Condamnarea lui Fenechiu. Cateva observatii

de Dan Tapalaga     HotNews.ro
Vineri, 12 iulie 2013, 19:50 Actualitate | Opinii


Dan Tapalaga
Foto: Hotnews
Condamnarea ministrului transporturilor, Relu Fenechiu, la cinci ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi,  chiar daca sentinta nu e definitiva, are ca prim efect consolidarea imaginii ca justitia functioneaza, in ciuda profetiilor sumbre si acuzatiilor ca USL doreste sa preia controlul asupra justitiei.  Premierul Victor Ponta a exploatat la maxim sentinta pentru a clama in toate interventiile tv "la cald" independenta justitiei, prezentand drept dovada condamnarea unui ministru in functie. Lucrurile nu stau deloc asa. Imaginea e una, realitatea arata cu totul altfel.

In dosarul Fenechiu, s-au exercitat mari presiuni publice si subterane pentru ca ministrul liberal sa fie salvat de proces. Din fericire, judecatorii din completul de trei (Francesca Vasile, Iulian Dragomir si  Mirela Sorina Popescu) au rezistat sau pur si simplu le-au ignorat.

Premierul Victor Ponta insusi a declarat, chiar in ziua pronuntarii primei sentinte, ca spera la achitarea lui Fenechiu. Anterior, un alai de politicieni in frunte cu Crin Antonescu l-au sustinut ostentativ si in dispretul recomandarilor UE. Sunt acestea presiuni? In mod evident, da. In cazul premierului Ponta, corect ar fi fost sa taca. Putea zice, cel mult, ceva neutru: sper ca adevarul sa triumfe, oricare ar fi acela etc. Ce anume il determina pe un premier sa spere ca un posibil infractor sa fie achitat nu e prea clar. Adaugati lacrimile varsate dupa Fenechiu, public, in ziua condamnarii.

Si, apropo, nu ne mai pasa acum de banul public? Cazul, dincolo de aspectul penal, este caz clasic de muls statul: intre 2002 si 2005, firmele lui Fenechiu ar fi cumparat transformatoare vechi din anii '70, vantude ulterior ca noi catre Electrica Moldova. 99% din transformatoarele cumparate de stat au ramas in stocul Electrica Moldova fara sa fie folosite, ca produse vechi. Prejudiciul estimat se ridica la peste 7,5 milioane de lei.

Fenechiu se apara spunand, intre altele, ca problema nu e vanzatorului, ci a celui care cumpara. Macar pentru asta si nu poti apara pana in panzele albe unul care te inseala la vedere, adica admite ca ti-a vandut margele de sticla, dar zice ca-i problema ta ca ai dat o avere pe ele.

Cativa s-au aratat intrigati de atitudinea relaxata a ministrului inainte de condamnare. Unii au pus-o pe seama unor posibile garantii politice ca nu va fi condamnat, altii au vazut inca un semn de aroganta combinata cu ceva prostie. Dar cel mai tare a frapat faptul ca nu a demisionat totusi din Parlament, dupa modelul Voiculescu, pentru a-si muta procesul la o instanta inferioara si pentru a castiga, astfel,  timp.

Acum degeaba o face, deoarece o eventuala demisie din Parlament nu mai produce nici un efect, recursul se va judeca tot la Inalta Curte. Acesta este si motivul pentru care Fenechiu braveaza cumva stupid. Dar intrebarea ramane: de ce n-a demisionat? Zvonuri ca se pregateste sa plece din Parlament au circulat cu o saptamana-doua inainte de pronuntarea sentintei. Ce l-a determinat sa avanseze, cu atata singuranta, in proces, sa riste o sentinta despre care stia bine ca o sa-l mature din functia de ministru? Convingerea profunda ca-i nevinovat? Cam greu de crezut. Atunci, ce?

Sentimentul intangibilitatii pe care l-au avut cam toti inaintea lui. Nastase, Becali, Vantu si altii din liga mare nu si-au imaginat vreodata ca li se poate intampla ceva, chiar in opozitie fiind. Cu atat mai putin un om aflat la butoane, bine infipt la putere, cu bugete ametitoare pe mana, care privatizeaza CFR Marfa si pretinde a avea, prin urmare, o vasta influenta politica. Cine-si imagineaza ca un om ajuns aici sa pice? Cum se poate ca, in culmea gloriei fiind, sa te trimita cineva la plimbare sau, mai odios, la inchisoare cu executare? Asta politicienii ca Fenechiu sau Voiculescu inca nu pot pricepe.

La fel de inexplicabila si, in consecinta, suspecta, ramane disperarea cu care ministrul s-a agatat de functie. In loc sa-si anunte demisia, pe care nu parea s-o ia serios in calcul din moment ce n-a pus-o pe masa in secunda doi dupa pronuntarea condamnarii, domnul Fenechiu declara pentru ziarul Gandul ca nu a demisionat si ca va discuta cu premierul maine. Premierul Victor Ponta se comporta, la randul sau, foarte bizar.

Anunta repede ca a preluat interimatul la transporturi, ca ministrul i-ar fi comunicat in doua randuri telefonic demisia si ca va trimite cererea de revocare la Cotroceni, iar cand un jurnalist ii spune ca Traian Basescu a semnat-o deja, premierul revine natural si spune ca a trimis de fapt hartia de revocare. Ce-i cu balbaiala asta? Ce i-a dereglat?   

Toate aceste incoerente ar putea sugera ca toti acesti politicieni se asteptau, de fapt, la alt deznodamant astazi, ca erau constienti, desigur, de varianta condamnarii, dar ca erau destul de siguri ca se va intampla altceva. N-a fost sa fie, deoarece sistemul a functionat si de aceasta data. La Inalta Curte, mecanismul a probat ca merge, inspira in tot cazul mai multa incredere in sentintele pronuntate, ca ele sunt de achitare sau condamnare. Este, poate, una dintre cele mai importante realizari ai ultimilor ani: castigarea increderii.  

Si totusi, sa nu ne imbatam cu apa rece. Aceasta condamnare s-ar putea sa fie ultima din sirul celor importante. Tot ce s-a castigat greu se poate pierde foarte usor. In august expira mandatul presedintelui de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, iar aici e tot secretul. Presedintele Inaltei Curti formeaza completele de cinci, cele care pronunta sentintele definitive. Batalia pentru preluarea controlului pe capatul tunelului justitiei va fi, probabil, mai dura decat oricand.

La fel de important va fi ce intra in sistemul de justitie, pentru a nu se mai ajunge in situatia neplacuta ca noua generatie de judecatori, care au avut ocazia sa colonizeze instante superioare gratie unor reforme cheie declansate in 2005, sa aiba ocazia sa judece dosare cu parlamentari, ministri, sau chiar fosti prim-ministri. Dar asta este deja alta discutie, despre alt sistem.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















24770 vizualizari

  • -49 (61 voturi)    
    aham (Vineri, 12 iulie 2013, 20:30)

    Mazeta [utilizator]

    Aceleași ruginituri, aceeași utilitate, dar de 300 mai ieftine. Dacă ar avea aripi, transformatoarele lui Fenechiu s-ar numi avioane F-16.
    • +44 (44 voturi)    
      sa-nteleg (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:34)

      mircearh [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      ca daca nu postezi la toate articolele HN, ai / n-ai ce spune, faci alergie ?
    • +27 (27 voturi)    
      Au aripioare (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:40)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      Pentru racire
    • +15 (15 voturi)    
      asa e (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 12:11)

      Tovarasul_Mos_Craciun [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      trasformatoarele ar deveni niste simple bucati modulare de apartamente. nici tu nici cei de jos nu inteleg partea socialista a lui fenechiu.
      • +16 (16 voturi)    
        Fenechiu individ e joasa speta (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:39)

        rov [utilizator] i-a raspuns lui Tovarasul_Mos_Craciun

        Daca construia cel mai dotat spital din Romania La pretul corect si isi lua 5% comision era doar un corupt sa zicem cu efect pozitiv...
        Dar sa vinzi statului roman marfa de la fier vechi fara nici o utilitate, doar sa furi de la milioanele de contibuabili romani si sa mai ai si pretentii de demnitar, scuzati e de CONDAMNARE LA MOARTE !!!!
        • -3 (5 voturi)    
          Ca si..? (Duminică, 14 iulie 2013, 7:15)

          Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui rov

          Deci d'asta tanti Nuti nu e cu dosare?! Ea sicu alde Cocos, Videanu, Casuneanu ...
    • +20 (20 voturi)    
      hehehe ! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:14)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Mazeta

      comparatia e buna.
      probabil ca statul a platit trasformatorele marca fistichiu, la pretz de f16 :)

      dar, mai draga, pana la urma s'a dovedit ca oricat a fost de vopsit transformatorul, tot s'a aflat.
      de unde ca pe langa cioara vopsita, rrumanu' mai este prins si cu trasformatorul vopsit.

      sa auzim de bine. e loc la jialava.
      am auzit ca pe babiuc, fiind mare jurist, l'au lasat la liberi. adica, sa umbel teleleu.
      poate'l pun pe fistichiu in celula aia de lux de la jilava, cu teve hd.

      se poate.
      si e loc pentru mai bine.
  • +28 (40 voturi)    
    Mai nene (Vineri, 12 iulie 2013, 20:35)

    lumigim [utilizator]

    Justitia functioneaza si cu asta basta.
    Nu stiu ce nu este mai clar decat atat: au condamnat un hot.
    Deci cum adica nu e independenta ?! Iar nu v-ati luat pastilele si debitati prostii.
    • +13 (13 voturi)    
      Mai citeste o data articolul ! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:50)

      Fisherman [utilizator] i-a raspuns lui lumigim

      Întreabă-te, de ce a sperat Fenechiu până în ultima clipă ? De ce Ponta l-a susținut până în ultima clipă ?
      Se bazau ei pe dictonul ”Noaptea este un sfetnic bun ?” Oare anturajul potențialilor condamnați produce un anumit tip de ”sfetnici” ?

      Dacă DA, atunci va trebui să recunoști că Justiția Română este nu numai Independentă ci și Eroică !
    • +10 (10 voturi)    
      pai justitia (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:16)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui lumigim

      a functionat tot timpul.
      dar, din cand in cand, la nevoie, au mai urmat si niste indicatii.

      altfel, justitia functioeaza.
      puscariile cic'ar fi pline.
      de caracuda.
      stiucile, crapiii si chiar carasii, inca mai trec prin plasa ei.
    • +12 (12 voturi)    
      sa speram ! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:20)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui lumigim

      voi crede asta cand o va incasa si livius brutus dragnea ot teliorman.
  • -48 (56 voturi)    
    nu a fost vinduta (Vineri, 12 iulie 2013, 20:39)

    victor L [utilizator]

    Condamnarea lui Fenechiu da seama de esecul piratului: nu a reusit sa vinda Justitia uslamistilor.
    Inca un esec al piratului.
    • +30 (36 voturi)    
      O interpretare... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:41)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      ...demna de numele Canuta
      • -3 (3 voturi)    
        greu cu cititul (Duminică, 14 iulie 2013, 9:31)

        victor L [utilizator] i-a raspuns lui Mihail_AD

        @ Mihail AD,
        dar tu ai l-ai inteles pe Cănuţă, ăla "veritabil?
        Uite ce scrie dl Tapalaga: "are ca prim efect consolidarea imaginii ca justitia functioneaza, in ciuda profetiilor sumbre si acuzatiilor ca USL doreste sa preia controlul asupra justitiei"
        Ei bine, profetiile sumbre chiar dl Tapalaga le facea, acuzindu-l pe pirat ca a vindut Justitia lui Ponta.
        • +2 (2 voturi)    
          As zice ca din formulare... (Duminică, 14 iulie 2013, 22:30)

          Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui victor L

          ...se sugereaza ca acele profetii sumbre si acuzatii par sa fie infirmate de ultimele evenimente.

          Pe langa asta, din cate imi amintesc, jurnalistii respectabili au acuzat, intr-adevar, pactul dintre actorii politici, impresia fiind ca justitia a fost abandonata, sacrificata, nu insa vanduta.
          Intre cele doua variante, vad o diferenta semnificativa. Ignorand aceasta diferenta, cineva ar putea, de exemplu, sa-l acuze pe Gary Kasparov de vanzarea unei partide de sah, pe baza faptului ca in timpul acelei partide a sacrificat un pion, un cal, sau chiar Regina (asemanarea cu situatia noastra nu e deloc intamplatoare)

          Esecul, semnalat dealtfel de presa, a constat in sacrificiul propriu-zis care, cu siguranta, nu a fost facut de bunavoie, ci in lipsa de variante.

          De ce am spus ca interpretarea este demna de Canuta? Pentru ca ea vine in mod evident de la un adversar declarat al presedintelui, in timp ce atacul asupra reformei in justitie e purtat de adversari ai aceluiasi presedinte. E curios cum taberele ce i se opun au tendinta de a arunca intotdeauna vina in curtea oponentului, chiar cand acesta nu merita a fi invinuit.
  • -52 (64 voturi)    
    Condamnarea lui Fenechiu arata altceva (Vineri, 12 iulie 2013, 20:42)

    dumitrica [utilizator]

    Condamnarea lui Fenechiu arata ca Basescu isi trimite la puscarie adversarii si isi lasa aliatii in libertate

    Vintu - adversar al lui Basescu - a facut puscarie
    Nastase - adversar politic - a facut puscarie
    Becali - finantator PNL - este la puscarie
    Fenechiu - finantator PNL si adversar al lui Basescu - a fost condamnat
    Voiculescu - adversar al lui Basescu are dosar penal
    Dragnea - adversar politic al lui Basescu - are dosar penal
    Dan Diaconescu - fost adversar al lui Basescu - are dosar penal

    In timp ce infractori ca Berceanu sau Videanu, aliati ai lui Basescu, sunt in libertate si nu se deschide nici un dosar pe numele lor.
    • +54 (58 voturi)    
      mda (Vineri, 12 iulie 2013, 22:44)

      SoulSearcher [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      si sa intelegem ca toti astia de mai sus erau nevinovati si sunt victime a regimului dictatorial basescu ?? "parca" ai fi de la antena3 :)))))

      sincer chiar ma bucura faptul ca ii strange cu usa, sincer daca ma intrebi de ce l-am votat pe basescu in 2009, probabil asta era singurul motiv, vroiam sa-i bage pe toti hotii astia care au devalizat tara, si pentru care noi restul tragem ponoasele inca 50 ani de acum incolo.
    • +52 (52 voturi)    
      Da bai, ca sa vezi... (Vineri, 12 iulie 2013, 23:23)

      Savitar [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      L-a fortat Basescu pe Fistichiu sa dea transformatoare cu oloi. Cat de jalnici sunteti hienelor.
      • +14 (14 voturi)    
        Iar n-ai inteles (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 7:45)

        fLoreign [utilizator] i-a raspuns lui Savitar

        Afacerea lui Fenechiu a reprezentat partea practica a tezei de doctorat a lui Ponta.

        Asa ca da, este adevarat ce spui, la fel de adevarat precum ca Basescu l-a fortat pe Ponta sa plagieze.
    • +43 (43 voturi)    
      judcata strambata (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:38)

      mircearh [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      Pentru cine nu crede ca se pot naste curente de opinie prin intermediul televizorului, poftim dovada contrara.
      Persoane ca cea de mai sus nu mai au capacitatea de a judecat un om prin prisma a ceea ce a facut si zis, ci doar prin contrpozitionare cu un alt personaj.
      Automat trebuie facute legaturi care mai de care mai fortate pentru a valida acesta ipoteza, si finalul "automat" al acestui rationament absurd e ca vina e tot a acelui personaj pe care privitorul e setat sa-l judece indiferent de context.
      Cu alte cuvinte, probabil sunt oameni care maine la piata vor compara pretul rosiilor cu valoarea flotei si tot Basescu iese vinovat .
    • +36 (36 voturi)    
      In 2010, Victor Ponta declara: (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 1:00)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      "...eu, ca procuror, ma voi ocupa de Videanu si Berceanu".
      Mi s-ar parea normal ca lui sa i se ceara detalii privind lipsa acestor dosare.

      Si mai putin legat de subiect, in aceeasi declaratie se spunea: "...de Traian Basescu se va ocupa Adrian Nastase, iar de Funeriu d-na Andronescu".

      Singura promisiune indeplinita a fost distrugerea Legii Educatiei, pe care d-na Andronescu incearca acum s-o carpeasca la loc cu peticele taiate (ca de exemplu, reintroducerea examenelor de admitere la facultate)
    • +46 (46 voturi)    
      ? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 1:12)

      cotora [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      apostu-primar pdl cluj
      solomon-primar pdl craiova
      ridzti-parlamentar pdl
      primarul pdl valcea
      etc
      lasa vrajelile si diversiunile
      ai vazut tu pe timpul lui iliescu, vacaroiu, constantinescu, nastase, amariei vreun politician indiferent de tabara politica si judecatori corupti, anchetati, trimisi in judecata si condamnati ?,nu, dar pe timpul lui basescu da, era bine daca aveam monici macovei si danieli morari din 1990, nu aveam atata coruptie si corupti !
      • +14 (14 voturi)    
        felicitari ! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:03)

        capy [utilizator] i-a raspuns lui cotora

        esti unul dintre romanii care ar putea aduce bunastare Romaniei prin simplu fapt ca observi ,memorezi ,intelegi si gandesti dar din pacate sunt o majoritate de oameni in tara care fac invers ......
      • -4 (4 voturi)    
        Sunteti (Duminică, 14 iulie 2013, 6:54)

        adrian09 [utilizator] i-a raspuns lui cotora

        toti membrii ai partidului PDL ?
        Eu cred ca da, ca altfel nu se explica pupincurismul pro Basescu.

        Bai cotora care stai in spatele tastaturii si faci pe desteptul, sa te vad cand te baga un procuror la puscarie si tu nu ai facut nimic, sa vad atunci daca mai esti cu daniel morar in sus si in jos.

        Despre monica macovei ce sa mai zic... aia zici ca e drogata.

        Aia pe antena 3 ma omoara cu basescu in sus si in jos, daca lumea nu era de acord cu basescu iesea in strada, dar le place cu hahaieli ...

        Voi daca va arata basaul imediat incepeti sa il adulati.

        Cred ca renunt sa mai intru ca mizeriile astea de siteuri ... cica de stiri


        PS nu mai injurati atat de mult comunistii ca voi sunteti mai rau ca ei, pora la labe1 "Sa ii bage pe toti la puscarie" zici ca avea orgasm .... oricum nu o sa intelegeti voi sunteti prea drogati
        • 0 (0 voturi)    
          Va dau dreptate in cazul erorilor judiciare (Duminică, 14 iulie 2013, 22:34)

          Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui adrian09

          In cazul acesta ma tem, insa ca, indiferent ce scrie pe actul de acuzare, a existat o tentativa clara de inselaciune. Prin urmare, imi e greu sa-l compatimesc pe dl. ministru.
          Dealtfel, nici nu cred ca s-ar simti onorat daca as face-o.
        • +2 (2 voturi)    
          ? (Luni, 15 iulie 2013, 1:10)

          cotora [utilizator] i-a raspuns lui adrian09

          decat sa faci acuzatii nefondate, mai bine stai degeaba !, nu sunt pdl-ist, eu nu ma iut la tv, deci nici la b1 si nici la antena 3, toti care a calcat pe bec, sa faca puscarie !, iar in legatura cu monica macovei si daniel morar imi mentin parerea , ca de altfel tot ce scriu !, nu am spus nimica din burta, ca tine !
        • 0 (0 voturi)    
          ai adus (Luni, 15 iulie 2013, 9:55)

          nahir [utilizator] i-a raspuns lui adrian09

          atatea argumente logice, bazate pe realitate si nu pe presupuneri incat, evident, acum te cheama adrian09 si nu adrian08.
    • +10 (10 voturi)    
      Esti comunist! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 9:08)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      Adica prosat!
      Cine nu e prost ca noi, este impotriva noastra!
      Ce poate fi mai jalnic decat un hot care striga ca a fost pus sa fure!
      Javrelor, ar fi bine sa nu fiti condamnati!
      Cel mai bine ar fi sa fiti... executati!
      Unde esti tu Tepes, Doamne?!
    • +4 (4 voturi)    
      Esti comunist! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 9:08)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      Adica prosat!
      Cine nu e prost ca noi, este impotriva noastra!
      Ce poate fi mai jalnic decat un hot care striga ca a fost pus sa fure!
      Javrelor, ar fi bine sa nu fiti condamnati!
      Cel mai bine ar fi sa fiti... executati!
      Unde esti tu Tepes, Doamne?!
    • +8 (8 voturi)    
      Cam slab punctaj pt Basescu (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:49)

      linarel [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      raportat la cit s-a fraudat statul RO pina acum .

      Pt cultura ta generala fostul primar al Clujului - Apostu cel cu spaga pt pepenii rosii - a fost mina dreapta a lui Boc e la puscarie cu tot cu sotie .

      Problemele ridicate de Tapalaga sint altele .
      Cind vor fi pedepsiti toti marii corupti???? -
      Cind se vor scurta procesele de la 5 sau 8 ani la cca max 2 ani ??? iar sentintele vor fi doar cu EXECUTARE
      Cind va intelege actuala clasa politica sa isi tina mainile in buzunarul propriu ???? si sa nu mai fure .
      Cind vor intelege cei alesi sa-si faca treaba pt RO si nu pt buzunarul propriu???
    • +11 (11 voturi)    
      mda. (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:18)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      dottore este un pubert.
      inca mai suntem in plin regim basescu ! :))

      nici cu trei copilot nu poti inlocui un capitan de cursa lunga. :)))
    • +2 (2 voturi)    
      Cine face pe prostu' (Duminică, 14 iulie 2013, 11:05)

      Spiky [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      da dovada ca asta e! Afirmatiile tale de postac mi-au improspatat memoria - cand "Diktatoru'" era in culmea puterii, tipi de marca din PDL, gen Falca, erau condamnati. Acum ca USL e la putere, Justitia inca mai misca, dar pentru cat timp? Coruptia da pe-afara, tara se duce de rapa si postaci ca tine aburesc prostii! SA ITI FIE RUSINE, POSTAK/RASPANDAK!!!
      DIKTATORU -ce si cui a dictat, dupa atata timp de cand il tot porecliti, nu ati reusit sa dovediti nimic, nici cata flota a furat, daca a furat-o el, ca era un amarat de secretar de stat, mai degraba Vacaroiu, om de-al tau, de bine, ca sa aiba bani de contrabanda cu petrol in Iugoslavia.
    • +2 (2 voturi)    
      Cata obtuzitate !!! (Duminică, 14 iulie 2013, 12:13)

      mercedes [utilizator] i-a raspuns lui dumitrica

      Toti cei enumerati de Dvs. nu l-au furat pe Basescu ci pe toti cei care intretin statul. "Adversarii lui Basescu" sunt de fapt adversarii romanilor.
  • +39 (39 voturi)    
    pana una alta (Vineri, 12 iulie 2013, 20:46)

    taranistu [utilizator]

    e bine! Sa punem in continuare presiune pe ei!
  • +14 (18 voturi)    
    ponta (Vineri, 12 iulie 2013, 20:55)

    nilete [utilizator]

    nu m-ar mira sa-l puna pe sova ministrul transporturilor.va trada pnl.
  • +34 (34 voturi)    
    fenechiu (Vineri, 12 iulie 2013, 21:14)

    mflorea [utilizator]

    Numai in Romania, numai un roman si numai un politician roman poate justifica ramanerea in postul de ministru pana la intalnirea cu seful guvernului.Pompierul de serviciu nu avea cui sa ceara aprobarea sa spart geamul de la hidrant pentru ca directorul era intepenit cu secretara in birou , asa ca a ars toata cladirea pana la temelii.
  • +37 (39 voturi)    
    Iubire lui ponta de Fenechiu. (Vineri, 12 iulie 2013, 21:16)

    alexandru.neagos [utilizator]

    Iubirea asta lui ponta fata de Fenechiu o observ in ultimaperioada, probabil se datoreaza faptului ca Feneciu i-a dat pui Ponta o bucata mare din totrul drepturilor de autor pe privatizarea CFR astfel incat relatiile dintre cei doi sa fie foarte fierbinti la aces moment.
    La aceste drepturi mai este acum si riscu ca Fenechiu sa-l traga in jos pe Ponta la un moment dat ca doar lucrurile aste au doua capaete.
  • +18 (18 voturi)    
    ... (Vineri, 12 iulie 2013, 21:17)

    Poweraxxel [utilizator]

    Domnule Tapalaga, din aceasta analiza lipseste un amanunt ... Recentele declaratii ale sefului SRI ...
    • -1 (5 voturi)    
      ce declarații? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:09)

      Lovelock [utilizator] i-a raspuns lui Poweraxxel

      întreb de curiozitate, chiar nu știu la ce vă referiți
  • +31 (31 voturi)    
    Nu inteleg nelamurirea... (Vineri, 12 iulie 2013, 21:23)

    LiviuX [utilizator]

    Daca in mare sunt de acord, ca de obicei, cu dvs., dati-mi voie sa nu inteleg nelamurirea dvs. cand spuneti "La fel de inexplicabila si, in consecinta, suspecta, ramane disperarea cu care ministrul s-a agatat de functie. In loc sa-si anunte demisia...". Pai eu unul nu-mi amintesc de nici o demisie a vre-unui ministru, parlamentar, chiar politician mai important pe motive de onoare. Asa ceva exista numai in alte parti, din pacate. Nu vedeti ca la noi se face mare caz de "prezumtia de nevinovatie" care, mai mult, se intinde pana la sentinta definitiva? Si cum la noi un proces dureaza cu anii, de ce sa nu beneficieze la maxim de functiile care le aduc numai beneficii?
    • +8 (8 voturi)    
      au fost 2 cazuri (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:53)

      gigel de luxembourg [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      Basescu, a renuntat la imunitatea de parlamentar pt a fi judecat in dosarul Flota si Mitrea. Singura mentiune este ca Mitrea a renuntat la final de mandat, a fost doar o miscare de imagine, oricum i se termina mandatul.
      • +2 (4 voturi)    
        ai uitat de cea mai tare... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:01)

        Laurentiu78 [utilizator] i-a raspuns lui gigel de luxembourg

        Voiculescu..."a demisionat ca sa se puna la dispozitia justitiei"....
    • 0 (0 voturi)    
      DOAR (Duminică, 14 iulie 2013, 7:20)

      Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui LiviuX

      Cinci minute la presu' Popey!
      • 0 (0 voturi)    
        Ma refeream la demissii de onoare (Luni, 15 iulie 2013, 14:08)

        LiviuX [utilizator] i-a raspuns lui Cetateanu

        La Basescu nu a fost demisie, ci renuntare la imunitate pentru a fi cercetat. Si nici macar nu a fost acuzat. La Mitrea si Voiculescu, a fost DUPA ce au fost acuzati si trimisi in judecata. Deci nu mai era vorba de o demisie de onoare... Pentru "Cetateanu": nu vrei sa fii mai clar?
  • +33 (37 voturi)    
    E vorba de foarte multi bani ! (Vineri, 12 iulie 2013, 21:30)

    DEMA GOGU' [utilizator]

    Fenechiu nu a demisionat deoarece a preferat sa riste ,fiind vorba de foarte multi bani! Privatizarea CFR Marfa nu a fost inca parafata si deci nu s-a luat comisionul.Plus alte afaceri la min. transporturilor...
  • +36 (36 voturi)    
    aroganță și prostie (Vineri, 12 iulie 2013, 21:38)

    corvus coraX [utilizator]

    Mie, proaspătul penal nu mi s-a părut niciodată a avea un IQ deosebit de bogat. Ba dimpotrivă. Stătea foarte bine la aroganță însă. Foarte bine. Atitudinea tipică a parvenitului. Mai bine de spus, de bișnițar, că asta era ocupația lui principală în studenție. Eu cred că l-au dus cu preșul, mai ales de când se zvonise că ar fi pe cale să își dea demisia după modelul Varanului. Cred că serviciile l-au lucrat ca la carte, cred că el se știa salvat, avea informații sigure... Și azi, ups, surpriza!!

    Stranie a fost revocarea sa rapidă. Pentru că toate datele duc către o revocare nu o demisie. Omul se pare că deja se baricadase la el în minister și și începuse să amintească de o viitoare întâlnire cu Ponta în Burkina Fasso. Eu nu dau doi bani pe ce a zis Pontache în acest caz, a fost teatru prost, cred că în interior își freca mâinile de bucurie că scapă de banditul ăsta (nu că Ponta ar fi unul mai mic...)

    Documentul trebuie să existe la Cotroceni și nu face cu siguranță parte din acte cu statut secret. Ca ziarist aș solicita oficial documentul și l-aș face public. Ponta și Băsescu l-au executat urgent în tandem... Foarte probabil că știau de planurile lui Fenechiu...
    • +16 (16 voturi)    
      hm (Vineri, 12 iulie 2013, 23:00)

      tenzi [utilizator] i-a raspuns lui corvus coraX

      imi place!!Un comentariu interesant! mai ales in
      lumina ultimei daclaratii SRI
      • +8 (10 voturi)    
        ??!!!! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:10)

        corvus coraX [utilizator] i-a raspuns lui tenzi

        ce declarație tenzi? Poate trimiți un link te rog?
    • 0 (2 voturi)    
      inca o ipoteza (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:11)

      Lovelock [utilizator] i-a raspuns lui corvus coraX

      ar fi că TB și VP au avut o înțelegere la numirea guvernului de ex prin care VP a pus la dispoziția lui TB o revocare ante-semnată pentru Fenechiu
  • +13 (19 voturi)    
    Ca apreciez in acest articol! (Vineri, 12 iulie 2013, 21:45)

    Ciobanul Bucur [utilizator]

    Apreciez faptul ca dl. Tapalaga nu face greseala pe care o fac altii pe alte site-uri, unde se pot citi referiri aluzive la etnia d-lui Fenechiu, numindu-l "cioroi" sau "cocalar". E bine sa nu facem astfel de discriminari, interzise de lege.
  • +23 (23 voturi)    
    Ramane de vazut (Vineri, 12 iulie 2013, 21:46)

    Armadilo [utilizator]

    Dane, asa ca jurnalist, nu ai putea face cateva interviuri cu asemenea judecatori, sa vezi ce sistem de gandire au? Unul de durata sau de circumstanta?

    Nu ma bucur de nenorocirea nimanui, dar prea departe s-au dus cei din fruntea poporului. Te minte pe fata, si apoi iti spune: Ce ma, ci ciuda ca te-am facut??

    Ar trebui intrebat mai des domnul Ponta despre viziunea lui asupra justiei, pentru el va ramane pentru ceva timp la putere. Antonescu nu ii 100% in carti pentru presedentie.

    Asa ca pe Ponta ar trebui stat mai mult cu ochii.

    Fenechiu, se duce unde ii este locul pentru o fost prea inconstient, Becali la fel si altii ca ei.

    Atunci cand furi sau faci rau, esti constient ca ii foarte posibil sa te prinda politistul, adica iti asumi riscul. Dar ei si dupa ce sunt prinsi se jura ca nu au facut nimic. Oameni de nimic.
  • -21 (33 voturi)    
    Fosti prim-ministri? (Vineri, 12 iulie 2013, 21:48)

    Tristul [utilizator]

    Doar pana aici? De ce nu si fosti presedinti? Inteleg ca o justitie adevarata nu se atinge de fosti presedinti. Am inteles bine?
    • +27 (27 voturi)    
      Din pacate (Vineri, 12 iulie 2013, 23:10)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Tristul

      Din pacate vad ca e asa cum zici.
      Ilici inca e liber, dand inca "directive pretioase".

      Dictatorul Ceausescu a platit cu viata, nu? Din cate stiu "firul" s-a oprit la Ilici care cel putin de dragul cronologiei, ar trebui sa fie urmatorul pe lista, pana nu "paraseste natural sistemul".
  • +18 (22 voturi)    
    Luciditate (Vineri, 12 iulie 2013, 22:04)

    Geo7 [utilizator]

    Va multumesc domnule Tapalaga pentru articole bine scrise si pentru scanarea lucida a situatiei post decembriste. As prefera sa nu va dau dreptate si sa avem o natiune condusa de valori si unde mafia sau derbedeii de orice culoare politica sa nu poata ajunge la butoane. Nu a fost sa fie... Fiecare om de bine trebuie sa se trezeasca pentru a nu fi inghititi din nou de tiranie si de oligarhi. Multumesc petru ca ramaneti pe baricade.
  • -26 (36 voturi)    
    ... (Vineri, 12 iulie 2013, 22:05)

    vitan.sandu [utilizator]

    Ma intreb (inca o data) ce ar scrie dl Tapalaga daca, Doamene fereste, Relu Fenechiu ar fi fost achitat!!! Dar iata ca a gasit si asa vinovatul: evident, tot Ponta.
    • +13 (15 voturi)    
      asa (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:41)

      mircearh [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      Si ce mari grozavii crezi tu ca ar fi scris Tapalaga daca Fenechiu era achitat?
      Daca nu poti sa nu vrei sa intelegi, vina lui Ponta ca superior al lui Fenechiu a fost ca si in ceasul al 13-a nu a recunoscut ce mare eminenta a tinut in cabinet .
      In loc sa-si recunoasca greseala si sa exprime regrete pentru imaginea patata a Romaniei, plagiatorul continua sa-si declare stima pentru un infractor penal confirmat.

      Nu stiu cum poate fi scris mai simplu si explicit...
    • +12 (16 voturi)    
      Paradoxal, chiar asa ar putea sa lucrurile (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 1:14)

      Mihail_AD [utilizator] i-a raspuns lui vitan.sandu

      Condamnarea ministrului transporturilor trece in plan secund prestatia jalnica a premierului in scandalul de la Bac, ca si ridicolul argumentelor pentru NUP in cazul plagiatului.

      Poate fi un troc prin care este sacrificat un ministru ce, si asa, aducea un minus credibilitatii primului ministru.
  • +32 (32 voturi)    
    justitia lu' peste (Vineri, 12 iulie 2013, 22:33)

    Snitzelvienez [utilizator]

    cu ce ma incanta ca borfasul asta primeste 5 ani de inchisoare cand el are avere si proprietati de milioane de euro/....in 2 ani iese afara , mai scrie o carte cum a furat si intreb atucni.. functioneaza justita?
    • +22 (22 voturi)    
      din păcate (Vineri, 12 iulie 2013, 22:48)

      corvus coraX [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

      ai dreptate...
    • +14 (14 voturi)    
      ai dreptate (Vineri, 12 iulie 2013, 23:11)

      revo [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

      1 - de ce nu se acopera prejudiciul din averea impricinatului?
      2 - mai mult ca sigur sentinta definitiva va fi de genul 2 ani cu suspendare...
    • +14 (14 voturi)    
      S-a hotarat si recuperarea prejudiciului! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 0:25)

      gazania [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

      Au spus la tv, aratand si ca are de unde sa recupereze justitia, avand in vedere averea lui Fenechiu. Se uita un lucru f. important, au mai fost condamnati in acest dosar inca vreo 6, inclusiv fratele lui RF. Inca o dovada ca NU E DOSAR POLITIC, ca o gasca intreaga a furat statul.
      • +4 (4 voturi)    
        am inteles (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:47)

        Snitzelvienez [utilizator] i-a raspuns lui gazania

        se insista prea mult pe incarcerare cand de fapt trebuie recuperat toata praduiala...
        dilema este aceea ca ala care fura o vaca ia 7 ani iar ala care fura milioane primeste 5..
      • 0 (0 voturi)    
        Dar cine sunt reprezentantii (Duminică, 14 iulie 2013, 14:39)

        Leul in iarna [utilizator] i-a raspuns lui gazania

        statului care au cumparat fier vechi pe post de transformatoare noi? Si ce procent or fi incasat ei de la Fenechiu ca sa perfecteze aceasta afacere? Oare sunt si ei judecati alaturi de hotul acesta?
    • -2 (2 voturi)    
      pai (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 21:43)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui Snitzelvienez

      io mi's optimist, vad si jumatatea goala a paharului. :)
      si opt luni de stau acolo, urmeaza o perioada de tusha, dupa care mai greu isi mai intra in forma.
      vezi cazul bonbon care fura in cantonament, fura cat putu si inainte(!) dar, de revenit la ce'a fost, nu'si mai revine.
      nu ca nu l'ar inghiti sistemul si nu l'ar mai baga in urna votatorul, ci pen'ca se ridicaca alti dottori, vopsitori de transformatoare si cacarai care au grija sa'i tzina ...la loc de cinste, numai.
      uitati-va la conu dinu, vintu vintosu, cel cu hidrantu' si pupatu' pe gingii, la gionel, care chiar de n'a fost inlauntru, tot cazut si decazut din drepturi.
      sunt baietii din partid, ai de vin de jos, mai putin gandind la fereala, frlamanzii cu mare apetit..pe scara sociala.

      pai, ganditi'va si dv. justitiar sa fii, nu te plictisesti sa tot bagi la mitica.?
      nu e mai ..banos sa'i faci scapati cu suspendare >?
  • +24 (24 voturi)    
    Dle Tapalaga (Vineri, 12 iulie 2013, 23:30)

    Savitar [utilizator]

    Pe cand si la noi cu recuperarea prejudiciului/confiscari de averi? Ca in America, unul ca Finichiu ajungea la chelea goala.
  • +12 (12 voturi)    
    ? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 1:01)

    cotora [utilizator]

    este primul ministru din uniunea europeana in functie si condamnat !
    • +6 (6 voturi)    
      Sa ai gura aurita (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:31)

      Trojan.H [utilizator] i-a raspuns lui cotora

      "Este primul ministru condamnat"
  • -16 (18 voturi)    
    Servilul Servilov avea un serval (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 2:10)

    Krokodilul Chichiricios [utilizator]

    Condamnarea lui Fenechiu este exact ca și titlul de mai sus. Nu spune nimic- pentru că deja devenise de gaia-mațu ca Băse să ceară plecarea lui Fenechiu iar Ponta și Antonescu să-i răspundă-n cor ”Ete cor”. Fenechiu nu era nici frumos, nici deștept și nu cred că din amărăciunea de furăciune care îi e imputată ar fi dat cine știe ce liberalilor- că nu pare după moacă. Dar ne întrebăm cu toți de ce e servil Servilov, cine naiba e Servilov ăsta (adică Fenechiu- care are un palmares de interes la fel ca violatorul moldovean de babe peste 85 de ani- bun doar de știrile de la ora 5) și ce naiba e un serval (parcă un fel de zebră dacă nu mă înșel prea tare). Și totuși de ce era ăla servil ? Și de ce nu și-au făcut Ponta și Antonescu un scenariu B- dacă e totuși condamnat omu ? Nenorocirea că ăștia- la fel ca și cu Boc înaintea lor- e că se cred eterni și inamovibili.
    • +12 (18 voturi)    
      Multe vorbe (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 3:01)

      CarmenO [utilizator] i-a raspuns lui Krokodilul Chichiricios

      Putine idei.
      Nu-mi place. Mai incearca, dar mai concis si cu mai multa originalitate.
      Sau era musai sa postezi aici si tu?
      • -5 (9 voturi)    
        Oops, tu ești prietena violatorului moldovean... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 12:33)

        Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui CarmenO

        Scuză-mă, mi-am citit comentariul, ți-am citit comentariul, mi-am dat seama că ai peste 85 de ani și am înțeles. Lasă că iese și el repede, repede de la închisoare...
      • -5 (9 voturi)    
        Carmen dragă, (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 13:41)

        Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui CarmenO

        În chestia aia denumită democrație- pe care voi, PD-Liștii lăsați cu limbă de moarte de Boc, atotpiticitorul- poporului român- nu puteți să o înțelegeți- e musai (trebuie să mă uit în dicționarul Boc- român ca să văd exact ce înseamnă termenul) să postez unde vrea mușchii mei. Dacă tu ai o problemă cu asta, e problema ta. Dacă nu-ți place, e iarăși problema ta. Vezi ce simplu e ?Vale e me ama...
        • +4 (6 voturi)    
          ... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 15:05)

          Laurentiu78 [utilizator] i-a raspuns lui Krokodilul Chichiricios

          "unde VOR muschii mei"... mic votant/platit USL ce ai trecut bacu' pe spaga....
          • -2 (4 voturi)    
            Eu sunt mic dar tu ești trist... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:33)

            Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui Laurentiu78

            Care e mai câștigat ? Și da, recunosc, în 1980 am dat o groază de șpagă- nu mai știu la cine, nu mai știu de ce...
          • -1 (3 voturi)    
            Vaai Laurențiu,ce chestie... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 22:22)

            Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui Laurentiu78

            Acuma după vreo 10 ore și 2.5 litri de bere am priceput că de fapt tu m-ai corectat. Da, ai dreptate, c-așa vrea mușchii mei...
    • +8 (8 voturi)    
      trist (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 8:37)

      DigitalTruth [utilizator] i-a raspuns lui Krokodilul Chichiricios

      Te inseli chiar tare. Servalul e o felina de talie medie. In rest felicitari: ai batut campii cu gratie!
    • +5 (5 voturi)    
      amarata de furaciune? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 13:32)

      Ruhe [utilizator] i-a raspuns lui Krokodilul Chichiricios

      de 7.5 mil de lei? N-oi avea si tu in buzunar macar 1% din amarata asta de furaciune?
      • -1 (3 voturi)    
        Eu aș vrea banii lui Videanu... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:32)

        Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui Ruhe

        Mare lucru să vinzi transformatoare ca transformatoare...eu vreau 1% din banii lu ăla de ne-a vândut ciuciu drept borduri...
    • +5 (5 voturi)    
      in primul rand... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 13:45)

      Laurentiu78 [utilizator] i-a raspuns lui Krokodilul Chichiricios

      un serval nu e o zebra...dar macar ai nimerit clasa...e intr-adevar un mamifer...

      Dar macar am sesizat in ce cunoastere de cauza ai obiceiul de-a vorbi...si m-am lamurit.
      • -1 (3 voturi)    
        Să-i fie de bine... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:34)

        Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui Laurentiu78

        Ce drăguț, îmi plac mai mult felinele. Da totuși de ce-avea servilul Servilov un serval ?
  • +8 (8 voturi)    
    Free Fenechiu. (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 9:20)

    DanSu_56 [utilizator]

    Slava domnului, acum se cere Free Fenechiu. (FF)
    M-am bucurat cand s-a cerut Free Vantu
    La fel cand s-a strigat Free Jiji
    De asemenea am fost fericit cand s-a strigat Free Nastase sau Free Miron Cosma.
    Acum astept sa se strige:
    - Free Ponta
    - Free Dragnea
    - Libertate pentru Antonescu (asta nu stie engleza)!
    si bomboana de pe tort:
    - Free Iliescu.
    • +2 (4 voturi)    
      free fistichiu (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 15:53)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui DanSu_56

      nu se plateste.
      astia sunt leberali, nu monolitul de stanga.
      daca era la turma lui ilici, se adunau pe la usa trebunalului, a spitalului de la floreasca, sau chiar pe a primariile din pitesti, conastanta sau galati.

      la liberali sta altfel. se bucura cand ramane cate un loc liber, mai promoveaza leberalu' ! :))
  • -2 (4 voturi)    
    Compromitere pă drapta (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 10:13)

    Omics [utilizator]

    După ce intră și Voiculescu la zdup toată argumentația Macovei- Tapalagă se dezumflă complet.
  • +5 (5 voturi)    
    Sa nu ne grabim (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:00)

    Jimmy Hoffa [utilizator]

    Mai are o cale de atac, vara e lunga. Cine stie ce miscari oculte vor avea loc pana la solutionarea recursului? Pana la acel moment este posibil ca bocancii USL sa apese din ce in ce mai tare pe gatul justitiei si Fenechiu sa fie achitat cu 3-2. Exista precedentul Becali in sens invers, achitare-condamnare. Au nevoie sa manjeasca doar 3 judecatori. "Sper sa fie achitat", a spus Ponta. Se poate sa aiba dreptate pentru ca urmeaza recursul.

    Cu un asemenea caz, prostimea poate fi foarte usor manipulata. Iata apararea lui Fene - "Problema nu e a mea, ca vanzator, problema este a cumparatorului." Cu alte cuvinte, prost nu e ala care cere, ci ala care da. Laser, frate! Am vazut si niste fragmente dintr-un raport de expertiza. "Nu exista prejudiciu, deoarece acele transformatoare au fost folosite." Pun pariu ca asta nu e o expertiza facuta de un expert "curat". Iar la final, cei spalati pe creier cu "Antenol", tot repetandu-li-se asemenea idei, vor crede ca si Fenechiu este un cinstit condamnat pe nedrept/politic. Ca fapt divers, cel de-al 8-lea cuvant al lui Bogdan Chirieac intr-o interventie la RTV despre condamnarea lui Fenechiu a fost "Basescu".
  • +3 (3 voturi)    
    Staborul liberalului 'pur sange', el insusi (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:09)

    hotnewsfil [utilizator]

    Infractorul Relu Fenechiu nu recunoaste verdictul celui mai inalt for de justitie din Romania.
    Spune ca procesul luil nu este decat o facatura politica, a procurorilor si judecatorilor lui Basescu.
    Cand a fost anchetat de procurori, a refuzat sa dea orice informatie, spunand deschis ca nu vrea sa dea curs acestei crase ilegalitati.
    Dupa aflarea deciziei ICCJ de condamnare cu cinci ani de inchisoare, recunoaste ca nu a luat deloc in serios aceasta mascarada de proces dar ca acum, ca s-a pronuntat aceasta infamie de decizie jdecatoreasca, va iesi la lupta cu organele de ancheta si judecata, ca va da la iveala dosarul cu probe prin care se dovedeste categoric nevinovatia lui.
    Iata ca, asa cum tiganii au forul lor de judecata -staborul, singurul pe care il iau in serios si ale carui decizii le respecta, tot asa, Relu Fenechiu are propriul for de judecata, singurul pe care il recunoaste si il respecta :'el insusi'.
    Relu este un liberal pur sange, isi este 'de toate : fisc, justitie, politie, curte constitutionala, DNA,etc.
    El se recunoaste numai pe sine, ca putere absoluta. Asta da liberal !
  • +5 (5 voturi)    
    De ce nu ? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:10)

    LegatusAugusti [utilizator]

    Domnule Tapalaga,

    ar putea fi modificata Constitutia asa fel incat unele ministere sa fie conduse din penitenciar ? E pacat sa se piarda in neant oamenii de maaaare valoare ai tarii !
  • +4 (4 voturi)    
    Înalta Curte ! (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 11:42)

    Fisherman [utilizator]

    Niciodată cei mulți nu au datorat și nu vor datora atât de mult celor cinci Judecatori - cinci stâlpi ai Statului Român - care pot menține România pe traseul Statului de Drept.

    Cei Cinci Înalți Judecători ai Romîniei sunt implicați structural în destinul națiunii mai mult decât oricând astăzi, când pot majora semnificativ Capitalul de Încredere al populației că există totuși un scut împotriva acțiunilor celor care au ca obiectiv restaurarea oligarhiei nomenklaturii securistoide.

    Mai mult decât atât: în Republica Moldova voronul se zvârcolește infestând atmosfera cu invective la adresa nucleului reformist care devine din ce în ce mai puternic. El are în spate umbra imensă a ursului care nu-și retrage ghearele din Transnistria. Frații noștri moldoveni privesc cu mare încredere spre noi.
    Această încredere este esențială pentru reușita priectului european al românilor dintre Tisa și Nistru.

    Românii nu au ieșit în stradă atunci când USL au abuzat de fictiva lor majoritate uzurpând poziții executive în instituții de maximă importanță pentru statul de drept.
    Președintele este captivul coabitării.
    Singurii Gardieni ai Revoluției în România sunt Înalții reprezentanți ai Justiției Române !

    Dacă egiptenii au erupt cu milioanele în străzi - protestând împotriva subminării intereselor statului laic - și au avut un sprijin în armata lor, noi românii nu putem adopta această soluție: suntem și noi captivi ca și președintele nostru !
    Singura libertate care ne mai rămâne noua, ca cetățeni responsabili, este să înțelegem cacealmaua USL și să o demontăm la următoarele alegeri printr-un majoritar vot pentru continuarea integrării in Uniunea Europeană.
    • 0 (2 voturi)    
      Urmează Corul Robilor Captivi.... (Duminică, 14 iulie 2013, 17:53)

      Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui Fisherman

      Citind comentariile dvs., stimate domn, mă aflu sigur într-o lume paralelă în care ursul și cu voronul (ce-o fi ăla) luptă cu cei 5 samurai judecători și unde Capitalul de încredere al populației (care e în mod sigur Pălărierul Nebun) se zvârcolește și el alături de românii captivi cu președintele lor- care or fi ăia. Eu, personal, nu sunt captiv- dar dacă cineva are probleme din astea, îl înțelegem. Dulcolax-ul ajută.
  • +3 (3 voturi)    
    Bully (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 12:18)

    Fisherman [utilizator]

    Indivizii care conduc astăzi România (parlamentari, miniștri, potentați locali, etc) sunt adunați cu toții în spatele unui brand - USL - dar ei sunt altceva, de fapt: ei sunt Bully.
    Ce este un Bully ?
    Există definiții, dar e mai utilă o imagine:
    http://www.youtube.com/watch?v=isfn4OxCPQs
    Deci vedem că un Bulky este un impostor care se folosește de agresiune pentru a deveni Șef !
    va reuși numai dacă subiectul agresiunii sale este lipsit de conștiința superiorității sale.
    Poate că, la început, nu există această conștiență. Dar asta se tratează...
    Vezi aici:
    http://www.youtube.com/watch?v=LU8DDYz68kM
    Deci Bully, dacă vrea ceva atunci el își însușește acel ceva neținând cont de faptul că nu are drepturi de posesiune asupra acelui ceva.
    Bully trebuie pocniți peste bot (ca să se oprească) și încă o dată (ca să simtă durerea) și încă o dată (ca să înceapă să gândească ”dude, de ce am luat-o-n bot ?”) și încă o dată (ca să aibă un răgaz să afle un răspuns) și încă o dată (să accepte că trebuie să se oprească) și încă o dată (ca să se oprească)...
    Bully trebuie pocniți permanent pentru că ei nu se vor opri, nu sunt capabili de înțelegere.
    Dacă te oprești Bully vor crede că au învins și vor continua.

    Unul dintre Bully de România a luat-o peste bot azi.
    Dar mai e mult până departe.
    Producția de Bully a României este imensă !
    Justiția nu va reuși să trimită la pensie pe toți Bully în timp util.
    Doar noi, cetățenii cu drept de vot, putem să le dăm peste bot, prin votul nostru majoritar !
  • +3 (3 voturi)    
    dezacord... (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:01)

    co-observator [utilizator]

    pai se poate Stefane?

    "Este, poate, una dintre cele mai importante realizari ai ultimilor ani: castigarea increderii."

    ...realizari ale ultimilor ani...
    • +2 (2 voturi)    
      esti.. (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 16:13)

      Laurentiu78 [utilizator] i-a raspuns lui co-observator

      in dezacord..sau ai sesizat un dezacord?...Pentru ca nu este nici un dezacord...Este..UNA...
      • 0 (0 voturi)    
        realizari ai, ai, ai...... (Luni, 15 iulie 2013, 11:44)

        minus [utilizator] i-a raspuns lui Laurentiu78

        adica articolul posesiv genitival necesita acordul stabilit intre posesor/obiectele "posedate"....
  • -1 (3 voturi)    
    Ptr domnul Dan Tapalaga (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 14:02)

    moprea19 [utilizator]

    Domnulr Tapalaga , va citesc de citiva ani si pot sa va spun sincer ca va respect ca jurnalist, cind scrieti , o faceti detaliat si cu date concrete si impartial asa cum ar trebuii multi jurnalisti sa o faca.

    Dar ! Trebuia sa fie si un dar aici undeva nu ?

    In ultima vreme vad o tenta de one sided cam mult. I-mi aminteste de un fost asa called jurnalist al domnului Stanisoara de la Severin, care numai jurnalist nu se putea chema. domnia sa era exact ce e Antena, dar la scara locala.

    As vrea ca s ava mentineti impartialitatea, credibilitataea si mai ales curajul de a nu va ferii indiferent despre cine scrieti. BTW, in ultima vreme sint cenzurat aici , ma gindesc ca si acum voi fi , e ok , macar aveti parerea mea . Sanatate!
    • +3 (5 voturi)    
      @moprea19 (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 21:25)

      Kute [utilizator] i-a raspuns lui moprea19

      Unde aţi "învăţat" să scrieţi româneşte, stimabile?!
      • 0 (0 voturi)    
        Si inca una (Duminică, 14 iulie 2013, 7:25)

        Cetateanu [utilizator] i-a raspuns lui Kute

        Incearca si textul lui Danut
      • +1 (1 vot)    
        domnului "cute " (Duminică, 14 iulie 2013, 8:36)

        moprea19 [utilizator] i-a raspuns lui Kute

        Oare coala o fi buna ? If you get my drift !
  • +1 (3 voturi)    
    Cel mai cinstit guvern (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 16:17)

    NicolaeBa-lcescu [utilizator]

    E clar ca Ponta nu intelege ce face sau ce zice sau ce gandeste. Bravo domnilor judecatori!
  • 0 (2 voturi)    
    tabla impartirii (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:03)

    monor [utilizator]

    Eu cred ca functiile se dau celor care stiu tabla impartirii,ca un domn procuror tine cu hotii ceea ce e destul de frecvent in Romania si ca un proverb romanesc spune:corb la corb nu-i scoate ochii.
  • 0 (2 voturi)    
    PUSCARIE SAU ÎMPUSCATI? (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 17:56)

    bubalacap [utilizator]

    Puscaria trebuie se fie casa multor romani, dar ne mai trebuie asemenea spatii. Avem putine. Trebuie sa facem curat in tara asta, toti usl-istii la parnaie! Continuam cu parlamentarii, cam 288,ca sunt multi, sau mai bine îi bagam pe toti la racoare. Continuam cu guvernul lui Ponta, cu el în frunte, apoi politistii corupti si judecatorii corupti. Fara procurori ca astia au ramas singurii care lupta împotriva coruptiei si chiar a judecatorilor. Aveti grija de procurori, sunt cel mai bine pregatiti si cei mei corecti. Sa nu-i uitam pe DOMNUL PRESEDINTE si pe DOAMNA MACOVEI, o Ioana D' Arc a Romaniei, Dumnezeu sa-i tina la el in brate. Avem de facut curatenie in tara asta la fel cum a trebuit sa faca Hitler pana in 1939. LA PUSCARIE JUMATATE DIN ROMANIE! (celalta jumatate mergem singuri si sigur la balamuc!).
    • -2 (2 voturi)    
      Cred că e o criză groaznică de litiu (Duminică, 14 iulie 2013, 18:38)

      Krokodilul Chichiricios [utilizator] i-a raspuns lui bubalacap

      Nu vă enervați, stimate domn. Uite că am trimis eu la colț să vină un nene. Acuma dvs. puteți spera că e ăla cu pușca.Eu cred că e nenea ăla cu cămașa cu mâneci lungi, pentru admiratorii lui Hitler. Probabil că v-ați uitat medicația astăzi, nu-i așa ?
  • +3 (3 voturi)    
    la doua capete (Sâmbătă, 13 iulie 2013, 18:24)

    Pang [utilizator]

    probabil ai dreptate la Fenechiu - nu a crezut nici o clipa ca poate fi condamnat
    dar la Ponta e mult mai simpla explicatia - de-acum celebrul lui joc dublu: a incercat sa fie duplicitar si intr-o marja de timp foarte stransa - o scalda in fata presei si trage de timp, sa para ca e-n ritm cu non combatul lui Fenechiu - o sa trimit, o sa vedem..
    si fix in acelasi timp coopereaza super-rapid cu Basescu si-l revoca pe Fenechiu in ritmul urgent stabilit de Base.
  • +1 (1 vot)    
    sa ne amintim : (Duminică, 14 iulie 2013, 11:22)

    fosta zoezoe [utilizator]

    Din presa anului 2011 :"Presa a scris ca vicepresedintele Relu Fenechiu cere in instanta de la PNL aproape un milion de euro, bani cu care a imprumutat partidul, acum doi ani, pentru campania electorala a lui Antonescu." Asta poate fi una din explicatiile care sa justifice pe unul dintre cei doi , iar celalalt si el in contra-prestatie.Caci nu-i asa "toti avem falitii nostrii"!
  • -2 (4 voturi)    
    Justiția ? O vorbă de dânșii inventată... (Duminică, 14 iulie 2013, 13:41)

    Krokodilul Chichiricios [utilizator]

    Legea în România e precum muțulica- o simți doar când e sculată. Din păcate, acolo unde în alte părți poți spune ”Sigur, omul ăla a omorât 3 oameni, la bulău cu el pe 20 de ani” aici judecătorul spune ”dar are studii superioare, un comportament elegant față de doamnele în vârstă, se scobește cu unghia mică în nas- lăsați-l afară...”. În aceste condiții dl.Fenechiu e relativ vinovat și merită o pedeapsă relativă- de exemplu să-l citească pe Kant, Heiddeger și Nietzche 3 ani și după aceea să dea examen. Cred că avem prea multă și prea inutilă justiție în România. Și judecătorii de la ICCJ și CCR și-ar găsi de lucru mai pe pregătirea lor în agricultură, servicii de vidanjare, etc.
  • +3 (3 voturi)    
    Off topic... (Duminică, 14 iulie 2013, 15:54)

    marchi [utilizator]

    Am citit, ca de obicei, pe nerăsuflate articolul. Aceeași analiză obiectivă, riguroasă, fără cusur, cu care ne-ați obișnuit, domnule Tapalagă!
    Și totuși... mă frământă de mai multă vreme o întrebare. (Off topic, cum spuneam, și-mi cer scuze, pentru asta, că altundeva n-am unde să postez...)
    Cum de, unui observator atât de atent al scenei politice românești i-a scăpat (îi scapă, încă...) un subiect atât de „fierbinte” precum jaful pe care Ponta (în cârdășie cu „coabitantul”, și cu mulți alții, desigur...) îl pregătește la Roșia Montană? Ce-i mână pe ei în luptă, domnule Tapalagă? Și cum de păstrați tăcerea asta suspectă asupra acestui veritabil act de terorism din partea politicienilor impotriva intereselor propriului popor? Să credem ce spun gurile rele despre hotnews?
    Întrebări retorice, desigur, la care nu mă aștept să-mi răspundeți...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by