Motto: “Intr-adevar, de regula iertarea n-a fost posibila decat atunci cand faptasul a recunoscut adevarul, nu superficial si din calcul, ci fara rezerve si onest”–Pastorul Joachim Gauck, presedintele Germaniei
Am citit fără a-mi crede ochilor ce are de spus istoricul Marius Oprea pe tema trecutului de informator al profesorului Dinu C. Giurescu. Colegiul CNSAS a publicat documente cât se poate de revelatoare. După care, ca și în cazul Andrei Marga, a dat verdict de necolaborare, în virtutea prevederilor unei legi sucite și răsucite. Asemeni altor istorici, Marius și-a dat doctoratul cu profesorul Giurescu și îi este, probabil, recunoscător pentru sprijin și îndrumare. Sentimente firești, îl pot înțelege. Ceea ce nu pot pricepe în ruptul capului este cum se poate preta Marius Oprea să declanșeze un atac atât de lipsit de onestitate împotriva Mirelei Corlățan și, mai ales, împotriva Germinei Nagâț.
Rândurile sale din “Observator Cultural” par impregnate de o viscerală ură în raport cu directoarea departamentului de investigații din CNSAS, un om prețuit de atâția colegi ai lui Marius din GDS (v. aluziile nu tocmai fair la discuții purtate în interiorul Grupului pe tema premiului). Probabil că Marius Oprea a fost ulcerat de interviul Germinei Nagâț apărut acum câteva luni în “22″, în care se vorbea despre rolul său ca martor în procesul intentat de fostul ofițer de securitate Nicolae Paraschiv Colegiului CNSAS, prin care acesta contesta decizia că a făcut poliție politică. Am scris atunci un text în care spuneam că aștept ca Marius să nege acel rol, să spună că este o calomnie. Dimpotrivă, tot în “Observator Cultural”, și-a justificat cu superbie depoziția. Mi-a trimis textul său înaintea publicării. I-am răspuns că îl consider penibil. Textul de azi transcende penibilul, intră, agresiv și vanitos, în zona grotescului.
Să afirmi despre Germina Nagâț că te-a turnat la UASCR în anii facultății este, îmi pare rău că trebuie să o spun, delirant. Marius Oprea mizează că asemenea enormități pot trece fără nicio reacție a oamenilor onești, uluiți de infantilismul năucitor al acuzației. Ce probe are Marius Oprea în acest sens? Cum își permite să arunce cu noroi într-un om a cărui semnătură se află pe sute de dosare de securiști trimise în instanță pentru confirmarea deciziei de activitate “neprecupețită” în poliția politică? Cum s-a ajuns în situația ca un istoric supranumit “vânătorul de securiști” să devină apărătorul informatorilor, ba chiar și al unor ofițeri de securitate?
Să-l invoci în atari condiții pe Constantin Ticu Dumitescu mi se pare nu mai puțin grotesc. Depun aici mărturie pentru imensa prețuire pe care regretatul luptător pentru decomunizare, membru al Colegiului CNSAS, i-o purta Germinei Nagâț. Marius Oprea pare să fi ales asocierea cu aceia care consideră că s-ar purta un război împotriva intelectualilor acuzați de colaborare cu Securitatea. Mă intreb ce-ar avea de spus istoricul, intelectualul critic de-odinioară, Marius Oprea, despre memoriile lui Joachim Gauck? Citind ce-a publicat acum în revista condusă de Carmen Mușat și Ovidiu Șimonca, mi-e teamă că ar merge în direcția criticilor acerbi ai Autorității Gauck.
Un prieten îmi sugera, în raport cu acest caz de colaps etic, imaginea monumentului funerar al lui Nikita Hrușciov din cimitirul Novodevicii din Moscova. Creat de sculptorul Ernst Neizvestnii, monumentul compus dintr-o jumătate de marmură albă și o alta, din marmură neagră. O metaforă ispititoare și, în fond, adecvată.
Marius Oprea împlinește anul acesta 50 de ani. Numele său aparține istoriei societății civile românești. A scris cărți importante. Depinde doar de el dacă, trezindu-se din acest somn etic, eliberându-se de fobii și obsesii, va ști să aleagă partea luminii sau va coborî tot mai adânc în subterana colaborării cu forțele întunericului.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
