Motto: “Revolutionarii de profesie sunt niste dogmatici si niste fanatici dezagreabili. … Au suflet, dar pot deveni asasini oricat ar fi de delicati si candizi.”–Petre Pandrea
Atunci cand ni se spune ca tanara generatie de intelectuali romani este dezinteresata de trecutul totalitar, este reconfortant sa vezi ca lucrurile nu stau catusi de putin astfel. Salut publicarea pe “Contributors” a unui articol onest, informat si extrem de necesar despre istoria Institutului de Cercetari Juridice in anii comunismului. Autoarea este Diana Ionescu, doctor in drept la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj. Numit in fruntea acestui institut in perioada stalinismului dezlantuit, avocatul Ion Gheorghe Maurer (1902-2000) a fost un comunist convins, s-a convertit in revolutionar de profesie inca din anii clandestinitatii, a imbratisat neconditionat crezul utopic bolsevic, a sustinut total si fara rezerve regimul totalitar, inclusiv anihilarea statului de drept prin masuri abuzive si prin incalcarea sistematica a drepturilor omului. Nu a protestat niciodata impotriva Gulagului romanesc, a fost omul de incredere al lui Gheorghiu-Dej si a beneficiat imens de relatia cu dictatorul comunist. A avut conflicte cu Ana Pauker, dar era vorba de chestiuni personale, nu de divergente ideologice sau politice. Leninist consecvent, a facut parte din categoria acelortrue believersanalizati de Eric Hoffer intr-o carte care ramane de o dogoritoare actualitate. Maurer era presedintele Consiului de Ministri al RPR si membru al Biroului Politic al CC al PMR in 1963, acum cinci decenii. In acel an murea in inchisoare Ion Mihalache.
L-a detestat pe Lucretiu Patrascanu. Cinic si arivist, Maurer il invidia pe Patrascanu pentru influenta sa in partid si, mai ales, printre intelectuali. In plus, ca si Leonte Rautu, Maurer a fost steril ca teoretician, nu a scris propriile carti, nu a lasat in urma niciun text memorabil. Numit in fruntea Prezidiului MAN dupa moartea lui Petru Groza in 1958, Maurer a fost instrumentul formal pentru aprobarea variilor sentinte si decizii din epoca.
Cu aparenta sa senioriala, cultivat si elegant, pasionat de vanatoare, bautor de coniac ultra-select, era ceea ce putem numi un aristocrat rosu. Petre Pandrea, care l-a cunoscut bine, il numea pe Jenica Maurer, veritabilul Lenin al comunismului romanesc: “Pentru postul de Lenin valah a candidat Lucretiu Patrascanu. N-avea stofa nici de Lenini, nici de Stalin. A fost lichidat de Ana Pauker, devenita o … Stalina valaha, cu al sau Beria, nenorocitulde Teohari. A fost lichidata si Ana Pauker, si Luca, si Teohari, si Chisinevschi. A fost lichidat, in a doua repriza, si Leninul valah, Lucretiu Patrascanu, singurul candidat la leninat bastinas. A fost spurcat cu laturi si cu fecale, facut cu ou si otet in comunicatul in care se anunta executia. Cine-i Leninul valah? E un om cu vointa clara, care stie ce vrea si ce face, un om cu o vointa naprasnica, un om jignit de multi, cu complexe de inferioritate si cu supracomplexe, de supra-superioritate (Uberwertigkeitstrumpf). E vorba de Jenica Maurer, vechiul meu amic,Zechkumpane, avocat, amic de bara si de zaiafeturi, de licee militare, de puscarii si de mese imbelsugate…” (“Memoriile mandarinului valah”, Editura Albatros, 2000, p. 150) Tenacitate, vointa de fier, natura neinduplecata si neinduratoare, intransigenta ideologica, acestea au fost atributele personalitatii politice numita Ion Gheorghe Maurer.
A jucat un rol decisiv, impreuna cu Emil Bodnaras si Chivu Stoica, in instalarea la putere a lui Nicolae Ceausescu in martie 1965. S-a trezit tarziu si nu a facut nimic pentru a limita aberatiile impuse de Ceausescu. Maximum de delimitare era faptul ca aplauda mai putin entuziast decat altii. Nu neg ca, intre 1963 si 1968, a sustinut unele reforme interne, ca nu era un maniac al industrializarii fortate si ca respecta valorile culturale. Nu avea complexele de inferioritate ale activistilor necizelati atunci cand calatorea in Vest si a incurajat o politica externa cu unele aspecte autonome.
In plus, avea un real simt al umorului. Ca politician, insa, nu si-a articulat vreodata ideile de o maniera coerenta, nu a fost nici in vis un Imre Nagy al Romaniei.Nu exista niciun motiv de a-l privi altfel decat pe ceilalti potentati ai regimului, de la Gheorghe Apostol la Ilie Verdet, sa spunem. Sofisticarea sa este mai degraba o circumstanta agravanta. Era condescendent si dispretuitor, avea o parere exceptionala despre sine. Singurul om politic pe care l-a pretuit, ii marturisea Laviniei Betea, a fost Dej. Era vorba de fascinatia intelectualului revolutionar pentru proletarul veritabil.
Ca jurist, Maurer a sprijinit statul faradelegii mascata in pseudo-legalitate. Tocmai pentru ca avea aceasta formatie, ar fi trebuit sa spuna “Nu” in multe situatii. Nu a facut-o. Dupa pensionarea din 1974, s-a complacut in lux si privilegii, n-a schitat niciun gest real de sfidare a dictaturii. Nu a fost nici macar un fractionist precum semnatarii “Scrisorii celor sase”. Nationalismul bombastic ii repugna. Obisnuia sa spuna, auto-ironic: “Sunt german dupa tata, francez dupa mama, dar eu sunt roman get-beget”. S-a despartit de prima sotie, cu care a avut o fiica (cel putin asa se spunea). Cea de-a doua sotie, Elena (Lilica), era obraznica, inculta si dominatoare. O lasa sa-si faca mendrele si, de fapt, o ignora. Din cate stiu, ruptura cu Ana Pauker, a fost legata de suspiciunile acesteia privitoare la trecutul Elenei Maurer si nicidecum de cine stie ce divergente politice. Evident, Maurer a cautat ulterior sa se prezinte drept un anti-stalinistavant la lettre. Nu a fost, era o nascocire, o fictiune.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
