Saptamana viitoare directorul FMI Christine Lagarde va vizita Romania urmand a sustine identificarea unor noi paradigme de crestere economica in estul Europei si nu numai. Pledoaria sefei FMI pentru crestere economica nu este intamplatoare. In nenumarate randuri mesajul cheie a institutiei internationale a fost ingrijorarea cu privire la recuperarea economica europeana. De curand, Romania a incheiat cel de al doilea acord Stand-by cu FMI, pozitia oficiala a institutiei internationale dupa inchiderea evaluarilor fiind ca România s-a stabilizat din punct de vedere macroeconomic, insa “cresterea economica este slaba si riscurile pentru economie inca exista”.
Ce fel de riscuri ameninta economia romaneasca? Desi este stabila din punct de vedere macroeconomic, riscurile interne sunt inca prezente si sunt legate in special de volatilitatea fluxurilor de capital, dependenta de finantarea externa, dar si de intarzierile in implementarea reformelor structurale plus consecintele ce decurg de aici. Problema este ca peste riscurile interne se suprapun riscurile externe, Romania fiind vulnerabila in primul rand din perspectiva riscului de contagiune dinspre zona euro. Sunt insa reale aceste riscuri? Da. In momentul de fata, cele mai importante riscuri in Europa sunt cele la adresa stabilitatii financiare a acesteia, cu potential efect de contagiune spre Romania. Iata doar cateva dintre ele.
1. riscul unor noi tensiuni pe piata datoriilor suverane europene, generate de cresterea economica slaba si incetinirea implementarii reformelor structurale. Preocuparile investitorilor cu privire la slabiciunea statelor din zona euro aflate in dificultate, o eventuala crestere negativa si deficite bugetare mari/sustenabilitatea datoriei publice sunt justificate. Reactiile pietelor au fost pana acum moderate, avand in vedere evolutiile din Cipru, situatia politica din Italia sau mai recent volatilitatea pietei globale induse de limitarea relaxarii cantitative a Fed. Teoretic, actiunile combinate din domeniul fiscal si structural ar trebui sa consolideze sustenabilitatea fiscala si cresterea economica europeana, sa stimuleze potentialul de crestere. Efectele reale intarzie insa sa apara.
2.riscul reevaluarii primelor de risc pe pietele globale.Acest risc devine concret pe fondul accentuarii volatilitatii pietei indusa de relaxarea cantitativa a Fed. Volatilitatea globala a pietei mondiale, chiar daca nu e determinata in principal de evenimentele din Europa, este un bun reminder al potentialei vulnerabilitati a pietelor financiare din UE. Riscul unei cresteri excesive a spread-urilor obligatiunilor guvernamentale in tarile UE aflate in dificultate este mai mult decat legitim. Acestea, la randul lor, pot avea un efect negativ asupra cresterii economice, crestere legata de datoriile neperformante, profitabilitatea bancara, si stabilitatea financiara în general. Pentru a preveni o inversare brusca a riscului, autoritatile de supraveghere europene ar trebui sa se asigure ca bancile, asiguratorii si fondurile de pensii au suficient capital pentru a sustine o normalizare a randamentelor din segmentele afectate.
3.un alt risc major este legat de scaderea profitabilitatii bancilor europene, cu implicatii directe in intrega economia reala europeana. Profitabilitatea bancilor continua sa fie afectata de o economie europeana slabita, somaj ridicat si caştiguri corporatiste modeste, in special in statele aflate inca in criză. Mai mult, riscurile de scadere economica a UE sunt inca semnificative – posibilitatea unei cererii globale mai mici decat cea anticipata, au reaparut griji privind cresterea Chinei si incetinirea sau implementarea insuficienta a reformelor structurale. In acest context, calitatea activelor ramane un real motiv de ingrijorare, in special in statele cu o perspectiva de crestere mai slaba si/sau cu piete imobiliare fragile.
4.un alt risc este legat finantarea bancara in cazul statelor in dificultate. Fragmentarea finantarii este reflectata in continuare in pietele inter-bancare, segmentarea pietelor finantate putand fi observata si in abilitatea de a obtine finantari ale datoriei negarantate de la banci de diferite dimensiuni. Asta înseamna ca bancile mai mici din UE s-ar putea confrunta cu provocari semnificative in incercarea de a construi fonduri de rezerva. Lipsa instrumentelor de capital pentru acest scop ar putea duce la pierderea increderii investitorilor si deponentilor. Solutia poate fi finalizarea Uniunii Bancare, consolidare fiscală credibila, prin reforme structurale care imbunatatesc perspectiva cresterii pe termen mediu, prin recapitalizare si restructurare bancilor slabe.
In acest context, intentia Romaniei de a negocia un nou acord cu institutiile internationale ca “plasa de siguranta” este justificata, chestiune care mai mult ca sigur va reprezenta un punct important pe ordinea de zi a intalnirii oficialilor romani cu directorul FMI. Strategie de tip win-win de care nimeni nu cred ca se poate plange.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
