Nu e pentru prima si intaia oara cand presedintele iese si solicita BNR sa isi creasca rezerva de aur. A mai facut-o in august 2011, la TVR, cand a solicitat Bancii Centrale sa isi urce rezerva de aur la 200 de tone. Trec peste gafele inadmisibile la nivelul de sef de stat, cum ar fi aceea ca "Vom avea obligaţia să ne reducem rezerva valutară, repet, rezerva valutară, la 2% când intrăm în zona euro" . Doi la suta din ce? Poate se refera la rezerva minima obligatorie, care e cu totul altceva, dar in fine. Sa presupunem ca BNR convoaca membrii Consiliului de Adinistratie si decid sa urce rezerva de aur.Potrivit legii, BNR e obligata sa cumpere aurul la cel mai bun curs posibil. Este cel mai ieftin aur cel de la Rosia Montana? Ma indoiesc! Nu mai vorbesc despre standardele si certificarea lingourilor care ar urma sa fie achizitionate.

Dan PopaFoto: HotNews.ro

Potrivit unor surse din interiorul Bancii de emisiune, dupa iesirea publica din 21 august 2011 a presedintelui Basescu, chiar a existat o reuniune pe tema rezervei de aur a membrilor Consiliului de Administratie. Exista documente care confirma acest lucru, fiind apoi pregatita si o luare de pozitie oficiala pe aceasta tema. Dar intrucat ea nu a mai fost solicitata, nici BNR nu a mai deschis discutia.

Ca idee, Canada are in rezerva doar 3.2 tone de aur.

Context:

Declaratiile Guvernatorului Isarescu legate de mentinerea rezervei de aur se cunosc- seful Bancii Nationale mentinandu-si-le de-a lungul ultimilor doi ani. Inainte de iesirea de ieri a presedintelui Basescu, au mai existat doua ocazii care au provocat reactia oficialilor BNR. Primul, la iesirea anterioara a sefului statului, cand acesta s-a exprimat in favoarea cresterii rezervei de aur a BNR la 200 de tone iar al doilea, cand incepusera sa apara speculatii legate de existenta fizica a aurului din rezerva.

O parte din aur e in tara, dar cea mai mare parte e depozitata la Zurich, Londra, Washington si in seifurile unor banci. BNR a inregistrat in cativa ani chiar pierderi contabile din operatiunile cu metale pretioase, taxele de depozitare si stocare pentru pentru aur fiind foarte ridicate.

  • "In mare parte aurul se afla in strainatate pentru ca aurul da credibilitate numai daca nu este la tine. Aurul este asigurat in strainatate si nu exista niciun risc ca acest aur sa nu se poata intoarce in tara", a explicat in cadrul unui seminar la BNR Lucian Croitoru, consilier al Guvernatorului.

Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, insa din punct de vedere valoric a inregistrat o crestere de 149 milioane euro, ca urmare a evolutiei ascendente a pretului aurului pe piata internationala, acesta fi ind cotat la Londra, la sfarsitul anului 2012, la 1 664 dolari SUA/uncie1, nivel cu 5,7 la suta peste cel de la fi nele anului 2011. Valoarea rezervei de aur s-a situat la 31 decembrie 2012 la nivelul de 4 207 milioane euro.

Potrivit rapoartelor anuale ale BNR, la 31 decembrie 2012, Banca are depozitat in afara tarii aur in valoare de 11 miliarde lei (31 decembrie 2011: 10 352 012 mii lei). Pretul de reevaluare a aurului la data de 31 decembrie 2012 a fost de 179,629 lei/g pentru stocul detinut de Banca, in greutate totala de 103 549,3 Kg (la 31 decembrie 2011 pretul a fost de 169,026 lei/g pentru stocul detinut de Banca in greutate totala de 103 549,3 Kg).

La 31 decembrie 2011, Banca avea depozitat la extern aur in valoare de 10,352012 miliarde lei. (Pretul de reevaluare a aurului la data de 31 decembrie 2011 a fost de 169,026 lei/g pentru stocul detinut de Banca, in greutate totala de 103 549,3 kg.

Un an inainte, BNR avea depozitat la extern aur in valoare de 8,901968 miliarde lei (Pretul de reevaluare a aurului la data de 31 decembrie 2010 a fost de 145,350 lei/g pentru stocul detinut de Banca, in greutate totala de 103 549,3 Kg.

  • In 2011, Basescu a spus ca Romania  trebuie sa isi ridice rezerva de aur la 200 de tone. "Romania are acum 103 tone de aur in rezerva si cred ca din exploatare in teritoriul national ar trebui sa ne ridicam rezerva la cel putin 200 de tone in urmatorii ani. Vedeti ce volatile si nesigure sunt monedele. Ca sef de stat parca as vrea sa imi pun tara in siguranta. De aceea exploatarea trebuie sa inceapa. Cred ca Romania trebuie sa mareasca rezerva de aur pentru viitor", a spus Basescu.
  • Daca banca centrala ar tine o rezerva prea mare, se poate trezi cineva sa intrebe de ce are nevoie Romania si insista sa tina rezerva, care acopera 12-13 luni de importuri, sub forma de cash, cu o rasplata slaba, explica Mugur Isarescu la un seminar dedicat aurului. "S-ar fi intrebat daca Romania ascunde ceva, o frica, un eventual default, o problema de maturitati neasezate bine in timp", a spus Isarescu.

Rezervele valutare internationale ale Romaniei nu mai au nevoie neaparat sa creasca, in conditiile in care se situeaza la un nivel confortabil, a mai explicat guvernatorul BNR. El a precizat inca din 2010 ca trebuie sa renuntam la ideea potrivit careia este bine doar daca rezerva internationala a tarii creste.

  • Cat aur detin tarile din jur?

In ce priveste rezervele de aur ale statelor din regiune, rezerva de aur a bancii centrale a Bulgariei este de 39,8 tone, a celei din Letonia - de 7,8 tone, din Lituania - de 5,9 tone, din Polonia - de 103 tone, iar a Slovaciei - de 31,7 tone, in conditiile in care rezerva de aur a Romaniei este de 103,7 tone.

Romania are chiar un nivel ridicat al rezervei de aur, cel putin prin comparatie cu tarile din regiune, mai ales ca Polonia are o populatie dubla fata de cea a Romaniei si o rezerva de aur aproape egala cu a noastra.

  • "Rezerva internationala a Romaniei nu trebuie sa creasca. Anumite fluctuatii in sus si in jos sunt absolut normale. Stabilizam rezerva in functie de foarte multi alti indicatori", a spus Isarescu. Guvernatorul a mai vorbit despre castigul din administrarea rezervelor internationale, care " a scazut dramatic din 2008 in 2009 si in 2010 si mai mult".

"Dobanzile pe plan international au scazut foarte mult, am scazut si noi si aceasta se reflecta in rentabilitatea Bancii Nationale", a comentat Isarescu.

  • Isarescu s-a mai referit si la recomandarile FMI potrivit carora rezerva valutara ar tebui sa acopere importurile de bunuri si servicii ale tarii timp de 3 luni, pentru un nivel optim, si a explicat ca, din acest punct de vedere, Romania ar trebui chiar sa mai scada rezerva, deoarece poate fi considerata excedentara.

Croitoru: In ceea ce priveste aurul, o parte din el se afla intr-adevar in "beciurile" institutiei, insa

Mugur Isarescu a reafirmat in 2010 faptul ca tezaurul Bancii Nationale exista integral, dorind astfel sa combata zvonurile aparute in media potrivit carora Tezaurul a fost scos din tara. "Eu inteleg ca oamenii se mai indoiesc uneori si ca nu cred intotdeauna ceea ce li se spune, dar zvonurile cum ca BNR ar fi scos Tezaurul din Romania sunt extrem de periculoase. Sigur ca o parte din aur il tinem la Banca Reglementelor Internationale, dar in subsolurile BNR sta foarte bine rezerva de aur din tara. Din pacate, spatiul este foarte mic acolo iar grupurile care pot intra sunt de maxim 10-15 persoane", a spus Isarescu, care a mai precizat ca aurul exista. "Tezaurul este acolo pentru a avea incredere intr-o tara si in moneda nationala", a mai explicat Guvernatorul.

  • Ceausescu si aurul: In 1988 si 1989, regimul comunist a vandut o parte din rezerva de aur pentru plata datoriei externe a tarii

In anii 1988 si 1989, regimul comunist a vandut o parte din rezerva de aur pentru plata datoriei externe a tarii, actiunea fiind perfect legala, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"O parte din datoria externa a Romaniei a fost platita prin vanzarea unei cantitati de aur, deci s-a adeverit faptul ca a scos de aici, de la Banca Nationala, o parte din tezaurul de aur, l-a vandut in strainatate, a platit datoria externa" a spus Isarescu.

"Rezerva de aur a scazut de la 100 de tone la 40 de tone, apoi, spre sfarsitul anului 1989, a rascumparat 20 de tone de aur. Toate aceste operatiuni au fost pentru acele vremuri perfect legale, intrucat chiar presedintele Romaniei de atunci, Nicolae Ceausescu, a semnat decretele si de scoatere si de vanzare a aurului si de rascumparare a unei cantitati de aur" a detaliat guvernatorul.

  • Leul e acoperit in aur peste nivelul de dinaintea primului razboi mondial, cand era cotat ca fiind puternic

Romania se numara printre tarile care au cea mai mare cantitate de aur pe cap de locuitor, iar leul este acoperit in proportie de 60-70% de aur.

Rezerva de aur a Romaniei este de 103,7 tone, fiecarui roman revenindu-i astfel o rezerva de 5,5 grame de aur. Rezerva de aur reprezenta in martie aproximativ 11,5% din rezerva internationala totala a BNR.

SUA si Germania detin cele mai mari rezerve de aur, care reprezinta 70% din rezervele totale ale bancilor centrale din aceste tari. Daca se analizeaza baza monetara, adica banii emisi de catre BNR si rezervele minime ale bancilor de la banca centrala, Romania are in prezent acoperire a monedei nationale in aur de 60-70%, mai mare decat in 1916, potrivit lui Isarescu. "Unii spuneau ca leul, inainte de Primul razboi mondial, era tare pentru ca era acoperit 33% in aur. Pai, leul din prezent este acoperit vreo 60-70% din aur, e si mai tare", a spus Isarescu