Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Scurt inventar al regreselor din justitie. Un apel la continuarea reformelor

de Catalin Predoiu     Contributors.ro
Marţi, 22 ianuarie 2013, 9:55 Actualitate | Opinii


Catalin Predoiu
Foto: Arhiva personala

Evoluţiile din Justiţie prefigurează parcursul României. Au trecut mai bine de câteva luni de când în sistemul judiciar s-a trecut la politica „statului pe loc”, şi câteva săptămâni de când şahul politic s-a mutat pe „tabla” Justiţiei.

În primăvara lui 2012 urmau să fie lansate proceduri pentru extinderea schemelor de personal în Justiţie şi se pregătea rectificarea pozitivă a bugetelor Justiţiei, parte a planului de acţiune pentru punerea în aplicare a noilor coduri. La 1 septembrie 2012 urma să intre în vigoare Noul Cod de procedură civilă, pas firesc, după intrarea în vigoare a Noului Cod civil în anul 2011. Aceste măsuri făceau parte dintr-o suită de paşi conveniţi între conducerile Ministerului Justiţiei, CSM, ÎCCJ şi preşedinţii Curţilor de Apel. În primăvara anului 2012, Plenul CSM luase cu o majoritate elocventă (11 voturi „pentru” şi 3 „împotrivă”) decizia de implementare a Noului Cod de procedură civilă începând cu data de 1 septembrie 2012. Între voturile „pentru” se număra şi cel al ministrului de azi, pe atunci distins membru al CSM, susţinător vocal al supremaţiei judecătorului asupra politicianului şi omului de afaceri. Premisele tehnice erau favorabile unei continuări accelerate pe drumul reformelor. După toate semnalele primite, raportul Comisiei Europene din vara anului 2012 urma firesc să fie unul pozitiv, al patrulea consecutiv, deschizându-se astfel calea discuţiilor pentru restrângerea sau chiar ridicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

Cu toate aceste premise pozitive în Justiţie, asistăm astăzi la un tablou pictat în lumini sumbre de o mână nevăzută, dar precisă … Codul de procedură civilă amânat, raportul din vară dezastruos, discordie în instanţe, blocaj în CSM, dialogul între puteri fracturat, fenomene îngrijorătoare în sistemul penitenciar (evadări repetate, sinucideri ale unor deţinuţi şi a unui gardian), instanţe înflăcărate de şedinţe de „mazilire”, blocaj în CSM, un buget diminuat, neîncredere şi pesimism printre magistraţii şi acel public spectator căruia îi pasă … În răstimp, sub conducerea unui fost ministru al Justiţiei, parlamentarii îşi ranforsează baricadele statutare contra anchetelor eventuale, corupţii jubiliează, adevăraţii duşmani ai Justiţiei îşi freacă mâinile … Încrederea în Justiţie, atâta câtă era, se evaporă.

După ani de muncă planificată corect, graţie eforturilor miilor de magistraţi şi grefieri, precum şi a liderilor acestora, direcţia evoluţiilor şi a progreselor era limpede, rămânând de rezolvat în perspectivă viteza acestor schimbări, în funcţie de sprijinul financiar al Guvernului. Astăzi ne punem însă din nou  problema stabilităţii sistemului, a echilibrului său, a direcţiei în care se va merge. Ceea ce reprezintă un regres, oricum am lua-o. Voinţa de reformă în Justiţie pare din nou pusă sub semnul întrebării. S-a operat în ansamblu, involuntar sau planificat, o oprire a „motoarelor” în sistemul judiciar. Pe deasupra, acesta nu mai „produce şi induce” în societate echilibru şi încredere, ci tulburare, mult zgomot şi confuzie. S-a spus deja pe bună dreptate că evoluţiile recente din Justiţie sunt efecte ale confruntării unor tabere politice. Explicaţia oferită de Premier, cumcă ar fi vorba de simple lupte de putere între grupurile din sistemul judiciar, ar putea fi acceptată de cei neavizaţi.

De aceea, cred că liderii sistemului judiciar şi magistraţii în ansamblu au de ales între a continua să joace într-o piesă ce pare amorsată de politicieni, sau dimpotrivă, să spună „stop” acestui scenariu, să calmeze spiritele şi să se indepărteze de jocul politic. Aceasta ar fi cu adevărat o consolidare a independenţei autorităţii judecătoreşti.

Serenitatea, echilibrul, moderaţia şi reţinerea trebuie să fie readuse în joc. Iar acesta trebuie „resetat” pe coordonatele profesionalismului şi non-partizanatului politic. Raportul Comisiei Europene ce va fi în curând publicat ar putea fi un bun moment pentru o astfel de „realiniere a planetelor în Justiţie”, pentru că el va conţine un punct de vedere obiectiv asupra situaţiei. Ar fi o greşeală să sucim şi răsucim politic conţinutul raportului. Ar fi o dovadă de maturitate instituţională asumarea noii realităţi şi reluarea muncii din punctul în care s-a oprit. Punerea în aplicare a Noului cod de procedură civilă ar fi primul pas. Coalizarea asociaţiilor de magistraţi, a preşedinţilor de curţi, a CSM şi a Ministerului Justiţiei pentru a obţine pentru Justiţie un buget mai mare decât în 2012 ar fi o cauză mai bună pentru adunările generale ce se ţin lanţ în sistem...

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















793 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by