Alegerile din 9 decembrie 2012 creează o situaţie politică şi constituţională inedită în intervalul de după mai 1990- o alianţă este pe cale să deţină în cele două camere o majoritate calificată ce îi va permite, în cazul în care o va dori, să purceadă la modificarea constituţiei. A căuta în “ specificul naţional” şi în istoria noastră îndepărtată rădăcinile acestei evoluţii electorale mi se pare inutil şi contraproductiv. Ziua de 9 decembrie 2012 este punctul culminant al unui proces întârziat, incomplet şi sincopat de modernizare post-comunistă, după cum reflectă şi influenţa, din ce în ce mai însemnată, pe care trusturile media, ca vectori ai resentimentului şi ai vulgarităţii, o deţin în economia societăţii noastre.
Ziua de 9 decembrie 2012 poate fi înţeleasă ca o consecinţă, naturală, a şanselor istorice ratate din deceniile de democraţie. Discuţiile despre naşterea unor partide politice eliberate de constrângerile clientelare nu au dus decât la dezbateri sterile. Dincolo de retorica oficială, finanţarea formaţiunilor politice a rămas la fel de netransparentă, în vreme ce corupţia electorală şi patronajul continuă să definească modul în care votează o parte însemnată dintre români. Despărţirea de moştenirea FSN, reductibilă la alianţa dintre subdezvoltarea economică şi rapacitatea elitei politice prădătoare, nu a fost, cu adevărat, niciodată realizată. Cazul autonomiei locale este exemplar: în absenţa unei autentice reflecţii în marginea manierei în care descentralizarea poate fi realizată, teritoriul naţional a fost divizat în satrapii locale, guvernate de potentaţi plebiscitaţi de cei cărora le oferă protecţie si asistenţă.
Simbolic, actuala lege electorală, pentru a cărei schimbare PDL nu a făcut decât eforturi minime, spre a folosi un eufemism, consfinţeşte nu doar inegalitatea votului, prin decupajul arbitrar şi preferenţial al colegiilor, ci şi dominaţia acestor stăpâni zonali de suflete şi resurse asupra aleşilor din parlament. Ziua de 9 decembrie 2012 împinge până la ultimele consecinţe această direcţie ce a debutat cu patru ani în urmă. În locul unei selecţii sănătoase şi concurenţiale, legea electorală a codificat venalitatea funcţiilor şi a recompensat pe cei care au mizat, deliberat, pe agresivitate şi găunoşenie în acţiunea lor politică. Ziua de 9 decembrie 2012 este şi apogeul suveranităţii mediatice- în lipsa unei dezbateri robuste la nivelul partidelor şi al adunărilor reprezentative, televiziunile de ştiri au distilat ura şi resentimentul, contribuind, decisiv, la impunerea unui curent anti-european şi anti-occidental. În fine, ziua de 9 decembrie 2012 marchează şi dispariţia iluziilor care ar fi putut fi legate de partidele de centru-dreapta din România. Luni şi ani de discuţii inutile au culminat cu o campanie în care ARD şi-a dat măsura pasivităţii sale.
Există, totuşi, un segment instituţional care ilustrează, în România de astăzi, desprinderea de cultura juridică şi politică a FSN şi a regimului Iliescu: în pofida atâtor obstacole, un rudiment de domnie a legii este în curs de a se afirma, iar instrumentele ce garantează libertatea individuală şi combat arbitrariul există, în cele din urmă. În vara lui 2012, atunci când actuala alianţă câştigătoare a atacat statul de drept, aceste instituţii esenţiale pentru domnia legii , de la CSM şi ANI la Curtea Constituţională, parchete şi curţi de judecată, au ţinut o balanţă, oferind imaginea echilibrului în timpuri de restrişte. Aceste elemente ale statului de drept sunt forma cea mai închegată a modernizării noastre- de supravieţuirea lor intactă depinde şi viitorul nostru european.
Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro
