Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

James Bond, homosexual de culoare, fericit ateu în rai

de Florentin Tuca     Contributors.ro
Marţi, 3 septembrie 2013, 19:41 Actualitate | Opinii


Florentin Tuca
Foto: Contributors.ro

După cum putem constata cu toţii, nivelul dezbaterii publice din spaţiul autohton este jalnic. Fie că avem în vedere găunoasa retorică a unor parlamentari, schimburile de miştocăreli şi sofisme ghiduşe ale diverselor tabere politice sau sudalmele şi ocările de la uşa talk-show-urilor televizate, diagnosticul e cam acelaşi: limba română – anesteziată, rigoarea – suspectă de parkinson, iar conţinutul propriu-zis al argumentaţiei – în cronică anorexie. Trist…Cauzele acestor combinate maladii sunt, în bună măsură, cunoscute şi nu-mi propun să le reiau. Aş menţiona doar una dintre ele: lipsa de serioasă preocupare a şcolii româneşti pentru formarea junimii în spiritul unor valori care să-i asigure cap pe umeri, gândire logică şi structurată, capacitate de analiză şi de sinteză, abilitate de sistematizare, expresie coerentă şi articulată. Şi, cu gândul la această carenţă a sistemului educativ naţional, aş evoca o experienţă care îmi dă nădejde că boala dezbaterii publice locale este, totuşi, netransmisibilă genetic.

Nu cu mult timp în urmă, am participat în calitate de spectator şi suporter la câteva dispute dintr-un turneu internaţional de dezbateri dedicat liceenilor, organizat la Ploieşti. Da, există aşa ceva. Sunt competiţii în care tinerii se bat nu în pumni, ci în idei şi discursuri argumentative. Esenţa regulilor de concurs este reductibilă la spiritul unui proces judiciar, confruntarea dintre două poziţii: susţinătorii unei teze (echipa „afirmatoare”) împotriva contestatarilor teoriei respective (echipa „negatoare”), statutul de afirmator şi, respectiv, negator fiind dependent de tragerea la sorţi. Temele de bătaie sunt subiecte de actualitate ale lumii contemporane, grefate pe principii etice şi/sau juridice, alese cu grija de a putea fi susţinute şi, repectiv, contestate cu argumente de greutate comparabilă. Unele teme (zise „moţiuni”) sunt anunţate în prealabil (deci susceptibile de buchiseală premergătoare concursului), iar altele, „impromptu”, comunicate de juriu cu o oră înainte de startul meciului (chiar aşa vorbeau tinerii despre aceste dispute: „avem meci cu cutare…”). În linii mari, cam acestea sunt coordonatele esenţiale ale unui joc de dezbateri. Ele sunt, evident, însoţite de reguli detaliate referitoare la ordinea în care se dă cuvântul oratorilor, durata intervenţiilor, procedura întreruperii vorbitorului, modalităţile de evaluare şi de punctare etc. Nu pot omite, de asemenea, normele de curtoazie şi respect reciproc pe care vorbitorii trebuie să le aplice, ca inconturnabilă premisă a oricărui autentic dialog. Frumuseţea competiţiei constă în faptul că triumful este dependent nu doar de cunoştinţele de cultură generală ale participanţilor (nu este vorba despre „ştii şi câştigi”) ci, în principal, de structura demonstrativă a argumentaţiei, forţa speculativă, apetitul pentru analogii şi exemplificări, meşteşugul abordării nuanţate, persuasiunea retorică şi, nu în ultimul rând, umorul. (Ar mai fi multe de spus despre acest sport al logicii şi oratoriei, competiţie cu origini şi seculară tradiţie în Marea Britanie. M-aş bucura dacă al meu coleg Dan Cristea, strălucit avocat şi fost campion la o competiţie internaţională de dezbateri, ar face cândva o intervenţie de prezentare mai detaliată şi de popularizare a retoricii pentru tineri).

Revin la Ploieşti. Prima confruntare la care am asistat a opus o trupă de liceeni de la Sfântul Sava din Bucureşti unei echipe din Bosnia. Tema (moţiunea) în dezbatere a fost una impromptu: „viitorul James Bond va trebui să fie un reprezentant al unei minorităţi”. (După mine, tema nu a fost prea echilibrată, iar formularea nu a strălucit prin rigoare, pentru că James Bond este deja minoritar: câţi bărbaţi albi, frumoşi, cu succes la fete şi la bani, abili în spionaj şi-n cafteală avem printre noi? Dacă însă renunţ să fiu pricinos şi mă retrag în paradigma „oficială”, atunci premisa dezbaterii vizează ipoteza „minoritarului” definit ca atare de standardul culturii occidentale din perspectivă rasială, etnică, religioasă, ca orientare sexuală etc.). Românii urmau, potrivit tragerii la sorţi, să aibă misiunea mai grea, aceea de a suţine teza că da, ne-am săturat de James Bond alb şi imaculat şi perfect şi de succes, iar bosniacii să dezvolte contraargumente şi să demonstreze că acest tip de personaj este tocmai prototipul, modelul în lipsa căruia filmul n-ar avea cum să existe sau ar avea o cu totul altă identitate. După cum se poate anticipa, esenţa confruntării era plasată dincolo de film şi personajele lui. În fapt, câmpul de luptă era reprezentat de principiile relative la drepturile minorităţilor, apărarea lor efectivă, limitele acestor drepturi, riscurile corectitudinii politice, discriminarea pozitivă în domeniu şi neajunsurile ei. Disputa a fost una de înalt nivel. Afirmatorii au mizat pe un pretins decalaj dintre discursul public ipocrit referitor la drepturile minoritarilor, pe de o parte, şi ocrotirea efectivă a acestor drepturi, pe de altă parte, precum şi pe nevoia ca producţii artistice de mare impact (cum e filmul în cauză) să provoace un exerciţiu de admiraţie la adresa unui minoritar (ca bună dovadă că drepturile lor sunt în mod autentic ocrotite). Tabăra negatoare a pledat foarte ardent împotriva exceselor corectitudinii politice şi ale discriminării pozitive şi şi-a construit apărarea în jurul modelului promovat de film şi al ideii că James Bond e alb prin definiţie, iar un alb nu poate fi, în mod evident, jucat de un negru.

Au urmat apoi alte meciuri şi dispute superbe. A interzice sau nu tabloidele. Dacă e just ca la operaţiunile de salvare a băncilor din paradisurile fiscale trebuie sa participe şi titularii de conturi de la aceste bănci (recentul caz Cipru). A interzice sau nu ochelarii Google (pentru aceia care nu ştiu, o invenţie recentă prin intermediul căreia, printre altele, imaginile pe care le vede utilizatorul apar, simultan, în spaţiul virtual). A asimila sau nu statutul jurnaliştilor de front cu statutul lucrătorilor la Crucea Roşie. Dacă SUA ar trebui sau nu să atace preventiv Coreea de Nord. Pe urmă, două teme cu adevărat speciale.

Prima, dacă trebuie sau nu să incriminăm prin lege negarea crimelor comunismului. Libertatea de opinie (dreptul de a pune la îndoială orice, inclusiv Gulagul) versus limitarea acestei libertăţi prin decizia de a conferi valoare legală unui adevăr istoric (o decizie similară cu incriminarea legală a contestării Holocaustului). Dincolo de confruntarea de argumente, marele merit al acestei moţiuni a fost provocarea adresată unor copii de a se pronunţa pe un subiect pe care ei îl ştiu doar din auzite şi, poate, din citite, dar care a măcinat societatea românească decenii de comunism şi post-comunism.

A doua, dacă liderii marilor religii ar trebui sau nu să promoveze ideea că şi ateii morali şi virtuoşi au, în principiu, loc în rai. Dogma religioasă tradiţională versus spirit de toleranţă, deschidere şi bunătate. Îmi amintesc de primul argument al unui vorbitor care pleda împotriva unei asemenea legi. Onorat juriu, o asemenea normă ar avea un impact negativ atât pentru atei, cât şi pentru credincioşi: 1. ateii nu cred în rai, deci le promiţi un cadou pe care ei nu îl preţuiesc, ba mai mult, îl consideră o deşartă iluzie şi 2. printr-o asemenea normă, iei credincioşilor exact esenţa credinţei lor, că doar prin iubirea de Dumnezeu, pocăinţă, rugăciune, sacrificii, post, cumpătare etc. poţi ajunge în rai, ca recompensă supremă.

În mod evident, nu am intenţia de a deschide dosare complete (argumente şi contraargumente detaliate) pentru fiecare din temele exemplificate: Poate voi reveni la unele în alt context. Pentru moment, mă rezum să împărtăşesc această încântătoare experienţă. Cu speranţa că actualele şi viitoarele cluburi de dezbatere din licee şi facultăţi îşi vor majora, în progresie geometrică, numărul de membri. Cu nădejdea că tinerii promotori ai culturii dezbaterii în România vor contribui la igienizarea discursului public local. Cu convingerea sinceră că dezbaterile tinerilor de la Ploieşti au fost peste nivelul talk-show-urilor televizate în canalele locale, canale de zisă televiziune, canale de scurgere. A timpului degeaba.


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2474 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by