Încercarea stângace a deputatului USL (PNL) Gigel Ştirbu de a deghiza dezincriminarea plagiatului sub masca unei nevinovate transpuneri de directive europene deschide o nouă epocă în dreptul românesc: ofensiva împotriva textelor de lege care încurcă enervant pe cineva !
Vezi Doamne, devenise urgent, foarte urgent, ca furtul involuntar de proprietate intelectuală, comis de studenţi, licentiaţi, doctori si docenţi, să fie exonerat de răspundere penală înainte de orice alte necesare modificări de substanţă ale Legii drepturilor de autor, pentru a pune astfel capăt unui adevărat „masacru” al greşitorilor inocenţi.
Într-adevăr, din panoplia deteriorărilor morale ale legislaţiei româneşti lipsea iertăciunea pentrufurtul din greşală ! Iar proprietatea intelectuală era domeniul cu care trebuia începută reforma, căci intelectualul autentic, autorul original, este victima orfană pe care nimeni n-o apăra şi n-o plânge, nici măcar galeria contondentă a vreunui club de fotbal !
Mai întâi este suspectă graba şi maniera precară din punct de vedere profesional în care a fost redactată iniţiativa legislativă fără consultarea măcar a unui jurist şi cu atât mai puţin a vreunui specialist în domeniu. În acest sens, avizul Consiliului Legislativ este nimicitor, cu toată eleganţa afişată şi limbajul tehnic folosit, deoarece constată în fapt analfabetismul profesional al formulării textelor propuse care nu se corelează cu restul articolului din lege, precum şi analfabetismul profesional al repetării unor texte care reglementează situaţii deja reglementate în alte texte din aceeaşi lege.
Desigur, Consiliul Legislativ nu are căderea să se pronunţe pe oportunitatea fondului unei reglementări, cum ar fi dezincriminarea unor fapte. Dar ideea că devine nesancţionabilă „includerea accidentală a unei lucrări sau a unui alt obiect protejat în alt material” este sugerată în aviz ca fiind periculoasă şi ridicolă.
Si este periculoasă prin poziţionarea textului în articolul care acoperă întregul domeniu al dreptului de autor şi nu numai „societatea informaţională”, cum susţine deputatul. Ştia el ceva despre o directivă, dar a preluat, chipurile, fără discernământ.
Şi este ridicolă prin scuza iniţiatorului că „nici prin cap nu ne-a trecut plagiatul, nu ne-am referit la tipărituri”. Poate s-a gindit la bucătarie, unde este credibila „includerea accidentală a unei lucrări (piperul măcinat !) sau un alt obiect protejat (piperul in plic !) în alt material (aluatul de cozonaci !)”.
Să fim serioşi ! E atât de cusută cu aţă albă tentativa de dezincriminare a plagiatului, adică de a lăsa justiţia fără gloanţe în puscă, încât organismele de gestiune colectivă apărătoare ale drepturilor de autor nu vor putea să o ignore fără ca gestul lor să nu valoreze cât o demisie. Şi chiar CSM-ul ar trebui să spună, zâmbind, un NU hotărât, dacă ideea va fi preluată de vreun proiect guvernamental.
În fond, orice dezincriminare este o măsură de politică legislativă şi ar trebui să se sprijine pe o realitate naţională, şi nu pe un trend international. Este locul (Romania) şi momentul (azi) să renunţăm la pedepsirea unei fapte (plagiatul) care constituie cancerul vietii ştiinţifice româneşti, cu metastaze pâna la vârful iarahiilor ştiinţifice şi politice ? Ni se spune că în Danemarca şi Elveţia nu mai există sancţiuni penale pentru plagiat. Dar acolo corpul social, societatea civilă, mediul academic şi politic elimină pe cale naturală furtul de proprietate intelectuală, în timp ce la noi încă îl aclamă ca natural !
Danemarca şi Elveţia au dezincriminat acum o sută de ani si cerşetoria, dar trista realitate a invaziilor rromâneşti în Copenhaga şi Geneva le-a obligat să revină . Şi au făcut-o imediat, în forţă, fără să clipească !
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
