Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Cum gandesc romanii din Marea Britanie. Realitatea emigrantilor

de Oana Romocea     Contributors.ro
Joi, 7 februarie 2013, 19:13 Actualitate | Opinii


Oana Romocea
Foto: Arhiva personala

In ultimele doua saptamani au existat discutii intense in mass-media britanica despre un al doilea val de imigratie est-europena ce va lua cu asalt Marea Britanie. Valul este anticipat sa apara anul viitor, atunci cand restrictiile temporare aplicate Romaniei si Bulgariei, tarile asa-numitele A2, vor fi ridicate.

Punctele de vedere critice la adresa imigrantilor, exprimate cu atat patos si ostilitate in mass-media din Albion, nu sunt surprinzatoare. Conform unui studiu recent al organizatiei British Future, imigratia se presupune a fi problema cea mai mare  cu care se confrunta Marea Britanie, iar politicienii, reprezentanti ai intregului spectru politic, nu evita sa-si exprime ingrijorarile despre impactul negativ pe care un nou val de imigranti l-ar avea asupra vietii sociale si economice britanice. Migration Watch, organizatia cel mai des mentionata in mass-media britanica pe acest subiect, a afirmat recent ca in fiecare an, incepand cu 2014, 50.000 de romani si bulgari se vor muta in Marea Britanie. Desi numeroase voci contesta aceste cifre,  mass-media britanica nu a ezitat sa promoveze ideea ca tara va fi din nou “inundata” de imigranti.

Autoritatile romane nu au avut o reactie prompta si ferma asa cum s-ar fi asteptat multi emigranti romani din Marea Britanie. Raspunsul a venit doar de la un ziar romanesc, sub forma unei campanii ce imbina inteligenta si umorul. Judecand dupa popularitatea campaniei pe platformele de social media, initiativa va fi probabil mai eficienta in schimbarea prejudecatilor decat orice declaratie diplomatica a guvernul roman.

Uitam usor ca in spatele discursurilor politice, al titlurilor de ziare, al statisticile si al cuvintelor virulente avem de-a face cu fiinte umane ale caror experiente zilnice nu pot fi reduse la un simplu set de numere sau stereotipuri. Pentru proiectul meu de cercetare, am intervievat multi romani stabiliti definitiv sau temporar in Regatul Unit cu privire la experienta emigrarii. Realitatea lor de zi cu zi arata foarte diferit fata de cea prezentata in mass-media.

Cei mai multi  sunt nedumeriti si nu pot intelege ce declanseaza aceasta retorica impotriva imigrantilor romani din discursul public recent, mai ales daca tinem seama de contributia in bine evidenta pe care au adus-o valurile de imigranti de-a lungul timpului in Marea Britanie. In plus, majoritatea romanilor cu care am vorbit nu au avut parte de vreo discriminare in viata lor de zi cu zi. Se stie ca toleranta e inerenta societatatii britanice, o societate a carei istorie a fost mult timp influentata de fenomenul migrarii. Atunci se pune intrebarea: de ce politicienii si mass-media se angajeaza in astfel de discursuri critice la adresa imigrantilor?

Sa ne uitam la cateva presupuse impacte negative ale imigrarii romanilor in Marea Britanie si sa le comparam cu unele aspecte ale realitatii.

O problema majora este considerata a fi aceea ca romanii sunt asa-zisi “turisti de beneficii sociale”, adica se muta in Marea Britanie doar ca sa beneficieze de sistemul social. Realitatea este ca marea majoritate a imigrantilor romani aflati in prezent in Marea Britanie, peste 75% conform spuselor Ambasadorului Romaniei la Londra, d-ul Ion Jinga, sunt tineri care s-au mutat in aceasta tara pentru a lucra, pentru a duce o viata decenta atat ei, cat si familiile lor. Un procent mic de imigranti vin, intr-adevar, in Marea Britanie pentru beneficiile sociale avantajoase si usor de accesat, ajungand apoi in titlurile din presa. Dar ei nu sunt reprezentativi. Realitatea este ca aproape toti imigrantii romani in Marea Britanie sunt cetateni cinstiti care muncesc si platesc impozite, ei insisi fiind, de asemenea, frustrati de o minoritate care vine aici pentru a abuza sistemul.

Sa analizam un pic si situatia cu NHS-ul, sistemul national britanic de sanatate. Ingrijorarile se refera la presiunea pe care imigrantii ar pune-o pe sistem. Desi este adevarat ca imigrantii romani au dreptul de a fi tratati de catre NHS, realitatea este ca o populatie tanara si care munceste, asa cum este comunitatea de romani, ajunge sa returneze mai mult sistemului in comparatie cu resursele la care apeleaza in caz de nevoie. Mai mult, exista un numar semnificativ de cadre medicale din Romania care lucreaza acum in NHS acoperind deficieta actuala a fortei de munca in sistemul de sanatate. Aceste asistente medicale, medici, dentisti, a caror formare a fost platita de catre statul roman, acum ajuta si sprijina existenta NHS-ul britanic.

Sa ne aruncam o privire la sistemul de invatamant. Adesea se vorbeste despre modul in care cadrele didactice trebuie sa acorde o atentie deosebita copiilor imigranti a caror limba materna nu este limba engleza. Statisticile si cercetariledovedesc totusi ca elevii care sunt vorbitori nativi ai unei limbi straine nu au un impact negativ asupra performantei educationale a copiilor a caror limba materna e engleza. De asemenea, este cunoscut faptul ca acesti copiii asimileaza o limba noua foarte repede. In decurs de un an, majoritatatea copiilor imigranti ajung capabili sa li se predea la acelasi nivel cu restul clasei. Acest lucru este valabil si in cazul copiilor de romani. Engleza devine prima lor limba, deoarece aceasta este utilizata in interactiunile lor sociale zilnice. Astfel de copii, nascuti in Romania a caror prima limba de folosinta este engleza, nu pot fi clasati in nici o statistica. Oficial sunt considerati  imigranti, dar de fapt ei se considera si romani, si britanici, sub multe aspecte.

Sa examinam integrarea in societate. Romanii sunt raspanditi in toate straturile societatii britanice: de la CEO-ul de la Canary Wharf, Sir George Iacobescu, la peste 5.000 de studenti inscrisi la universitati britanice si la persoana fara adapost care vinde revista Big Issue la coltul strazii. Romanii nu formeaza, in general, enclave sociale, ci incearca sa se integreze in societatea britanica.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2316 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by