Domnul Becali, numit memorabil de un jurnalist un fel de « furuncul al capitalismului » (vezi aici), a venit din comunism intr-o zona nebuloasa de acumulare primitiva de capital, specifica anilor ‘90. Ascensiunea acestui om catre pozitia de detinator al celui mai iubit club de fotbal al tarii si europarlamentar ne descrie intr-un fel simetric coborarea discursului public din aceasta tara.

Razvan OrasanuFoto: Arhiva personala

Dupa Revolutie, domnul Becali si-a inceput ascensiunea, pornind la drum cu un Mercedes adus din Germania (vezi imagini de la vremea respectiva). Societatea romaneasca se trezea din comunism si cumpara blugi turcesti. Domnul Becali, ca fost oier, avea banii la tescherea. Putin mai tarziu, domnul Victor Babiuc devenea la un moment dat Ministru al Apararii. Aceasta a decis sa faca un schimb de terenuri care s-a judecat si rasjudecat ani de zile si astazi formeaza baza condamnarii personajului. Personaj care a fost intins ca o pasta de dinti pe tot ecranul, dimineata, la pranz si seara – in breaking news-uri, in emisiuni sportive, in ciuda unor derapaje cum ar fi insulte adresate in direct unei jurnaliste si a injuraturilor suburbane adresate unui alt jurnalist din trustul Intact.

« Te-am scos din puscarie, fara mine erai in puscarie. Limiteaza-te! Nu ti-am cerut onorariu pentru puscarie. Nu mai rade. Abtine-te, te-am scos din puscarie. Nu-ti ridica fustele la televizor!“ ii transmitea avocatul domnului Becali, spre deliciul audientei si probabil delirul telespectatorilor. Pentru ca, romanii uita repede, Gigi Becali a mai fost salvat dintr-o situatie limita, de puscaria in care a reajuns azi. Avocatul – putini isi mai amintesc – se numeste Aurelian Pavelescu si astazi este responsabil, impreuna cu Mihai Razvan Ungureanu, dupa nimicirea PNTCD-ului, de o reconstructie politica ce se intituleaza, cum altfel, ceva cu Dreptate si Adevar. Raspunsul domnului Becali, similar cu cel al Presedintelui Basescu – inventatorul frazei « ala micu’ cu capul mare » – a fost caracteristic « Taci din gura, papagalule ! Il salut si pe avocatul mic cu capul mare ! » . Romanii au uitat – Revelionul la munte al lui Gigi era mult mai interesant, combinatiile cu Borcea, dansurile cu care iesea din televizor.

Pentru ce merge Gigi Becali la puscarie ? « Potrivit rechizitoriului, in perioada 1996-1999, in calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publica a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roşia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, suprafaţa totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecinţă prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari ». Nu e nimic cu razboinicul luminii, nu are treaba cu « biserica lui Christos », are treaba cu un tun dat statului. Sau nici macar un tun, mai degraba un matrapazlac, un machiaverlac, o gainarie. O gainarie similara cu indreptatul portierei Maybach-ului cu un levier.

Lumea uita, insa, in 2005, Gigi Becali a refacut un sat pentru sinistrati, la Vadul Rosca, punand presiune pe guvern prin constructia intr-o zona inundabila, in conditiile in care a face o licitatie publica era diferit cu a scoate teancurile de euroi din buzunar. Politicienii, in loc sa fie solidari cu sinistratii l-au ridicat la vremea respectiva in slavi pe simpaticul domn Becali. Ce s-a intamplat acolo a relatat un cotidian sportiv . « Fenomenul » Becali in 2013 a cuprins foarte multa lume – Pavel Bartos dupa un meci steaua explica straniu cum « Romanii au talent » (oare talent la ce ? La schimburi de terenuri cu statul ?), Delia se fataia sa compuna un imn pentru « ros-albastri », acum constat ca exista si o galerie care a initia o lege, lege care se va numi « Free Gigi ». Va imaginati, nu ?

Art.1 – Prin prezenta lege se elibereaza din arest oricare cetatean al Romaniei, condamnat penal dupa un proces care dureaza de cel putin 10 ani, care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii :

a) Detinator de Avicola in faliment

b) Detinator de club titrat de fotbal fara taxe platite la zi (Vezi aici pe Mitica la Brutarie)

c) Sa fi injurat zdravan cel putin trei jurnalisti

d) Detinator de vila cu lei de aur langa Guvern

e) Dreptcredincios donator la cel putin zece biserici

Cel care a plecat azi pe usa din dos a vilei pentru a fi varat la puscarie este acelasi care a asistat, in calitate de membru in comisia juridica – domnul Becali are si el vreo trei ani de drept, ne spune – la inscaunarea Ministrului Justitiei (vezi aici ).

Mai tarziu, domnul Becali i-a dat si indicatii publice ministrului, nu care cumva sa il propuna procuror-sef pe procurorul care a instrumentat valiza – stiti, valiza cu « premii » interceptata de procurori. Eu nu contest ca or mai fi existand romani care considera ca un puscarias ar trebui sa ii indice Ministrului Justitiei ce procuror ne-ar trebui, de altfel nu au fost foarte multi romani care s-au sesizat de nepotrivirea ca un puscariabil sa stea la dreapta Ministrului Justitiei. Completul de judecatori care au dat verdictul pana la urma in acest caz au facut un serviciu public – acela de a arata ca, si cu Ministrul Justitiei, la dreapta ta, tot poti sa o dai in gard. In continuare, insa nimeni nu se ia de pretiosul fost ministru al justitiei – mai ales ca va deveni Judecator la Curtea Constitutionala. Iata un traseu interesant pentru un magistrat – in Romania, ai nevoie de validarea unui Gigi Becali sa ajungi ministru al justitiei. Curat murdar, coane Fanica !

Primul politician care s-a imprietenit cu Gigi Becali a fost Traian Basescu – amandoi impartind o licoare incolora la masa, ramasa nedefinita pana in zilele noastre. Imaginile au facut epoca.

Apoi, Domnul Becali nu s-a marginit – ar fi atat de anost, nu ? – sa fie patron de club, sef de partid, europarlamentar PRM,alaturi de Corneliu Vadim Tudor, cel care l-a numit « maimuta curentata ». El avea, intelegeti dumneavoastra bine, avea aspiratii mult mai inalte.

Dupa Basescu si Vadim Tudor, cel care a sesizat « senzationalul » potential al domnului Becali a fost Crin Antonescu : vezi aici . Antonescu anunta « ipoteza » ca Partidul Noua Generatie sa incheie un acord politic al USL.Nu mai e Gigi Becali, domnul Antonescu ii spune, brusc, « domnul George Becali » – iata cum ciobanul balaoaches al anilor ’90 devine, dat putin de praf, vector de imagine. Antonescu spunea ca « Gigi Becali nu a facut rau Romaniei » , iar Ponta se declara « stelist » . Faptul ca cineva are tinichele de coada nu misca pe niciunul dintre cei mai importanti doi politicieni ai zilei – nu e un argument hotarator. O eventuala sustinere baneasca a lui Gigi Becali este negata de domnul Antonescu « cu mana pe inima ».

Domnul Ponta recidiveaza si el, anuntand «simpatia » pentru domnul Becali chiar in preziua anuntului daca va merge sau nu la parnaie. Banuiesc eu ca domnul Becali este in continuare simpatic, si din postura de puscarias care a fraudat ministerul Apararii, conform unei sentinte irevocabile acordate in justitie. Apoi isi justifica intr-un fel modul de actiune spunand ca « judecatorii nu se uita la TV » – dar banuiesc ca judecatorii totusi se uita la TV atunci cand un premier spune, de pilda, ca « nu crede in arestarile de vineri seara ». O fi o arestare de luni dimineata, deci mai credibila.

-vezi articol

Sincer, nu ma mai mira nimic. Domnul Becali ar putea iesi din puscarie precum Antonie Solomon (si el acum parlamentar respectabil, cu un traseism care este explicabil probabil pe motive de doctrina profunda) si sa redevina sef la o filiala locala de partid, cu televiziunile prinzand un refren similar cu cel din centrul Craiovei, de la eliberarea primarului Craiovei : « Na, na , na ca n-am murit/Dusmanii –au innebunit/ Nu ma vad ei morti pe mine/ Ca Dummezeu inca ma tine » . Apoi domnul Becali ar putea sa reintre in Partidul National Liberal la fel ca Primarul Anghel de la Baia Mare, re-evaluat de Crin Antonescu drepto persoana pe care ar primi-o « bucuroasa » in partid. http://www.ziare.com/baia-mare/politisti/motivele-invocate-de-dna-impotriva-eliberarii-lui-anghel-nu-a-achitat-cei-400-mii-euro-si-a-aratat-lipsa-de-cainta-si-respect-fata-de-autoritatile-judiciare-1986677

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-8399703-crin-antonescu-reprimi-bucuros-pnl-fostul-primar-baimarean-cristian-anghel.htm .

Mai apoi domnul Becali ar putea sa candideze din nou pentru Parlament – USL-ul banuiesc ca i-ar gasi un loc convenabil, chiar daca ar avea din nou cel mai scazut scor pe Bucuresti. Apoi domnul Becali ar putea veni, cu zeghe cu tot, sa propuna intrebari pentru urmatorulministru al justitiei, cel din anul 2016. Ar putea bea cate un sprit la Golden Blitz cu Basescu (de altfel personajul se gandeste sa ceara presedintelui gratierea), sa ii semneze premierului caciulita cu Steaua, apoi s-ar putea bate pe umar cu Crin Antonescu. Romanii s-ar putea indigna pe judecatori. Nu credeti ca e totusi cam mult?

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro