Dacă trebuie construite autostrăzi, românii se apucă să facă atâtea studii de oportunitate şi fezabilitate până uită de paşii următori. Dacă trebuie promovat turismul peste hotare, se cheltuieşte ineficient pe logo-uri şi sloganuri tembele menite să sfredelească, cică, tărtăcuţele potenţialilor turişti. Suntem în stare să facem orice, numai veceuri publice decente şi centre permanente de informare turistică (dotate cu site-uri web performante, cu oameni vorbitori de mai multe limbi străine, cu materale promoţionale) nu! Mai nou la modă (deh, fondurile europene!) este înfiinţarea unor centre de informare încropite pe genunchi (unde sunt angajaţi finii şi nepoţii), cu o durată de viaţă de 1 – 3 ani. Abia de ajung să fie prezentate în ghidurile străine ori în spaţiul web, că se şi desfiinţează! Iar toaletele publice…Cei care au simţit vreodată o nevoie urgentă în timp ce vizitau monumentele UNESCO din ţara noastră, pot depune mărturie despre existenţa, frecvenţa, aspectul ori gradul de curăţenie al acestora…
Încă din ianuarie 1990, guvernările postdecembriste au cuprins şi poziţia de ministru al Turismului, fie ca portofoliu de sine stătător, fie ca secretar de stat subordonat ba Ministerului Comerţului, ba celui a Transporturilor sau al Dezvoltării. Dovadă clară a lipsei crase de înţelegere a conceptului de turism şi a potenţialului economic şi strategic al acestuia. De-a lungul anilor, pe la cârma Turismului au trecut, pe rând, Mihai Lupoi, Constantin Fota, Dan Matei Agathon (două mandate pline cumulând opt ani), Akos Birtalan, Sorin Frunzăverde, Gheorghe Dobre, Radu Mihai Berceanu, Ovidiu Silaghi, Elena Udrea, Cristian Petrescu, Eduard Hellvig şi Maria Grapini, fără a mai pune la socoteală secretarii de stat.
Începând din 1995, România a cunoscut mai multe încercări, care de care mai jalnice, de promovare turistică în străinătate, tentative dominate de amatorism, inconsecvenţă şi balcanism politic. Balamucul a beneficiat din plin şi de concursul presei şi al „analiştilor” care, în foarte multe cazuri (la fel ca unii miniştri ai Turismului!), nu au reuşit nici măcar să discearnă între termeni precum „brand turistic”, „brand de ţară”, „logo” sau „slogan”.
În acel an, ţara a scos capul pe piaţa turistică mondială, odată cu albumul de promovare „Eterna şi fascinanta Românie”, care a costat 6 mil. dolari şi a fost un eşec răsunător, lăsat cu procese penale şi nicidecum cu promovarea ţărişoarei noastre în 144 de ţări, aşa cum s-a anunţat iniţial!
În anul 2000, pe poziţia de ministru a revenit competentul şi profesionistul Dan Matei Agathon. Acesta, rămas tributar ideii că Litoralul românesc reprezintă cheia succesului, a dorit să intre în nemurire, aducând palmieri la malul mării. El a continuat să propage ideea că Marea Neagră românească este una cu potenţial major, neacceptând că de fapt aceasta este cam rece şi nesărată, fără maree, golfuri ori insule spectaculoase, cu o faună săracă şi cu un sezon turistic scurt.
Agathon a intrat însă în istorie prin proiectul Dracula Park, menit să atragă în ţara noastră un milion de turişti anual, imaginat iniţial la Sighişoara pe platoul Breite, într-o zonă protejată – ceea ce a cauzat un scandal internaţional şi apoi mutat pe hârtie la Snagov. Cei 14 mii de fraieri care au crezut în proiect şi şi-au investit economiile în acţiuni la viitorul posibil parc de distracţii au rămas cu buzele umflate şi cu banii nereturnaţi până azi, iar dosarul Dracula Park a eşuat la Parchet.
Anul 2004 a adus un alt eşec răsunător, campania „România. Mereu surprinzătoare”, care a costat 2 mil. dolari, rezultatul fiind că „România nu are nici o imagine clară sau puternică pe piaţă, iar marca destinaţiei transmite mesaje amestecate”, cum a subliniat chiar Organizaţia Mondială a Turismului.
În 2006, câţiva (i)responsabili din Turism au tras o ţeapă statului român, în valoare de 1,5 mil. euro. Mai concret, aceştia au „aranjat” nişte contracte privitoare la câteva clipuri de promovare a României în străinătate, sub sigla „Ţară de basm”. Cele cinci clipuri, care îl aveau ca personaj central pe Dracula, n-au mai fost difuzate niciodată, dar banii s-au plătit.
Anul 2008, sub ministeriatul lui Silaghi, ne-a adus una dintre cele mai negative promovări turistice de care am avut parte. Anthony Bourdain, realizator al emisiunii „No reservations” de la Travel Chanell, a fost obligat de „iscusitele” gazde române de la Ministerul Turismului să asiste la o seară Halloween într-un hotel cu specific „vampiresc” din Poiana Braşov. Scăpat de acolo, Bourdain a tulit-o spre nordul ţării, la bordul unei Dacii 1300 şi având alături un ghid rus beat tot timpul, realizând o emisune care ne-a desfiinţat pur şi simplu ca potenţială destinaţie turistică, dar care a fost vizionată de circa 70 milioane de telespectatori din întreaga lume…
Venirea Elenei Udrea la frâiele Turismului a însemnat mai mulţi bani cheltuiţi decât în toţi anii anteriori la un loc. Spoturile TV de pe CNN şi Euronews au costat 5 mil. euro, pentru ca apoi, finanţarea de staţiuni de schi peste tot – inclusiv în arii protejate, în speranţa deşartă a atragerii de turişti, a costat peste 130 mil. euro! Asta deşi, o singură staţiune din Ucraina, Bukovel, are mai mulţi kilometri de pârtie, respectiv instalaţii pe cablu, decât toate staţiunile româneşti din Carpaţii Orientali la un loc! Prin 2011, Udrea se lăuda că la Poiana Braşov, care ajunsese să aibă 24 km de pârtie, „turiştii vor avea sentimentul că se află în Austria”! Austria, unde o staţiune medie are peste 100 km de pârtie!
Trecând peste delirul „Bucureşti – staţiune balneoclimaterică”, imaginat de aceeaşi Udrea pe baza apelor termale existente în nordul Capitalei, în urma trecerii acesteia pe la minister au rămas afacerile „Land of choice” şi „Explore the Carpathian garden”. Prima, un clip publicitar, care a costat 1,5 mil. euro, a fost abandonată repejor pentru ce-a de-a doua găselniţă, mai cunoscută sub numele de „frunza lui Udrea”, care a costat, pentru încălzire, suma de 900 mii euro. În următorii patru ani, promovarea „frunzei” şi celelalte cheltuieli aferente au ajuns la vreo 28 mil. euro! Pe ultima sută de metri, Udrea a mai propus, ca să se afle în treabă, ceva proiecte legate de Dracula şi de Ceauşescu, care nu s-au mai materializat.
Am obţinut gaura covrigului
Rezultatul tuturor acestor ani de încercări? Conform World Tourism Organization, România, cu cei 1,5 mil. turişti străini înregistraţi în 2011, se află pe locul 70 în lume! Practic, între 1995 (când s-au înregistrat 760 mii turişti străini) şi 2011, numărul acestora a crescut cu nici măcar un milion de persoane! Spre comparaţie, Bulgaria, de la 2,8 mil. turişti străini în 1996, a ajuns azi la 6,3 milioane. Maghiarii şi-au păstrat practic numărul de vizitatori de-a lungul acestor ani (10 milioane), dar încasările le-au crescut de la 3 la 7 md. dolari.
Din păcate, la încasările din incoming România stă la fel de prost: un profit oficial de doar 1,4 md. dolari în 2011, adică la fel ca Mauritius sau Irak (!) dar mult sub Uruguay, Columbia ori Cambodgia. Până şi Albania câştigă mai mult. În plus, spaţiile de cazare româneşti ocupă ultimul loc din Europa privind ponderea străinilor din totalul turiştilor!
Văzând halul în care se află turismul românesc, noul ministru, Maria Grapini, a decis că trebuie luate măsuri drastice. Deşi iniţial a vrut să dea de pământ cu frunza lui Udrea, noua ministresă a renunţat până la urmă, împrospătând totuşi direcţiile de promovare: străvechiul Dracula, Delta Dunării şi staţiunile balneoclimaterice. Adică revigorarea ideilor propagate de comunişti prin anii 1970! Că doar pe vremea lui Ceauşescu a fost construit castelul lui Dracula de la Tihuţa, menit să agaţe turişti americani. E drept, în plus Grapini s-a arătat interesată de promovarea peşterilor, salinelor şi castelelor ţării. Sub formă de circuite. Vă închipuiţi cât de palpitant este să iei salinele la rând? La fel de tare precum e să vizitezi toate bisericile de lemn din Maramureş sau mănăstirile pictate bucovinene, una după alta. Plictisitor de-a dreptul şi metodă sigură (din păcate, practicată la greu pe la noi) de a-i face pe turişti să nu mai revină vreodată… Apoi Grapini vrea să aducă turişti din Uzbekistan, Dubai şi Coreea de Sud, când se ştie că din întreaga Asie sosesc în România abia câteva zeci de mii de vizitatori anual, imensa majoritate a intrărilor fiind dinspre Europa…
