In 2014 vom aniversa un sfert de veac de la revolutiile din 1989. Au fost miscari sociale anti-utopice, anti-ideologice, anti-teleologice. Unii le-au numit chiar anti-politice. Traim in aceste zile o renastere a spiritului civic in Ucraina. Cum observa Adrian Karatnicky, unul dintre cei mai competenti comentatori pe acest subiect, este vorba de o euro-revolutie. Revolutiie au loc atunci cand vechiul regim este compromis irevocabil, iar cetatenii nu mai suporta metodele si minciunile sale. In cazul Ucrainei, este vorba de o revolutie pro-europeana si de o respingere radicala a dictatului putinist. Se reia proiectul intrerupt al Revolutiei Portocalii din 2004 pe care Vaclav Havel a numit-o prima revolutie post-comunista din ceea ce a fost candva Blocul Sovietic. Democratia se confrunta direct cu inamicii sai.
Revolutiie implica pasiuni idealiste, discontinuitati, fracturi, sfidari ale logicii consimtamantului, deschiderea spatiului public catre forme de expresie spontane si directe. Cititi cartea Hannei Arendt despre revolutii. Egor Sobolev, unul din liderii revolutiei de la Kiev o spune cat se poate de clar cand afirma ca opinia generala este favorabila idealului american si european: “Puterea reala trebuie sa fie a cetatenilor, nu a ministrilor, nu a presedintilor, nu a politicienilor”.
Timpul istoric se concentreaza, isi schimba semnificatiile traditionale. Toate tabuurile si conventiile se prabusesc. Revolutiile celebreaza transgresiunea ordinii stabilite si instaureaza o noua ordine. Ceea ce parea menit sa dureze pentru o perioada indefinita de timp se dezintegreaza peste noapte. Un sociolog american, Aristide Zolberg, a scris candva un studiu, devenit clasic, despre revolutii ca moments of madness (momente de nebunie). Meteorologia politica capoteaza la capitolul anticiparii unor asemenea explozii sociale. La Kiev, Lviv si in atatea alte orase, inclusiv in fieful partidului lui Viktor Ianukovici din Ucraina de Est, la Donetsk, se iese in strada si se cere demisia guvernului si a presedintelui. Manifestantii accepta coordonarea cu partidele de opozitie, dar raman in genere sceptici in raport cu clasa politica si cu oligarhii. Avem de-a face cu o revolutiei politica nascuta dintr-o revolta axiologica cu baza generationala. Doua sunt scopurile pe care le putem identifica acum: redobandirea suveranitatii politice si recucerirea suveranitatii nationale. Acestea au fost obiectivele miscarilor anti-totalitare din Europa de Est si Centrala, de la Revolutia Maghiara la revolutiile din 1989.
Mitul politic al revenirii in Europa, o naratiune mobilizatoare care a inspirat si a galvanizat revolutiile din 1989, a renascut acum in Ucraina. Prin Europa se intelege statul de drept. Prin Europa se intelege eliminarea coruptiei. Prin Europa se intelege normalitate democratica. Ma grabesc sa precizez ca prin mit politic nu inteleg o himera, o reverie, o fictiune, ci un discurs menit sa organizeze spatiul asteptarilor si sperantelor. Nu judecam mitul politic prin veracitatea sa, ci prin credibilitate. Politicul este un teritoriu in care se confrunta mituri si contra-mituri, fantasme si contra-fantasme. Revolutionarii din Ucraina au ales mitul politic european pentru ca sunt constienti ce inseamna Putin si putinismul. Fireste, nu doar din acest motiv, dar si din pricina sa. Sunt satui de ucazurile venite de la Kremlin. Vor proceduri si norme, nu represiune, santaj si amenintari.
.
