Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Strabunici, bunici, parinti. O viziune personala asupra educatiei

de Alexandru Toma Patrascu     Contributors.ro
Luni, 14 ianuarie 2013, 16:22 Actualitate | Opinii


Toma Patrascu
Foto: Arhiva personala

Comportamentul uman este intotdeauna motivat de anumite scopuri, la rindul lor, acestea izvorasc dintr-un set de axiome care, in mod obisnuit, nu sint constientizate de cel in cauza. Elementele de baza ale unei culturi sint receptate de individ in mod inconstient prin insasi imersia sa constanta si totala in acea cultura. Tocmai aceste axiome […] care determina comportamentul unui popor, sint fundamentul institutiilor unei comunitati si le ofera unitate.i

Romania nu s-a putut lauda niciodata cu un popor educat. In Scotia primii pasi spre invatamintul obligatoriu s-au facut la 1496ii, in Strasbourg la 1598iii. In secolul XVII in toata Europa civilizata, din Anglia si pina in Polonia, incep sa fie tiparite ziare – dovada a unei alfabetizari de masa. La noi? La 1899 se estimeaza un procent de 80% analfabetiiv, in 1930 sint peste 54%v – Romania fiind tara cu cea mai mare pondere de analfabeti din Europa!

Pe de alta parte, istoric vorbind, a merge la scoala a reprezentat un ideal constant. Este semnificativa transformarea de sens pe care a suferit-o zicala Ai carte, ai parte!; intelesul initial, pierdut acum, nu avea nici o legatura cu educatia – se referea la cartea funciara (sau alt document) care iti atesta proprietatea unui terenvi

Sa fie contradictorie aspiratia catre educatie a unei populatii needucate? Citusi de putin. Educatia a fost vazuta tot timpul ca un factor de ridicare pe scara sociala. Pentru taran, pentru locuitorul din mahala, toti cei aflati pe o treapta superioara – mici slujbasi, preoti sau boieri, aveau ceva in comun: erau invatati, stiau macar sa citeasca si sa scrie. Lipsa educatiei nu provenea dintr-un refuz al acesteia ci din lipsa posibilitatilor materiale. Scoala iti oferea sansa unei vieti mai bune, a unei piini mai albe. Am putut vedea in propria mea familie, de-a lungul a 3 sau 4 generatii, cum au evoluat lucrurile.

Unul dintre stra-strabunicii mei a fost zidar; sotia sa era moasa.

Nu stiu foarte multe despre el. Ilie a lui Preda s-a nascut in jur de 1840; a locuit intr-o mahala, la margine de Bucuresti, in apropierea gropii de gunoi a orasului – actualul Parc al Tineretului. Poate ca stia sa scrie si sa citeasca, sau poate ca nu. Oricum, l-a dat la scoala pe fiul sau.

Hristache al lui Ilie (sau Iliescu dupa cum i-a ramas numele) pare sa fi fost un personaj aparte; l-am gasit mentionat in memoriile unui avocat interbelic drept “Hristache Vulpoiul”. Desi nu prea multi, anii de scoala i-au permis sa devina functionar la un tribunal, apoi secretar al unui avocat. Bunica mea isi amintea cum, in copilaria ei, oamenii din tot cartierul veneau la el ca sa le redacteze diferite acte sau sa-i ajute cu sfaturi juridice. Asa, muncind de dimineata si pina noaptea tirziu, scriind cu cerneala violet pe care si-o facea singur, si-a tinut familia si si-a crescut cei sapte copii.vii A dus-o destul de greu; a reusit totusi sa asigure zestrea necesara maritarii fetelor mai mariviii (una chiar cu un conte polonez!), iar pe baieti i-a trimis in armata – dupa absolvirea Scolii de Razboi, ambii au ajuns ofiteri superiori.ix Mai apoi, vremurile schimbindu-se, pe Maria, bunica mea, a tinut-o la facultate; a absolvit “magna cum laude”…

La Universitate Maria s-a cunoscut cu viitorul ei sot. Desi colegi, bunicul meu era cu noua ani mai in virsta decit ea; pina sa ajunga la facultate trecuse prin multe. Provenea dintr-o familie de tarani, de undeva de prin Moldova. Ar fi vrut sa urmeze Medicina, dar taxele erau prea mari. Aceeasi problema a banilor o avusese si la bacalaureat; pentru a putea sa faca liceul a trebuit sa intre la un seminar teologic. Abia dupa citiva ani in care a lucrat ca invatator a putut sa-si permita sa se inscrie la Facultatea de Litere – aici taxele erau mai suportabile.

Desi ajunsese la Filologie mai mult fortat de imprejurari, a urmat cursurile cu seriozitate si pasiune, iar la absolvire i s-a oferit o bursa doctorala in Polonia pentru studii de slavistica.x

Aceleasi salturi de la o generatie la alta, aceleasi greutati si in familia tatalui meu. Strabunicul – fara prea multa scoala; mecanic de locomotiva. Bunicul, remarcat de patron, a fost trimis in Elvetia la o scoala tehnica; intors in tara, dupa o vreme a reusit sa-si deschida propriul atelier si sa porneasca o afacere infloritoare; din nefericire s-a imbolnavit si a murit de tinar, familia ajungind in pragul saraciei. La rindul sau, tata ar fi vrut sa se faca inginer, dar ii lipseau banii de taxe; de abia dupa razboi a putut sa urmeze Medicina.

Strabunici, bunici, parinti. Au trecut prin razboaie si bombardamente, prin crize economice si schimbari de regim, prin ocupatii militare si epurari politice. Au pornit de jos, dar, la fiecare generatie s-au straduit sa mai construiasca o treapta care sa le permita copiilor lor sa urce un pas mai sus.



Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2715 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by