Ma pregateam sa scriu un articol despre Lenin in decembrie 1923. Deci despre ultima luna de viata a celui care a intemeiat dictatura bolsevica, un regim care a subjugat, a terorizat si a martirizat milioane de oameni in numele unei utopii aberante. Iata ca istoria inainteaza intr-un ritm ametitor. Astazi, protestatarii ucrainieni au daramat statuia lui Vladimir Lenin din Kiev si i-au retezat capul. Este finalul simbolic al calcaiului de otel al bolsevismului in acea tara. In octombrie 1956, la Budapesta, a fost demolata statuia lui Stalin. Pe piedestal n-au ramas decat cizmele. Aceste cizme bolsevice care au dorit sa stea de-a pururi peste gurile oamenilor, peste mintile lor. Imperialismul neo-bolsevic a primit azi o lovitura mortala.
Am scris aici zilele trecute un articol cu titlul “Revolutie!”, spuneam ca meteorologia politica nu poate face predictii precise ori macar aproximative, asemeni celei a timpului probabil. Dar sunt lucruri care prevestesc o revolutie. Le putem constata, mai ales daca tinem cont de lectiile anului 1989. Intre acestea mobilizarea civica a guvernatilor si stupiditatea guvernantilor. Ucrainienii nu vor sa fie la cheremul Moscovei, nu accepta diktatul lui Putin, vor sa faca parte din Europa, nu din Eurasia. Au tot dreptul sa-si aleaga soarta, iar Vladimir Putin trebuie sa inteleaga ca nu poate sa umileasca natiunile fostei URSS si ale fostului Bloc Sovietic dupa cum i se nazare.
Solidaritatea cu protestatarii din Ucraina este testul vointei noastre de a fortifica mostenirile nobile ale revolutiilor din 1989. Decapitarea statuii lui Lenin anunta intrarea intr-o noua faza a revolutiei. Ucraininenii nu au nici cea mai mica intentie sa satisfaca visele unor stangisti cabotini care vor sa “retesteze ipoteza bolsevica”. Sunt satui de “Marele Experiment”. Sa o urmarim cu atentie evenimentele si sa speram ca se va evita violenta.
Cum am mai scris, revolutiile din 1989 au fost, ca directie de gandire si actiune, anti-ideologice si anti-utopice. Au respins violenta. E vorba de revolutii auto-limitate, deci inradacinate in decenta si civilitate. Chiar in Romania, nu revolutionarii, ci guvernantii (intai paranoicul Ceausescu, apoi impostorii fesenisti condusi de Ion Iliescu si Petre Roman) au fost cei care au recurs la violenta.
