Am citit deunazi un articol patetic si fara continut, care a ajuns pe primele locuri in aprecierile cititorilor de pe blogul Adevarului, cu vreo 800 de like-uri, cat pe ce sa-l intreaca pe Plesu, scrie head-hunterul roman George Butunoiu pe blogul lui. Articolul – un fel de reflectie, mai precis spus – incepe asa: «Patronul a considerat ca ai un salariu mult prea mare pentru cat muncesti. Te-a dat afara. In locul tau a angajat un tanar novice cu jumatate din leafa ta. Asta se numeste „optimizarea resurselor umane”.»
Autorul e smecher, nu spune ca asta e bine sau rau, se face ca surprinde realitatea si cugeta la cele vazute si lasa pe cititor sa inteleaga ca angajatorul e prost, masochist, ori un prost masochist, ca loc pentru alta concluzie nu prea este.
Majoritatea angajatilor nu au niciun dubiu asupra faptului ca angajatorii sunt niste idioti notorii care nu sunt in stare sa inteleaga, printre altele, cat de avantajos ar fi pentru companie sa angajeze pe cineva mai in varsta, cu multa experienta, si cu salariu mai mare, pe cale de consecinta, si nu pe unul mai tanar, dar cu bani mai putini. Sau ca isi da seama de asta, insa ca aduc intentionat un rau firmei, doar ca sa le faca in ciuda celor mai batrani, cu sadism, din necrestinism sau din cine stie ce alte pricini pe care poate ca nu le stiu, sau nu le inteleg, insa despre care sunt convinsi ca nu pot fi decat dezgustatoare.
Angajatii cred ca menirea companiilor pe lumea asta e sa faca protectie sociala, sa le asigure lor salariul, in primul rand. Daca ar fi asa, nu ati primi nici jumatate din banii pe care ii primiti acum la sfarsitul lunii. Dar ce zic eu aici, nici macar pe sfert, sa fiti siguri! Si v-ati trata doar cu ceai de musetel si cu descantece, pentru ca nu ar mai exista nici spitale, si nici multe altele. Ca va place sau nu, rolul companiilor e sa faca profit, in primul rand! Profit din care statul ia impozite ca sa faca protectie sociala, sa-i ingrijeasca pe cei bicisnici si pe cei prosti, sa le dea doctorii celor deprimati, si tot restul. Cu cat mai mult profit, cu atat mai multi bani din impozite si cu atat mai multe tratamente pentru anxietati si depresii.
Si sa fim realisti, numarul joburilor pentru care « experienta » e atat de vitala si de inevitabila e mult, mult mai mic decat va inchipuiti. Ca sa nu mai spunem ca un job nu se face doar cu niste cunostinte in ale meseriei, ci si cu multe altele: cu energie, cu rapiditate, cu entuziasm, cu fler, cu optimism. Si, nu in ultimul rand, cu zambetul pe fata. Si sa fim realisti din nou: tuturor le place sa vada oameni frumosi in jur, exuberanti si neobositi. Si clientilor, si furnizorilor si colegilor, si angajatorilor si celor de la Garda Financiara. Cand unui angajat care isi numara zilele pana la pensie i se descheie camasa sau cand vezi chilotii unei venerabile doamne careia i se ridica fusta fara sa observe, intorci capul jenat si iti bagi nasul in monitor, facandu-te ca citesti cu atentie ce scrie acolo. Noua, celor de cincizeci, nu ne sta bine cu hainele descheiate si ridicate. Asta e! Si suntem mai osteniti, mai pizmasi, ne fuge mereu gandul la rezultatele de la ultimele analize, dam mai usor vina pe ochelari cand nu am observat ceva ce trebuia, nu prea mai citim pentru ca la zece seara ne cade cartea din mana, de invatat ceva nou nici atat. Pana si mirosul ne e altfel decat la « ceilalti », si hainele la fel, ni se imbiba cu « ceva » pe care cartile de biologie il descriu si il explica pana in cele mai mici si cinice detalii.
Si angajatorii stiu asta. Si, cand nu sunt chiar prosti, fac lucrurile in consecinta, adica asa cum e mai bine pentru firma. Cand ajung la concluzia ca e mai rentabil sa angajeze « un tanar novice », cum zice autorul articolului lacrimogen, o fac. Fie ca vi se pare moral sau nu. Si aveti toata dreptatea sa fiti tristi ca asa merg lucrurile pe lumea asta, insa de aici si pana la « a va cere drepturile » si a pretinde unui angajator sa faca ceva impotriva intereselor lui, e cale lunga…
Si daca sunteti un recruiter mai bun decat mine, sa aveti macar convingerea ca acest articol e scris cu subiectiva buna-credinta, adica gandind ca aducerea cu picioarele pe pamant a celor care « se regasesc » in cele de mai sus e un lucru bun.
PS: Intre timp articolul de pe Adevarul se apropie de 900 de Like-uri si autorul l-a depasit pe Plesu in popularitate…
3
6
