Plagiatorii între ei? Victor Ponta s-a simţit vizibil bine, chiar foarte bine în compania oaspetelui său chinez...

Zâmbetul larg al înaltului demnitar de la Beijing anunţând că România ar putea deveni un tigru, aminteşte întrucâtva de al altui activist de rang înalt. Tot PSD-ist.

Şi Ion Iliescu zâmbea cald, la începutul anilor 90, promiţând generos că va lăsa opoziţia să fiarbă în suc propriu, înainte de a trimite minerii securişti s-o facă zob doar cu bâtele, nu cu tancurile care i-au masacrat pe studenţii protestatari chinezi, în iunie 1989, în piaţa Tian-an Men .

Bucureştii speră să profite economic de pe urma relaţiilor cu regimul chinez. România n-ar fi prima ţară europeană care crede că va obţine vremelnic avantaje considerabile de pe urma acestor raporturi. În fond, de ce nu? Ar strica oare o cale ferată chineză de mare viteză? Care să lege Constanţa de Bucureşti şi poate de Viena?

Până acum vesteuropenii au profitat net mai mult decât românii de pe urma comerţului cu China. Unele concerne, precum Volkswagen de pildă, continuă să încheie afaceri grase în imperiul de mijloc. Şi Siemens le face, deşi chinezii i-au furat fără jenă tehnologia Transrapidului, prima variantă de tren cu levitaţie magnetică dezvoltată cu Thyssen-Krupp, un alt concern german.

Că rezultatul cooperării cu Beijingul n-a fost, întotdeauna, benefic, că furtul de idei umple conturile chineze nu de azi ieri, că produsele piratate i-au transformat pe comuniştii chinezi în imbatabili campioni mondiali în materie de spionaj economic, pe cine să mai intereseze azi toate acestea?

În vremuri în care şi în occident mulţi dau semne de scufundare în demenţă, confundând spioni ca Snowden, care-şi trădează ţara, cu eroi, asemenea nimicuri, precum spionajul, ori plagiatul chinezesc par amănunte neglijabile cu totul. Par simple fleacuri made in Germany. Sau poate, cine ştie, marafeturi made in USA, de către NSA.

Înfometată şi lipsită de suficiente investiţii apusene, Europa răsăriteană nu e prima regiune ce n-are doar de câştigat din noile ei raporturi comerciale cu Beijingul şi ar putea cădea în mrejele imperiului de mijloc precum Africa.

Rollback pe invers

Există o corelaţie evidentă şi tulburătoare în marile evenimente ale ultimelor zile. Din seria lor fac parte şi triumful Moscovei, care a blocat asocierea Ucrainei la UE şi vânează şi Moldova, dar nu uită nici de aprovizionarea energetică a României, la fel ca şi precipitata evacuare a Afganistanului de către americani şi aliaţi, ce va re-înstăpâni la Hindukuş talibanismul.

În răstimp, în Europa progresistă progresează extremismul. În Germania, salafiştii, un soi de islamişti de epocă de piatră, se înmulţesc vertiginos. În toate ţările Uniunii şi mai ales în zonele afectate încă de şomaj, de recesiune şi de criză, extremiştii câştigă tot mai mult teren. În Slovacia, după o campanie pronunţat rasistă, a triumfat mai nou, în alegerile regionale, un politician neofascist.

A cui e vina? E simplu să li se atribuie răspunderea occidentalilor. O face Putin, o fac şi chinezii, o face Iranul, când nu dă vina pe israelieni şi pe suniţi, o fac şi dictatorul sirian şi al Quaida, când nu-i omoară pe şiiţi.

Fapt e, că multe neajunsuri actuale au explicaţie mai complexă. Una din cauzele lor e criza. Alta, oboseala de război a popoarelor occidentale şi retragerea unei Americi în declin din zone vaste ale lumii, precum şi impotenţa Europei în faţa energiei cu care regimurile autocratice din răsărit îşi taie, hulpave, hălci mari din Europa.

Izvorul principal al vicisitudinilor abătute asupra multora în lume e un „rollback” pe invers. Altfel decât în era Reagan, SUA se retrag, lăsând terenul la cheremul duşmanilor Americii. Unde câştigă Putin, chinezii şi Ianucovici pierd însă, invariabil, nu doar americanii şi vest-europenii, ci ucrainenii şi est-europenii înşişi, care-şi văd îngrădite şansele de libertate.

Oricât de profitabile ar părea, acordurile economice şi comerciale pot fi şi o capcană. De pildă când reclamă perpetuarea dependenţei energetice de regimuri autocratice.

Înţelegerile cu tiranii implică întotdeauna plata unui preţ politic, care e, de regulă, ruinător, în special pentru naţiunile care n-au apucat să-şi consolideze statul de drept şi oscilează nesfârşit în zona gri a nimănui, sfârşind prin a stârni mânia celor mari şi a fi expulzate din orice alianţă.

Kremlinul, Iranul, măcelarii sirieni, autocraţii, extremiştii, islamo-fasciştii de toate confesiunile sunt pe cai mari. Gâfâie în schimb societăţile deschise. Actuala repliere occidentală e mai mult decât un simplu respiro. E o retragere izolaţionistă, ca un somn al democraţiei dormit într-un câmp de maci afgan.

Nu e clar când se va trezi la realitate Occidentul. E ceasul est-europenilor. Chiar fără ajutorul vestului e rândul lor să se organizeze şi să-şi asigure libertatea ameninţată. Ori s-o recâştige dacă e pierdută.

Comenteaza pe site-ul Deutsche Welle