Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Comunism, anticomunism si terorism intelectual (Actualizat)

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Duminică, 6 octombrie 2013, 13:27 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: Arhiva personala

Am mai avut prilejul sa scriu despre ofensiva neo-stangista menita sa prezinte anticomunismul civic-liberal drept un fel de obsesie, ori mai exact spus ca pe o nevroza. Se incearca “normalizarea” dictaturii comuniste: a existat Canalul, desigur, dar si Institutul Politehnic Bucuresti. A existat Pitestiul, ma rog, dar si accesul larg la educatie (se uita anii cand dosarul era mai important decat media obtinuta la examenul de admitere la facultate, se uita discriminarile impotriva copiilor cu “origini nesanatoase”). Miza o reprezinta definirea spatiului politic democratic drept unul anti-totalitar. Unii sustinem ca acest lucru e indispensabil, altii il considera o fixatie retorica. Unii sustinem ca o democratie fara memorie este una in carje (iar aceste carje sunt si ele subrede), altii regreta ceea ce Alain Besançon numea, referindu-se la amintirea nazismului, hipermnezie. Intre amnezie si hipermnezie, eu unul o aleg pe a doua. Intre uitare si neuitare, din nou, aleg sa nu uit. Statul de drept nu poate fi aparat deca ignoram ce a fost statul de nedrept (Unrechtsstaat).

Delegitimarea inisistenta, insidioasa ori stridenta, a anticomunismului urmareste de fapt obliterarea memoriei. Ni se spune ca exista o supra-productie de opere culturale care denunta ororile comuniste, ceea ce este factual neadevarat. Istoria comunismului in scoli este inca, asemeni celei a Holocaustului, obiect facultativ. Ii intreb pe cei care scriu despre “iluzia anticomunismului”, o sintagma incarcata de accente nedisimulat revizionste: Sunt ei de acord ca aceste doua materii ar trebui sa fie obligatorii? Sunt ei de acord ca un intelectual democrat nu are dreptul sa relativizeze Raul radical? Iata mai jos un semnificativ articol semnat de N. Manolescu pe acest subiect care continua sa genereze polemici mai mult sau mai putin substantiale. Inainte de a fi indignat de persistenta neuitarii, ar fi normal sa fii revoltat de nerusinarea celor care, nici la acest ceas tarziu, refuza sa se caiasca. Nu anticomunismul democratic a zamislit un univers terorist, ci pedagogia comunista a Omului Nou, viziunea absurda care sustinea plasticitatea conditiei umane, convertea educatia in sclavie mentala, indoctrinare si inregimentare.

Unul dintre agitatorii neo-stangisti cei mai vehementi imi marturisea, cred ca era prin 2007, ca, desi vorbitor nativ de limba rusa, nu citise pana in acel moment memoriile Nadejdei Mandelstam. Recunosc ca am ramas perplex. Deci locvacitatea cinica era, pana la un punct, expresia unei vaste ignorante. Intre timp le va fi citit, dar pozitia sa ramane la fel de loiala utopiei bolsevice ca “eveniment” istoric menit sa schimbe cursul lumii. URSS ca taram al visarii, nostalgiei si himerelor neabandonate…

Il intrebam zilele aceste pe un bun prieten, stralucit teoretician al literaturii si istoric al ideilor, cum isi explica pereverenta unora in a adopta si a disemina teze pe care o minte normala nu le poate considera decat stupide, ba chiar potential criminale. Altfel spus, cum este posibila orbirea neghioaba in ceea ce priveste totalitarismele epocii moderne la un ceas cand informatia istorica este coplesitoare? Cum este posibila fascinatia bullshit-ului? Iata raspunsul sau, la obiect si memorabil: “Cred ca ti-am povestit caricatura pe coperta unui numar al revistei franceze humoristice “Charlie Hebdo’ in 1975, in timpul crizei petrolului. Un tip gras, cu trabuc, pe un fotoliu, si in spatele lui, un slabanog aplecindu-se lingusitor. Textul dialogului: “Est-ce qu’on va aussi manquer de merde?” Raspuns: “Ah non, là, il y a du stock.”

“Astăzi, la aproape un sfert de secol de la prăbuşirea regimului comunist, pentru cine nu vrea să fie oaia neagră a lumii intelectuale (a celei umaniste cu precădere), anticomunismul este un discurs obligatoriu (accentuez asupra cuvântului discurs), parte a unui terorism intelectual soft“, scrie Bianca Burţa-Cernat în „Observator cultural“ din 19-25 septembrie.

Şi, ca şi cum atâta n-ar fi destul, autoarea crede de cuviinţă să afirme că o sumedenie de opere literare, istorice, filosofice, cinematografice, fiction sau nonfiction, care ar „ieşi pe bandă rulantă“, ceas de ceas, zi de zi şi în proporţie de masă, la fel ca simpozioanele, granturile sau bursele care „se nutresc, de ani buni, din materia parcă inepuizabilă a indignării noastre anicomuniste post factum“.

O primă observaţie este că „alarma“ este cu desăvârşire falsă: numărul operelor de tot felul consacrate evocării regimului trecut dintr-o perspectivă anticomunistă este la noi incomparabil mai mic decât în Rusia sau alte ţări din fostul lagăr răsăritean.

În afara câtorva cărţi, fiction sau nonfiction, datorate îndeosebi unor tineri autori, tentaţi mai cu seamă de reconsiderarea comunismului decât de critica ei din unghi anticomunist, există extrem de puţine opere inspirate de un anticomunism sănătos. Doar cinematograful face excepţie, cu binecunoscutele filme premiate la mari festivaluri din lume.

Încă nu ne-am despărţit de comunism

De unde, aşa dar, premisa articolului că anticomunismul ar fi o formă soft de „terorism intelectual“? Problema este, din contra, că nu ne-am despărţit cu adevărat de comunism, nici în comportamentul politic şi social, nici, cu atât mai puţin, în mentalitatea culturală. O dovadă este chiar raţionamentul Biancăi Burţa-Cernat: „…Mi-au trebuit cam douăzeci de ani pentru a ajunge să accept că în intervalul ’48-’89 s-a mai întâmplat şi altceva în afară de orori, că nu tot ce s-a realizat atunci se cade aruncat la gunoi“.

Chestiunea e rău pusă: sigur că, în jumătatea de secol de comunism, s-au clădit blocuri, s-au construit şosele, s-a născut o industrie, dar oare toate acestea sunt opera comunismului sau ar fi fost şi opera regimului democratic, dacă n-ar fi fost distrus cu brutalitate de comunism şi, încă, la un „preţ“ economic, social şi uman mult mai mic?

E complet ilogic să afirmi că „dispreţul nostru faţă de ceea ce s-a clădit în vremurile de tristă amintire“ nu e „legitim“, fiindcă, vezi bine, circulăm astăzi pe aceleaşi şosele proaste ca înainte de 1989, pe care n-am fi făcut decât „să le cârpim periodic“. Lasă că e exagerată remarca (uită-te în jur, fetiţo, şi spune-ne, cu mâna pe inimă, dacă multe lucruri mai seamănă cu cele de dinainte de 1989!), dar, şi dacă ar fi adevărat că nu se face tot ce ar trebui să se facă, asta ar absolvi oare comunismul de dezastrul material în care a lăsat ţara Tocmai falsele valori cultivate sistematic de ideologia comunistă stau la baza unei şcoli care avea drept scop crearea «omului nou». Ideal pe care îl vedem realizat astăzi, deşi ieri îl credeam utopic.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















763 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by