Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

In cautarea cresterii economice: doua probleme subestimate

de Daniel Daianu     Contributors.ro
Luni, 11 februarie 2013, 9:04 Actualitate | Opinii


Daniel Daianu
Foto: Hotnews

Meritorie este promovarea unei dezabateri publice referitoare la modelul de crestere economica. Voci in acest sens s-au auzit inca cu cativa ani in urma, dar erau razlete. Constatarea generala este ca peste tot unde criza financiara a izbit naprasnic am avut nu numai cadere economica masiva, dar si diminuare a potentialului de crestere –inclusiv in economiile emergente. Si tot larg raspandita este opinia ca o perioada de crestere foarte lenta asteapta tarile industrializate –din cauza precaritatii sistemului finaciar, a deleveragingului (ce nu s-a terminat si care priveste nu numai entitati bancare), a incertitudinilor. Acesta ar fi contextul infasurator, chiar daca exista diferente intre economii nationale in functie de forta industriala, capacitatea de a exporta, flexibilitate, etc. Fapt este ca, cam peste tot se orbecaie in incercarea de a gasi stimuli pentru activitatea economica fara a complica finante publice. Exista unele semne de linistire a apelor, cum remarca si Florin Pogonaru (ZF, 5 febr, a.c), dar a spune ca teama a disparut este o exagerare. BCE a salvat zona euro prin interventii neobisnuite, dar Uniunea Bancara este un proiect foarte la inceput si crevasele din zona euro sunt mari si se adancesc. Iar in SUA, problema datoriei lor publice nu si-a gasit inca un compromis favorabil.

In Romania exista lucruri evidente. Toata lumea intelege ca o absorbtie adecvata a fondurilor europene ar aduce lichiditati mari in economie, ar creste formarea bruta a capitalului prin investitii cu coeficient al capitalului (ICOR) peste media din economie, poate ameliora utilizarea banului public fiindca ar obliga la respectarea de reguli si proceduri. Tot astfel, reforma companiilor de stat ar aduce resurse suplimentare statului prin eficienta sporita, economisire. In ultimii ani tandemul fonduri UE+ reforma companii de stat a fost des evocat in analize si este realista supozitia ca pasi decisivi in acest sens ar putea mari potentialul de crestere al economiei cu peste 1% din PIB anual..

Sunt insa doua chestiuni care par a fi subestimate in analize; ele  rezulta din situatia unei economii deschise de dimensiune mica/medie, care apartine UE si care se confrunta cu decalaje de dezvoltare majore. Prima chestiune pune Romania in relatie cu contextul international, care este si va fi neprietenos. Remarcam ca se bajbaie cam peste tot, ca se recurge la mijloace ne-conventionale pentru a ajuta sistemele bancare, pentru a face ca creditul sa mearga cat de cat, pentru a ajuta sectoare economice –adesea in contradictie cu o gandire traditionala, cu precepte neo-liberale. Ce vreau sa spun este ca este iluzoriu sa astepti miracole acasa in conditiile in care “asezarea planetelor mari” este atat de deranjata. Nu este simplu sa atragi investitii importante in asemenea conditii, ca sa nu mai subliniez functionarea creditului. Cand Adair Turner, seful Autoritatii Financiare (FSA) in Marea Britanie, cere ca Banca Angliei sa injecteze lichiditate direct sectorului neguvernamental (deci nu prin banci) intelegem cat de grava este situatia. Si cand in tari din UE dezvoltate continua sa fie nationalizate banci si se evoca participarea statului in diverse sectoare se cuvine sa interpretam semantica “pietei unice”. Dau aceste exemple nu pentru a face la fel in Romania, ci pentru a deslusi o realitate extrem de complexa.

A doua chestiune ce nu trebuie sa fie omisa in analiza rezulta din apartenenta Romaniei la UE. Regulile din Uniune restrang grade de libertate in constructia si aplicarea de politici economice. Unii ar spune ca globalizarea le-a erodat oricum, dar nu este acelasi lucru. Piata unica din UE aduce suflul disciplinator al concurentei si poate stimula convergenta economica; dar ea exprima si asimetrii intre cei care au forta si traditie, acces la capital, si companii cu alonja mica; este greu sa rezisti in aceste conditii si, de aceea, cele mai multe sectoare industriale din tarile nou intrate (NMSs) sunt controlate de grupuri transnationale. Este bine daca aceste firme aduc modernitate, fac investitii serioase, asigura insertia in retele industriale si nu ignora furnizori locali in aprovizionare. Minusuri apar cand preluari initiale de active nu sunt insotite de investitii semnificative (unele utilitati publice), se practica mai degraba transfer de capital (profit), se privilegiaza importuri in dauna productiei locale. Nu mai vorbesc de orientarea cu precadere a capitalului catre bunuri neexportabile si care nu pot inlocui importuri (non tradeables). Criza a revelat carente ale modelului de crestere din perioada 2001-2008, in mai toate economiile emergente europene si, in special, in cele mai inapoiate (intre care si Romania). De aici si discutia privind ce este de facut. Unii spun ca modelul din anii precriza ramane valid, ca el a avut mai multe beneficii decat costuri; este o teza mai mult decat discutabila. Ar insemna sa acceptam ca nu s-au facut erori de politici. Ar trebui sa admitem ca nici criza zonei euro nu ar fi putut fi evitata printr-un alt design al ei, printr-o alta compozitie (care tari sa faca parte). Criza din zona euro si impactul asupra NMS deriva din erori de politici si aranjamente institutionale defectuoase ca si din devierea intermedierii financiare. Aceasta este morala precumpanitoare., in opinia mea.

Este bine ca isi castiga loc teza ca, desi este necesar sa atragem investitii straine, trebuie sa ne bizuim mai mult pe economisire interna, ca trebuie sa gasim cai de a sustine capitalul autohton. Insa trebuie sa avem in vedere trasaturi ale economiei autohtone si regulile impuse de prezenta in UE. De pilda, apar consecinte ale gradului inalt de euroizare. O tentativa de stimulare a economiei printr-o politica monetara relaxata (dobanzi mai mici) poate conduce la o depreciere majora a leului, care ar lovi in bilanturi. Daca am putea de-euroiza economia s-ar mari spatiul de manevra, dar cat de posibil este aceasta? Nu am vazut sugestii in acest sens din partea institutiilor cu care Romania colaboreaza. Mai avem si problema importului mare de completare. Cazul Nokia a fost simptomatic. O alta chestiune priveste reforma companiilor de stat, care ocupa agenda ultimelor acorduri cu IFIs si UE. Indemnul de a privatiza companii din energie este explicat prin aceea ca nu avem capacitatea de a le administra si, totodata, ca numai asa am gasi resurse pentru investitii. Chiar sa nu fim capabili de a repeta experiente bune de la cehi si polonezi? Oricum, este esential ca investitii sa fie facute astfel incat sa serveasca in mod corespunzator economiei autohtone, fie prin dimensiunea redeventelor, fie prin mentinerea unui control public in companii ca Romgaz, Transgaz, etc. Daca noua companie energetica Oltenia va gasi finantare pentru dezvoltare are sens sa nu fie privatizata cu pierderea controlului. Exploatarea resurselor naturale trebuie sa aduca sume importante bugetului public, sa ajute activitatea economica interna.

Se ridica o alta chestiune principiala legata de regulile din UE. Aderarea NMSs la UE nu a fost cu ochii inchisi cum ar spune unii; erau percepute riscuri derivate din asimetrii de forta economica in conditiile “pietei unice”. In plus, “piata unica” nici nu opereaza in mod uniform. De pilda, tarilor nou intrate li s-a cerut liberalizarea deplina a contului de capital in timp ce unor economii avansate li s-a permis sa aplice restrictii la libera circulatie a fortei de munca. Nu mai subliniez marile diferente la subventionarea agriculturii. Negociatori romani au argumentat ca liberalizarea deplina a contului de capital prezinta riscuri. Dar raspunsul la Bruxelles a fost ca daca nu ne simtim pregatiti sa asteptam; adica se punea in cumpana aderarea in 2007. Erau si voci acasa care clamau liberalizarea deplina si rapida, care invocau ponderea reduse a creditului bancar in PIB, fata de alte tari. Dimensiunea deficitelor externe nu intra in vizorul lor si nici catre ce mergea creditul. Miopia a fost cvasi-generala, fiindca si expertii Comisiei, si bancile mama din Austria si Italia nu au inteles problema in rotunjime. Asa cum nu au fost percepute riscurile din zona euro. Ironia este ca bule speculative ca in Romania, tarile baltice, Bulgaria, Ungaria s-au produs si in tarile sudice din zona euro. The bottom line, cum ar zice englezii, este ca regilile din UE si politici unilaterale (simpliste) au creat un context structural defavorabil pentru alocarea resurselor catre tradables. Cu ani in urma am remarcat acest context (Criza de model vs. criza de context, 26 noiembrie 2008) ca si pericolul de a avea o structura economica macinata de o varianta a “bolii olandeze”, provocata de o apreciere nejustificata de a leului. Profesorii Moise Alter si Dan Armeanu pun punctul pe i in cateva chestiuni privind un nou model de crestere (ZF din 5 febr, ac). Dar raspunsuri concrete de politica economica trebuie sa tina cont de regulile din UE, cu constrangerile derivate, de starea de fapt a economiei autohtone. Dau cateva exemple mai jos....

Citeste intreg articolul profesorului Daniel Daianu pe Contributors.ro












Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















737 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by