România are motive să se bucure la fiecare bănuț intrat în țară, însă trebuie să înțeleagă că pentru investiții străine serioase mai are multe de învățat, atât generic cât și prin comparație cu vecinii sai. Altfel, investiții precum cea a Daimler la Sebes vor ramâne excepția și nu regula, într-o perioadă în care România are nevoie serioasă de bani.
Lecțiile pe care România trebuie să le invețe țin de contextul internațional, de felul în care funcționează capitalul mondial, si de procesul investițional. In ceea ce privește contextul, Europa –per ansamblu, dar si cea de Est- nu mai e vazută ca una din principalele piețe de investit banii, piețele emergente luandu-i locul. In consecință, creste mult concurența pentru atragerea de investiții, căci dincolo de competiția globală cu țări din Africa, America Latină si Asia, avem o concurență acerbă “între noi”, în estul si sud-estul Europei, pe bani mai puțini. Ca să castigi această luptă trebuie să ai o imagine de țară bună dar si să prezinți oportunități de afaceri importante. Daca nu procedezi astfel, stau alte țări la coadă, nerabdătoare.
Mai întâi, câteva impresii cu privire la imaginea de țară. Din perspectiva investițiilor straine, ea ține atat de brandul national cat și de perspectivele de a face afaceri. Imbunătățirea imaginii presupune atat un brand national mai atragator cat și usurinta de a face afaceri, exprimată de exemplu in rapoartele Bancii Mondiale, “Doing Business”, unde, in 2013, noi ne aflăm pe locul 72. Pentru comparație, câteva state relevante se află inaintea noastră: Bulgaria pe locul 66, Turcia pe 71, Polonia pe 55, Azerbaijanul pe 67. Cel din urmă stat menționat este unul din cei mai de succes promotori ai unei imagini de afaceri de top în plan internațional. Cine accesează site-uri precum atoz.az și merge la evenimente cheie –de la care noi lipsim in mod sistematic- precum Summitul de la Davos, îsi face o impresie extrem de bună cu privire la Azerbaijan, “ținutul viitorului”. Desigur, și frunza ține de viitor -cât timp vor exista copaci cel puțin-, dar ideea de reținut e că un ban investit în îmagine în cercurile care contează se intoarce înzecit.
In ceea ce privește modul în care funcționează capitalul internațional, trebuie sa ințelegem că de multe ori capitalul nu vine de la sine; chiar și cu o imagine de țară îmbunatațită; în condițiile concurenței acerbe, trebuie curtat la el acasă. Or, noi nu suntem prezenți economic in Londra, New York, Frankfurt, Singapore si în alte locuri cheie. Mai există o variantă bună de promovare, în caz că “nu merită o vizită cu avionul atata drum”, și anume să apari în revistele pe care “ei” le citesc, prioritar Financial Times si Economist. De remarcat în acest context este proiectul “Investiți in Bulgaria” realizat de Guvernul bulgar și FT (detalii disponibile aici) în perioada noiembrie 2012-martie 2013, dar și rapoartele de investiții realizate de FT cu privire la Polonia (detalii aici) respectiv Turcia (mai multe informatii aici). Astfel, un stat se poate considera pe harta marilor investitori internaționali.
Nu în ultimul rând, merita discutat procesul investițional, de la “primirea interesaților” până la “finalizarea” investiției. Presupunând interesul investițional deja stârnit, ce facem cu el? Contează enorm felul în care stim să gestionăm timpul si banii unor oameni ocupați si pragmatici. Din păcate, de-a lungul anilor, mai multi investitori au plecat fără să poata face mare lucru in România și au avut sentimentul de timp pierdut; fie din cauza discuțiilor fără finalitate sau interminabile, fie din cauza apariției de “bonusuri” in cerințele “gazdelor”.
Cifrele arată sumbru. Investiţiile străine atrase de România au înregistrat un trend descrescător începând cu 2008, în 2011 atingând minimul de 1,815 miliarde euro, raportat la 2003. Investiţiile străine directe atrase de România au scăzut, apoi, din nou, în 2012, la 1,6 miliarde de euro. Pentru comparatie, potrivit OECD, Polonia a scazut abia in 2012, la 3,4 miliarde dolari, in 2010 strangand 13.9 iar in 2011 o suma impresionanta pentru criza: 18.9 miliarde dolari. Turcia a suferit o coborâre doar in 2009 (de la 19.5 miliarde dolari in 2008 la 8.4), crescand in 2011 la 16 miliarde si obtinand un onorabil 12.4 in 2012.
