Mi-au revenit in memorie, in ultimele zile, secvente din 2006, anul condamnarii dictaturii comuniste. Cand aud ca o condamnare reala nu se face prin discursuri cu valoare simbolica, ma intreb daca aceia care vin cu asemenea formulari hazardate au habar de ceea ce a insemnat condamnarea regimului de la Vichy, de catre presedintele Jacques Chirac, in numele statului francez, abia in 1995. A fost un moment al onoarei regasite, o clipa de refondare democratica. Nici de Gaulle, Pompidou, nici Giscard, nici Mitterrand nu o facusera. Mi-am amintit de reactia isterica a lui Ion Iliescu, atunci ca si acum presedinte de onoare al PSD. De Congresul PSD din decembrie 2006 care a respins aprioric un document care inca nu fusese publicat (“Raportul Final”).
Ma cuprinde o amara melancolie sa-i vad azi defiland sub steagul iliescian, participand la un jenant travesti, pe cei care jurau atunci pe anticomunismul civic-liberal. Este inca o proba a irezistibilei prabusiri morale a PNL. Cat despre PSD-ul lui Ponta, este limpede ca nu are nimic de-a face cu social-democratia autentica. Iar anticomunismul sursei “Horia” (adica Andrei Marga) este pe cat de fals, pe atat de ridicol. Ne aflam nu in “Travesti”-ul lui Aurel Baranga, ci in cel scris si regizat de Ponta, Antonescu, Voiculescu si Iliescu.
Reiau aici articolul pe care l-am publicat in primul numar pe 2007 al revistei “22″.
“Marturisesc ca socul meu suprem in aceste zile nu vine din experienta absolut dezgustatoare a intalnirii cu fasciile peremiste in parlament. De la Vadim Tudor, cel care a cantat-o pe “savanta” care era de fapt o Mesalina ce se credea Newton (“femeie, om politic si stralucit savant”) nu ne puteam astepta la altceva. Un personaj care a maculat sistematic tot ce inseamna valoare in aceasta cultura, un sicofant al dictaturii in faza ei de sinistra degringolada, antisemit notoriu (cititi referintele maniacale la circumcizie din textele lui Alcibiade) si fals patriot, Vadim Tudor nu merita, vorba lui N. Manolescu in Dreptul la normalitate, nici macar o secunda de dispret.
Lucrurile stau altfel cu PSD, condus, macar in teorie, de Mircea Geoana si presupus reformat. Raspunzand obedient poruncii lui Ion Iliescu, liderul de facto al partidului succesor al PCR, cel care a fost instrumentul politicii PMR/PCR de aservire a tineretului romanesc unei ideologii inumane, conducerea PSD i-a batjocorit pe militantii istorici care, la ceasul infruntarii cu bolsevismul, au avut demnitatea si curajul de a spune nu. Este socant pentru oricine a citit cartea lui Vladimir Krasnosselski (cel care a fost secretarul lui Constantin Titel Petrescu) despre istoria social-democratiei romane, sa asiste la complicitatea pesedistilor in parlament (dar si in afara lui) cu urmasii celor care au distrus acea formatiune politica legata de numele si opera unor Jumanca si Flueras, ucisi in temnitele comuniste. Prea putin le pasa social-democratilor de ultim ceas de cei morti in inchisori. Habar nu au ca, la doar doi ani dupa sfarsitul celui de-al treilea Reich, Walter Ulbricht si ceilalti agenti moscoviti i-au trimis, din nou, la Buchenwald pe social-democrati. Nu stiu social-democratii romani de azi, orbiti de agitatia echipei de zgomote condusa de Ion Iliescu si Hrebenciuc, ca Hitler insusi a afirmat: “Dintr-un comunist poti face un bun nazist. Nu vei obtine asta niciodata cu un social-democrat”.
In loc sa aplaude si sa sustina Raportul Final al Comisiei Prezidentiale, in care sunt omagiati martirii socialisti (anticomunisti), alaturi de cei ai altor partide democratice distruse de comunisti, social-democratii de ultim ceas (al comunismului) au zambit trivial cand presedintele Basescu si-a rostit, intre huiduielile isterice ale urmasilor lui Dej si Ceausescu, istoricul discurs de condamnare a comunismului. Au marturisit astfel limpede ca nu au nimic in comun cu stanga antitotalitara, ca profesiunile lor de credinta pluraliste sunt un simplu joc retoric, o manevra intristatoare de a-si ascunde adevarata ereditate. Ei sunt de fapt partidul nomenklaturii niciodata disparute, al coruptiei generalizate, al cinismului si al duplicitatii. Una fumeaza ei la Washington, Paris, Roma si Berlin, alta practica ei in tara. Magicianul Ion Iliescu, al carui dosar de cadre este (inca) de negasit, s-a aflat de fapt in spatele acestei noi mineriade. L-a compromis pe Mircea Geoana, incapabil sa se delimiteze de acest exponent desuet al celui mai dezolant bolsevism mental si comportamental. Ion Iliescu si actualii sai discipoli detesta visceral liberalismul civic. Pentru ei, autenticii socialisti democratici raman “lepre social-democrate”. Surad socialist (din motive internationale) si actioneaza comunist (din atasamente de-o viata). Vacaroiu si Vadim sunt de fapt frati gemeni. Iar Iliescu este de fapt mare tragator de sfori. Declar public ca regret ca m-am angajat intr-un dialog cu el. Eu am crezut ca unii oameni, oricat de culpabili, invata ceva din trecut. In cazul lui Ion Iliescu, m-am inselat.”
Citeste tot articolul si comenteaza peContributors.ro
