Este bine sa nu uitam ce-a insemnat exilul democratic anticomunist, ce rol au jucat posturile de radio occidentale in rezistenta impotriva tiraniei totalitare si in deconspirarea imposturii ideologice comuniste. Mentalitatile totalitare n-au murit, iar impostura persista cu inzecit tupeu. Unul dintre cei mai apropiaţi prieteni, un om care, începând din vara anului 1990, mi-a fost ca un frate, îmi scria zilele trecute întrebându-mă de ce mai pierd vremea cu diverse orori, de ce raspund unor imunde calomnii, de ce nu-mi văd doar de viaţa mea academică şi de familie aici la Washington. Iată ce i-am răspuns: „Nu ne pierdem vremea, este un război cultural, cu falii valorice imense. Noi poate suntem „neo-interbelici”, dar ca lovinescieni. Ei sunt ca urmaşii lui „Sfarmă Piatră”. Sigur, eu am marea şansă să fiu aici, să nu le văd figurile schimonosite de cea mai neagră ură. La televizor văd „Downton Abbey”, nu am parte de mercenarii lui Felix. Nu mă confrunt direct cu noul Chişinevschi de la ICR. Dar înţeleg perfect greaţa irepresibilă care te şi vă cuprinde. Ce să le spui acestor personaje? Că sunt nişte marginali irelevanţi şi, de atâtea ori, nişte iremediabil rataţi? Că se comportă ca oameni ai subteranei? Mă rog. o spui o dată, dar de câte ori poţi să o repeţi?”
Am greşit rezistând? Nu cred. Am greşit sperând? Nu cred. Niciodată nu mi s-au părut mai actuale versurile lui Tennyson: „Vlăguit de timp şi soartă, dar puternic în voinţă/ Să te străduieşti, sa cauţi, să găseşti şi să nu cedezi”. Am scris nu o data despre ce-a însemnat şi ce continuă să însemne „Europa Liberă” în viaţa mea. De fapt, în viaţa a milioane de oameni care au ascultat acel „ziar vorbit al romanilor de pretutindeni”. Era o sansa sa scapam din monotonia absurdului propagandistic cotidian. Azi se poartă cinismul, mulţi se prefac că n-au auzit de emisiunile radiourilor occidentale. Dar atunci, acestea erau oxigenul fără de care ne-am fi sufocat în oceanul minciunilor oficiale. Acestea au stabilit un standard al acurateţei, onestităţii şi rigorii. Ele rosteau adevărul despre un sistem totalitar întemeiat pe duplicitate, suspiciune, amnezie si manipulare. Am scris despre colaborarea din perioada cand era director Vlad Georgescu. Sa amintesc si colaborarea frecventa cu Nestor Ratesh, in special cand conducea biroul din Washington, dar si dupa aceea.
Emisiunile de la „Europa Liberă” şi „Vocea Americii” au fost pentru populaţie adevărate ferestre către universul şi valorile societăţilor deschise. N-am apucat încă să vorbesc, aşa cum ar trebui, despre alte posturi de radio cu care am colaborat în perioada terminală a Războiului Rece şi în anii care au urmat revoluţiilor din 1989 şi prăbuşirii URSS. În primul rând, aş aminti „Vocea Americii”. Am lucrat excelent cu directorul serviciului românesc, Edward Mainland, apoi cu succesorul său, eseistul, prozatorul şi traducătorul Andrei Brezianu. De Andrei am rămas legat printr-o caldă prietenie. A publicat , impreuna cu Vlad Spanu, un excelent volum despre Republica Moldova, o indispensabila enciclopedie culturala, istorica si politica (“The A to Z of Moldova”, Scarecrow Press, 2007). Am făcut numeroase emisiuni moderate de Andrei în care am dialogat cu profesorul Dinu C. Giurescu pe teme de istorie şi politică. Tot Andrei Brezianu a fost cel care m-a indemnat sa scriu un serial pe tema formei mentale a comunismului. Am participat la emisiuni istorico-politice impreuna cu Mircea Raceanu. Am conlucrat intens cu excelentul jurnalist care a fost Horia Puşcaşu, cu Vlad Godeanu (care semna Valeriu Sela) şi cu Dorin Tudoran. Cred că am înregistrat zeci de dialoguri, interviuri, am ţinut la un moment dat o rubrică pe tema tranziţiilor post-comuniste.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
