Nu, articolul nu privește ultima inițiativă a președintelui Băsescu, fundația înființată de consilierii săi. Cel puțin nu direct. Articolul pornește de la o moțiune simplă, depusă de PDL la Camera Deputaților luna trecută și respinsă sec și predictibil câteva zile mai târziu. Acum, tipul acesta de activitate parlamentară este de obicei trecut cu vederea dacă guvernul are o majoritate largă și stabilă. Dacă e știre, e una secundară, și nu intră niciodată pe fond. Cel mult e anunțat titlul moțiunii respinse, care e adesea unul stupid dar în ton cu conținutul moțiunii: un atac partizan care se vrea plin de inteligență verbala, dar eșuează în cel mai bun caz în clișeu.
Bun, poate spune cititorul, mai ales din partid, dar nu ăsta e rolul unei moțiuni? De fapt, nu ăsta e chiar rolul fundamental al opoziției? Nu asta e democrația? Nu. Rolul opoziției nu este să primească musai mandate parlamentare – cum pretind adversarii sistemelor majoritare de vot -, și apoi să atace puterea de pe băncile parlamentului. Rolul opoziției este să ofere o alternativă politică. Moțiunile nu există ca să ofere un mod de a ataca guvernul. Pentru asta există declarațiile politice. Rolul unei moțiuni e dat de termen în sine, rădăcina sa latină, motio: mișcare. Parlamentarii depun moțiuni pentru a cere formal majorității și, implicit, guvernului o mișcare într-o anumită direcție politică, alta decât cea pe care se află. E parte a modului în care opoziția se poziționează ca alternativă politică guvernării. Din 2004 încoace am găsit o singură moțiune care respectă, măcar la nivel de titlu, noima pentru care instrumentul există: în 2008 deputații PDL au susținut, cu succes, una intitulată ”Anulați taxa de primă înmatriculare!” Haios, nu? Soarta respectivei taxe, în urma moțiunii trecute prin parlament, spune multe despre problema pe care o tratez aici, și de ce moțiunile din parlamentul nostru nu mișcă pe nimeni și nimic.
În chestiunea Olthcim, există multe mișcări foarte proaste făcute de guvernul Ponta, care ar putea fi taxate și corectate de o moțiune, și unele chiar sunt: de exemplu reducerea garanției bancare pentru participare, filtrul care ar fi oprit participarea unuia ca Dan Diaconescu, câștigătorul licitației. Însă această taxare joacă un rol secundar în moțiunea intitulată ”Guvernarea Ponta – fabrică de șomeri”. Fabrică de șomeri? Guvernul Ponta e vinovat de a nu fi găsit rezolvarea la probleme combinatului, e drept, dar nici chiar într-o declarație politică opoziția nu l-ar putea face vinovat de crearea lor. N-o face, în text cel puțin. Acolo e identificat alt vinovat:
”Una dintre rădăcinile răului de la Oltchim (…) este decizia total greșită, lipsită de viziune, dăunătoare, din 2003, a privatizării Arpechim împreună cu Petrom”.
(Moțiune PDL, februarie 2013)
Un partid de ”dreapta” care condamnă în astfel de termeni privatizarea. Una făcută de ”stânga”! Să fim bine înțeleși, nu spun aici că dreapta ar trebui să aplaude orice privatizare și stânga să i se opună. Nici vorbă. ”Politic” se referă la modul în care ar trebui condus statul nostru, prin urmare pledoaria mea pentru alternativă politică exclude ideea de sprijin pentru o ficțiune ca alternativă la realitate. Dacă în realitate așa ar sta lucrurile cu privatizarea Arpechim, atunci ambele forțe politice ar trebui să fie de acord cu asta. Problema e că lucrurile nu stau așa; iar partidele noastre se înjură reciproc (ca ”alternativă”) dar în realitate susțin aceeași ficțiune, doar pe tonuri diferite – dl Năstase a dat vina pentru privatizarea Petrom pe un memorandum adoptat de guvernarea anterioară, din care făcea parte Traian Băsescu.
N-am să reiau aici explicația dată într-un articol anterior: chiar există o ”rădăcină a răului” în toată povestea asta, dar nu e cea pe care o oferă moțiunea partidului de ”dreapta” și articolele siturilor de stânga. Din contră, chiar, tocmai optica asta e parte a problemei. Plus faptul că multă lume înțelege greșit care este exact problema de-acolo și consideră că se referă la dispariția Oltchim, în sine. Nici vorbă. Orice afacere individuală, indiferent de dimensiune și de domeniu și de oricare alte circumstanțe, se poate afla la un moment dat în situația de a se restânge sau chiar dispărea cu totul. Nu e o problemă, din contră, e modul în care mediul economic se menține sănătos per ansamblu. Dacă o afacere are probleme, din cine știe ce motive, atunci trebuie să se corecteze sau să dispară, cât mai rapid, înainte ca problema să se extindă la alte afaceri. Înainte ca ea să devină cronică, gravă economic și social. Or, cu argumentul că e ”strategic”, combinatul de la Vâlcea a fost exclus de la această regulă de sănătate economică. Statul i-a acoperit, direct sau prin intermediari, dar întotdeauna pe banii voștri, toate problemele. Asta a fost și este(!) problema Oltchim.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
