Se inmulteste numarul celor care isi dau seama ca revenirea la rate de crestere economica a PIB-ului de peste 5% in tarile nou intrate in UE este foarte greu de realizat. Mai ales ca ar fi vorba de crestere economica durabila, care sa nu creeze tensiuni mari prin aparitia de dezechilibre interne si externe dificil de gestionat. Unii folosesc titluri bombastice pentru a atrage atentia asupra provocarii majore. Altii, transmit mesaje mai analitic. Una peste alta, o constatare se impune: credinta ca modelul de crestere din deceniul trecut a fost optim este in discutie. Cel putin pentru faptul ca a creat vulnerabilitati majore prin dependenta excesiva de banci straine si capital de import. Exista doua maniere de a judeca modelul de crestere.
Unii, desi recunosc probleme in prezent, considera ca modelul a asigurat convergenta substantiala si ca atare a fost de succes. Se noteaza totodata ca el corespunde preceptelor traditionale de manual cu “downhill capital flows” (capital ce vine de unde este relativ abundent); este ce sustine si un studiu recent al Bancii Mondiale, pe care l-am mai evocat (Indermit Gill si Martin Raise, “Restoring the luster of the European economic model”, 2012). Un articol cu aceeasi tema tema , “Poate deveni Romania o natiune bogata?” are Birgit Niessner in ZF in 16 aprilie 2013. Analiza ei este in larga masura in consonanta cu mesajul studiului Bancii Mondiale, care remarca convergenta din ultimul deceniu intre NMSs si tari bogate din UE.
Astfel, pentru Romania venitul mediu/loc a trecut de la 23% la 42% din media UE in deceniul trecut. Cifra a dat inapoit din 2009, dar progresul ia ochiul. Insa una este sa constati o crestere a coeficientului mentionat (calculat la pritatea puterii de cumparare) in perioada respectiva si altceva sa judeci natura modelului de crestere (ca ar fi fost optim). Intrucat, desi importul de capital era necesar in conditiile in care rata de economisire interna era relativ scazuta si cand era nevoie acuta de transfer de know-how (care se face prin bunuri de capital ce incorporeaza tehnologii inalte si prin expertiza manageriala ce trebuie platita) nu este evident ca modelul practicat nu avea alternativa mai buna. Aici se face greseala, in opinia mea, de a nu distinge intre rezultate pe o perioada de timp si trasaturi structurale ale unui model dre crestere ce creeza vulnerabilitati –inclusiv in lumina istoriei economice moderne
.
- Prima capcana: cvasi-stagnarea economica in cea mai mare parte din UE, pentru o perioada substantiala de timp
Unde ma intalnesc cu Birgit Niessner&Co este in constatarea ca ce a fost a fost; ca situatia s-a modificat, ca nu este suficient sa te bizui pe costuri inferioare ale fortei de munca –costul orar al muncii in Romania este de cca 15% din media UE in timp ce productivitatea muncii ar fi de cca 38%. Deoarece competitivitatea unei tari depinde de infrastructura, de eficienta combinarii tuturor factorilor de productie. Iar aici avem un deficit mare, desi unele progrese au avut loc. Nu impartasesc teza ca ca modelul practicat a fost optim. Dar este de salutat faptul ca se sustine nevoia regandirii modelui de crestere economica..
In opinia mea sunt trei mari capcane pentru cresterea economica in anii ce vin. Prima este legata de ceea ce se profileaza drept cvasi-stagnare economica in zona euro, in cea mai mare parte din UE, pentru o perioada substantiala de timp (ce are la origine si procesul de dezintermediere financiara si slaba propulsie interna). Creditarea va fi mai firava si mai scumpa. Deficitul de crestere in UE va afecta in mod inerent exporturile noastre, desi ponderea Romaniei in schimburile din interiorul Uniunii este mica, ceea ce ar atenua din impact. Oricum, aici gasim un motiv esential pentru a practica o diplomatie economica agresiva, pentru a diversifica relatii economice cu tari din afara UE.
- A doua capcana: “middle level income trap” (capcana venitului mediu/locuitor)
O a doua capcana este legata de ceea ce in literatura de specialitate este numita “middle level income trap” (capcana venitului mediu/loc). Aceasta ar fi situatia unor economii in care capitalul uman si cel fizic nu este suficient de performant pentru a concura cu cel din tarile avansate, in pofida unor costuri ale muncii mai mici. In acelasi timp ele suporta o competitie acerba din partea unor economii care vin puternic din urma prin asimilarea intensa de tehnologii avansate si care beneficiza de costuri ale fortei de munca ce le creeaza avantaje competitive.
Ce realizeaza tari din Asia, mai ales si unele din America Latina are de ce sa produca ingrijorari celor mai multe tari din Europa centrala si de rasarit. Ai zice ca daca piata unica din UE functioneaza bine si remunerarea factorilor de productie s-ar egaliza (in termeni relativi) nu ar trebui sa existe griji. Deoarece, ce ar conta , in ultima instanta, ar fi balanta externa a UE (a zonei euro) in anasmblu fata de restul lumii si continuarea convergentei economice in UE. Dar aceasta viziune este una irealista, dovedita si de criza zonei euro, de fracturi intre grururi de tari. Chiar piata unica se confrunta cu imperfectiuni si esecuri (market failures), ce se concretizeaza in asimetrii flagrante.
Aceasta capcana se poate simti (opera) si la 9000 usd venit mediu/loc, si la 12000 usd, sau la 14ooo usd. Pragurile, in opinia mea sunt arbitrare, mai ales cand distributia avantajelor comparative se modifica atat de repede in spatiul global. Cei ce recomanda mai multa inovatie in NMSs, care sa le faca competitive in concurenta globala au dreptate; adica economiile lor sa capete mai mult drive antrprenorial, sa fie mai “schumpeteriene” as adauga eu. Dar este simplu de zis asa ceva si mult mai greu de realizat. Procesul inovarii economice, al productiei de tradables care sa creasca calitativ in mod sistemtiac, deci nu simplu la remorca economiilor avansate din UE, reclama politici publice, inclusiv politici industriale si bugetare (fiscale), care sa privilegieze sectoare cu potential de crestere, politici de curs de schimb care sa stimuleze productia de tradables prin netolerarea aprecierii reale a monedei locale, un proces de educatie competitiv, existenta unor grupuri industriale autohtone puternice –care sa genereze inovatie.
Cei care afirma ca politicile publice nu au un rol in alocarea resurselor nu inteleg ca dupa o asemenea logica Coreea de Sud si alte tari din Asia ar fi produs si exportat, in principal, pantofi de tenis, creioane si orez si acum…. (nota bene: investitiile Renault si Ford in Romania nu au pornit de la zero, ci au valorificat priceperea capitalului uman existent in acest domeniu la noi –este o morala aici!).
- A treia capcana: incapacitatea de a mari rata economisirii interne, de a mobiliza resurse (rezerve) interne
In fine, o a treia capcana, ar fi incapacitatea de a mari rata economisirii interne, de a mobiliza resurse (rezerve) interne. Nu exista succes economic (la nivelul unei tari) pe plan mondial care sa nu fi avut la baza eforturi interne orientate strategic, inclusiv temeiul economisirii interne. Intr-o lume in care importul de capital este mult ingreunat, economisirea interna are un rol important de jucat.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
