Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Marirea si decaderea religiilor seculare

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Vineri, 25 octombrie 2013, 10:41 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

În aceast articol nu mă voi ocupa de religiile tradiţionale, ci de ceea ce se numeşte religii seculare - ideologiile politice totale şi totalizante: una este fascismul, cealaltă – comunismul. Ideologia fascismului şi cea a comunismului sunt diferite, cu ingrediente, semnificaţii, implicaţii şi origini diferite. În egală măsură, ambele explică angajamentul, capacitatea indivizilor de a se auto-hipnotiza şi de a participa la catastrofele totalitare ale secolului XX. Această experienţă istorică a fost superb rezumată de Leszek Kołakowski în formula diavolul în istorie. Precizez că această expresie nu este pur şi simplu o metaforă, ea este definiţia sintetică a realităţii care a marcat fundamental viaţa atâtor popoare. Simplu spus, este vorba de tragediile rezultate din ambiţii nemăsurate şi nesăbuite de a forţa cursul istoriei în numele unor idealuri abstracte menite să rezulte în comunităţi politice perfecte, totalmente non-contradictorii.

http://www.humanitas.ro/humanitas/diavolul-%C3%AEn-istorie

Un autor pe care îl consider esenţial pentru înţelegerea destinul relgiilor seculare din veacul trecut este Raymond Aron. El este probabil cel mai important sociolog francez al secolului XX şi unul dintre cei mai importanţi filosofi. El s-a născut în martie 1905, fiind ceea ce numea el însuşi în memorii un „spectator angajat”. Nu s-a temut să meargă împotriva curentului chiar atunci când ‚son petit camarade’ de la École Normale Supérieure, Jean Paul Sartre, născut şi el în 1905, a decis să meargă în cealaltă direcţie şi să aplaude statuia idolului de la Kremlin. Fac parte dintre cei care consideră că una dintre cele mai mari erori comise de intelectualii francezi în secolul XX a fost aceea că în anii ’50 au preferat să închidă ochii la ceea ce se petrecea în Uniunea Sovietica şi Europa de Răsărit, la experimentul la care au fost supuşi cobaii stalinismului – adica noi toţi. În timp ce Raymond Aron condamna totalitarismul într-o carte faimoasă aparuta în anii ’60, Democratie et totalitarisme , Jean Paul Sartre îi condamna pe anti-comunişti, folosind formula de tristă amintire „l’anti-comuniste est un chien” („anti-comunistul este un câine”) afirmând că nu poate denunţa ceea ce se petrece în Uniunea Sovietica pentru că „nu trebuie să îi facem să dispere pe muncitorii de la regiile naţionale Renault”. Acesta i-a fost raspunsul când a fost informat despre Gulag! Denunţarea de către Raymond Aron a totalitarismul a dus la izolarea sa de către intelectualii francezi. A fost redescoperit foarte târziu şi abia acum se simte influenţa sa colosală asupra Franţei şi a gândirii autonome, critice în Occident. Intelectualii francezi spuneau atunci „prefer să greşesc alături de Sartre decât să am dreptate împreună cu Raymond Aron”! Problema nu era de a avea dreptate, ci de cât de frumos sunt spuse lucrurile la un moment dat. Raymond Aron nu s-a ocupat cu poezia metafizică, deşi era unul dintre cei mai bine pregătiţi filosofi ai secolului XX, scria mult mai bine decât Sartre şi nu îl pastişa pe Heidegger. A fost un gânditor original însă nu a avut capacitatea de a crea acel tip de ‚biserică culturală’ care a fost existentialismul la sfârşitul anilor ’40 şi în anii ’60. Spre sfârşitul vieţii, Jean Paul Sartre şi-a înţeles multe din erori, iar cei doi foşti colegi de la École Normale Supérieure, care nu şi-au vorbit multă vreme, şi-au strâns mâinile când au mers împreună la preşedintele Franţei, pe vremea aceea Mitterand, să susţină cauza aşa-numiţilor ‚boat people’, refugiaţi din regimul comunist vietnamez.

O a doua personalitate importantă în discuţia asupra sacralizării politicului este Arthur Koestler, din păcate prea puţin cunoscut încă publicului din România, dar extraordinar de influent pentru generaţia mea. Cartea sa Întuneric la amiază (Darkness at Noon, cunoscuta si sub titlul traducerii franceze, Le Zéro et l’infini, a circulat în samizdat în toată Europa de Răsărit. Pentru mulţi dintre noi publicarea ei oficială împreună cu apariţia într-o revistă de mare tiraj din Uniunea Sovietică a celor trei parti din Arhipelagul Gulag de Soljeniţîn (începând cu 1988) a fost semnalul că Gorbaciov a pornit in chip radical perestroika. Koestler a fost un personaj emblematic, epitom al intelectualului central-european, cosmopolit, liber în gândire, refuzând îngenuncherile, subjugarea mentală, servitutea voluntară. Arthur Koestler s-a născut tot în 1905, în septembrie. Raymond Aron a încetat din viaţă în octombrie 1983. În acelaşi an, dar în martie, Arthur Koestler împreună cu soţia Cynthia s-au sinucis. Ţin minte exact ziua: mă plimbam prin New York, tocmai cumpărasem New York Times şi pe prima pagină se anunţa „Great German-English-American Writer and Wife Commit Suicide”. Ştia că are cancer terminal, iar soţia a refuzat să rămână în viaţă fără el; a fost înmormântat impresionant.

În cadrul unei prelegeri expusă la BBC sub titlul „Provocările timpului nostru” la începutul Războiului Rece (1947), Koestler, reflectând asupra dilemei utilitarism vs. moralitate, afirmă: „Pentru acest tren utilitarismul este locomotiva, iar moralitatea este frână. Funcţiunile celor două sunt întotdeauna antagonice. Nu putem lua o decizie abstractă în favoarea vreuneia dintre ele. Dar putem să facem ajustări temporare în funcţie de traseul trenului. Acum 200 de ani, în timpul înaintării sale din implacabilele mlaştini ale Franţei feudale în era Drepturilor Omului, alegerea a fost favorabilă locomotivei, în defavoarea frânei. Începând cu a doua jumătate a secolului 19, reţinerile etice au fost din ce în ce mai des ignorate până când dinamismul totalitar a făcut ca locomotiva să o ia razna. Vom deraia dacă nu frânăm. Nu ştiu dacă exista ceea ce filosofii numesc absoluturi etice, dar sunt convins că trebuie să acţionăm ca şi cum ele ar exista. Etica trebuie eliberată din lanţurile utilitarismului. Trebuie să judecăm din nou cuvintele şi faptele pe baza valorilor imediate pe care le implică şi nu din prisma unor departate şi nebuloase idealuri. Scările mâncate de carii nu duc în paradis.” Promisiunea universalistă a comunismului a alimentat timp de decenii fascinaţia pentru utopia socială, deci pentru soteriologia marxismului. Secolul scurt care tocmai s-a încheiat este o lungă istorie a deraierilor celor în permanentă căutare a comunităţii perfecte, a Zion-ului umanităţii.

Aflându-se la Londra în iulie 1944, unde a devenit unul dintre apropiaţii intelectuali ai generalului De Gaulle, Raymond Aron scrie un text care discută problema religiilor seculare, rolul ideologiilor care promit salvarea fiinţei umane, nu într-o împărăţie de dincolo, într-o situaţie imaginară, într-o lume sacră plasată dincolo de aceasta ci aici şi acum, prin acţiune istorică, prin inserţie în condiţia istorică propriu zisă. Aron analizează rolul filosofiilor care promit salvarea fiinţei umane în condiţii de profundă descumpănire psihologică, al acestor ideologii escatologizante, al soteriologiilor revoluţionare în geneză si dinamica mişcărilor sau regimurilor totalitare. Pornind de la Raymond Arond, teza pe care o susţin în articolul de faţă este că secolul XX nu a fost secolul conflictului între fascism şi comunism, deşi înclestarea cea mai teribilă a acestui veac si a celui de al Doilea Război Mondial a fost, desigur, aceea între Armata Roşie şi Werhmacht. Noi trebuie să privim însă dincolo de o asemenea evaluare. Nu trebuie să uităm că au existat momente de suprapunere, colaborare, complicitate chiar, între cele două tiranii totalitare; nu mă refer doar la perioada dintre 1939 şi 1941. Consider aşadar că adevăratul conflict al secolului XX a fost cel dintre democraţiile liberale şi rivalii lor totalitari. Cele două totalitarisme, pe fondul experienţei lor istorice simultane, s-au situat într-o „intimitate negativă” în contextul european de război şi revoluţie. Ele au reprezentat “un atac atroce împotriva şi o alernativa cumplită la modernitatea liberală.”


Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1637 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by