Pe data de 25 mai anul curent a avut loc la Miercurea Ciuc cel de-al XI-lea Congres al UDMR, la care Uniunea şi-a propus o evaluare a activităţii ultimilor doi ani şi o planficare pe termen scurt şi mediu. Ce semnificaţii comportă evenimentul politic din perspectiva evoluţiei Uniunii, a condiţiei comunităţii maghiare şi a relaţiilor interetnice din România?
Congresul a marcat doi ani de la momentul schimbării de generaţii la vârf în cadrul Uniunii şi a constituit un bun prilej de analiză a rezultatelor sub conducerea lui Kelemen Hunor. Preluând o Uniune aflată într-o coaliţie de guvernare dificilă, din perspectiva crizei şi instabilităţii politice, Kelemen Hunor a reuşit să mențină UDMR ca principală organizație de reprezentare a intereselor comunităţii maghiare din România, obţinând un scor electoral rezonabil la alegerile locale şi parlamentare de anul trecut, iar dacă avem în vedere contextul politic din Ungaria şi dezechilibrul raportului politic din România, acest scor este chiar foarte bun.
De ce ar reprezenta un nou capitol aceşti ultimii doi ani şi următorii în viaţa UDMR și a comunității maghiare? Schimbarea de generaţii şi a viziunii privind dezvoltare comunităţii maghiare sunt elementele ce definesc noul capitol din viaţa Uniunii.
În primul rând, asistăm la o schimbare treptată de generaţii, la retragerea etapizată a liderilor care au debutat în Uniune în 1990, în apropierea vârstei de 40 de ani, preluând conducerea acesteia în 1993. În perioada scursă, managementul UDMR s-a format în jurul grupului de politicieni din Târgu Mureş (Marko Bela, Frunda Gyorgy, Borbely Laszlo, dar și politicieni din alte regiuni, cum ar fi: Verestoy Attila, Takacs Csaba, Tokay Gyorgy etc.), grup care a mizat pe echilibrul dintre reprezentarea comunităţilor compact majoritare şi cele minoritare: centrul de putere al UDMR a fost în Târgu Mureş, reprezentarea s-a realizat prin politica dialogului, prin parlamentarii din toate zonele unde trăiesc maghiari și mai ales prin păstrarea unităţii şi echidistanţei Uniunii faţă de orice forţă politică internă sau externă.
Una dintre cele mai importante realizări ale generaţiei în retragere este contribuţia decisivă la integrarea României în structurile euroatlantice. Dialogul dintre majoritatea română şi minoritatea maghiară din România a fost subordonat compromisului în atingerea dezideratului comun al celor două comunităţi: integrarea euroatlantică. A fost cheia succesului. În acest proces s-a adoptat cadrul legislativ privind drepturile minorităţilor naţionale. Desigur, implementarea legislaţiei este un demers dificil în România, exercitarea drepturilor minorităţilor naţionale a cunoscut şi cunoaşte momente de regres, ce generează tensiuni. Dincolo de drepturile minorităţilor naţionale, UDMR a fost un factor de modernizare şi democratizare a României. Cei ce nu recunosc sau bagatelizează rezultatele generaţiei în retragere din UDMR, trec cu vederea realităţile din comunitatea maghiară din România dar şi provocările regionale ale ultimiilor 23 de ani. Generaţia în retragere are încă o serie de responsabilităţi, cea mai importantă poate acea de a facilita şi sprijinii o schimbare de generaţii eficientă, în care competitiviatea şi profesionalismul să apară ca elemente esenţiale.
Managementul schimbării de generaţii constituie o sarcină dificilă pentru preşedintele Kelemen Hunor. Procesul provoacă tensiuni, determină schimbarea culturii organizaţioanale şi a raporturile interne de putere. Centrul de putere din UDMR s-a mutat în Ţinutul Secuiesc, în afara acestei regiuni, o serie de organizaţii teritoriale suferă în rezultate şi în percepţia publică. Liderii naționali ai noii generații provin exlcusiv din Harghita și Covasna.
Modificarea statutului UDMR a fost criticată de unii delegaţi şi calificată ca fiind o măsură de centralizare a conducerii (dreptul președintelui Uniunii de a schimba președintele organizației teritoriale, reducerea componenței conducerii operative a Uniunii, stabilirea a două ședințe pe an a Consiliului Reprezentanților Uniunii). Verticalizarea leadershipului Uniunii este însă necesară în această etapă a schimbării de generaţii dar noile instrumente statutare se impun a fi folosite cu inteligență și cumpătare.
Uniunea şi noua generaţie de lideri are nevoie şi de o nouă viziune de dezvoltare pentru comunitatea maghiară. Această necesitate apare din cauza epuizării ţintei reprezentate de integrarea euroatlantică a României, a adoptării cadrului legislativ privind protecţia şi drepturile minorităţilor naţionale din România.
Integrarea euroatlantică a avut beneficii pentru toţi cetăţenii din România dar comunitatea maghiară a realizat că de exemplu, UE reglementează în detaliu procedura de sacrificare a porcului crescut în gospodăria proprie dar nu doreşte să gestioneze în niciun fel subiectul privind respectarea drepturilor minorităţilor naţionale istorice din statele membre. Maghiarii au constatat că nimeni nu le poartă de grijă, chiar dacă România este în UE.
În practică, asistăm la un regres în implementarea, exercitarea şi respectarea drepturilor minorităţii maghiare în România. Nu există o monitorizare a statului în privinţa aplicării drepturilor minorităţilor naţionale iar utilizarea limbii materne în administraţia publică locală nu se aplică sau se aplică în mod restricitiv. Sunt o serie de incidente în utilizarea limbii materne în administraţia publică locală şi în exercitarea dreptului la educaţie în limba maternă. Exprimarea identităţii naţionale minoritare (vezi utilizarea steagului secuiesc) este supusă unor atacuri şi intimidări sau este interpretată în registrul discursului de ură.
Replica liderilor majorităţii române se înscrie în tipicul şabloanelor: „ce mai vor maghiarii, România este un model european în modul în care a rezolvat drepturile minorităţilor naţionale”. O abordare cel puţin eronată. Drepturile minorităţilor naţionale constituie un subiect permanent. Are un aspect legislativ, în care România are o experienţă remarcabilă dar are şi un aspect practic, efectiv, de implementare a normelor legale. Aici România suferă. Pe scurt, de jure suntem un exemplu de bune practici, de facto încă mai avem mult de lucru. Această stare de fapt explică şi solicitările explicite de autonomie teritorială şi culturală formulate de liderii maghiari din România.
O nouă viziune pentru comunitatea maghiară din România ar urmării implementarea efectivă a cadrului legislativ privind drepturile minorităţilor naţionale, adică o modalitate de a da conţinut practic normelor juridice. Aplicarea efectivă a legilor este în primul rând responsabilitatea statului român iar în privința minorității naționale maghiare aplicarea pe fond a normelor este o necesitate strategică.
Noua generaţie de lideri ai UDMR trebuie să-şi asume ca viziune construcţia unei comunităţi maghiare moderne şi competitive (fond uman competitiv, educaţie competitivă, modernizare). Această viziune poate fi punctul comun al majorităţii române şi al minorităţii maghiare.
Aici putem să includem teme ce țin de revizuirea Constituţiei sau regionalizarea. În acest ultim subiect, majoritatea românilor resping argumentele minorităţii maghiare, motivând că regionalizarea n-ar trebui făcută pe pe criterii etnice. Din nou fals. Propunerea de reorganizare administrativ teritorială pe 8 regiuni are o componentă etnică, dar aceasta este net defavorabilă comunităţii maghiare (de la o majoritate de 80%, maghiarii devin minoritari sub 30% în oricare dintre variantele regionalizării). Starea de majoritate a maghiarilor în unitățile administrative teritoriale locale este percepută de aceștia ca fiind o garanție împotriva asimilării iar de români ca o sursă de pericol.
Documentele adoptate la Congresul UDMR (privind: Alegerile pentru Parlamentul European, Iniţiativa Cetăţenească Europeană pentru Minorităţi, Revizuirea Constituţiei, Regiunile şi Diaspora internă) sunt priorităţi pe termen scurt şi mediu, instrumente prin care organizaţia încearcă să-şi definească viziunea, mesajul pentru comunitatea maghiară din România. Valorile şi obiectivele sunt cele ale generaţiei în retragere: păstrarea şi dezvoltarea liberă a identităţii minorităţii maghiare din România, prevenirea asimilării.
La 23 de ani de la schimbarea de regim şi cu 5 ani înainte de împlinirea a 100 de ani de la Declaraţia de la Alba Iulia (Rezoluţia), prin documentele adoptate, UDMR face demersuri explicite şi legale pentru respectarea unuia dintre principiile actului istoric: „fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc”.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
