În ce crede poporul român mai mult atunci când vine vorba de rolul central în administrarea economiei? Crede poporul român mai mult în rolul central al politicienilor și al statului sau în rolul central al pieței?
Răspunsul poate fi dat din multe perspective. Se pot analiza reforme și indicatori economici și sociali, dar va fi greu de distins dacă ele reflectă credința politicienilor ajunși la putere sau a poporului. De asemenea, se pot face sondaje, dar ele ar reflecta mai degrabă ideile dominante în prezent, în strânsă legătură cu starea economiei. Este evident că, în timpul unei crize, publicul dorește intervenția statului, dar aceasta nu reflectă în mod necesar înțelepciunea testată prin secole a poporului român.
În opinia mea, această înțelepciune este depozitată în proverbe și zicători românești, care sunt foarte informative. Ele arată un popor care crede în economia de piață liberă, în care oamenii și firmele iau decizii libere respectând un set de reguli bune. Înțelepciunea astfel depozitată a trecut testul timpului, pe când ideile care promovează în prezent etatismul nu îl vor trece. Acestea din urmă sunt doar conjuncturale, reflectând atât influența anilor grei de comunism, cât și întârzierile cu care au fost promovate măsurile destinate refacerii economiei de piață.
Probabil că cel mai relevant pentru credința economică a poporului român este proverbul „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Aici sunt trei mesaje importante. Primul, în proverb este conținută informația că agenții economici planifică. Românul nu este, deci, haotic, cum se spune. „Socoteala” este aici bilanțul final al unei tranzacții planificate în interiorul firmei, și este rezultatul unui proces de alegere liberă.
Al doilea, piața liberă este ultima instanță care validează o „socoteală”. Dacă aceasta din urmă nu s-a potrivit cu cea din târg, atunci înseamnă că, de exemplu, s-a cerut mai puțină marfă decât a estimat agentul căruia i se aplică proverbul, și de aceea prețul este mai mic decât cel așteptat. Sau, pur și simplu, marfa nu s-a cerut și proprietarul a rămas cu ea.
În sfârșit, al treilea mesaj, proverbul menționat conține o concepție despre capacitatea omului de a estima viitorul mult mai realistă decât cea prezentă în unele modele care presupun existența anticipațiilor raționale privind evoluția unei variabile în viitor. În proverb, se recunoaște implicit că, în cele mai multe cazuri, nivelurile anticipate pentru unele variabile nu sunt egale cu cele actuale. Dacă ar fi invers (adică egale), probabil că nu am fi depozitat în înțelepciunea populară un proverb care să menționeze nepotrivirea dintre nivelurile anticipate și cele actuale.
Recunoașterea profundă de către poporul român a rolului esențial al pieței libere rezultă și din proverbul „Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești”. Acest proverb indică ideea de disciplină a pieței. Una din legile economiei de piață este aceea că cei care câștigă iau profiturile, iar cei care pierd trebuie să plătească, inclusiv prin ieșirea de pe piață. Conform proverbului, salvarea întreprinderilor cu pierderi de către alte entități duce la dispariția celor din urmă. Acest proverb arată că restricțiile bugetare trebuie să fie tari pentru ca societatea să progreseze. Cu alte cuvinte, poporul român nu tolerează indisciplina financiară. O societate care salvează ex post entitățile cu pierderi se prăbușește.
Amânarea clarificării drepturilor de proprietate și politicile populiste i-a făcut pe mulți dependenți de ajutoare. Dar, în fibra sa, poporul român apreciază munca. Sunt foarte multe proverbe care arată că munca este benefică în multe privințe, inclusiv pentru sănătate și plăcere. Dintre toate, proverbul „După muncă și răsplată” arată cel mai clar că este în spiritul poporului român să aibă ceea ce muncește, nu să aștepte să i se dea. Nici nu prea are de ce să aștepte din moment ce „Bogatul nu-i crede săracului”. Efortul personal este foarte apreciat („Munca e brățară de aur”) și trebuie să fie criteriul principal de stratificare pe clase de bogăție a societății.
Am văzut în SUA români care s-au remarcat și au ajuns în poziții de conducere, atât în sectorul public cât și în cel privat. Toți românii pe care i-am cunoscut acolo munceau intens, cu plăcere și erau respectați. Din discuțiile cu ei mi-am dat încă odată seama de importanța guvernanței, pe care poporul român a captat-o în proverbe ca „Stăpânul învață sluga hoață„ sau „Peștele de la cap se strică”. Odată ce românii își dau seama că regulile sunt respectate de toți (adică „Unde-i lege nu-i tocmeală”) și că filozofia de tipul „lasă, că merge și așa” este respinsă, ei se pun pe treabă și devin foarte competitivi pe piețele în care operează, indiferent de țară. În aceste proverbe este indicația despre regulile bune spre care aspiră poporul român.
Poporul român are o concepție sănătoasă și despre crize și ciclul economic. ”Cine nu riscă nu câștigă” indeamnă la asumarea riscului, fără de care capitalismul nu ar exista. Dar prea mult risc nu este bun, căci ”Cine aleargă după mai mult pierde și puținul pe care îl are”. Este exact descrierea situației unor persoane care au cumpărat acțiuni ieftine pe Bursă în timpul boom-ului economic și au tot amânat marcarea câștigurilor până au pierdut tot. Aceste două proverbe împreună arată că poporul român știe că forțele care mișcă ciclul finaciar și pe cel de afaceri sunt euforia (care te împiedică să îți asumi riscuri moderate) și panica.
Sunt în proverbele și zicătorile românești și învățături despre cum trebuie să te comporți pentru a face față ciclicității economiei. Proverbul „Strânge bani albi pentru zile negre” îndeamnă la prudență și prevedere în perioada de boom. Dacă ar fi urmat acest îndemn nu pentru că venea de la FMI, ci pentru că este transmis de poporul român prin secole, în perioada 2005-2008, politica fiscală nu ar mai fi fost constrânsă de realități să fie contracționistă după criză (prociclică) și ar fi putut ajuta la ieșirea din criza actuală.
Sunt în înțelepciunea populară românească și unele „premii Nobel”. De exemplu, poporul român spune că ”Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul”. Jan Tinbergen, primul laureat al premiului Nobel pentru economie (1969) alături de Ragnar Frisch, spune că nu poți atinge două obiective cu un singur instrument. De asemenea, Edmund Phelps și Milton Friedman (1968) au arătat, în mod independent unul de celălalt, că nu poți să faci un compromis sustenabil între rata șomajului și inflație. Cu alte cuvinte, poporul român le-a spus bancherilor centrali și guvernelor cu mult timp înaintea lui Timbergen, Phelps și Friedman că nu pot controla și inflația și șomajul cu un singur instrument.
Deși pare întotdeauna la îndemână, înțelepciunea din proverbe și zicători are un mare dușman în conjuncturile imediate. Contrar așteptărilor, în momente de răscruce, cum este și criza economică actuală, oamenii nu apelează la înțelepciune. În timpul crizelor este multă confuzie și incertitudine, iar credințele și teoriile urmate înainte de criză sunt găsite vinovate și repudiate, iar înțelepciunea este uitată.
Așa se întâmplă în prezent și în România. Cei mai mulți au ajuns să nu mai aibă încredere în piețe și cer un rol mai mare pentru stat. Sub imperiul conjuncturilor imediate, ei sunt convinși că această schimbare este bună. Totuși, ea este o abatere de la drumul pe care poporul român l-a pus în lumină prin proverbe și zicători pentru a fi urmat atunci când confuzia și incertitudinea vor predomina. În timp, cu înțelepciunea multor crize depășite, aceste proverbe și zicători scrise în limbaj aproape arhaic pun în centrul administrării economiei mecanisme și instrumente care în cuvinte moderne înseamnă piață, alegeri libere individuale, efort personal, muncă eficientă, plan de afaceri, lege egal aplicată, disciplină finaciară etc. Știm din experiență că toate acestea pălesc dacă rolul central în administrarea economiei i se dă politicienilor și statului.
Lucian Croitoru este consilierul guvernatorului BNR
0
4
