Dintre cele șase state care fac parte din Parteneriatul Estic (PE), Ucraina este prima potențială semnatară a Acordului de Asociere (AA) și a celui cu privire la instituirea Zonei de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (ZCLAC) la Summit-ul de la Vilnius programat pentru 28-29 noiembrie. Posibila semnare și eventuala ratificare a AA și a ZCLAC va avea mai multe repercusiuni politice și economice pe termen mediu și lung asupra Ucrainei, statelor vecine din UE și țărilor din PE, în particular asupra Moldovei. De asemenea, asocierea politică și economică a Ucrainei cu UE va influența dinamica raporturilor în triunghiul Rusia-UE-Ucraina și viitorul proiectelor de integrare economică în spațiul post-sovietic. Așa cum a observat un diplomat UE, ”Summit-ul de la Vilnius nu este despre Ucraina, ci despre Rusia. Miza este să nu alimentăm false așteptări imperiale în Rusia.”
Însă cu trei săptămâni până la Vilnius se prefigurează un scenariu pesimst (”lose-lose-win”) în care: 1) Ucraina nu semnează AA/DCFTA, se accentuează tendințele autoritare, iar economia țării stagnează într-un mediu regional mai puțin propice pentru politica externă multivectorială; 2) politica UE în vecinătatea estică suferă un eșec de etapă și pune sub semnul întrebării succesul PE; 3) încurajată, Rusia dublează presiunea asupra Moldovei și Georgiei pentru a împiedica semnarea AA/DCFTA în toamna anului 2014. Situația cu privire la semnarea documentelor cu Ucraina la Vilnius este extrem de volatilă. O singură scurgere controlată sau necontrolată de informație din discuțiile la nivel înalt poate răsturna orice calcule. ”Până la urmă noi nu suntem o democrație veritabilă, dacă există voință politică o lege poate fi adoptată și într-o zi”, remarcă unul din liderii opoziției din Ucraina referitor la eventuala eliberare a Iuliei Timoșenko. Însă dincolo de posibilele schimbări neașteptate, care ar deschide calea semnării documentelor cu Ucraina la Vilnius, evoluțiile pe trei paliere fac un scenariu pesimist foarte plauzibil.
Puterea și opoziția: să nu ai încredere în nimeni
Colindând birourile opoziției și puterii la Kiev, am constatat că există o unanimitate declarativă în privința necesității semnării AA/DCFTA la Vilnius. Singurul partid parlamentar care se opune vectorului european este Partidul Comunist. Experții din Ucraina spun că este pentru a doua oară în istoria post-sovietică a țării, după incidentul teritorial cu Rusia, în 2003, în strâmtoarea Kerci (insula Tuzla), când există un consens politic larg pe un subiect de politică externă (iarăși, de remarcat, nu fără ”ajutorul” Rusiei). Însă această unanimitate pică testul când se ridică problema eliberării Iuliei Timoșenko, una din precondițiile UE pentru a semna AA/DCFTA.
Forțele de opoziție afirmă că sunt gata să accepte orice modalitate avansată de putere: amnistia, grațierea, de-criminalizarea articolului din Codul Penal pentru care a fost condamnată Timoșenko sau trimiterea la tratament în afara țării (în Germania, mai exact). Un reprezentant al opoziției explică: ”Suntem de acord ca președintele Ianukovici să țină o conferință de presă la Vilnius după semnarea documentelor, dar în schimb dorim o conferință de presă a Iuliei la Berlin.” Un alt politician din opoziție afirmă că președintele nu dorește să plătească prețul pentru AA/DCFTA deoarece eliberarea ex-prim-ministrului va schimba echilibrul de forțe în defavoarea sa și îl va prezenta în ochii electoratului ca pe un politician slab. Un membru marcant al Partidului Regiunilor spune însă: ”Decizia referitoare la Iulia Timoșenko trebuie să se bucure de sprijinul tuturor forțelor politice și nu doar al președintelui țării.” Așadar, el continuă argumentul: ”decizia trebuie să fie luată de Rada, însă opoziția sabotează eforturile partidului de guvernământ pentru a promova legislația necesară.” Opoziția parează: ”Dar partidul de guvernământ nu a formulat nici un proiect de lege până în prezent, cele propuse vin din partea deputaților independenți sau a opoziției.”
Prin urmare, puterea și opoziția se îndoiesc reciproc de sinceritatea semnării documentelor la Vilnius și declină responsabilitatea pentru blocaj. Partidele se poziționează tot mai comod pentru a se acuza reciproc de eventualul eșec de la Vilnius. Se pare că părțile s-au angajat într-un joc „cine clipește primul”, în care calculele electorale cântăresc mai mult decât semnarea AA/DCFTA. Acest lucru nu este suprinzător, deoarece așa cum plastic a descris un investitor străin la Kiev ”în Ucraina câștigătorul preia toate jucăriile de la perdant.”
Președintele Ianukovici, într-un efort de a acapara electoratul opoziției, s-a reprofilat în ultimele luni în principala forță de integrare europeană a țării. Dacă urmărești posturi TV locale, se creează impresia că la Vilnius nu se va semna AA/DCFTA, ci că țara va deveni membră a UE. Potrivit experților, mesajele populiste în care se promit prețuri mai mici, pensii mai mari după semnare, ridică nejustificat așteptările cetățenilor pentru ceea ce va urma imediat după Vilnius. Aceste acțiuni discreditează ideea integrării europene și în cazul unei dinamici economice nefavorabile în Ucraina (care este anticipată de economiști) aproape sigur va slăbi poziția avocaților integrării europene. Președintele țării urmărește un scenariu ideal care îi va permite să se prezinte cu prima șansă la alegerile din 2015: 1) Iulia Timoșenko în închisoare sau la tratament în afara țării, dar în silenzio stampa garantat de europeni și cu condiția revenirii în închisoare după vindecare; 2) semnarea AA/DCFTA; 3) acord cu FMI și UE pentru a stabiliza economia; 4) și realegerea în calitate de președinte în 2015. Pentru a realiza cele planificate, președintele Ianukovici este dispus să evite să dea un răspuns cert în privința Iuliei Timoșenko până în ultima clipă, privind ca de obicei cu un ochi spre Răsărit dacă ceva merge greșit în realizarea planului ”A”.
Ucraina-Rusia: un plan ”B” la orizont?
Într-o lume ideală, pe care o descriu deseori liderii ruși în paginile ziarelor occidentale, Rusia nu ar trebui să fie preocupată de consecințele asocierii Ucrainei cu UE. În 2010, președintele Putin, sub cupola conceptului de ”Marea Europă”, a resuscitat ideea unei zone de comerț liber de la Lisabona până la Vladivostok. Privind astfel, AA/DCFTA al Ucrainei cu UE, nu este altceva decât un pas în vederea realizării dezideratului anunțat de Vladmir Putin, aspect remarcat de Comisarul European pentru Extindere și Politica de Vecinătate Stefan Fule. Faptul că Rusia se opune asocierii Ucrainei cu UE demonstrează în acest caz nu doar goliciunea discursului, dar și trădează slabiciune și vulnerabilitate din partea Rusiei. Un diplomat european explică: ”Rusia nu dorește în vecinătatea apropiată istorii de succes, deoarece Rusia nu este un stat de succes.” Așa cum se vede ”Marea Europă” de la Moscova, Rusia se prezintă în această mega-structură regională în calitate de centru gravitațional în spațiul post-sovietic care este instituționalizat prin Uniunea Eurasiatică (UEA). În această logică, Ucraina trebuie să avanseze spre Europa în același ritm și sub auspiciile Rusiei, și nu în calitate de stat independent. La începutul anilor 2000 Moscova promova în acest scop lozinca ”în Europa împreuna cu Rusia”. Ambasadorul Rusiei la UE, Vladimir Cijov, admite sincer că Moscova ar prefera negocieri directe între UE și UEA, și nu formatul UE-Ucraina-UEA.
În 2010, după alegerile prezidențiale în Ucraina, Rusia a cerut, potrivit surselor diplomatice, ca unii amabsadori ucraineni din capitalele cheie să fie schimbați. Proaspăt ales, Victor Ianukovici s-a conformat pentru a redresa relațiile cu Rusia. În această vară, Rusia a exercitat presiuni economice asupra Ucrainei. Un oficial ucrainean mi-a atras atenția că Rusia face acest lucru deja de zece ani. Relațiile personale între președinții Rusiei și Ucrainei între timp s-au tensionat, iar limbajul corporal al celor doi este exemplificativ în acest sens. Totodată, un diplomat ucrainean de rang înalt afirmă: ”Noi am avut dreptate când am ales să nu răspundem Rusiei la presiuni cu o retorică agresivă”. De ce în ciuda presiunilor politice și economice evidente din partea Rusiei președintele Ianukovici nu ia o decizie fermă spre Vest și pare că păstrează opțiunea estică deschisă?
În primul rând, președintele Ianukovici vrea să păstreze canalul de comunicare deschis cu Rusia, deoarece și rivalul său de temut, Iulia Timoșenko, aparent comunică cu Moscova. De asemenea, dacă jocul cu UE nu iese, Ianukovici va solicita probabil sprijinul politic al Rusiei în 2015, în schimbul unor cedări. Tentativele de a elimina din cursă pe competitori și a falsifica alegerile oricum îl vor izola de UE. În al doilea rând, deși nu se simpatizează, Putin și Ianukovici vorbesc în același limbaj post-sovietic. Atunci când Vladimir Putin explică tête-à-tête că UE vrea semnarea AA/DCFTA pentru a-l slăbi pe Ianukovici și a-l detrona în 2015, președintele Ucrainei este mai receptiv la astfel de argumente decât la discursurile despre valorile europene care emană de la Bruxelles. În al treilea rând, unii oligarhi din Ucraina sunt vizitatori fideli ai Moscovei. Ei încearcă în contextul unui șuvoi de amenințări de la Moscova să păstreze accesul preferențial la piața rusă și deseori servesc drept curele de transmisie și influență a Moscovei asupra Ucrainei. Un diplomat rus admite sincer: ”Ei vor AA și privilegii de la noi. Nu se mai poate. Sau una, sau alta.” În al patrulea rând, dependența energetică de Rusia (deși a fost redusă în ultimii doi ani) are legătură directă cu stabilitatea financiară a Ucrainei. Așa cum a observat un investitor străin, ”anunțând sume enorme, uneori și false, pe care Naftogaz le datorează Gazprom-ului, Rusia încearcă să crească prețul la care se împrumută Ucraina pe piața internațională.” Fără îndoială, Kremlin-ul ar prefera ca Ucraina să consume doar gazul rusesc și să se crediteze pentru a achita factura exorbitantă la gaze la Moscova (adâncind dependența financiară) și nu la Londra, Paris sau New York. Ar fi o situație de ”win-win” pentru Rusia. Săptămâna trecută agenția de rating Standard and Poor’s a retrogradat rating-ul suveran al Ucrainei, indicând reducerea precipitată a rezervelor naționale (de la 32 miliarde dolari în 2012 la 21 miliarde în octombrie 2013) și incertitudinea cu privire la sursele de finanțare a datoriei externe în 2014. Așadar, indiferent de ce se va întâmpla la Vilnius, Ucraina va avea nevoie de bani pentru plata datoriei externe de stat și pentru subvenționarea prețului la gaze pentru consumatori casnici, lucru important pentru succesul în campania electorală din 2015.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
