Istorisirea incepe in anii 1930, cand invatamantul gimnazial din Europa occidentala si din Statele Unite e in plina expansiune. Se iveste astfel problema gasirii unor modalitati adecvate de evaluare a rezultatelor elevilor deveniti tot mai numerosi. Directori de institute de educatie din Statele Unite, Anglia, Scotia, Franta, Germania si Elvetia se aduna pentru a discuta si a gasi solutii la problemele din sistemele de educatie ale fiecarei tari. In cadrul acestor reuniuni, cunoscute sub numele de International Examinations Inquiry (IEI) cercetatorii isi propun sa identifice cea mai buna metoda de notare (adica cea mai justa), care sa poata fi aplicata intr-un sistem de invatamant aflat in plina expansiune. Pentru aceasta compara metode de evaluare a elevilor din diferite sisteme de educatie si astfel apare pentru prima data ideea unor teste internationale. Psihologii propun testele de inteligenta, ca punct de plecare intr-o asemenea discutie. Unii sunt de acord, altii, precum elvetienii, nu agreeaza ideea, considerand ca acest lucru ar avea un impact negativ asupra relatiei dintre profesori si elevi. Problema intereseaza insa. Incep sa vina la discutii si cercetatori din alte tari, ca Norvegia, Suedia, Finlanda, Olanda, China si chiar Australia. Sunt doar trei asemenea intalniri, doua in Anglia, la Eastbourne in 1931 si Folkestone, in 1936 si una in Franta, la Dinard, in 1938. Evaluari internationale propriu-zise nu s-au facut. Au ramas insa rapoartele de cercetare elaborate cu acest prilej, unele dintre ele continand minutioase descrieri ale sistemelor de educatie dintr-o perspectiva istorica. Este vorba in special de cele din Suedia, Anglia, Scotia, Germania si Finlanda.
A venit razboiul cand armele au luat locul confruntarii de idei.
Putin peste un deceniu, in 1950, la Conferinta UNESCO de la Florenta se ia decizia infiintarii Institutului de Educatie de la Hamburg. Personalitati renumite in cercetarea din educatie, ca Maria Montessori sau Jean Piaget, participa, in 1951, la inaugurarea noului institut UNESCO, al carui prim director este Walter Merck, profesor de educatie comparata la Universitatea din Hamburg. Acest institut devine gazda unor reuniuni anuale ale elitei stiintifice din domeniul educatiei, din Europa occidentala si din Statele Unite, in special. Modalitatile de evaluare a elevilor si esecul scolar sunt principalele teme ale acestor reuniuni care au loc an de an, la Hamburg, intre 1952 si 1957.
De data aceasta preocuparea nu mai e gasirea unui sistem de notare just, ci identificarea celui mai bun sistem de educatie si a tipului de dovezi care pot sustine aceast lucru. Competitia internationala in materie de educatie incepe astfel sa faca primii pasi.
La reuniunea din 1958, prezidata de William Douglas Wall, director al National Foundation for Educational Research din Anglia si Tara Galilor se ia decizia de a se initia un proiect pilot care sa testeze fezabilitatea evaluarii comparative a sistemelor de educatie din diferitele tari. La acea vreme se vorbea despre un studiu international al functionarii intelectuale. Consiliul Institutului de la Hamburg e de acord cu aceasta idee si, in anul urmator, 1959, Benjamin S. Bloom, de la Centrul de educatie comparata al Universitatii din Chicago prezinta propunerea de proiect unde se descrie tipul de studiu care este necesar pentru a se examina in ce masura e posibila o evaluare comuna a elevilor din diferite sisteme de educatie. Intre participantii la aceasta reuniune se numara Fernand Hotyat (Belgia), Gaston Mialaret (Franta), Walter Schultze (Germania Federala), Moshe Smilansky (Israel), Jan Konopnicki (Polonia), Torsten Husen (Suedia), Douglas Pidgeon (Anglia), Benjamin Bloom, A. W. Foshay, Donald Super, Robert Thorndike (Statele Unite).
Ideea prinde forma, seduce si-i aduna pe cercetatori o saptamana mai tarziu, la Londra de aceasta data. Dificultatile sunt enorme, atat pe plan stiintific cat si politic. Dupa cum spun memorialistii acestor intalniri, castigul cel mai mare a constat in faptul ca cercetatori proveniti din diferite culturi au ajuns la un acord asupra modalitatilor de abordare a sistemelor de educatie, pe baza unei testari comune a elevilor, care sa permita comparatii intre diferite sisteme de educatie.
In 1961 sunt colectate datele. Astfel 12000 de elevi din 12 tari sunt testati, o populatie considerabila pentru acele vremuri, tinandu-se seama de posibilitatile tehnice de analiza a datelor. Tarile care participa la aceasta prima ancheta internationala in educatie sunt: Anglia, Belgia, Finlanda, Franta, Germania (Federala), Israel, Scotia, Suedia, Elvetia (cantonul Geneva), Statele Unite si Iugoslavia.
Analiza datelor se face in Statele Unite si este publicata in 1962. Aceasta prima ancheta a dovedit ca initiatorii proiectului nu s-au inselat: o evaluare comparativa la nivel international este posibila. Cercetatorii vor sa mearga mai departe si sa organizeze o alta ancheta internationala de data aceasta in domeniul matematicii. Doar ca nu mai au acelasi sprijin din partea Institutului Unesco din Hamburg. Se schimbase conducerea, iar cel care era director in acel moment (Saul Robinsohn) nu prea agrea faptul ca un grup de cercetatori independenti sa capete prea multa putere in institutia pe care o conducea. Astfel, in 1962 se discuta aprins si in contradictoriu. Liderul cercetatorilor e acelasi William Douglas Wall care sustinuse, in 1959, studiul de fezabilitate. Disensiunile sunt mari insa si Wall paraseste discutia.
Ramas fara lider, un grup restrans de cercetatori care continua sa creada in acest proiect se reuneste intr-un restaurant din Hamburg pentru a decide asupra strategiei de urmat. Este momentul in care profesorul suedez Thomas Husén este ales sa fie purtatorul de cuvant al cercetatorilor in discutia cu directorul Institutului UNESCO din Hamburg. In acea seara, sansa le surade din plin cercetatorilor. A. W. Foshay (unul dintre cercetatorii americani participanti la discutie) primeste un telefon in care este informat ca Departementul de Stat al Statelor Unite a acceptat sa finanteze proiectul de evaluare comuna a elevilor la matematica. Thomas Husén are astfel un argument in plus, extrem de important, in negocierea de a doua zi cu directorul Institutului UNESCO. Va obtine astfel ca proiectul FIMS (First International Mathematics Study) sa se desfasoare sub auspiciile UNESCO. Directorul institutului, Saul Robinson, accepta in cele din urma ca banii veniti de la americani sa finanteze crearea unei noi pozitii de coordonator international al proiectului in cadrul institutiei pe care o conduce. In aceasta pozitie va fi ales un tanar cercetator, Neville Postelthwaite, venit din Anglia, de la National Foundation for Educational Research. Directorul onorific al proiectului va fi profesorul suedez Torsten Husén. In 1963, echipa este completata de specialistul american in statistica, Gilbert Peaker. Acesta este punctul de plecare al dezvoltarii unei organizatii internationale, International Association for the Evaluation of Educational Achievement (IEA), care, timp de aproximativ 20 de ani va fi singura organizatoare a anchetelor internationale in educatie. Temele anchetelor sunt diferite. Cea mai importanta ramane insa evaluarea comparativa in domeniul matematicii, care, de-a lungul timpului a inceput sa fie cunoscuta sub titulatura TIMMS (Trends in International Mathematics and Science Study). In toata aceasta perioada, Statele Unite sunt printre principalii finantatori ai activitatii IEA.
Rememorând momentul din 1962, cand Departamentul de Stat al Statelor Unite a facut sa incline balanta in favoarea dezvoltarii unor anchete internationale in educatie, Torsten Husén explica interesul pentru astfel de proiecte prin elemente ce tin de razboiul rece. Dupa succesul Sputnik (14 octombrie 1957), americanii au inceput sa-si puna serioase intrebari asupra posibilitatii ca altii pot fi mai performanti decat ei in materie de educatie. Pe langa justificarea politica insa, interesul Statelor Unite pentru anchete internationale in educatie se explica si prin faptul ca, la vremea respectiva exista o preocupare intensa in aceasta tara pentru dezvoltarea unor indicatori sociali. Sa nu uitam ca in 1964 se infiinteaza NAEP (National Assessment of Educational Progress) cu scopul de a urmari si documenta empiric progresul elevilor americani in functie de patru grupe de varsta.
La sfarsitul anilor 1980 apar schimbari importante atat in conducerea IEA cat si in ceea ce priveste preocuparea oamenilor politici cu privire la domeniul educatiei (caci in orice tara, accesul la elevi si la scoli este controlat politic, deci cercetatorii interesati de anchetele internationale au trebuit dintotdeauna sa se asigure de stabilirea unor bune relatii cu politicienii). Educatia costa tot mai mult, e firesc sa creasca si interesul politic pentru rezultatele invatarii. Pe de alta parte, la IEA, profesorul Husén pleaca la pensie, iar locul ii e luat de un alt profesor, Tjeerd Lead, de la Universitatea din Twente, Olanda. Noua generatie a liderilor de la IEA are o viziune diferita despre dialogul cu oamenii politici decat vechea generatie.
Statele Unite, care finantasera timp de 20 de ani activitatea IEA decid sa intrerupa monopolul acesteia in materie de anchete internationale, unul din motive fiind ritmul prea lent al furnizarii datelor de catre cercetatori. Preocupati in primul rand de cercetare, acestia din urma refuzau sa tina seama de cererile oamenilor politici care doreau probe empirice asupra lacunelor sistemelor de educatie. Schimbarea produsa de aceasta decizie a Statelor Unite este brusca si importanta. De la dezbaterea stiintifica se trece dintr-o data la contradictia ideologica a politicienilor. Jocurile de putere inlocuiesc treptat prudenta stiintifica.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
