La intalnirea cu Barack Obama, acum cativa ani, Chavez i-a oferit in dar, ca provocare, cateva volume de scrieri politice ale lingvistului Noam Chomsky, unul dintre cei mai virulenti stangisti ai vremurilor noastre. Nu stiu ce va fi gandit presedintele american, oricum regret ca nu era pregatit sa-i daruiasca lui Chavez un exemplar al carti lui Soljenitin “O zi din viata lui Ivan Denisovici”. Ori amintirile lui Armando Valladares, poetul disident din Cuba lui Castro, intemnitat vreme de 22 de ani.

Vladimir TismaneanuFoto: AGERPRES

Ni se spune, chiar de catre autori din zona mainstream, ca Hugo Chavez a fost un conducator popular, un om al maselor, un tribun revolutionar si un erou al “luptei anti-imperialiste”. Asistam la plasmuirea unei noi pagini martirologice. Oameni care nu au studiat istoria populismului din America Latina se pronunta cu lejeritate in chestiuni despre care stiu prea putin. Recomand aici excelenta carte a lui Enrique Krauze intitulata “Redeemers: Ideas and Power in Latin America” (HarperCollins, 2011). Capitolul final este despre Chavez si se intituleaza “Un caudillo postmodern”.

Cine vrea sa inteleaga cum poate fi distrusa o democratie si cum poate fi ruinata o economie trebuie sa studieze experimentul socialismului bolivarian al colonelului Hugo Chavez (1954-2013). Cunosc relativ bine climatul politic si cultural din Venezuela, am locuit acolo cateva luni in 1982, am legaturi de familie si numerosi prieteni la Caracas. Dupa dictatura lui Perez Jimenez, deci dupa 1958, Venezuela a fost o democratie reala, chiar daca existau, cum este firesc, numeroase probleme.

Avantajul si blestemul tarii s-a numit petrol, deci sansa constituirii unor averi enorme si a risipei organizate statal. Dar au existat partide politice reale, cultura a inflorit, s-a constituit o clasa de mijloc. Era ceea ce regretatul antropolog Fernando Coronil a numit “un stat magic”. Prea multi cetateni asteptau minuni din partea acestui stat. Frustrarile si dezamagirile au pregatit terenul pentru ascensiunea miscarii anti-sistemice condusa de Chavez.

Dupa un scurt episod de guerrilla rurala in anii 60, tara a fost ferita de convulsiile violente cunoscute in America Centrala, in Peru (“Sendero Luminoso”) ori in sudul continentului. Din pacate, multi intelectuali au minimalizat virtutile democratiei si au exaltat proiectele nebuloase ale unor profeti de balci. L-au atacat pe respectatul politician crestin democrat Rafael Caldera fara a pricepe ca alternativa era un autoritarism dezastruos. Astazi multi dintre acestia regreta orbirea de-atunci.

Convins ca detine o misiune providentiala, colonelul Hugo Chavez a incercat mai intai sa ajunga la putere pe baza unui puci miltar. A esuat. Dupa care s-a dedicat caii parlamentare de cucerire a puterii. Dascalul sau ideologic a fost si ramane Fidel Castro. Unul dintre mentorii sai a fost octogenarul filosof marxist de origine maghiara, stabilit in Anglia, Istvan Meszaros, discipol al marxistului gnostic Georg Lukacs. In tinerete, Chavez a cochetat cu peronismul si chiar cu fascismul. Apoi a devenit castro-guevarist. Fixatia sa a fost subminarea “Imperiului”, torpilarea a tot ce tine de prezenta Statelor Unite in pilitcva globala, constituirea unei puteri alternative formata din toti cei care detesta capitalismul liberal.

Odata devenit presedinte, Chavez a pornit atacul impotrva mediilor de informare independente si a declansat actiuni de ingradire pana la sufocare a pietii libere. Anti-americanismul obsesiv a devenit ingredientul principal al politicii externe a Venezuelei lui Chavez. A dezvoltat relatii apropiate cu Putin si Ahmadinejad. In ansamblul stangii populiste din America Latina, Chavez a devenit campionul unui radicalism virulent, diferit ca filosofie si ca intensitate de pozitiile liderilor din Brazilia ori Uruguay. Nu a ezitat sa foloseasca in campaniile sale arma otravita a xenofobiei si antisemitismului. Politologul Armando Vargas Llosa a propus o distinctie ce mi se pare importanta, anume aceea dintre o stanga “vegetariana”, deci gradualista, reformista, evolutionista si una “carnivora” (pronuntat ideologica, redemptiva, utopica).

La alegerile din toamna anului trecut, Chavez a castigat. Dar nu cum si-a dorit el, cu acea hiper-majoritate din trecut care sa-i ingaduie continuarea cu impunitate a unor politici catastrofale. De data aceasta, delirul n-a mai rentat, nu a mai dat roade. Opozitia democratica a reusit sa obtina circa 45 la suta din voturi, o izbanda extraordinara in conditiile imenselor presiuni si intimidari la care a fost supusa. Mobilizarea civica a fost impresionanta. Este de notat rolul asociatiilor independente studentesti si coagularea unor influente nuclee de societate civila.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro