În ultimii ani, am avut în câteva rânduri surpriza plăcută de a vedea pe rafturile librăriilor din România cărți de „non-ficțiune” „mari”, importante, stimulante pe care nu mă așteptam deloc să le văd traduse. Iată câteva exemple. Nu știu ce a determinat editura Logos din Cluj să publice traducerea în limba română, de către regretatul Petru Forna, a scrierilor lui Martin Luther, dar inițiativa este lăudabilă și merită continuată; ar fi păcat să nu apară toate cele cinci volume anunțate.
Nu știu cine a selectat pentru traducere în limba română Orientalistul lui Tom Reiss sau Enigma lui Piero de Silvia Ronchey, dar gestul este remarcabil; în paranteză fie spus, găsesc regretabilă lipsa de reacție a presei culturale autohtone. Nu știu cine a avut ideea să traducă în română micul studiu Sacrilegiu și răscumpărare în Florența renascentistă de William J. Connell și Giles Constable, dar Institutul European din Iași poate fi felicitat pentru acceptarea provocării, indiferent dacă și-a recuperat sau nu banii investiți. Enumerarea ar putea continua, dar nu e aici nici locul și nici momentul pentru o trecere în revistă mai amplă. Îmi propun, în schimb, să insist asupra unei apariții editoriale care m-a surprins la vremea ei, care continuă să mă surprindă și acum și care, de fapt, m-a făcut să trec rapid în revistă pentru medievalia.ro câteva dintre cărțile pe care nu mă așteptam să le citesc în românește. Mai precis, este vorba de cartea dedicată de Glenn Peers, profesor de istoria artei bizantine la Universitatea din Austin (Texas), modurilor în care sunt reprezentați îngerii în Bizanț*.
De ce vă am ales cartea lui Peers și nu, să spunem, Memoria vegetală a lui Umberto Eco sau Binevoitoarele lui Jonathan Littell? În primul rând, pentru că avem de-a face cu o carte serioasă”, cu multe note, așa cum în general nu le prea place editorilor autohtoni. Or, deși
conține un studiu superb, dar foarte erudit, despre o ediție rară, apărută la Hamburg în 1608, a tratatului alchimic Amfiteatrul înțelepciunii veșnice de Heinrich Khunrath, Memoria vegetală aparține unui autor celebrissim și include și texte mai accesibile. În al doilea rând, pentru că Trupuri imateriale… dezvoltă o teză de doctorat care, deși bine scrisă și originală, nu se citește neapărat ușor. Or, Binevoitoarele este un roman splendid pentru care Littell a primit, printre altele, premiul Goncourt și cetățenia franceză. În al treilea rând, pentru că Peers abordează un subiect oarecum de nișă. Or, în România, în afară de Andrei Pleșu și Bogdan Tătaru-Cazaban, îngerii nu au preocupat științific pe multă lume. Iată așadar tei motive serioase de uimire. Dar și de bucurie. Cartea lui Peers merită citită de un public mai larg pentru că atacă o temă fundamentală atât pentru istoria artei cât și pentru teologie: „cum poate fi reprezentată în imagini o ființă necorporală și care este importanța imaginilor respective pentru venerarea și înțelegerea unei asemenea ființe?” Altfel spus, cum reprezinți o categorie de ființe lipsite de trup, deci aparent de nereprezentat – îngerii – și ce statut au reprezentările rezultate?
Teologii Imperiului roman de Răsărit au acordat o atenție consistent problemei. Ușor escumpăniți de imprecizia Scripturii în acest caz, ei s-au întrebat dacă ființele angelice au sau nu trup, dacă sunt spiritualitate pură sau prezintă un anumit grad de materialitate, dacă firea și activitatea lor poate fi circumscrisă. Fără să le împărtășească circumspecția, multe comunități creștine au făcut din îngeri în general și din Arhanghelul Mihail în special obiectul unui cult foarte respectat. În pofida avertismentelor conform cărora unor servitori nu se cuvine să te închini, sanctuare sunt ridicate în cinstea îngerilor; la rândul lor, pelerinii nu întârzie să pornească la drum. Deloc întâmplător, Casa imperială bizantină se plasează sub protecția marelui arhistrateg Mihail, a cărui popularitate profită la rândul ei de pe urma acestei „alianțe regale”.
Tensiunea dintre moștenirea lumii antice și realitățile lumii noi creștine, dintre teologie și fervoare populară, dintre „subtilitatea” mesagerilor cerești și materialitatea reprezentărilor lor artistice a avut consecințe importante. Mărturie stau numeroasele texte care au încercat să rezolve dilemele legate de reprezentarea îngerilor, care au expus argumente împotriva icoanelor îngerilor sau în favoarea lor, care au descris sau au încercat să descrie cât mai corect prezența, aparițiile și minunile îngerilior și arhanghelilor. Mărturie stau numeroasele icoane, fresce, mozaicuri sau sculpturi care au încercat să aducă mai aproape de credincioși și să facă mai accesibile făpturi altfel relativ greu de înțeles și de adorat „corect”. Mărturie stă popularitatea cultului arhanghelului Mihail, prea puțin afectată de căderea Constantinopolului în 1453. Plasată la intersecția dintre teologie și istoria artei, bine documentată și frumos ilustrată, cartea lui Glenn Peers analizează strâns și inteligent textele și reprezentările enumerate mai sus. Ea reprezintă o apariție insolită în spațiul cultural românesc. Insolită dar interesantă și binevenită, întrucât le va spune celor care vor avea răbdarea să o citească povestea unor oameni care au încercat, pe parcursul unui mileniu, să înțeleagă și să-și apropie o lume de care aveau foarte mare nevoie dar care era atât de dificil de cuprins în gesturi, cuvinte și imagini. Fiți însă liniștiți: deși autorul e american, finalul nu este hollywoodian. Povestea lui Peers se termină în coadă de pește, cum era și normal. Iar mie nu-mi rămâne decât să aștept să văd ce surprize ne mai rezervă pe viitor imprevizibila piață de carte românească.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Medievalia.ro
