Recent am avut oportunitatea unei discuții despre energie si situația din Mexic, cu fostul președinte al acestui stat, Felipe Calderon. Cu acest prilej, discutând despre sectorul de petrol si gaz natural mexican, mi-au trecut prin minte involuntar Romania ultimilor 15 ani si discuțiile mai recente despre “nu ne vindem tara”.
Fostul președinte Calderon a încercat, fara prea mult succes, sa gestioneze naționalismul prost inteles al mexicanilor, încercând sa transforme compania petroliera de stat, Petroleos Mexicanos (Pemex), intr-o companie moderna si adaptata rigorilor economiei de piața.
Pemex, controlata in întregime de stat, este considerata in industrie ca fiind una dintre cele mai ineficiente companii de profil, având un nivel al producției ce atinge 2,5 milioane barili pe zi, in scădere cu aproximativ 25% in comparație cu nivelul ultimilor 6-7 ani. In același timp, rezervele dovedite au scăzut cu o treime in aceiași perioada de timp, in contextul in care numărul persoanelor angajate in cadrul companiei a crescut cu peste 20%.
Istoria Pemex începe in anul 1938, in timpul guvernării fostului general Lazaro Cardenas. Atunci s-a indus profund idea in societatea mexicana ca sărăcia lor se datorează faptului ca resursele tarii sunt exploatate de companii private si nu incapacității politicienilor de a oferi soluții de dezvoltare durabila pentru tara. In acest context a fost creat Pemex. Mai mult decât atât, prin constituția tarii s-a interzis ca resursele naturale de petrol si gaz natural sa fie exploatate de companii private, sectorul de petrol si gaz mexican devenind un adevărat simbol al naționalismului mexican.
Mulți ani după, aceasta companie de stat a fost condusa de un consiliu director format din 11 persoane: 6 desemnați de președintele tarii si 5 de liderii sindicatelor.
Cei 6 directori executivi desemnați de președintele tarii se schimbau, evident, odată cu schimbarea mandatului președintelui.
Compania este si acum in subordinea Ministerului de Finanțe. In fiecare an, planul de investiții propus este redus drastic de oficialii ministerului de finanțe care folosesc banii necesari investițiilor in petrol si gaz natural pentru acoperirea unor nevoi bugetare, in detrimentul dezvoltării companiei si a sectorului. In medie, peste 60% din veniturile companiei sunt “confiscate” in fiecare an de către Ministerul de Finanțe pentru acoperirea nevoilor la bugetul de stat. Așa s-a ajuns la situația in care o tara are potential de resurse imens (inclusiv resurse neconvenționale si offshore la mare adâncime in Golful Mexic) si, in același timp, înregistrează un declin accelerat al producției.
In anul 2012, 170 de companii au săpat in SUA peste 5000 de sonde pentru gaz si petrol de șist, in timp ce in Mexic au fost săpate doar 3. In același an, in ape de mare adâncime au fost săpate peste 170 de sonde in partea americana a Golfului Mexic, in timp ce in cea mexicna au fost săpate mai puțin de 10.
Toate acestea se produc in condițiile in care tara a ajuns la „performanta“ de a importa aproximativ 33% din gazul natural si motorina consumate si peste jumătate din benzina utilizata.
Noul președinte mexican – Enrique Pena Nieto – si-a propus si el ca si predecesorul sau sa rezolve aceste probleme, propunând un „Pact pentru Mexic“. In acest document, Nieto vorbește despre redeschiderea sectorului energetic mexican pentru investiții private, dorind sa copieze in Mexic, cel puțin declarativ, modelul norvegian. Ramane de văzut daca va reuși mai mult decât predecesorul sau.
De invatat însa pentru toți este ca incitarea la naționalism poate genera fenomene sociale care, ulterior, nu mai pot fi controlate. Sunt multe tari in care guvernele nu sunt capabile sa gestioneze activele pe care le dețin in interesul cetățenilor lor, ci doar controlează aceste active in folosul unor grupuri care la rândul lor controlează guvernele respective, fara beneficii pentru proprii cetățeni.
Fostul Președinte Calderon mi-a mărturisit la sfârșitul conversației noastre ca a trăit o experiența grea când după o vizita in Texas-ul american i-a povestit nepotului sau istoria războaielor americano-mexicane ce au dus la impartirea Texas-ului. Nepotul președintelui a întrebat, după ce a constatat ca învingătorii au luat un teritoriu mai mare, de ce mexicanii au luat teritoriu mai „urat“, comparând partea mexicana cu zona americana dezvoltata Houston-Texas, zona care era, înainte de separare, la același nivel de dezvoltare ca si partea mexicana.
