Am vazut multe in acesti ultimi ani: profeti ai democratiei ajunsi sa aprobe si chiar sa salute demagogia iresponsabila a unui Crin Antonescu, universitari onorabili justificand ordinarul mega-plagiat al lui Victor Ponta, politologi legitimand becalizarea PNL, reviste de cultura cautionand ofensiva obscurantista a lui Andrei Marga, jurnalisti candva respectati ridicand in slavi stilul “voios si sportiv” al premierului plagiator si gudurandu-se penibil pe langa acesta, fosti disidenti mimand echidistanta, dar folosindu-si inepuizabilul rezervor de malitie intr-o singura directie, a “sinecuristilor lui Basescu” si cate altele.
Dar, trebuie sa recunosc, recordul a fost atins de catre Lucia Hossu-Longin, autoarea “Memorialului durerii”, fosta secretar general al IICCR (in perioada Marius Oprea-Stejarel Olaru), eroizandu-l pe detinutul de drept comun, nu politic, infractorul Adrian Nastase si comparand soarta acestuia cu a lui Iuliu Maniu. Simpla alaturare a acestor doua nume intr-un asemenea context mi se pare obscena. Este un sacrilegiu si o consternanta banalizare a Raului totalitar, a suferintelor indicibile ale marilor personalitati calomniate, prigonite, intemnitate si asasinate de comunisti.
Oricat de pornit sau pornita ai fi impotriva lui Traian Basescu, oricat ti-ar displace Monica Macovei, oricat te-ar deranja DNA si ANI (desi ma intreb de ce te-ar deranja daca nu ai probleme de integritate), in ruptul capului nu pot pricepe cum poate ajunge o anticomunista declarata precum Lucia-Hossu-Longin colega de imunde campanii cu deputatul liberal Ciripoi. Nu pot pricepe cum poate echivala cea care il elogiaza pe generalul Ion Mihai Pacepa crimele comuniste cu actiunile firesti, cat se poate de transparente, ale unui stat de drept. Nimeni si nimic nu o obliga pe doamna Lucia Hossu-Longin sa jigneasca moralitatea si sa-si ruineze propria imagine in cultura democratica romaneasca intr-un mod atat de rusinos.
Cum a fost posibila metamorfoza Luciei Hossu-Longin, schimbarea ei la fata? Cand a spus dansa adevarul, in clipele cand vorbea cu patos si compasiune despre martiriul unor Maniu, Mihalache, Dinu Bratianu, ori acum cand il aseaza pe Nastase, condamnat de justitia statului de drept, nu de agentii lui Stalin, alaturi de acestia? Care sa fie resorturile unei asemenea stupefiante transfigurari?
Despre aceste lucruri scrie un articol informat si transant Ioan T. Morar pe blogul sau:
PS Precizez ca formularea banalizarea Raului trimite la cartea clasica a marii ganditoare Hannah Arendt despre “Eichmann la Ierusalim”, cu subtitlul “Raport despre banalitatea Raului”. A mai folosit, inclusiv de profesorul Cristian Pirvulescu intr-un articol din “Romania Libera” acum cativa ani (l-am gasit acum facand o cautare cu cu aceasta sintagma), dar in cu totul alt context si cu alte implicatii. Problema trivializarii (banalizarii) comparative a crimelor comuniste si fasciste a fost discutata in literatura de specialitate, indeosebi de catre profesorul Michael Shafir. Tema mea aici este, cum lesne se poate intelege, diferita.
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
