La terminarea mandatelor in fruntea guvernului Marii Britanii, Tony Blair a declarat: I was never really in politics . . . I don`t feel myself a politician even now. Cum e posibil ca un prim-ministru, politician de cariera, sa nu simta fiorul politicii dupa 10 ani in fruntea unui guvern atat de puternic? In paradigma neoliberala careia ii suntem captivi ministrii din intreaga Uniune Europeana incep sa nu se mai considere politicieni, ci manageri. Managementul e un proces specific economiei, pe cand guvernarea e actiunea centrala din politica. Doua domenii, economie si politica, diferite, distincte si separate in modernitatea politica.
Pe scurt, modernitatea politica este egala cu liberalismul. Liberalismul este singura teorie coerenta politic sub forma unei critici continue la adresa atotputerniciei suveranului. In Romania nu resimtim acest lucru prea bine, pentru ca peste scheletul statului modern pseudo-liberal s-au asternut haine comuniste, iar dupa 1989 statul roman inca pastreaza cicatrici neocomuniste.
Pe langa stat de drept, constitutionalism, drepturi, libertati etc. in centrul liberalismului politic se afla distinctia si separatia dintre regimul politic si stat. Regimul politic este raportul dintre cetateni si stat, adica democratia in cazul nostru. Statul, in schimb, este o birocratie ierarhizata si non-democratica prin definitie. Asasar, sintagma stat democratic nu poate exista.
Separatia dintre regim si stat, si pe cale de consecinta cea dintre politicieni si birocrati, n-a fost operata de regimul comunist din Romania cand azi puteai fi ministru, maine director, sindicalist, ofiter de informatii, iar apoi profesor universitar. Nici dupa 1989 n-am asistat la un efort coerent de refondare a statului asa cum pretentia de trecere de la totalitarism la democratie o impunea. Prin urmare, la aproape un sfert de secol de la Revolutie suntem inca mostenitorii unor structuri de stat de inspiratie sovietica carora li s-au adus mici si nesemnificative modificari impuse de Uniunea Europeana. Haosul din administratia publica romaneasca este rezultatul nenumaratelor tentative de reforma.
Peste haosul administrativ romanesc, care ar fi putut fi atenuat in anii 1990 prin revenirea la modelul sau clasic weberian bazat pe rationalitate, se asterne un al tip de haos ultrabirocratic venit de la Bruxelles pe filierea neoliberala, rezumat prin sintagma New Public Management si numit good governance. Astazi deja, raspunsul la intrebarea Cine guverneaza? e din ce in ce mai greu de dat.
Spre deosebire de paradigma liberala clasica in care ministrii sunt politicieni de cariera, figuri notabile ale partidului, veterani ai luptei electorale, neoliberalismul bruxellez aduce cu sine o noua moda: ministrii-tehnocrati. Acestia nu sunt membri de partid, n-au niciun simt al politicii si ocupa functii de demnitate publica exclusiv in virtutea inaltei lor stiinte despre un anumit domeniu. Avantajul pe care un partid politic il obtine de pe urma numirii unui tehnocrat in functia de ministru este un plus de credibilitate din imaginea de fecioara politica a tehnocratului. Ministrul-tehnocrat nu poate fi contestat stiintific si nici politic. Trecutul stiintific este la cote asa-zis inalte, iar cel politic nici macar nu exista. Daca mai are si sansa de a fi pozat alaturi de elitele bruxelleze indeplineste deja toate conditiile portretului-robot ideal.
Cum se comporta acesti ministri tehnocrati?
1. Nefiind niciodata votati de cetateni, asa cum este normal intr-o democratie, ei nu se simt responsabili in fata acestora si nici macar a primului-ministru si a Parlamentului.
2. Nefiind oameni de partid, ei se simt bine atunci cand socializeaza profesional cu alti tehnocrati, eurocrati, universitari, oameni de afaceri, ONG-isti etc., dar nu si cu politicienii. Pentru tehnocrati, politicienii sunt o specie retrograda de oameni, corupti si vanitosi si care oricate eforturi profesionale ar face nu se vor putea ridica la statutul tehnocratului tocmai pentru ca sunt intinati de politica.
3. Daca tehnocratul nu e doar un asa-zis specialist acoperit de diplome si titluri universitare, ci e si inteligent din punct de vedere social, isi va da seama inca din primele zile de ministeriat ca nu poate face absolut nimic cu institutia pe care o conduce. De ce? Pentru ca birocratia din Romania inca este o structura sovietica in care functionarii publici gratie Legii 188/1999 sunt total iresponsabili in activitatea lor. In acel moment tehnocratul curajos va incerca sa schimbe pe unii dintre ei. Legea insa nu ii permite si, chiar daca are curajul sa apeleze la o reorganizare a institutiei, telefoanele de la partid vor suna necontenit blocand inlocuirea functionarilor incompetenti, lipsiti de motivatie si chiar corupti.
4. Inevitabil ii ramane ultima sansa: aceea de a-si face un cabinet cu oameni competenti, neviciati si nemopilsiti de inertia functionarilor publici. Pierde totusi si aceasta sansa pentru ca neavand experienta politica nu-si da seama de importanta cabinetului demnitarului si nu stie sa-l organizeze. S-ar putea inspira din lege pentru ca aceasta ii da dreptul sa angajeze pe cine doreste considerand un singur criteriu: increderea. E absolut necesar ca un demnitar sa angajeze la cabinetul sau numai oameni de incredere din simplu motiv ca nu poate avea incredere in functionarii din institutie. Daca nu face asa, inevitabil devine o musculita captiva in panza de paianjen a functionarimii.
5. Tehnocratul nu stie cum sa se raporteze la institutia sa. Un minister e o arena de lupta intre vechi (birocratia organizata ca o colectie de regate si care are puterea de a tine lucrurile pe loc, de a nu inova, de a nu iesi din zona de confort etc) si nou (demnitarii si cabinetele lor care au puterea politica si, prin forta electoratului, mandatul de a schimba ceva). Ministrii romani, desi unii dintre ei bine intentionati, fac imensa greseala de a considera ministerul drept o firma privata care trebuie manageriata eficient, si nu un camp de batalie intre regimul politic si stat. Incidenta expresiei ￢cutare ministru (nu) e un bun manager￢￢ sustine acest lucru.
6. Democratia liberala se naste d-abia prin frictiunea continua dintre stat si regimul politic. Aceasta frictiune e aproape o lege naturala a politicii moderne. Daca tehnocratul intarzie sa-si asume ca se afla in mijlocul unui conflict intre CE trebuie facut (treaba politicianului) si CUM trebuie facut (datoria birocratului) este rapid pierdut in rancezeala functionarii.
7. Politicianul trebuie doar sa vrea, sa fie si sa ramana responsabil. In democratie politicianul e judecat la urne prin prisma responsabilitatii, nu a diplomelor sale. Altfel spus, e de preferat un politician prost si agramat, dar care face ceea ce a promis in campania electorala, unui tehnocrat super titrat, dar care nu are nici puterea si nici vointa de a actiona in conformitate cu vointa cetatenilor. Politicianul nu trebuie sa stie cum se face un lucru. Pentru asta are la dispozitie cabinetul sau si intregul corp de functionari din subordine. Politicianul ideal-tip al democratiei liberale e un monument de vointa si responsabilitate, nu un monument de stiinta. Ministrii-tehnocrati in schimb nu au o viziune asupra domeniului pe care-l guverneaza pentru ca nu au experienta confruntarii cu vointa electoratului, dar stiu cum trebuie facut un anumit lucru. Un medic, ministru al sanatatii, poate fi un as al chirurgiei, dar un modest conducator al unui sistem care trebuie sa administreze sanatatea cetatenilor.
8. Birocratul nu vine cu idei noi de remodelare politica a institutiei, decat in masura in care ii servesc in mod direct si privat. De regula, birocratul e invatat de sistem sa dea un raspuns standard : asta nu se poate face! Dar ce se poate face?... nu stim... si se pare ca nu vom afla niciodata din gura functionarului pentru ca timpul lui de lucru e eternitatea. In acest sens, birocratul si politicianul au timpuri paralele de desfasurare a activitatii. Politicianul are in fata timpul scurt al mandatului guvernului si e mereu cu sabia demiterii deasupra capului, interval in care trebuie sa faca lucruri notabile pentru a fi votat din nou de cetateni. Birocratul nu trece pe la examenul urnei de vot, ci e angajat pe viata si aproape imposibil de destituit. In aceasta atmosfera, in care timpul scurt al politicianului se opune ritmului lent al birocratului, un minister devine o adevarata arena de lupa in care, natural, cel mai puternic va castiga.
9. Pentru ca ministrul-tehnocrat nu are simtul institutiei pe care o "conduce" la scurt timp de la numire pierde lupta cu birocratia si este izolat in propriul birou. Formal deciziile se iau in biroul ministrului, dar sunt intoarse de functionarii publici sub emotia celebrului asta nu se poate face.
10. Tehnocratul, oricat de specialist ar fi in domeniul in care e chemat sa guverneze, nu va activa in domeniul respectiv, ci in cel politic si administrativ. Cel mai bun medic din tara nu va face medicina in biroul de ministru, ci politici si administratie publica in domeniul sanatatii. Prin urmare, cel putin 90% din activitatea sa trebuie sa fie politica si administrativa, nu medicala. Cum se face ca inca ni se pare bun un ministru care nu stie si nici nu are vreo aplecare catre politica si administratie? Mai grav decat atat e numirea in functia de ministru a economistilor si finantistilor proveniti din mediul privat. Acestia sunt obisnuiti sa lucreze in interes personal. Cum oare credem ca o persoana care si-a dedicat intreaga viata intereselor personale se va transforma peste noapte intr-un aparator al celui public?!?
11. Calculul de cariera. Un ministru-tehnocrat nu poate sa-si gandeasca viitorul prin prisma electoratului. El nu va dori sa reformeze un sistem nefunctional pentru a primi aprecierea electoratului la urmatoarele alegeri. In schimb, trezit peste noapte la conducerea unui minister in al carui domeniu de activitate e specialist, tehnocratul va menaja intreaga retea de persoane si proceduri pentru ca isi da seama ca la finele mandatului se va intoarce in domeniul respectiv, de data aceasta deposedat de puterea politica. Daca esti medic si ministru al sanatatii ￢e bine￢ sa iti lasi loc de buna ziua in randul colegilor medici. Ministrul-politician are in schimb varianta unui calcul rece, adica sa reformeze sistemul sanitar din temelii pentru a fi apreciat de electorat si pentru ca stie ca are in fata o cariera politica ce nu interfereaza cu ceilalti medici in mod direct.
Fata de ministrii politicieni, cei tehnocrati pleaca la drum cu mai multe handicapuri: n-au sprijin politic, n-au experienta conducerii de institutii politico-administrative, etc. Ei pot suprima aceste handicapuri prin acceptarea faptului ca trebuie sa devina politicieni, sa isi formeze un cabinet propriu impecabil, sa accepte ca se afla intr-o stare permanenta de conflict cu functionarii din institutia respectiva etc. Din pacate insa, acolo unde ar trebui sa isi asume conflictul, ei prefera armonia institutionala si rancezeala functionareasca in forma ei bruxelleza sau autohtona. Iata-ne introdusi in epoca post-democratiei.
N. Red. Catalin RAIU este teolog si doctor in stiinte politice. Este cadru didactic asociat la Facultatea de Stiinte Politice a Universitatii din Bucuresti. A fost doctoral research fellow la Universitea din Nottingham, Marea Britanie in 2011.
2
4
