Sa incercam aici un exercitiu de imaginatie, ori, daca vreti, de fictiune politica. Suntem la Moscova, intr-unul din caminele studentesti. Un frig turbat, ger napraznic, nameti. E martie, au fost transmise cateva comunicate laconice privind starea sanatatii genialului strateg, conducator slavit al omenirii progresiste, corifeul stiintei, parintele popoarelor, marele lingvist, economist, biolog, agronom si stralucit dialectician Iosif Vissarionovici Stalin. Se transmite necontenit muzica solemna. Pe fetele oamenilor se citeste ingrijorare, teama, chiar panica. Ion Iliescu are 23 de ani, este secretar al Asociatiei Studentilor Romani din URSS, activist in plina ascensiune, om de incredere al partidului.
Tatal sau a fost un personaj turbulent in partid, a fost acuzat de fractionism, a murit devreme, in 1945. Dar Gheorghiu-Dej o pretuia mult pe mama sa. A si spus-o intr-o sedinta de Birou Politic cand s-a discutat numirea lui Ionel ca lider al UASR. In plus, mai avea si sprijinul lui Nicolae Ceausescu, care nu avusese conflicte cu Alexandru si il simpatiza pe tanarul Iliescu. Ionel (cu al doilea prenume Ilici) a invatat ca trebuie sa-si tina gura, ca in nu se glumeste cu unitatea partidului care trebuie aparata precum “lumina ochilor”. Ionel vaneaza deviatori, eretici si fractionisti. Cartea sa de capatai este “Cursul Scurt de istorie al PC (b) al URSS”. Ionel a fost extrem de activ in lichidarea focarelor reactionare din facultati. A participat cu fervoare la demascarea taranistilor, a liberalilor si a “leprelor social-democrate”. Cand a trebuit denuntat Tito, a facut-o cu pasiune. Nu mai conta ca fusese in Iugoslavia, ca stia cat de popular era fostul conducator al partizanilor comunisti. Daca Stalin a decretat ca Tito este Iuda, nu mai incape loc pentru nicio indoiala.
La difuzor, in camera unde isi pregateste examenele, Iliescu aude comunicatul citit de faimosul crainic Iuri Levitan: “A incetat sa bata inima lui…” De fapt, de cateva zile este intr-o stare depresiva acuta. Nici macar nu si-a mai serbat ziua de nastere, pe 3 martie. Sa fii vesel cand Stalin agonizeaza? Izbucneste in plans, o cheama pe Nina, sunt amandoi cutremurati, striviti de gravitatea fara precedent a momentului. “Ce se va intampla cu noi?” “Ce ramane din socialism fara Stalin?” Alearga impaceintat, nevrotic pe coridoare sa mobilize studentii pentru a participa la mitingul de doliu. Poarta de-acum o banderola neagra. Nu a trait o semenea durere de la incetarea din viata a propriului parinte. “Stalin este lumina si adevarul, Stalin este calea cea dreapta”. Dupa ani de zile, Iliescu va reveni la formulele staliniste din “Cursul Scurt”, adevarata sa biblie politica. “Asemeni lui Anteu, a carui putere venea din legatura cu zeita pamantului, FSN-ul trebuie sa fie legat de popor”.
De la Stalin a invatat ca socialismul inseamna omogenitate, unitate, devotament neconditionat pentru linia partidului. A invatat ca mensevicii, trotkistii, buharinistii si alti fatarnici trebuia striviti ca niste buruieni otravite. In secret, in anii care au urmat, Ionel a ramas atasat miturilor de tinerete. Sigur, din ratiuni pragmatice, a simulat, dupa 1989, deschidere spre dialog, a ajuns chiar sa stea de vorba cu diversi politologi anticomunisti pe care de fapt ii considera niste “scribalai de ultima speta”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
