Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Pentru o revolutie in educatie. Observatii dupa o expozitie stiintifica pentru copii

de Alexandru Toma Patrasscu     Contributors.ro
Miercuri, 19 decembrie 2012, 10:37 Actualitate | Opinii


Toma Patrascu
Foto: Arhiva personala

Anul acesta am initiat impreuna cu Asociatia Secular-Umanista din Romania (ASUR) o serie de expozitii stiintifice interactive pentru copii. Dintr-un punct de vedere, evenimentele au avut foarte mare succes; cele doua editii au atras peste 20.000 de vizitatori, iar citeva zeci de scoli – inclusiv din provincie (Braila, Pitesti, Ploiesti etc.) au trimis grupuri organizate de elevi.

Pe de alta parte, acesti 1.500 sau 2.000 de elevi care au venit cu clasa la expozitie, de virste diferite, din Bucuresti sau din provincie, de la scoli private sau de stat, mi-au oferit o imagine, deloc favorabila, a invatamintului romanesc. Pe scurt, lucrurile arata cam asa:

  1. Elevii nu dispun nici macar de o bruma de cunostinte stiintifice. Vreau sa fiu bine inteles; nu ma refer la cine stie ce teorii avansate si complicate; ci la o perceptie intuitiva, de baza. Atunci cind discuti cu copii de 12-13-14 ani constati ca le lipsesc pina si notiunile elementare. Daca le spui de atomi sau molecule parca ai vorbi in sanscrita veche; compozitia apei este un mister profund, de conservarea energiei ce sa mai spun.
  2. Imensa majoritate a vizitatorilor, fie copii, fie adulti (!) nu sint capabili sa citeasca, sa inteleaga si sa urmeze o lista (scurta!) cu instructiuni. Fiecare experiment avea un panou explicativ – 2 sau 3 paragrafe in care se descria sumar fenomenul ilustrat plus o lista cu maximum 3 pasi pentru partea practica. Cam 80% din vizitatori se napusteau direct la butoane si comutatoare apasind pe ele si invirtindu-le in nestire, fara sa faca nici cea mai mica tentativa de a citi si de a intelege ce trebuie facut. Daca se miscau niste ace pe cadrane sau daca se aprindeau niste beculete plecau mai departe satisfacuti.
  3. O totala lipsa de curiozitate. Un exemplu tipic l-a reprezentat aparatul de electroliza; efectuata corect, la finalul demonstratiei se obtinea o bubuitura de toata frumusetea, cu conditia de a respecta instructiunile! Cele trei butoane, mari si colorate, trebuiau apasate un timp minim specificat si intr-o ordine precisa. Ce sa vezi, majoritatea vizitatorilor apasau haotic pe butoane apoi, deoarece nu se intimpla nimic spectaculos, treceau netulburati mai departe. Nu incercau sa citeasca explicatiile, nu-i intrebau pe supraveghetori de ce nu merge exponatul, nu-si puneau nici o intrebare; pur si simplu se duceau la alt stand sa mai apese pe niste butoane.
  4. Incapacitate de abstractizare, de gindire logica si de argumentare. De fiecare data cind am prezentat expozitia unui grup de elevi, am incercat sa-i fac sa descopere unele lucruri singuri, incurajindu-i sa construiasca si sa argumenteze un rationament care sa duca la explicarea unui fenomen sau al altuia. Aproape invariabil, in locul unei insiruiri logice de idei, sareau sa raspunda cu cuvinte izolate, cu iz stiintific, dar fara nici o legatura cu problema in cauza (intreb la un moment dat, “Din ce e compusa apa, din oxigen si…?” “Din oxigen si celule!” mi se raspunde…). Mai mult, indiferent ca nimereau sau nu raspunsul la intrebarile mele, nu am intilnit nici macar un caz in care vreun elev sa-si sustina si sa-si argumenteze pozitia.
  5. Elevii nu pun si nu-si pun intrebari. La sfirsitul fiecarui tur ii intrebam daca au nelamuriri, daca vor sa mai afle ceva. De obicei, se facea liniste…
  6. Esecul scolilor private. Un fenomen ciudat la prima vedere: invariabil, elevii “de la stat” au manifestat un interes mult mai mare decit cei “de la privat”, atit fata de exponate cit si fata de explicatii. Mai mult, cei mai interesati s-au dovedit copiii de la scolile din mediul rural sau din cartierele marginase ale Bucurestiului. Si la scolile private am putut observa o diferentiere – cu cit taxa de scolarizare era mai mare, cu atit elevii erau mai apatici. Nu glumesc!
  7. In fine, mai ales cei de la scolile private, sint obisnuiti sa primeasca lucrurile de-a gata. La expozitia din toamna am organizat un concurs; daca raspundeai corect la 4 intrebari (simple), primeai un rucsac. Foarte putini au fost capabili sa dea raspuns corect la toate intrebarile; de multe ori nici macar un copil dintr-o clasa. Ce conteaza, aproape toti se asteptau sa-si primeasca rucsacul, indiferent de raspunsurile date! Am fost chiar intrebat “Noi nu primim nimic? Macar un premiu ca am participat?

Concluziile de mai sus, de unele singure, ar putea fi usor atacate; pina la urma se bazeaza doar pe niste observatii personale, departe de rigoarea ceruta de un studiu sociologic. Pe de alta parte, ele nu fac decit sa ilustreze rezultatele fara echivoc ale nenumaratelor cercetari privind invatamintul romanesc: proasta calitate, ineficienta, absolventi sub-mediocri.

In cercetarea nu contam. In top 40 mondial intra Polonia, Cehia, Ungaria, Turcia si Slovenia; noi nu.[1] Intre primele 500 de universitati din lume se afla una din Croatia (Zagreb), una din Slovenia (Ljubljana), una din Serbia (Belgrad), doua din Ungaria (Budapesta, intre primele 400, si Szeged) si doua din Polonia (Varsovia si Cracovia, intre primele 400 amindoua); nici una din Romania nu intra in top.[2]


Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1295 vizualizari

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by