Decizia lui Victor Ponta de a renunta la proiectul Rosia Montana este, neindoios, o victorie a societatii civile din Romania. A nu vedea acest lucru inseamna a ignora realitatea, a nu lasa faptele sa interfereze cu teoriile. S-a dovedit ca mobilizarea civica poate impiedica actiuni guvernamentale socotite primejdioase pentru societate. Ca o tema, aparent fara legatura cu politicul, devine politica prin chiar preluarea sa de catre cetatenii care nu accepta sa fie subiectii muti ai aranjamentelor “de sus”. Ce se poate rezista “de jos”, from below, avaritiei, cupiditatii, rapacitatii, coruptiei, clientelismului si cinismului. Ca miscarile ecologiste nu sunt automat marxiste, desi exista numerosi marxisti care tin discursuri ecologiste ignorand ca tocmai regimurile comuniste au lasat in urma dezastre ecologice. Ma ocup de aproape trei decenii de societatea civila, cred ca stiu despre ce vorbesc aici. Puterea celor fara de putere, despre care a scris Vaclav Havel in anii prigoanei, a renascut la Bucuresti. S-a reconstituit, spre a relua cuvintele altui disident, ganditorul catolic Vaclav Benda, polisul paralel. Strada a dat puterii o lectie de moralitate.
Starea de greata a fost inlocuita, in aceste ultime zile, de starea de gratie. In acest sens, Marius Stan are dreptate: s-a reintors spiritul Pietii Universitatii din mai-iunie 1990. Un spirit post sau trans-ideologic. Ori, ca si revolutiile din 1989, anti-ideologic. O spun de pe pozitia unui rationalist aronian puternic influentat de Albert Camus: nici o revolta nu are loc fara o anumita febra morala. Revoltele nu sunt clipe de pragmatism, ci de idealism, cand cei care participa la proteste inteleg ca s-a trecut un prag al posibilului, ca imaginatia politica transcende schemele procustiene ale ideologiilor dascarnate. Nici Ponta, nici Antonescu, corifeii USL, nu s-au asteptat ca mii de oameni, in imensa lor majoritate tineri, sa transforme strada in arena politica.
Nici Voiculescu, cu ale sale “Antene”, nu a crezut ca aceasta radicalizare va merge intr-un crescendo ale carui efecte nu mai puteau fi anticipate. In aceste zile, TVR, controlata si manipulata fara jena de USL, a minimalizat prin ignorare protestele. Trei mii de oameni au ajuns acolo, la Televiziune, fara a li se oferi sansa unui dialog cu dl Claudiu Saftoiu si asociatii sai. Ce vor spune acum cand vor trebui sa explice publicului decizia premierului de a recunoaste victoria societiatii civile? Ca au mintit prin omisiune? Ca si-au batut joc de informarea corecta si onesta a cetatenilor?
Societatea civila nu este un concept de dreapta ori de stanga. Este desemnarea unei realitati sociale, acea zona libera de constrangeri politice si ideologice care limiteaza, prin actiunile sale, apetitul de putere al statului. Este spatiul dialogului dezinhibat, al emanciparii de poncife si idolatrii. Despre societatea civila, cu mult inaintea lui Gramsci, au scris iluministii scotieni (Adam Ferguson si Adam Smith) si liberalii francezi. Societatea civila este opusul absolutismului. Fara societate civila, tiraniile si-ar continua neabatute politice represive.
Nu contest ca au existat ideologi care au sperat sa-i “lumineze” pe protestatari, sa le “injecteze” ideile lor despre “revolutia anti-capitalista”. Toate datele arata ca au esuat, ca discursul lor neo-iacobin a ramas fara ecou real. Societatea civila nu este dispusa sa imbratiseze miturile extenuate ale altor vremuri. Un prieten ma intreba: Unde au fost protestarii in vara anului 2012, cand Ponta, Antonescu si Voiculescu au organizat lovitura de stat parlamentara? Intrebarea e normala. Raspunsul ar fi, cred, ca atunci a fost un moment de soc, ca exista o nemultumire sociala intensa, ca actiunile pucistilor au mizat pe manipulari simbolice, pe impostura, pe travestiuri.
