Tu le spui că omeni au fost desfiguraţi de haite de câini, câţiva chiar au fost ucişi, ei îţi spun că a fost UN ACCIDENT, poate două. Tu le spui că mii sunt muşcaţi anual în Bucureşti, ei îţi răspund că e după sufletul omului… n-au ştiut să se poarte cu animelele. Tu le spui că cu banii cu care ar fi ţinuţi în adăpoturi pe perioade nedeterminate câinii, ai putea să finanţezi priorităţi reale: şcoli, spitalale, copii fără părinţi, bătrâni care degeră iarana în stadă, operaţii grele în spitale, câte şi mai câte, ei îţi spuncă n-ai dreptul să omori un animal tânăr şi sănătos. Tu îi spui că dacă-l vrea să şi-l ia acasă, să-şi asume răspunderea pentru el, că nu te poate obliga să-l accepţi, folosind astfel SPAŢIUL PUBLIC pentru pasiunea sa, îţi zice că nu ai suflet.
Îi spui că nu te odihneşti noaptea, că haitele împânzesc Bucureştiul şi latră la lună, ei vin cu soluţii tâmpite, de genul ţarcurilor de pe lângă blocuri. De ce să nu aducem şi în ţarcuri, dacă tot se poate, şi vaci şi porci şi cai şi orice lighionă mai găsim pe pâmânt. Căci dacă el/ea are acest drept, noi de ce să nu-l avem? Eu îmi doesc în spatel blocului un iaz mai mic să cresc caras şi să pot da duminica la peşte… Dacă tot se poate, de ce nu?
Tu îi spui că habitatul uman e pentru uzul oamenilor şi presupune nişte norme de siguranţă şi de igenă şi îi demonstrezi logic că maidenezii, ca dăunători, nu au ce căuta liberi pe străzi, ei îţi spun că nu e vina lor, că e vina noastră.
Şi asta n-ar fi nimic… Dar nimic nu m-a înfuriat mai tare decât nesimţirea unei cucoane isterice, care îi cerea tatălui lui Ionuţ Anghen, mort la 4 ani, în condiţii sinistre, sfâşiat de câinii, să-i înţeleagă şi el, ei durerea. Că ea îi înţelege durerea lui de tată, dar şi ei i-a murit câinele şi că suferă şi că şi ea trebuie înţeleasă şi, în consecinţă, să lăsăm bietele animale în pace. De parcă câinele insensibilei a murit muşcat de un copil. Omul se uita la ea năucit…
Ce să vorbeşti cu oamenii ăştia? Ce poţi să le mai zici? Imediat eşti taxat ca fiind o persoană crudă. Deşi carnea crudă, din care curge sânge la propriu, este cea a miilor de bucureşteni şi zecilor de mii de români care ajung anual la spitale cu muşcături sau sfârşesc desfiguraţi. Iar problema nu e doar specifică mediului urban, şi la ţară sau în mediul preurban s-au petrecut tragedii, acum mai bine documentate şi dezvăluite.
Deci, încă o dată întreb, ce să vorbeşti, ce să le mai spui oamenilor aceştia? Eu nu le mai spun nimic. Pentru că nu sunt oameni serioşi şi pur şi simplu nu trebuie luaţi în seamă, nu trebuie ascultaţi şi nu merită nicinun răspuns. Pentru că nu sunt dispuşi să discute raţional, nu sunt dispuşi să caute soluţii în mod real. În loc să abordeze problema raţional, ei se organizează se te discrediteze, să te intimideze, te atacă la personă, mint cu neruşinare. Caută fotografii cu câini schilodiţi în alt timp şi spaţiu, pe alte meridiane (în special Rusia) şi viralizează cu ajutorul celor slabi de înger astfel de imagini şi filmuleţe, spunând că se întâmplă în România. Că s-au apucat autorităţile să eutanasieze cu furca şi cu barda.
Şi aşa parşivi şi iresponsabili cum sunt, trimit astfel de materiale şi petiţii mincinoase la redacţiile din străinătate, pe reţele de socializare, de s-au trezit ambasadele noastre cu proteste cum că românii sunt un neam crud (deh, urmaşii lui Dracula!) şi că nu merită să fie vizitaţi de olandezi, de nemţi şi de alţi oameni civilizaţi, că noi nu ştim să ne purtăm cu animalele. Sabotaţi turismul românesc şi produsele româneşti! Uite o cauză demnă de cei mai iresponsabili!
Şi se găsesc alţii să-i creadă. Şi eu dacă aş vedea astfel de imagini şi petiţii pornite dintr-o altă ţară i-aş crede şi m-aş duce să protestez împotriva cruzimii faţă de animale, lucru de neacceptat!
Deci, ce să le mai zic? Nu le mai zic nimic. Nu le mai aduc argumente raţionale pentru că-mi pierd timpul. Ei răspund exclusiv emoţional. Emoţia este singurul stimul care-i mai mişcă pe astăzi pe oamenii tembelizaţi de televiziune. Raţiunea îşi doarme proverbialul somn. Am scris un articol nervos în momentul morţii lui Ionuţ Anghel, am abuzat de mesaj emoţional, a fost viralizat. M-am documentat, am dus dezbaterea pe un alt plan, articolul a trecut aproape neobservat. Am făcut efortul de a argumenta, mi s-a răspuns la fel, emoţional, pe lângă subiect. Nici măcar un contra-argument la vreuna din idei, unul logic, raţional. Unul! Nimic.
Deci, de ce să ne obosim să mai discutăm cu oameni cărora nu le pasă de noi? Nu le pasă de dorinţele noastre, nu le pasă de frica şi de inconfortul nostru, nu le pasă de sănătatea noastră, nu le pasă de bugetul oraşului nostru şi nu le pasă nici de copii noştri. Le pasă doar de haitele de dăunători, acea singură specie pe care ei o preţuiesc (nu am auzit proteste pentru protejarea altor dăudători, în speţă şobolanii). Acea specie semi-sălbăticită care corespunde unui ideal de-al lor prost imaginat, pe baraba nostră, şi în a cărei apărarare venind, îi face să se simtă nişte oameni mai buni, mai buni decât suntem noi, ăştialalţii.
Totul e mesaj. Totul e imagine, totul e apelare empatică. Noi postăm şi difuzăm câini cu colţii rânjiţi şi oameni sfârtecaţi (eu personal nu am făcut-o, m-am mărginit la cuvinte) ei căţeluşi pufoşi cu ochii mari şi goi. Şi la ce bun să raţionalizezi dezbaterea, să cauţi politici funcţionale în alte ţări şi să foloseşti comparaţia? Nu ţine! Pierzi timpul degeaba. Ei nu sunt în stare să aducă argumente raţionale, (nici măcar de natură etică!) şi nici nu sunt dispuşi să asculte unele.
Fac orice pentru a influenţa Curtea Constituţinală, Parlamentul, autorităţile locale. Unii sunt doar naivi, iubitori iraţionali de animale, dar incapabili să-şi asume răspunderea în mod real. Alţii, cei mai bine organizaţi, cei care fac campanii de media şi pe reţelele de socializare prin afara ţării, o fac de frică că îşi vor pierde obiectul muncii. Nu au niciun interes să rezolve problema ci doar să o prelungească, atfel îşi pierd raţiunea de a fi şi sursele de finanţare.
Dezinformare, articole aparute pe site-uri obscure, informatii inventate, ipoteze aberante, o întragă tevatură pusă repetat în scenă cu intenţia de a distrage atenţia de la maidanezii care l-au omorat pe Ionut Angel. Oameni fără ruşine, oameni ce vor să se convingă între ei şi după aceea pe noi de un fals. Ce să le spui? Ce să le mai spui dacă ei sunt dispuşi să meargă atât de departe încât viralizează orice absurditate găsesc pe intenet? Nu discern intre necredibil si credibil şi promovează minciun sfruntate sub formă de “ipoteze” pe care uşor le transformă în postulate.
