La mai mult de două decenii de la decembrie 1989 şi visele sale neîmplinite,soluţiile pe care guvernarea actuală le preferă sunt gazele lacrimogene şi duplicitatea rafinată până la perfecţiune. Între bastoane şi legile votate pe ascuns în Camere, cu grabă suspectă, relaţia este limpede: cetăţenia, în forma ei conştientă şi militantă, este suspectă,iar Statul este redus la poziţia de instrument al unei elite ce aspiră la consacrarea poziţiei ei privilegiate, pe termen mediu şi lung.
Nimic nu este un accident în această succesiune de evenimente. Avansarea şi retragerea candidaturii lui Lucian Bolcaş la Curtea Constituţională dovedeşte, a câta oară?, că retorica europenizantă este o simplă formulă de adaptare diplomatică.Numirea lui Toni Greblă ca judecător constituţional nu este o concesie făcută criticilor, ci reafirmarea criteriilor ce prezidează la selecţia magistraţilor. Între acestea, unicul ce înseamnă cu adevărat ceva este loialitatea faţă de grupul politic ce asaltează statul de drept,continuu,din vara lui 2012.Transformarea Curţii Constituţionale în anexă a Camerelor, populată de politicieni obedienţi, iată un proiect ce capătă contur, sub ochii noştri.
Mai mult ca oricând,decembrie 2013 ne obligă să ne confruntăm cu realitatea unei puteri arbitrare, ce nu ezită să încalce norme europene şi să legifereze în miez de noapte. Pentru cei care sunt ignoraţi de majoritatea tiranică, pentru cei care îşi văd libertatea ameninţată, pentru cei ce aspiră la demnitate, decembrie 2013 este un moment de răscruce. Căci el probează vitalitatea crescândă a unei conştiinţe civice ce nu mai este dispusă să tolereze injustiţia şi aroganţa politică.
Decembrie 2013 este, din acest punct de vedere, debutul unui lung efort de înfruntare al statului confiscat şi parazitat de majoritatea din Camere. Sunt clipe în care viitorul se înfăţişează doar ca un şir aparent infinit de zile identice, din care speranţa a dispărut. Resemnarea te ispiteşte cu liniştea ei tombală. Ce mai este de făcut, când aproape totul este mobilizat spre a întări nedreptatea şi violenţa? Din acest sol al disperării, se naşte o speranţă ciudată, nebunească şi imposibil de stăvilit. Este speranţa ce anima, în anii de dinaintea lui decembrie 1947, pe democraţii pregătiţi să stăvilească avansul totalitar. Chiar dacă gesturile lor erau inutile în faţa Leviathanului, ei nu au ezitat. De la Iuliu Maniu şi Ion Mihalache până la Dinu Brătianu şi C. Titel Petrescu, vocile celor care au refuzat împăcarea cu sclavia au continuat să răsune. Din lecţia celor de dinaintea noastră, din lecţia asumării demne şi ferme a libertăţii, trebuie să ne hrănim energia de astăzi. Nu avem voie să capitulăm, nu avem voie să cedăm.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
