A incetat din viata profesorul Adrian Neculau, remarcabil psiholog roman, un om de aleasa tinuta academica si morala. Nu doar Universitatea din Iasi se afla acum in doliu, ci intreaga comunitate stiintifica romaneasca, toti cei care considera adevarul o valoare suprema, non-negociabila. Nu ne-am intalnit, dar am corespondat, indeosebi in legatura cu proiectul traducerii si publicarii in engleza a cartii de memorii a marelui om se stiinta, exemplarul intelectual democrat prigonit de comunisti, Nicolae Margineanu. Ne-a pus in legatura regizorul Nicolae Margineanu, fiul autorului “Conditiei umane”. Cuvintele cu care profesorul Adrian Neculau m-a onorat in mesajele sale sunt printre acele semnale care ma asigura ca nu gresesc ramanand prezent in dezbaterile din tara despre ce a fost trecutul comunist si despre avatarele de azi ale turpitudinii totalitare.
Adrian Neculau a predat cursuri de psihologie sociala, memorie sociala si dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia cimpului social”, care dezvolta relatii de colaborare cu unitati de cercetare similare din importante universitati europene, a facut parte din mai multe echipe de cercetare europene preocupate de studiul reprezentarii sociale a saraciei, puterii sau minoritarilor si a fost membru in comitetul executiv al retelei European PhD on Social Representations and Communication and So.Re.Com. THEmatic NETwork la Universitatea „La Sapienza” din Roma.
A coordonat doua colectii la editura Polirom, „Collegium. Psihologie” si „Psihologie aplicata”, precum si revista “Psihologie sociala”. A fost membru in comitetul stiintific al mai multor reviste romanesti si europene de psihologie. A coordonat doua manuale universitare de psihologie sociala si a publicat mai multe studii in reviste europene de specialitate.
Dintre lucrarile publicate mentionez (preluind informatiile din comunicatul editurii Polirom): Liderii in dinamica grupurilor (1977), Memoria pierduta (Polirom, 1999), Urmele timpului. Iluzii romanesti, confirmari europene (dialog cu Serge Moscovici) (Polirom, 2002), Educatia adultilor (Polirom, 2004), Viata cotidiana in comunism (Polirom, 2004), Dinamica grupului si a echipei (Polirom, 2007), Un psiholog in Agora (Polirom, 2007), Psihologia servitutii voluntare (Polirom, 2011).
Recomand aici (am mai facut-o la inceputul acestui an) volumul ingrijit de Cristina Anisescu, “Nicolae Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, Polirom, 2006. Un tullburator studiu introductiv la acest volum l-a scris profesorul Adrian Neculau: “Conditia umana ‘sub semnul omeniei’”. Profesorul Neculau documenteaza impecabil itinerariul intelectual al autorului unor lucrari esentiale despre psihologia persoanei, de psihotehnica etc Aflam cum a fost pusa la cale “implicarea” savantului intr-o fictiva “conspiratie anti-statala”. Unul dintre turnatori a fost acelasi psiholog, devenit academician, care s-a straduit cu miselie sa-l toarne si pe filosoful Tudor Bugnariu, ginerele lui Lucian Blaga. Numele acestuia, o stim si nu trebuie ascuns, a fost Alexandru Rosca. Alaturi de Pavel Apostol, Octavian Chetan si destui altii, acesta a dezonorat si, in fond, si-a renegat, devenind delator, conditia intelectuala. A da note informative despre colegi, fie ei romani ori straini, era o ticalosie. Cand autorul purta si nume de cod, infamia era cu atat mai dezgustatoare.
Scria Adrian Neculau, iar cuvintele sale ar merita sa-i puna pe ganduri pe cei care, din varii ratiuni, se precipita in a reprosa “Raportului Final” tot felul de “hibe”, ignorand semnificatia decisiva a actului de condamnare a dictaturii comuniste pe baza unui document sintetic, riguros si convingator, racordat metodologiei validate international in investigarea crimelor totalitare, sincron conceptual cu marile directii din istoriografia si politologia zilelor noastre, intemeiat pe irefutabile probe de arhiva:
“Aceste reflectii ma duc cu gandul la unii dintre colegii si cunoscutii mei–oameni de tinuta intelectuala, unii chiar onesti–care, desi au aflat mai tarziu despre crimele sistemului comunist, iar unii au stiut chiar in timpul vietii lor ca fatada ideologica nu e dublata de practici pe potriva, continua sa scuze, sa justifice, chiar sa idealizeze acel timp. Sau sa amestece cu abilitate criteriile in a judeca epoca. Cred ca nu avem de-a face, in aceste cazuri, doar cu un discurs justificativ, ci cu ceva mai mult, tema ce ar merita atentia psihologilor. Mai ales ca multi dintre confratii nostri au suportat ororile temnitei si ale calvarului de dupa aceea”.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
