian etc
Precizare: O prima versiune a textului de mai sus a aparut pe forumul unui articol despre negationism aparut pe portalul “In Linie Dreapta”. Il public aici si acum, cu minime actualizari, intrucat am citit acuzatii cel putin malitioase, daca nu de-a dreptul denigratoare, la adresa acestui portal. ILD a fost si este unul dintre acele putine locuri din mediul virtual si tiparit romanesc unde au fost constant demascate negationismul (privitor la fascism si comunism), totalitarismele de orice culoare, isteriiile exclusiviste care se asacund adeseori sub drapelul corectitudinii politice si al progresismului triumfalist. Nu pe platforma ILD a fost sustinut public, in chip repetat, dreptul negationistului Roger Garaudy de a pune la indoiala camerele de gazare de la Auschwitz. Nu pe portalul ILD s-a scris despre pretinsele eforturi ale unui anumit grup de a-si asigura “monopolul suferintei”. Sa insinuezi asemenea lucruri si sa dai apoi lectii de anti-antisemitism este o performanta ce te lasa fara cuvinte.
Asemenea teze au fost constant puse la stalpul infamiei pe ILD. Nu trebuie sa impartasesti toate optiunile celor care scriu acolo. Ar fi absurd. Poti sa fii in dezacord cu unele evaluari de personalitati si miscari politice ale vremurilor noastre. Dar sa vorbesti de extremism cata vreme nu te delitmitezi de extremistii reali, dughinistii ortodoxisti cu propensiuni fascizante, este cel putin jenant. As dori sa fiu bine inteles. Nu reiau o discutie despre un articol al lui Alin Fumurescu. Nu despre el este vorba, ci despre tentativa actuala de a stigmatiza, cu scopul excluziunii si al eliminarii, utilizand o retorica la moda, un spatiu intelectual a carui existenta este normala intr-un univers politic pluralist.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
