Maria Tanase (1913-1963) a fost marea legenda a acelor vremuri despre care tot incercam sa ne amintim, cu fiorul, zbuciumul, nelinistile, terorile unor clipe nauce si naucitoare. A intruchipat geniul, asemeni lui Brancusi, Enescu, Blaga sau Pallady. Avea vocatia unicitatii si unicitatea vocatiei. Adica a chemarii. Era chintesenta unei trairi, o lumanare care ardea sub zodia eternitatii. Vocea ei era vrajita si ne vrajea pe toti. Romania secolului al XX-lea a fost marcata de multe maledictiuni. Dar au existat si cateva binecuvantari. Una s-a numit Maria Tanase.
A fost lasata sa cante, dar repertoriul i-a fost draconic cenzurat. Nu putea fi domesticita, regimul comunist stia acest lucru. O lasau sa apara la “Sala Palatului” la spectacolele de “varietati”, se temeau de spontaneitatea ei clocotitoare, de curajul ei sfidator. Nu o puteau amuti, dar o tineau sub stricta supraveghere. La un ceas cand radacinile erau negate si smulse fara mila, ea a salvat o identitate amenintata. Se poate spune ca regimul comunist si Maria Tanase nu au facut niciodata pace, au coexistat…
Tin minte Targul Mosilor, tin minte Jurnalul de actualitati de la moartea ei, in 1963, avea doar 50 de ani…
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
