Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Balta rosie a nomenclaturii

de Vladimir Tismaneanu     Contributors.ro
Joi, 4 aprilie 2013, 16:39 Actualitate | Opinii


Vladimir Tismaneanu
Foto: AGERPRES

Istoria comunismului ramane de o ardenta actualitate. Istoricul Codrut Constantinescu (colaborator permanent la “22″ unde a scris articole remarcabile despre intelectualii sedusi de utopia comunista, co-autor, impreuna cu Mirel Banica, al volumului “Enervări sau despre bucuria de a trăi în România”, aparut la Polirom in 2007), a publicat pe portalul “FilmeCarti” o cronica nuantata, pertinenta si patrunzatoare a cartii mele despre labirintul psihologic si sociologic al nomenclaturii comunista, ceea ce el inspirat numeste o balta rosie, cu pestii si pestisorii ei. Ii multumesc pe aceasta cale, mai cu seama ca am citit, pe langa articole oneste, si o pseudo-recenzie in care subiectul, cat se poate de serios, este plasat in zona unui derizoriu penibil prin utilizarea abuziva, chiar aiuritoare, a unor concepte psihanalitice menite sa transforme intreaga aventura a rupturii cu un sistem si cu o casta intr-un clasic, chiar banal protest oedipian. Imi detestam tatal, imi adoram mama, restul vi-l puteti usor inchipui. Recenzia devine, in acest caz, autoproiectie, pamflet ideologic si atac la persoana.

Trec peste aberatia de a vedea in portretizarea femeilor-comisar ale epocii staliniste (de la Liuba Chisinevschi si Ghizela Vass la Marta Draghici si Tamara Dobrin) o expresie a misoginismului. Sa vorbesti despre obezitatea Licai Gheorghiu nu inseamna decat sa prezinti cu acuratete cum arata cea care se dorea regina filmului romanesc (ambitie sustinuta de articolele encomiastice ale unor Mihnea Gheorghiu si Eugen Barbu. Sa scrii despre doctorii “tovarasilor” inseamna sa dezvalui cum functiona sistemul nomenclaturist in acel domeniu cat se poate de sensibil. Cum se stie, starea sanatatii liderilor comunisti era socotita secret de stat.

Cum bine observa Codrut Constantinescu, ma opun in carte determinismului filial. L-am respins, cu costurile psihologice usor imaginabile, in devenirea mea intelectuala si politica. Mai mult, resping orice determinism biogragic, orice incercare de a prezenta copiii drept automat si definitiv infeudati experientei parintilor. Fiul lui Laszlo Rajk a devenit unul din disidentii de seama din Ungaria kadarista. In “Lumea secreta” dau exemplul lui Karol Modzelewski, fiul primului ministru de externe al Poloniei stalinizate. Admirabil istoric, Karol Modzelewski a fost co-autor, impreuna cu Jacek Kuron, al celebrei “Scrisori deschise catre CC al PMUP” din 1964, a fost arestat, judecat si condamnat pentru “activitate contra-revolutionara”. In 1980, a fost unul dintre consilierii lui Lech Walesa in timpul negocierilor care au dus la recunoasterea sindicatului liber si auto-guvernat Solidaritatea. In cartea sa “The Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe” (2012), Anne Applebaum se ocupa de relatia dintre Modzelewski-tatal si Modzelewski-fiul. Dar trebuie sa ai cultura istorica si decenta pentru a scrie cu profunzime despre aceste lucruri.

Am corespondat candva cu Gheorghe Chisinevschi, mezinul cuplului Liuba si Iosif (a murit prea devreme). Era perfect constient de ororile sistemului. Mi-a raspuns fara reticente la intrebari legate de parintii sai. Acum, dupa publicarea “Lumii secrete”, am primit un mesaj din partea unuia din copiii inaltei nomenclaturi de-odinioara. Nu voi spune mai mult, este dreptul persoanei sa nu fie expusa curiozitatilor lipsite de pudoare. Ofer aici doar un scurt citat: “Abia acum ma simt ca facand parte, alaturi de tine, din acelasi “calup” de produsi cu mintea treaza, vazand inainte si inapoi teribile povesti, dezlegand semnificatii, punand lupa asupra sensurilor.” O fraza precum aceasta, tasnind din suflet, contrabalanseaza atatea mizerii si infamii debitate acolo de unde te astepti, dar si in locuri de unde te astepti mai putin…

Daca autorul acelui text ignobil ar fi citit “Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea ar fi putut descoperi ca portretistica istorica nu este un teritoriu aseptic, ca este permisa, chiar recomandata, descrierea personajelor asa cum se infatisau ele in epoca, psihic, fizic, ideologic. Despre Goering, Pandrea scrisese in “Germania hitlerista”: “Obez, limbut si titanozaur”. Daca ar fi citit descrierea unei manifestatii legionare facuta de Lucretiu Patrascanu in “Probelemele de baza ale Romaniei”, pseudo-recenzentul ar fi aflat cum doctrinarul marxist se referea la masiva prezenta a tot felul de estropiati intre cei care se considerau meniti sa mantuie Romania. Daca l-ar fi citit pe Eric Hoffer (“The True Believer”) ar fi aflat ca exista o predispozitie, o inclinatie a celor numiti misfits spre mesianismele revolutionare. In fine, chiar si zelotii corectitudinii stangiste ar trebui sa stie ca ridicolul ucide…

”Lumea secreta a nomenclaturii. Amintiri, dezvăluiri, portrete”, de Vladimir Tismaneanu

Editura Humanitas, Colectia ”Memorii. Jurnale”, Bucuresti, 2012

Suntem naivi (oare ?), dar credem că acesta este genul de lectură care ar trebui să devină obligatorie prin şcoli sau măcar licee şi facultăţi de istorie, nu de alta, dar regimul totalitar comunist (cu forma sa dejisto-ceausista) trebuie demontat bucată cu bucată căci lupta cea mai grea se dă tot în mentalul unui popor, condamnarea oficială a comunismului fiind necesară, dar insuficientă pentru această amplă deconstrucţie.

Vladimir Tismăneanu a strâns/contopit/adunat/legat într-o singură carte nenumărate amintiri politice personale, dorind să ofere istoriografiei româneşti materie primă, chipuri ale celor care au construit regimul totalitar comunist în România căci „istoria nu a fost făcută de anonimi.” Sau doar de Dej şi familia Ceauşescu. Autorul oferă portretele unora din reprezentanţi de marcă ai nomenclaturii comuniste din România, pe unii dintre ei autorulul cunoscându-i nemijlocit, prin intermediul anturajului-familiei sau studiilor universitare, atât nomenclaturişti de prim plan cât şi unii mai mici si modesti, balta roşie avea destul peşte, de diverse dimensiuni, doar rotiţe în aparatul de Stat comunist.

În marea lor majoritate, portetele au tuşe închise. De cele mai multe ori diagnosticul lui Tismăneanu este necruţător, politologul american de origine română neezitând să taie în carne vie. Nu ezită să descrie implicarea părinţilor săi în utopia comunistă. Rolul lor, departe de a fi unul din prim plan. Ambii părinţi au făcut parte, pentru o scurtă perioadă, din nomenclatura comunistă, acesta fiind şi motivul pentru care V. Tismăneanu a reuşit să întâlnească numeroase pistoane ale regimului totalitar. „M-am născut într-o familie a stângii marxiste. Aşa cum un credincios se consideră catolic, protestant, ortodox, musulman, părinţii mei se considerau marxişti. A-i întreba ce religie au, a le atribui o apartenenţă etnică ar fi fost în ochii lor o desfigurare a identităţii. Ei se vedeau membri ai stângii internaţionale marxiste.”. Dar acest lucru nu înseamna preluarea acestor idealuri. Dimpotriva căci „nu avem nici un fel de obligaţie ereditară de a împărtăşi crezurile unei generaţii anterioare, mai ales atunci când acestea s-au dovedit catastrofice. Întotdeauna există şansa pentru ceva nou, pentru un început, pentru o renaştere. Pentru cei care cred în responsabilitate, obligaţia constă în asumarea adevărului şi în definirea liberă a propriei identităţi.”


Citeste tot articolul  si comenteaza pe Contributors.ro









Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.















.*.


1484 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by