Domnule Prim-Ministru,
Ma adresez Dvs. in primul rand in calitate de asigurat in sistemul asigurarilor sociale de stat, contribuabil la Fondul national unic de asigurari sociale de sanatate. Dupa cum bine stiti, Ministerul Sanatatii intentioneaza sa suprime, de la 1 martie anul in curs, decontarea cheltuielilor aferente serviciilor medicale prestate contribuabililor-pacienti de catre spitalele private, ramanand eligibile pentru decontare doar prestatiile medicale realizate de spitalele publice.
Domnule Prim-Ministru, conform Legii sanatatii nr. 95/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, se recunoaste in mod expres dreptul pacientului platitor de asigurari de sanatate de a-si alege furnizorul de servicii medicale (art. 208 alin. 3 lit. c si art. 218 alin. 2 lit. a). Din acest punct de vedere, Legea amintita nu face distinctie intre spitalele publice, spitalele publice cu sectii private si spitalele private, oricare dintre aceste unitati putand incheia contracte cu casele de asigurari de sanatate, singura cerinta fiind legalitatea functionarii spitalului (art. 245 alin 1 lit. a).
Avand in vedere ca interesul urmarit de stat este si trebuie sa ramana exclusiv dreptul pacientului-contribuabil de a beneficia de cele mai bune servicii, conform propriei optiuni (art. 249 alin. 2), acest drept este inviolabil si nu poate fi restrans doar la asistenta ambulatorie, de exemplu. Legea nu distinge intre spitale publice si private ci contine doar o lista cu natura serviciului medical ce face obiectul decontarii, indiferent de capitalul prestatorului serviciului, de stat sau privat.
In lumina declaratiilor publice facute de ministrul sanatatii, ca si de alti demnitari guvernamentali, va aduc la cunostinta ca suprimarea in orice fel a platilor aferente serviciilor medicale prestate de catre spitalele private, indiferent de nataura serviciului, catre asiguratii platitori de contributii incalca flagrant Legea sanatatii. Acest lucru va duce la o avalansa de actiuni in instante, si asa incapabile sa faca fata actualului volum de cereri de chemare in judecata. Vreau sa fiu foarte clar, domnule Prim-Ministru, desi sunt convins ca stiti, ca decontarea cheltuielilor medicale nu are nici o legatura cu finantarea spitalelor, fie ele publice sau private. Mai mult, Legea sanatatii interzice folosirea banilor din Fondul national unic de asigurari de sanatate – administrat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate – pentru astfel de scopuri (art. 263 si art. 265), spitalele publice finantandu-se din venituri proprii sau de la bugetul de stat, prin Ministerul Sanatatii.
Domnule Prim-Ministru, in calitate de deputat in Parlamentul European, va fac cunoscut faptul ca Directiva 2011/24/EU cu privire la dreptul asiguratilor, platitori de contributii sociale, de a beneficia de prestatii medicale furnizate de unitati sanitare din alte state membre UE reprezinta si ea o garantie a dreptului la optiune, prevazut in legislatia nationala (Legea sanatatii). In conformitate cu aceasta Directiva se recunoaste dreptul la libera circulatie a pacientilor, serviciilor si medicamentelor, asa cum acest drept fundamental este statuat de Tratatul de Functionare al UE.
Conform considerentului 31 din Directiva, “daca un pacient solicita in mod expres sa fie tratat intr-un alt stat membru decat cel al resedintei, acesta beneficiaza de rambursarea cheltuielilor in aceleasi conditii cum ar fi beneficiat in statul sau”. Mai mult, “mobilitatea pacientilor-asigurati este o libertate considerata fundamentala [inclusiv] in interiorul statului membru”, conform considerentului 35. Printre exemplele de pacienti-asigurati care vor sa beneficieze de servicii medicale in alt stat membru, considerentul 39 al Directivei enumera enuntiativ inclusiv pacientii “care vor sa aiba acces la metode diferite de tratament decat cele disponibile in propriul stat membru sau care vor sa beneficieze de o calitate sporita a serviciilor medicale.”
In conditiile in care Directiva nu face, evident, distinctie intre spitalele publice si cele private (art. 3 lit g: “furnizor de servicii medicale este orice persoana fizica sau juridica ori alta entitate legala furnizoare de servicii medicale pe teritoriul unui stat membru”), decontarea este obligatorie, conform art. 5 lit. a (“statul-membru va face astfel incat costul tratamentului transfrontalier sa fie rambursat”).
Avand in vedere dispozitiile Directivei, se va ajunge la situatia bizara ca mai multi cetateni romani sa se indrepte catre serviciile medicale ale spitalelor din strainatate, mai ales ca anul 2013 este anul cetatenilor europeni iar Comisia Europeana va incepe o campanie sustinuta de informare a acestora despre drepturile lor transfrontaliere, dreptul la servicii medicale fiind o prioritate. Acest lucru va crea, desigur, o problema institutionala intre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si casele de asigurari din celelalte state membre.
In concluzie, dupa cum probabil ati sesizat din articolele citate, dreptul asiguratilor de a-si alege spitalul, inclusiv in afara statului membru, cu obligatia acestora de a deconta serviciul prestat, este un drept fundamental derivat din Tratatul de Functionare a UE. Altfel spus, daca un cetatean european asigurat are dreptul de a beneficia de tratament decontabil in strainatate, la un spital public sau privat, cu atat mai mult el are acelasi drept in statul membru al carui resortisant este. Astfel stand lucrurile, Comisia Europeana va putea deschide o actiune impotriva Romaniei.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
